Într-un interviu pe care l-a dat cu puţin timp înainte de a trece la cele eterne, teologul român Dumnitru Stăniloae, întrebat despre destinul spiritual al unor intelectuali români din diaspora, bântuiţi de morbul dubitaţiei, a făcut o afirmaţie care la prima vedere ar putea deruta o natură creştină epidermică fără o minimă comprehensiune a metabolismului spiritual atipic pe care îl presupune o devenire genială: ,, Ca să se mântuiască, Cioran trebuia să mai facă doar un A mare de tipar, atât de aproape a fost de Dumnezeu.”
Dacă Cioran se va mântui sau nu este o întrebare care transcende subiectivele noastre judecăţi sublunare fie ele emise şi de o autoritate în domeniul teologic cum este cea a Părintelui Dumitru Stăniloae. E de la sine înţeles faptul că agnosticismul, nihilismul, scepticismul prestate în mod gratuit nu constituie specii ale apofatismului însă atunci când avem de-a face cu o căutare sinceră, ferventă, cu o hipersensibilitate mistică traversată de blocaje afective provocate de combustia răului şi a morţii, de sentimentul abscondităţii divine, dialogul cu divinitatea conţinut în acest travaliu metafizic se înscrie într-un registru cognitiv de alt ordin, erijându-se într-un apofatism pe care l-am putea numi, de frontieră.
Discursul nihilist împinge individul spre o bornă peratologică abisală, într-o zonă de graniţă ontologică a cărei proximitate îl obligă să se confrunte cu propria lipsă de temei. Evident această confruntare poate constitui sursa unor noi invective la adresa Absolutului însă nu fără riscul visceralizării interogaţiilor, nu fără asumarea vidului existenţial întotdeauna generator de suferinţă, pentru că nimic în această lume nu e mai dureros decât coabitarea cu nonsensul, această formă de cancer a spiritului. Probabil nici un instrument de tortură nu striveşte mai tare egoul uman ca menghina neantului
(citeşte mai mult pe https://www.patreon.com/VasileChira).
Lector univ. Dr. Vasile Chira
Facultatea de Teologie ,,Andrei Şaguna” Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
vasilechira
Blogul lui Vasile Chira 