Recunosc ab initio faptul că nu-mi este deloc simplu să scriu despre acest eveniment, în calitate de teolog, de professor la o Facultate de Teologie, de membru al Paridului AUR, dar și de membru al Senatului Partidului AUR. Sper totuși ca filosoful din mine, atâta cât este, să împiedice eventualele poziții părtinitoare care ar putea împieta obiectivitatea prezentului text.
După cum se știe, joi 30 noiembrie 2023, cu ocazia sărbătoarii Sfântului Andrei, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, a acordat, după Sfânta Liturghie, oficiată în catedrala mitropolitană din Sibiu „Crucea şaguniană” pentru mireni, Domnului George Simion, președintele Partidului AUR.
Această distincție i-a fost oferită liderului celui mai puternic partid de opoziție “în semn de apreciere pentru eforturile depuse în apărarea credinței și a activității sale puse în slujba românilor”.
Distincția “Crucea Șaguniană” a fost instituită de Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului, în anul 2006, pentru a fi acordată în general mirenilor care contribuie la viaţa Bisericii Ortodoxe.
Iată ce a spus Mitropolitul Laurențiu cu ocazia înmânării Crucii Șaguniene președintelui AUR:„ ”L-am auzit deseori pe Domnul George Simion spunând că dorește să slujească lui Dumnezeu, să apere cele mai sfinte cuceriri, darurile noastre date de Dumnezeu: spiritualitatea ortodoxă, Biserica, familia și toate celelalte calități. Toată lumea trebuie să facă acest lucru. Dar, dacă v-am auzit, noi vă oferim această distincție, pentru a continua cee ace v-ați propus . Când o veți privi, vă veți aminti și acest lucru vă va întări în ceea ce spuneți. Și dacă spuneți până la sfârșit același lucru, vă va ajuta Dumnezeu și să împliniți ceea ce faceți.Sfântul Andrei, ocrotitorului României, să vă ocrotească în fiecare zi, să aducă linişte şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră” !
În cuvântul de mulțumire, președintele AUR, George Simion a spus următoarele: „Sunt onorat să primesc o înaltă distincție conferită în amintirea unui ierarh deosebit de important pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, Andrei Șaguna, cel care și-a dedicat activitatea apărării drepturilor românilor din această regiune și a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei într-o perioadă în care românilor le era interzis accesul în centrul Sibiului. Sfântul Andrei Șaguna a trudit pentru semenii săi, manifestându-și iubirea față de aceștia până la ultimul moment, atunci când a lăsat întreaga avere Arhiepiscopiei Sibiului, un lucru nefiresc pentru timpurile pe care le trăim. Politicienii noștri de după 1989 au știut doar să înstrăineze toate aceste moșteniri pe care le-am primit, cel mai elocvent caz fiind cel al moștenirii pe care Emanuil Gojdu a lăsat-o prin testament națiunii române din Transilvania”.
La scurt timp după ce televiziunile și presa scrisă au făcut public acest eveniment, a apărut un val de reacții de contestare a gestului făcut de ierahul sibian, din partea analiștilor politici, a societății civile, a politicienilor, a jurnaliștilor, dar și a unor teologi și preoți etc.
Cei mai mulți dintre comentatori au calificat acest gest al Mitropolitului Laurențiu ca un act de filetism/ etnofiletism (φυλετισμός / phyletismos= „tribalism”), o erezie modernă, prin care se încearcă să se pună mai presus națiunea, etnia decât religia creștină, erezie condamnată de altfel la Sinodul de la Constantinopol din 1872.
Mai exact, Mitropolitului cu pricina i se reproșează că a încercat să opereze un transfer de autoritate, de capital de încredere unui lider de partid, că a credibilizat nationalismul extremist, că a reiterat poziția unui alt ierarh sibian din perioada interbelică, Nicolae Bălan, care a susținut pe față mișcarea legionară, fiind în 1937, conducătorul procesiunii celor două sute de preoți la funeraliile lui Ion Moța, ucis în războiul civil din Spania.
Astfel de asocieri sunt total aberante, cu atât mai mult cu cât ”Crucea Șaguniană” o distincție destinată și laicilor care respectă și promovează principiile Bisericii ortodoxe, a fost decernată și altor personalități sibiene și nu numai : Andrei Pleşu, fost ministru în Guvernul Petru Roman, diplomatului Emil Hurezeanu, actorului Dorel Vişan, gen. Ghiţă Bîrsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre Sibiu, lui Nicolae Neagu (senator PNL), Ralucăi Turcan (ministrul Culturii, lider al PNL Sibiu), lui Bogdan Trif (preşedinte al PSD Sibiu), doamnei Astrid Fodor (primarul municipiului Sibiu), lui Cristian Roman (PNL), lui Bogdan Trif (PSD), lui Ioan Terea (PSD),lui Vasile Avram (PSD), lui Constantin Șovăială (PNL), doamnei Daniela Cîmpean(PNL), filantropului Gigi Becali preşedintelui CJ Sibiu, prof. ing. dr. Ioan Cindrea (PSD), omului de afaceri sibian dr. ing. Ilie Carabulea, patronul Holding-ului Atlassib, prof. univ.dr. DHC ing. Constantin Oprean, fost rector al ULBS, directorului Bibliotecii Astra Silviu Borş, episcopului Siluan, arhimandritului Visarion Joantă, exarhullui mânăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, PS Visarion Răşinăreanul, directorului Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, prof. univ. dr. Sabin Luca, profesorului univ.dr.pr. Mircea Păcurariu, membru al Academiei Române, secretarului de stat dr. Raed Arafat, fondator al SMURD etc.
Din nefericire, intelectualii progresiști, jurnaliștii oportuniști, vânduți, evită și refuză conștient, eludează subiectele fierbinți, nu acceptă în discuție decât un cadru limitat de probleme.Onest ar fi să iasă din bula lor ideatică, să abandoneze cadrele unei agende ideologice prestabilite, pentru o minimă exigență logică și dialogică. Intelectualii progreșiști fac jurnalism de duzină, nu se ocupă decât de denunț, nu acceptă schimbarea registrului discuției. Nu au nimic din tipul dialogic platonician, din maieutica sau din dialectica antică.Ei îmbrățișează o temă la modă, un set de idei corecte politic și o țin lângă.Nu putem face abstracție de complexitatea realității. Etica și filosofia comunicării ne spun că trebuie să existe o îndreptățire a fiecărui ins să își prezinte argumentele.
În contextul în care ne sunt amenințate identitatea națională, cultura tradițională, valorile creștine, în condițiile în care ne mor părinții, prietenii, colegii, copiii în urma înțepării cu acele seruri experimentale, în contextul în care avem o țară cu oameni săraci, bolnavi fizic și spiritual, o țară cu peste 1 milion de bolnavi de cancer, o țară cu un pământ vândut în proprție de peste 70% străinilor, o țară cu zeci de mii de oameni care dorm în canale, în sălile de așteptare ale gărilor, în gurile de metrou și se hrănesc din coșurile și gropile de gunoi, o țară cu fii și fice care încă își jelesc morții împachetați în saci de plastic pe care i-au băgat în pământ fără să le vadă pentru ultima data chipul, în condițiile în care pensionarilor nu le ajung banii pentru mâncare și pentru plata facturilor, în condițiile în care profesorii sunt nevoiți să-și ia al doilea serviciu ca să își poata întreține familia, în condițiile în care drumurile sunt pline de gropi, spitalele îmbolnăvesc pacienții de tot soiul de boli nosocomiale, iar ei guvernanții, prim-miniștrul, președintele, slugile perfecte, șantajabile, se preocupă de ajutorarea și reconstrucția Ucrainei în urma unui război proxi între America/Occident și Rusia, nu poți fi indiferent, fie că ești popă, profesor, inginer, muncitor sau țăran.
O țară în care Parlamentul voteaza legi antiromânești, o țară în care nu avem dreptul să ne sărbătorim eroii geniile și sfinții, o țară in care aproape jumătate din populație a fost forțată să plece în bejenie, peste hotare, în timp ce în România sunt aduși sute de mii de muncitori din Bangladesh, Nepal, Pakistan, Sri Lanka etc., o țară în care peste o jumatate de million de fete, printre care și studente și profesoare își arată fesele și țâțele pe chat, pe Onlyfans ca să se poată întreține, o țară în care femeile sunt silite sa-și lase copii traumatizați, lipsiți de suport emoțional matern și să plece pentru a spăla bătrânii Europei la fund, o țară în care oamenilor li se interzice să-și taie porcii crescuți de ei în ogradă, fiind îndemnați să mănânce făină de gândaci și carne artificială, o țară în care li se dictează cetățenilor cum si cât să-și cheltuie din banii munciți cu propria sudoare, o țară cu o datorie externă care se ridică la peste jumătate din PIB, este în afara oricărei normalități, se află într-o stare de legitimă apărare.
Însă de remarcat este faptul că România nu se află în legitimă apărare doar față de deciziile economice agresive, invazive în plan material, sufletesc și spiritual , care vin de la Uniunea Europeană și de la Partenerul strategic globalist, neomarxist și progressist, ci și față de pericolul invaziei ruse.
Iată de ce, în 2024, nu votăm pentru a veni un partid sau altul, un politician sau altul la putere, ci votăm pentru viață.Alegem între ființă și neant, între patrioți și trădători de țară.
Biserica are o imensă responsabilitate spirituală față de cetățeni, față de fiii săi, nu poate sta nepăsătoare la deriva acesti țări. În situații de criză națională, în condițiile în care le este sabotată autoritatea spirituală, când le sunt atacate valorile milenare, etosul, instituțiile religioase au datoria să încurajeze acele personalități și atitudini politice care contribuie la apărarea valorilor creștine. În astfel de condiții, Bisericile au nu doar dreptul, ci și obligația de a-și părăsi duhul cucerniciei, al pasivității, natura contemplativă și a-și asuma rolul de actor civic.
De altfel, atitudinea civică, implicarea în societate, în procesul politic, nu ar trebui să fie o opțiune , ci o obligație. Omul este așa cum spunea Aristotel în esența sa un animal politic (πολιτικόν ζώον/zoon politikon) În limba greacă veche, termenul de ”idiotes” (ἰδιώτης), desi inițial însemna ”particular/ privat”, după instalarea democrației ateniene, a ajuns să desemneze pe acel cetățean fără spirit civic, care era dezinteresat de binele comun, care se preocupă doar de propriile lui interese, în contrast cu polites( πολίτης), deci cu cetățeanul, care se implică în treburile cetății. De aici provine în limba română cuvântul “idiot” (persoană care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil, stupid, lipsit de inteligență etc.).
Prin acest gest, indiferent că l-a făcut din proprie inițiativă sau cu acceptul tacit al Preafericitului Daniel, Mitropolitul Laurențiu a devenit pentru un moment patriarhul Ardealului, patriarhul țăranilor români, al patrioților, al suveraniștilor, a spălat rușinea de pe obrazul Bisericii majoritare care a tăcut când statul i-a înțepat credincioșii cu seruri experimentale ca pe ovine, când i-a închis Bisericile, când i-a ferecat turma în staulul domestic.
Decizia Mitropolitului Laurențiu de a-l premia pe acest tânăr politician are un caracter atemporal, civic, transpartinic, ierarhul sibian nu a dat crucea șaguniană lui George Simion, unui tânăr patriot aflat vremelnic în fruntea unui partid politic nationalist, ci a pus această distincție pe pieptul nevăzut al spiritului românesc, al milioanelor de strămoși de-ai noștri ai tuturor, care și-au vărsat sângele pentru a apăra această țară.
Nu este vorba aici de Mitropolitul Laurențiu Streza sau de George Simon. Avem de-a face cu o situație nu doar personală, ci și transpersonală. Este vorba de principii, de actori istorici. Trebuie să vedem lucrurile macroscopic, în ansamblu, nu doar la nivel microscopic .
Pe de altă parte, crucea șaguniană oferită lui George Simion nu este neaparat un cec în alb semnat de Mitropolitul Laurențiu liderului AUR, nu este neaparat o subscriere oarbă, necondiționată la tot ce ar putea face Simion sau AUR de acum înainte, la eventualele derapaje, care sperăm să nu se aibă niciodată loc.Desigur, dacă Simion va apăra valorile tradiționale românești, principiile eticii creștine, drepturile și libertățile cetățenilor, dacă va fi în continuare onest și loial cetățenilor care l-au propulsat în Parlament, așa cum a fost până acum, nu doar Biserica Ortodoxă va fi alături de domnia sa, ci toate confesiunile creștine, toate cultele, toate etniile care trăiesc în această țară.
România trece printr-o stare de urgență, iar dacă nu vom avea politicieni curajoși, demni, verticali care să-i negocieze destinele economice, politice și spirituale, riscă să-i fie declarat în scurt timp falimentul, să-i fie oficializat, semnat, pecetluit, statutul de colonie.
Prin oferirea acestei distincții într-un cadru eclesiastic, liturgic, în fond a unei binecuvântări arhierești cât se poate de firești, celui mai tânăr lider de partid nationalist, care va avea cu siguranță un rol decisiv în economia politică a României, Mitropolitul Ardealului, a dat startul apropierii Bisericii de politicile procreștine, naționaliste , pentru a evita ca după anul 2024, Biserica să fie silită să oficieze slujba de prohod a acestei nații.
Biserica trebuie să încurajeze deciziile politice pozitive ale tuturor formațiunilor politice, nu doar ale AUR-ului.
Nu doar președintele AUR George Simion ar trebui premiat, ci și liderii celorlalte partide naționaliste, Diana Iovanovici Șoșoacă, Mihai Târnoveanu, Marian Grajdian, Marian Cucșa, Radu Ghidău, Marian Visu etc.
Nu doar Biserica Ortodoxă, ci toate cultele din Romania, toate instituțiile românești, inclusiv Academia română ar trebui să încurajeze, să premieze politicienii care luptă pentru interesele României, pentru apărarea identității naționale.
George Simion împreună cu parlamentarii AUR au impiedicat în 2021, introducerea obligativităţii prezentării certificatului verde la locul de muncă, apără în continuare drepturile românilor, valorile creștin-ortodoxe, dar și ale celorlalte confesiuni religioase, susține familia tradițională, pledează pentru unirea cu Basarabia, etc.
Departe de a fi un partid extremist, AUR tinde să devină o formațiune politică rezonabilă, frecventabilă, cu deschideri spre conservatorii europeni, o formațiune în care au intrat deja parlamentari din partidele mainstream, în care s-au înscris oameni de afaceri români și de alte etnii, artiști, oameni de cultură etc.
Ținând cont de situația economică dezastruoasă in care ne-au adus actualii guvernați venali și corupți, acești pitecantropi caraghioși, fără școală, fără cultură, cu inteligență de pui de găină, fără Dumnezeu, mitropoliții, episcopii, stareții, preoții n-ar mai trebui să cânte, ci să strige. Așa-zisele “ violențe verbale” ale lui George Simion în discuțiile cu fostul ministru al Energiei Virgil Popescu, cu de Alfred-Robert Simonis, cu prim-ministrul Florin Câțu sau discursul vulcanic al senatoarei Diana Șoșoacă, sunt șoapte, răsfățuri, dulci alintări, față de măsurile economice, politice, sociale criminale pe care le iau liderii partidelor aflate la putere în frunte cu președintele Iohannis.
Iată de ce respectivii analiști politici, jurnaliști, teologi etc. care contestă gestul Mitropolitului Laurențiu au o poziție simplificatoare, unilaterală, făcând apel la tot soiul de sofisme, pentru a-și justifica opțiunile politice bazate pe oportunism și corectitudini politice, lipsite de temeiuri rationale.
Cât de pervers, de oportunist, de lacheu progresist, de stupid trebuie să fii să-l compari pe Mitropolitul Laurențiu cu Nicolae Bălan, să-l compari pe George Simion cu Corneliu Zelea-Codreanu, să confunzi merele cu perele, să acuzi de simpatii neolegionare niște oameni care nu au de-a face cu astfel de ideologii extremiste ?
Gloatele de intelectuali de carton, de filosofi fără operă, de universitari și academicieni obedienți corectitudinii politice, ideologiei neomarxiste, turma de scribalăi tac mâlc atunci când este vorba de problemele fierbinți cu care se confruntă Romania.
Diferența dintre liderii naționaliști, conservatori precum George Simion, Diana Iovanovici Șoșoacă, Mihai Târnoveanu, Marian Grăjdean etc. și acești pui de javre canine progresiste, lași și fricoși, care mârâie pe la colțuri împotriva patrioților, a suveraniștilor, pentru a se asigura că își vor primi porția de lături, de la stăpânii lor bruxelezi și uașintonieni, este că cei dintâi sunt lucizi, au curajul și demnitatea de a apăra pe față valorile tradiționale, cultura, credința, identitatea românească .
În loc să le mulțumească pentru că își sacrifică timpul, tinerețea, familia, nervii, sănătatea, riscându-și în definitiv viața pentru binele și viitorul României, bătând țara și diaspora în lung și în lat, în timp ce ei cățeii mârâitori, dorm ca suidele, se uită la televizor și mâzgălesc tot soiul de aberații pe feisbuc, făcând politică de pijama, îi jignesc, pun etichete, îi acuză că sunt violenți, agresivi, impulsivi etc.
Desigur, nu suntem analfabeți istoric, nu suntem amnezici, nu suntem sofiști, nu ne facem că nu înțelegem experiențele adesea nefaste ale religiei în economia istoriei Evului Mediu, când mariajul sau mai exact concubinajul dintre slujitorii altarelor și autoritatea laică a funcționat la cote maxime.
Cel puțin teoretic încerc să îi înțeleg și pe detractorii lui George Simion și ai Mitropolitului Laurențiu când spun că acest gest pare să pună între paranteze perioada modernă, să ne întoarcă în Evul Mediu. Acești domni intelctuali ar putea avea un dram de dreptate, da rasta doar în condițiile în care România s-ar afla într-o situație normală, ideală, dacă lumea și lumea noastră ar satisfice exigențele meliorismului leibnizian, adică dacă ar fi cele mai bune dintre toate lumile și țările existente și posibile. Însă cum suntem departe nu doar ontologic, ci și politic, economic, social de o astfel de preeminență serafică, clericii trebuie să fie factori de regenerare morală, repere, modele pentru popor așa cum ar trebui să fie de altfel și politicienii.
Biserica în Evul mediu avea un rol imens în societate. Preoții erau confesori, spovedeau nu doar nobilii, feudalii ci și regii. Le cunoșteau păcatele și în felul acesta îi controlau, îi șantajau, îi excomunicau.
Pe de altă parte puterea monarhiei absolute se spijinea pe puterea pe care le-o conferea Biserica, pentru că papii, cardinalii ungeau regii.În acest fel se încuraja și menținea acest joc vicios.
Se știe că societățile europene au fost minate de luptele interconfesionale, de orgolile , de derapajele Bisericii catolice, de spiritul inchizitorial care au determinat filosofii și oamenii de știință să inventeze deismul, acea orientare filozofică-religioasă care recunoaște calitatea lui Dumnezeu de creator, dar refuză să accepte atributul lui proniator, întruparea mundană a unui ipostas treimic pentru a conduce omenirea spre un scop eshatologic, soteriologic. În această situație, oamenilor și nu clericilor le revine rolul de a organiza societatea în așa fel încât să se evite haosul , să se suporte unii pe alții.
Teismul, justifica de asemenea Teoria dreptului divin pentru că regele reprezenta autoritatea lui Dumnezeu pe pământ.Astfel deismul a contraatacat teismul și Teoria de drept divin , instaurând liberalismul. Cu alte cuvinte, s-a renunțat la monarh pentru a se acorda drepturi oamenilor . Astfel oamenii au fost transmormați din supuși în cetățeni.Vorbim desigur de renunțarea la monarhia absolută pentru că monarhia constituțională s-a păstrat. Mai exact s-a operat o limitare a puterii regale, deismul permițând astfel apariția democrației de tip liberal, modern, dar și a Statului de drept.
Statul trebuia să fie neutru, să nu mai sprijine nici o religie. Avea obligația de a-i trata pe toți actorii religioși la fel, pentru ca în acest fel autoritatea statală laică să câștige lupta pentru supremație.
În secolul al XIX-lea , în spațiul occidental erau două paradigme politice, economice :democrația liberală cu statul de drept, iar pe de altă parte, de la Europa Centrală încoace începea imperialitatea: imperiul german, imperiul austro-ungar, imperiul otoman, și imperiul țarist.Luptele pentru teritorii, colonii din aceste imperii au dus la apariția Primului război mondial, în urma căruia au dispărut cele patru imperii și au apărut statele naționale.
În interbelic, a apărut comunismul și fascismul în care de asemnea s-au ciocnit totașitarismul cu democrația liberală. În acest fel, s-a ajuns la al Al doilea război mondial. În mai 1945, războiul din Europa se încheiase însă Japonia care fusese partenerul Germaniei încă mai continua să opună rezistență, ceea ce i-a determinat pe americani să lanseze bomba atomică, la Hiroshima și Nagasaki , acest eveniment tragic ducând la sfârșitul războiului și la victoria americanilor. După cum se știe, Rusia a contribuit de asemenea la victoria celui de-al doilea război Mondial, luptând împotriva Germaniei alături de aliații americani. Astfel în 1947, rivalitatea dinttre cele două mari puteri a dus la prima perioadă a Războiului rece dintre SUA și Uniunea sovietică.
După război, a urmat în România comunismul, timp în care patriarhul Justinian Marina cu toate concesiile și obediența lui față de autoritățile române investite cu putere absolută de Moscova, a păstrat un echilibru între Stat și Biserică, a intermediat cu regimul construcția de Biserici, a menținut serviciul liturgic etc.
După ce serviciul Siguranței românești sau serviciile de securitate sovietică l-au ucis pe patriarhul Nicodim Munteanu, în societatea românească, dar și în cadrul Bisericii Ortodoxe s-a instaurat frica.În București erau deja cantonate devizii de armate și agenturi sovietice. E clar că Biserica a făcut compromisuri, deși aceste lucruri, pentru a fi înțelese corect, trebuie judecate în respectivul context istoric. Din nefericire, aceste compromisuri ale Bisericii față de autoritățile roșii a avut consecințe psiho- emoționale în sensul că ne-a obișnuit cu o obediență exagerată față de factorul politic au încurajat balcanizaea , bizantinismul, cezaropapismul.Prin urmare, nu putem ascunde faptul că Biserica Ortodoxă moștenește inconștient sechelele acelor lupte de culise.
E foarte adevărat, ca Biserica să-și asume acest rol de arbitru social, civic trebuie să-și curețe propria bătătură, să aibă lideri spirituali autentici, onești, culți, empatici, mai puțin mercantili, apropiați de masele de credincioși. Dacă Biserica nu se va revoluționa din interior, dacă Facultățile de Teologie nu își vor revizui și actualiza curricula, dacă nu-și va conștientiza propriile carențe, necesitatea debarasării de astfel de vici, încercarea ei de implicare pe scena civică riscă să fie catolagtă ca un gest fals, izvorât dintr-un patriotism de paradă. Desigur, necesitatea unei astfel de schimbări, nevoia de reformă morală este valabilă nu doar pentru instituția eclezială, ci și pentru celelalte instituții precum cele educaționale, juridice, medicale, politice etc.
Acest tip de hiasm între între esență și aparență, această impostură este cea care decredibilizează instituțiile publice, care maculează societatea românească
Suntem otrăviți sufletește cu tot soiul de ideologii, cu stafilococi mentali . Ingineriile sociale contemporane riscă să genereze o specie de ființe monstruoase, decebralizate, some antropoide transumaniste, oameni fără cultură, fără sens, tuburi digestive ambulante, lipsite de orice orizont treanscendent, mașini de trăit, de îngurgitat hrană chimicală, făină de gândaci, carne artificială, roboți antropoformi de făcut sex, tăurași și iepe hedoniste, tâmpi și tâmpe, bovini și bovine, simple aparate de confecționat excremente, iar acești domni intelectuali, jurnaliști, teologi, oportuniști vânduți Înaltei Porți cotrocene și bruxelleze se fac că nu știu, că nu aud, se ascund, tac mâlc ca puiul de pasăre căzut în budă.
Până când să fim Domnilor calmi, reverențioși, eleganți cu niște mercenari politici, cu niște satrapi ca Virgil Popescu, Iohannis, Ciolacu, Ciucă sau Câțu , cu niște ipochimene nevertebrate moral, cu dușmanii acestei nații, care amanetează România la barbutul ursulezo- davosisto- schwabian ?
În definitiv, Mitropolitul Ardealului a dat crucea șaguniană unui om care încearcă să mai facă ceva cu țara aceasta, să mai salveze ceva din ea, să mai recupereze din ea, dacă cumva mai este ceva de recuperat. Economic, politic, social, spiritual, cultural evident, pentru că mințile detractorilor României, a pupincuriștilor progresiști se dovedesc a fi irecuperabile.
De ce este Simion extremist, de ce este Laurențiu neolegionar, stimați colegi universitari, scriitori, filosofi care ezitați să mă salutați de când m-am înscris în AUR? Pentru că vor binele României, pentru că apără cu demnitate și curaj valorile culturale și tradiționale românești, pentru că apără identitatea națională, pentru că se opun unor politicieni români mediocri și necinstiți, setați pe pilot automat să aprobe măsurile arbitrare, inumane, extreme, care vin de la Comisia Europeană?
Nu am intrat in Europa ca sa fim nevoiți să acceptăm măsuri politice, juridice, sociale, administrative cu iz de balamuc, să fim obligați să renunțăm la propria identitate, să acceptăm crize sanitare, economice, energetice, climatice, alimentare pur artificiale, create cu scopul de a-și augumenta conturile plutocrații acestei planete.
În condițiile geopolitice actuale naționalismul/ suveranismul/conservatorismul este un imperativ nu este un moft ! Desigur, teoretic, logic, ar putea exista tot soiul de bruiaje din partea vecinului de la Est, legate de relația noastră cu Occidentul, dar asta nu înseamnă că naționalismul, suveranismul este antioccidetal.Dimpotrivă, șansele de supraviețuire ale UE, ca instituție comunitară transstatală se mențin doar în condițiile consolidării statelor naționale.
România nu reprezintă o excepție în spațiul comunitar din punct de vedere al creșterii suveranismului . Recrudescența acestui fenomen, se întâlnește în toate țările europene, mai ales în urma crizelor artificiale de tot soiul de care a avut parte în ultimii ani bătrânul continent. Cunoaștem cu toții victoriile partidelor naționaliste, suveraniste, conservatoare din Italia, Olanda, Austria, Polonia, Slovacia sau creșterea partidelor naționaliste din Gemania(Alternativa pentru Germania/ Alternative für Deutschland / AfD a devenit al doilea partid în în Germania cu un procent de 22 % ) și Franța(Rassemblement National), fondat de Marie Le Pen a câștigat deja simpatia a 44% dintre francezi) etc.
Ori, acești cetățeni, acești lideri politici nu sunt agenții lui Putin așa cum ar putea fi catalogați de tot soiul de slugoi lamentabili, oportuniști, de minți înguste, fără nunațe, necritici, lipsiti de inteligență și luciditate.
În pericol nu este doar România, ci și alte țări europene, Europa însăși. Pentru a se menține ca mare putere, Europa nu are decât trei șanse : ori să își consolideze statele membre, să le militarizeze, să creeze politici fiscale, sociale avantajoase statelor naționale, să se axeze pe cercetare și dezvoltare tehnologică, să își câștige independența economică față de SUA , Rusia și China, ori să se destructureze, să își declare falimentul, ori să se federalize, ceea ce este imposibil pentru că o astfel de reconfigurare politică și administrativă nu va fi niciodată acceptată de națiunile care o compun.
Pe lângă aceste probleme structurale, de fond, Europa se sinucide, intrând într-un război care nu este al ei, mimând tot soiul de crize artificiale, de la cele sanitare și economice și energetice, la cele climatice.De asemenea, îndatorarea excesivă a statelor europene, creșterea dobânzii rostogolite(de 8 miliarde de euro), incapacitatea de plată, duce la preluarea activelor naționale de către băncile de la care s-au făcut respectivele credite, până în momentul în care se va impune necesitatea înstaurării unui gvern unic, a unor portofolii ministeriale mondiale, așa cum este pe punctul de a se configura OMS, ca un prin Minister internațional al Sănătății.
Din nefericire, tehnologiile au făcut ca granițele, statele, guvernele, să nu mai conteze foarte mult. Marile companii holdingurile, concernele, multinaționalele, nu se mai pot limita la un anumit stat, au nevoie de resurse, de forță de muncă, fiind astfel nevoite să recurgă la strategii și sisteme globaliste.
Afacerile s-au transnaționalizat încât au nevoie de o piață mondială ca să scoată profit. Este deci o necesitate tehnologică, economică . Riscul însă este să ajungem să nu mai fim tratați ca oameni, ci ca consumatori, ca cifre, ca statistică.
Biserica fiind depozitara darurilor Duhului Sfânt, ar trebui să ofere binecuvântări, distincții, sfinte cruci, icoane, oamenilor politici din toate partidele, pentru că poate în acest mod, respectivele revărsări spirituale, harice, ar reuși să-i transfigureze, să-i reseteze uman, mental, comportamental și etic. Totul s-a comercializat, s-a mercantilizat, s-a capitalizat, inclusiv cele mai intime sentimente, emoții, nevoi ale omului: iubirea, sexualitatea, boala, suferința, moartea . Ni se organizează inclusiv timpul liber, ca nu cumva să rămânem singuri, cu propria noastră sineitate, să ne gândim propria condiție, ratarea, deriva socială, spirituală și ontologică.
Capitalismul este o mașinărie care funcționează la fel ca mecanismele juridice stranii, absurde, din romanele lui Kafka.
Nici acuzele de filetism, care în vremuri normale, pașnice, transparente, predictibile, politic economic și moral, ar putea deveni o amenințare la adresa principiilor democrațice, ar putea încuraja spiritul dictatorial, nu mai funcționează în aceste “timpuri sărace“, paupere mai ales ontologic și moral.
Datoria unei țări este să mențină un echilibru între identitate și alteritate, așa cum corpul uman , desi asimilează tot soiul de produse alimentare, tot felul de substanțe alogene în raport cu el însă rămâne el însuși. Organismul uman metabolizează substanțele străine lui, trece printr-un circuit permanent, primește din exterior tot felul de elemente materiale, alimentare, intelectuale, emoționale, spirituale și oferă la rândul lui altora diverse conținuturi, însă nu se lasă niciodată transformat. Îngurgitează hrană, însă transformă această alteritate în el însuși.Cu alte cuvinte e normal să intrăm în relații de ordin economic, industruial, cultural, religios, spiritual cu alte popoare, civilizații, națiuni, e normal să metabolizăm însă nu trebuie să ne lăsăm metabolizați.O țară suveranistă poate relaționa cu restul lumii însă nimeni nu are dreptul să o oblige să renunțe definitiv la propria ei identitate.Noi ne integrăm în UE, acceptăm Comunitatea Europeană, NATO, dar nu vrem să dispărem, nu putem accepta aneantizarea.
E normal ca tu în calitate de organizație comunitară, tu ca partener strategic să îmi oferi mie securitate, devreme ce am intrat m-ai invitat în Clubul tău, devreme ce te-am acceptat ca tovarăș de luptă pentru vegherea păcii și liniștii teritoriale, iar eu îți cer în schimb să nu te atingi de identitatea mea, așa cum nici eu nu atentez la identitatea ta. Ca partener strategic trebuie să mă aperi, să-mi oferi securitate, nu să mă înghiți.Prin intrarea in UE ne-am cedat disponibilitatea de a face proiecte comune, dar nu ne-am cedat identitatea.UE ar trebui să fie în fond o familie . Suntem un trup cu Europa, dar nu ne dizolvăm în ea.Adică Ion rămâne Ion și Maria rămâne Maria. Într-o familie, există o pluralitate de euri, dar există o convergență între ele.Nu doar noi ar trebui să ne modernizăm, ci și alții să ne recunoască specificul, drepturile și valorile.
Noi românii suntem geopolitic, la granița dintre cele două lumi, în sensul giratoriu al civilizațiilor din această parte de lume, suntem plasați natural, geographic, de către Dumnezeu, de istorie, de destin între Orient și Occident. Rostul nostru, dar și al Poloniei, al țărilor baltice nu este să fim, să fie un zid berlinez, o cortină de fie, ci un pod de fier.
BOR trebuie să țină cont și de rădăcinile și legăturile istorice ale Ortodoxiei. Noi avem cu spațiul oriental numitorul comun al Ortodoxiei. Nu devenim automat putiniști, dacă ne raportăm la aceste legături . Biserica trebuie să mențină un echilibru geopolitic între Orient și Occident. Suveranismul nu înseamnă izolaționism. Suveranismul înseamnă asimilarea valorilor, însă repet, nu ne putem lăsa asimilați. Nici una dintre marile puteri nu și-ar dori să se lase asimilată. Atunci de ce ne-am lăsa noi ?Nu ne putem rupe totalmente religios de spațiul oriental, numai pentru că așa vrea partenerul strategic.Trebuie să păstrăm un echilibru între Occiident și Orient. Trebuie să păstrăm legături rezonabile cu cele două mari puteri pentru că suntem o țară mică în bătaia vântului care suflă de la Apus și de la Răsărit. Firesc ar fi să avem un rol de intermediere între cele două lumi, nu să ne poziționăm necritic, slugarnic, în detrimentul nostru, față de una sau de celaltă.
Noi și Polonia ar fi trebuit să ne fi asumat rolul de intermediar, să chemăm la masa dialogului SUA și Rusia.
Chiar dacă de-a lungul istoriei am avut experiențe triste cu Uniunea sovietică, trebuie să fim conțtienți de faptul că frații noștri români de peste Prut sunt la mâna lor.Nu putem, nu avem dreptul să ne facem că uităm de acest lucru.
E limpede pentru orice om lucid, cu o minimă inteligență și cultură geopolitică faptul că pe termen lung, din cauza exploziei tehnologice, a interconectării economice, a multinaționalelor, e imposibil de oprit tăvălugul globalismului, așa cum era inutil să te opui revoluției tiparului. E clar că vom avea de ales între două modele globaliste, cel de sorginte americană și cel chinez, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la a ne apăra identitatea, nu înseamnă că trebuie fim slugi, nu înseamnă că trebuie să acceptăm măsurile politice, economice, administrative, sociale aberante, incompatibile cu specificul românesc. Indiferent în ce parte ne va arunca istoria trebuie să ne negociem destinul, trebuie să luptăm pentru respectarea drepturilor și libertăților.
Nu suntem nici proști, nici nebuni, nici absurzi, nici extremiști, nici putiniști, nici neolegionaroizi. Colaborez de trei ani cu toți liderii AUR de la centru și locali, însă nu am sesizat astfel de poziții la niciunul dintre ei. În calitate de intelectuali conservatori, naționaliști, de teologi, de oameni de cultură, nu suntem eurofobi, natofobi, xenofobi, americanofobi, rusofobi, maghiarofobi, antisemiți, antiiudaiști, exclusiviști religios, șovini, ci dimpotrivă suntem deschiși spre colaborare, cohabitare, comunicare cu toate popoarele și etniile, suntem capabili de solidaritate, ecumenicitate, empatie, dar în limitele bunului simț, ale rezonabilității, ale normalității, ale respectului reciproc, ale adevărului, dreptății și demnității umane.
Suntem otrăviți sufletește cu tot soiul de ideologii, cu stafilococi mentali. Ingineriile sociale riscă să genereze o specie de ființe monstruoase, decebrazilzate, oameni fără cultură, fără întrebări, tuburi digestive ambulante, lipsite de orice orizont transcendent, mașini de trait, de mâncat și de făcut sex, aparate de confecționat excremente.
Suntem cu toții cetățeni ai planetei pământ. Suntem creații divine.Trăim ca printr-un miracol pe acest bulgăre de pământ rotitor, pe acest punct pal, infim, plasat într-un abis galactic cvasiinfinit, necunoscut și ostil. Suntem pe acest titirez de humă fire de praf efemere . Suntem “muști de-o zi pe-o lume mică/Ce se măsură cu cotul “, cum spunea Eminescu în Scrisoarea I, iar noi vrem să ne scurtăm și această infimă clipă “ce ni s-a dat”, vrem să mânjim azurul cu sânge, să ne autodisipăm, sa ne scriem epitaful propriei istorii, orbiți de arghirofilii și orgolii cretine ?
Miloane de oameni, în mii de ani s-au luptat să domesticească acest primat humanoid numit om. De la egipteni, la indieni, de la greci, la romani, de la arabi, la germani, de la francezi, la englezi, de la americani, români și la slavi, de la Moise la Iisus , de la Buda, la Mahomed, de la Platon la Wittgenstein, de la Homer la Kafka, de la Nagarjuna, la Cioran, de la Vergiliu la Goethe și la Eminescu, de la Ovidiu la Allan Poe, de la Shakespeare, la Baudelaire, de la Leonardo da Vinci, la Van Gogh, de la Ptolemeu, la Einstein, de la Palestrina la Mozart, de la Pitagora la Averroes, de la Arhimede la Hilbert, de la Newton, la Richard Feynman geniile, savanții, oamenii de spirit ai acestei lumi ne-au lăsat o civilizație, o știință, o cultură, o artă pe care nu avem dreptul să le distrugem !
Natura, Dumnezeu, ne-a dat o identitate, un suflet, ne-a sculptat un chip pe care nu avem dreptul să-l maimuțărim ! Ne-a dotat cu inteligență, cu sete cognitivă, cu capacități creatoare, cu sentimente și cu emoții.
Câte miliarde de teorii științifice și fenomene cosmice așteaptă să fie descrise, câte constelații, câte galaxii așteaptă să fie catalogate, câte modele matematice, câte opere literare, câte sisteme filosofie plutesc în eter și așteaptă să fie scrise, câte Arii și Sonate așteaptă să fie cântate, câte pânze își așteaptă Michelangelii, câte contrapuncte își așteaptă Bachii, câți copii nenăscuți așteaptă să fie luați în brațe, câte fecioare așteaptă să fie sărutate, câte perechi de ochi feciorelnici, caști așteaptă să-și scalde retina pe sânii și coapsele lor, câte poeme așteaptă să fie scrise, câte lujere de crini albi așteaptă să fie mirosite, iar noi nu facem altceva decât să ascuțim sulițe, să confecționăm tancuri și mitraliere, bombe și rachete pentru a zdrobi definitiv zâmbetul acestui mamifer ingenios, ne irosim timpul construind ferăstraie și drujbe pentru a tăia aripile acestui heruv, a acestui pui de Dumnezeu, unic și irepetabil, rătăcit în hățișul cosmic !?
Pământul e larg, e mare, câmpiile și livezile ne încap pe toți ! Lăsați-ne să alergăm după fluturi, să ascultăm cucul, să ne îmbăiem în iaz, să ne facem fluiere de păpădie! Nu ne goniți din raiul buburuzelor, înainte de lăsarea serii, înainte de a veni tații să ne ducă în în brațe acasă !
Poporul acesta nu a dus niciodată lipsă de eroi, care au luptat până la moarte pentru cauza națională . Sunt și oameni pe lumea aceasta, care, de dragul dreptății și al adevărului sunt dispuși să moară de nenumărate ori, să accepte să se așeze și să putrezească în toate sicriele din univers, pentru binele acestei țări, din dorința de a rămâne demni, de a sfârși mai degrabă ca felină mare, liberă, ca leu slobod, decât “câine-nlănțuit”, ca să cităm din poemul “ Decebal către popor”, al lui Gorge Coșbuc.
Amenințând pe asupritorii ruși, poetul Grigore Vieru scria într-un poem, făcând aluzie la neînfricatul voievod moldovean Ștefan Cel Mare: ”Nu dea Domnul într-o zi/Să pornim a ștefăni”. Ei bine, cei ce conduc acum România spre dezastru ar trebui să ia foarte serios în calcul și posibilitatea ca oamenii de la talpa țării, țăranii, muncitorii, moroșenii, oșenii, moții, bănățenii, bucovinenii, oltenii, vrâncenii, hăituiți la infinit, mințiți, furați, umiliți, sărăciți, îmbolnăviți, păcăliți, să pornească într-o zi a ștefăni, a haiduci, a pinteaviteji, a mihăi și a țepeși.
Lector univ.Vasile Chira
Universitatea ” Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea de Teologie ” Andrei Șaguna”
Doctor în filosofie al UBB din Cluj
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Scriitor, filosof, teolog și artist
Președintele Institutului de Studii Inter-Pluri-și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS )
Membru al Partidului AUR
Membru al Senatului Partidului AUR
vasilechira
Blogul lui Vasile Chira 
Lasă un comentariu