“Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei;Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!”(Romani, 12, 6-8)
“Carisma nu este un dar, ci un instrument”(Seth Godin)
Curprins:
1.Introducere
2.Introducere în haritologie
3. Fenomenul charismei
4.Este charisma un mit ?
5.Pretinsa demistificare a charismei:Olivia Fox Cabane
6.Charisma în antichitatea greacă și latină
7.Charismă și harismă
8.Charisma în Vechiul Testament
9.Charisma în Noul Testament
10. Charisma în Evanghelii
11.Charisma în epistolele pauline
12.Harismele și darurile Sfântului Duh în literatura patristică
13.Darurile Sfântului Duh în concepția maximiană
14. Fenomenul charismei din perspectivă sociologică și psihologică
15.Profilul omului charismatic
16.Fiziologia charismei
17.Charismă vs. narcisism
18.Taxonomia charismei
19.Charisma fizică
20.Charisma retorică
21.Charismă și persuasiune
22. Principiile persuasiuniii
23.Charisma de ocazie
24.Charisma de lungă durată
25.Charisma nativă
26.Exuberantul charismatic
27.Introvertitul charismatic
28.Antrenarea charismei
29.Charisma și inteligența
29.Inteligența emoțională
30.Inteligența socială
31.Charisma și comunicarea nonverbală
31.Charisma și cultura
32.Charisma și sensibilitatea
33.Conștient și inconștient în exercitarea charismei
34. Charisma și aspectul fizic
35.Charisma și timbrul vocii
36.Tonalitate, volum și tempo
37.Momentele logico-psihologice ale discursului charismatic
38.Poveștile și figurile de stil în mesajul charismatic
39.Contagiunea emoțională
40. Privirea charismatică
41.Îmbrăcămintea liderului charismatic
42.Efectele cromatice
43.Charisma și temperamentul
44.Charisma și tipul caracterologic
45.Charisma și geniul
46.Charisma și zodiile
47.Scoripioni charismatici
48.Concepția lui Max Weber despre fenomenul charismei
49.John Antonakis: Charismatic Leadership Tactics (CLT)
50.Charismă și autoritate politică
51.Persuasiunea politică
52.Lideri politici charismatici
53.Profesori charismatici
54.Oratori charismatici
55.Politicieni români cu profil charismatic
56.Charismă și manipulare
57.Charisma și religia
58.Întemeietori de religie charismatici
59.Predicatori charismatici
60.A ucide sau a te lăsa ucis pentru o idee
61.Charisma feminină
62. Folosirea charismei în scopuri nobile
63. Avantajele omului charismatic
64.Charismă și sexualitate
65.Povara charismei
66. Riscurile charismei
67.Charisma și invidia
68.Folosirea charismei în scopuri negative
69.Charisma și psihopatie
70.De ce sunt fascinați oamenii de tirani?
71.Autocratul și vulnerabilitățile ființei umane
72.Arhetipul parental
73.Efectul de turmă(instinctul ovin)
74.Neîncrederea în propriile forțe, teamă, lașitate și pasivism
75.Lipsa spiritului critic
76.Raportul dintre charismă și libertate
Concluzii
1. Introducere
Considerată un fenomen rar, inefabil, magic, mistic, un dat genetic, un dar de la Dumnezeu etc., charisma constituie o sumă de aptitudini, atitudini comportamentale, calități, trăsături personale de excepție etc., prin care un om se face plăcut, celor din jur, auditoriului, publicului, ceea ce-i dă posibilitatea de a exercita o anume formă de autoritate față de grup, de a transmite anumite idei, credințe, de a deveni în mod natural influencer, mentor, lider.
Termenul de “charismă” din limbile moderne provine din substantivul grec χάρισμα ( khárisma ), care se traduce cu „favoare oferită cuiva în mod gratuit”, „dar ”, care la rândul lui, derivă din χάρις ( charis) „ har”. Cuvântul “charis” este legat și de numele zeiței grației și a frumuseții, Charis, soția lui Hephaestus.
Fiind de o frumusețe și o bunătate ieșite din comun, în mitologia greacă, zeița Charis făcea parte dintre cele trei zeițe(uneori chiar mai multe ) ale farmecului, frumuseții, creativității și ale bunăvoinței, numite Χάριτες(Charites). De aici conotațiile actuale ale cuvântului charismă, respectiv farmecul, magnetismul, misterul persoanelor care au fost înzestrate cu acest dar/har divin. Chiar și în Vechiul Testament substantivul folosit pentru charisma era “hen” (favoare), iar verbul “hanan “ însemna (a face favoare).
Charites au beneficiat în antichitatea greacă de un cult special.În cinstea lor s-au ridicat temple și s-a instituit o sărbătoare specială numită Charisia (Χαρίσια), în cadrul căreia adoartorii dansau dansuri sacre toată noaptea, iar dimineață, celor ce reușeau să rămână treji, li se oferea în dar câte o prăjitură.
Pentru Apostolul Pavel, charisma/harisma nu este altceva decât o revărsare directă a harului divin asupra creștinului:
”Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.
Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn.
Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos.
Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.
Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;
Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.
Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.
Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.
Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat.
Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.
Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?
Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, – pentru aceasta nu este ea din trup?
Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?
Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit.
Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.
Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi.
Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.
Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte,
Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.
Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.
Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.
Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?
Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?”
( Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 12, 4-30).
Dogmatica ceștină face o diferență între charisme și „darurile Duhului Sfânt”. Dacă harismele sunt niște daruri excepționale, pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor, nu în folosul lor personal, ci al aproapelui, mai ales la începuturile creștinismului, când era nevoie de propovăduirea evangheliei pentru popularizarea și extinderea acestei religii(darul glosolaliei, darul cunoașterii, credința profundă, darul vindecării, darul facerii de minuni, darul profeției, darul discernerii între diferite tipuri de spirite, darul diaconiei ( slujirii), darul de a învăța pe alții, darul de a conduce unele activități din cadrul Bisericii etc.), darurile Sfântului Duh se primesc, în special, prin Taina Mirungerii, în scopul propriei mântuiri și presupun colaborarea nemijlocită a omului cu harul dumnezeiesc.
Bazată pe un text din profetul Isaia, Biserica a identificat șapte Daruri ale Duhului Sfânt: „Și Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credinte. Și-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu“(Isaia (11, 2-3).
În “Of Water & The Spirit. A Liturgical Study of Baptism”( Creswood, St. Vladimir’s Seminary Pres, 1974, p.78), liturgistul rus Alexander Schmemann consideră că formula sacramentală este la singular, nu la plural, deci „darul”, nu „darurile”, ceea ce înseamnă că prin taina Mirungerii nu se primește vreun dar particular sau darurile Duhului Sfânt, ci însuși Duhul Sfânt, ca dar (δωρεὰ/doorea).
Fără a intra în disputele pnevmatologice, haritologice, declanșate de „mișcarea charismatică”, trebuie spus că punctele de vedere despre harisme și darurile Sfântului Duh diferă, nu doar la nivel interconfessional, între ortodocși și neo-penticostali, ci chiar și și între teologii răsăriteni.
După o primă teoretizare a charismei făcută deci de Apostolul Pavel, în epistolele sale, trimise primelor comunități creștine, în jurul anului 50 d.Hr., deși autorii patristici au vorbit despre harisme și despre Darurile Sfântului Duh, conceptul de carismă a fost reluat, analizat și revalorificat abia în secolul al XX-lea, de către sociologul german Max Weber, care a laicizat charisma, asimilând acest dar nativ, suprauman, cu idea de conducere, de autoritate.
Teologii catolici și protestanții, influențați de umanismul renascentist, de antropocentrismul laic, secular, au restrâns sensul harismei, față de cel dat de creștinismul primar, punând accentul pe darurile individuale, pe talente, pe abilități etc.
După moartea lui Max Weber, în anii 60, se vorbea de charisma liderilor religioși neoprotestanți din SUA , care își fascinau adepții prin predicile lor ținute în săli imense sau pe stadioane.
În vremurile noastre, charisma se referă mai ales la celebrități, lideri de afaceri, leadership etc.și este considerată o calitate specială, dar care poate fi educată, dezvoltată pentru optimizarea relațiilor sociale, a situației financiare etc.
Psihologii și sociologii au identificat o serie de trăsături, calități, abilități, emoționale, intelectuale, caracterologice, temperamentale și fizice : capacitatea de a asculta pe alții, angajarea activă în conversație, interesul pentru problemele interlocutorilor, punerea unor întrebări relevante și oferirea de răspunsuri empatice, abilități oratorice deosebite, vorbirea cu autoritate, menținerea contacului vizual cu cei cărora li se adresează, articularea clară a cuvintelor, dicție impecabilă, ritm discursiv moderat, raportarea afectivă la public, zâmbet natural, sincer, fluctuarea tonului vocii, recursul la figuri de stil, poziția dreaptă a corpului, modestia, caracter puternic, încurajarea auditoriului, recunoașterea meritelor celorlalți și elogierea cumpătată a faptelor lor, adaptabilitatea, încrederea, optimismul, energie şi echilibru, inspiraţie, intuiţie, integritate, curaj, creativitate, viziune, empatie sensibilitate, controlul stărilor emotive, robustețe psihologică etc.
Întrebarea pe care ne-o punem atunci când vorbim de charismă este legată de caracterul ei nativ sau dobândit, învățat. Părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii consideră că 50% dintre ingredientele care compun charisma sunt înnăscute, naturale, iar cealaltă jumătate este dobândită prin învățare.Alții cred că nu poți deveni o persoană charismatică, dacă nu te-ai născut cu acest dar. Există și psihologi contemporani cognitiviști și behavioriști care neagă caracterul nativ al charismei considerând că un astfel de profil poate fi în totalitate cultivat( A se vedea bunăoară Erez, A., Misangyi, V. F., Johnson, D. E., LePine, M. A., & Halverson, K. C. (2008). Stirring the hearts of followers: Charismatic leadership as the transferal of affect. Journal of Applied Psychology, 93(3), 602–616. https://doi.org/10.1037/0021-9010.93.3.602 ); Olivia Fox Cabane,Mitul Charismei, Arta și știința de a-ți dezvolata farmecul personal., Editura Curtea Veche, București, 2022).
Un lucru însă este cert: între liderul charismatic și adepți, ascultători, supuși etc. se instituie o relație de atașament, similară cu cea dintre părinte și copil.Unii psihologi vorbesc de biologia charismei, de implicarea unei neuropetptide, de oxitocină, care face posibilă această “contagiune emoțională”.
Fenomenul charismatic implică deci doi actanți, un emițător, respectiv un vorbitor, lider charismatic și un receptor, reprezentat de o altă persoană, de auditorriu, sau de un grup social etc.Fără o astfel de relaționare, charisma nu este posibilă, deoarece presupune invariabil alteritatea. Dar actul charismei nu se rezumă doar la prezența fizică a celor doi actori, ci angajează și relații psihologice și chiar reacții la nivelul chimismului cerebral. Cercetările au demonstrat că în prezența unei personalități charismatice, ascultătorii au deja a priori anumite expectanțe inconștiente care se traduc fiziologic în scăderea activității în zonele analitice ale creierului, experiențe întâlnite de fapt și în hipnoză, în cadrul căreia vorbim de asemenea de anumite dezactivări frontale, de un soi de cedare a funcției executive către psihologul care îl hipnotizează.
Prin urmare, oamenii de știință au ajuns la concluzia că creierul uman este “o mașină de recunoaștere a modelelor”, un calculator care operează diverse predicții: “Percepția noastră este o combinație a așteptărilor noastre anterioare – exprimate sub forma acestor predicții automate – și percepția senzorială reală. Atâta timp cât informațiile senzoriale se potrivesc cu predicțiile, creierul se află într-o stare de armonie. Când există disonanță, creierul intervine să facă o corecție. Dar când suntem în preajma unor oameni despre care credem că au puteri sau abilități speciale – când am luat o decizie implicită că putem avea încredere în ei – se pare că ne reglăm în mod inconștient gândirea analitică”(Uffe Schjoedt, Hans Stødkilde-Jørgensen, Armin W Geertz, Torben E Lund, Andreas Roepstorff, The power of charisma – perceived charisma inhibits the frontal executive network of believers in intercessory prayer Social Cognitive and Affective Neuroscience, Volume 6, Issue 1, January 2011, Pages 119–127, https://doi.org/10.1093/scan/nsq023) .
Când ascultăm un discurs de pildă, când luăm pentru prima dată contact cu o persoană etc., întră în joc sistemul intuitiv al creierului, care desi are un ritm de funcționare mai rapid decât sistemul rațional, este totuși influențat de factori inconștienți, de experiențe subiective, iraționalitate etc. Pentru a nu fi manipulați, pentru a diferenția charisma pozitivă de charisma folosită în scopuri malefice, ar trebui să ne folosim cortexul prefrontal, care are calitatea de a analiza tendințele înconștiente.
Orice afirmare în scena publică a unei personalități charismatice presupune din start invidii, animozități, antipatii, atacuri, dosare pentru vini închipuite, compromisuri, consum nervos. De aceea, mai ales în vremuri de restriște, majoritatea oamenilor alege să se conducă după vechiul principiu filosofic “Trăiește mai bine cine se ascunde mai bine” .
Există și personae inconștiente de propria charismă, care nu își acceptă charisma, care nu cred în ea sau care refuză să facă uz de această calitate, după cum există psihologi care încearcă să deconstruiască charisma, să-i supună disecției mecanismele, să imunizeze oamenii la magnetismul ei, să descurajeze studiile de charismologie, cursurile de potențare a charismei.
Apropos de nonconștientizarea charismei, voi face imprudența de a mă lua pe mine, în acest articol, drept studiu de caz.Aparent, acest gest de autoreferențialitate ar putea fi considerat drept laudă de sine, acces de megalomanie, nercisism etc. dacă cititorul nu ar ști că autorul acestor rânduri face parte dintre cei care, desi a primit diverse confirmări, nu crede deplin că are charisma sau dacă e ispitit uneori să accepte acest lucru are tendința de a și-o reprima pentru că din cauza invidiei semenilor, a pierdut de fiecare data când s-a lăsat stăpânit de acest dar miraculos, otrăvit, troianic și divin în același timp.
Venit pe lume într-o familie de țărani săraci, dintr-un sat izolat din Maramures, când eram elev în clasele primare, dar și înainte de asta, adunam în jurul meu grupuri de copii la școală sau la joacă și uneori, duminica sau la lucrul câmpului, în pauzele de masă, chiar și adulți cărora le spuneam povești laice, biblice dar și unele inventate de mine.
In scurta mea carieră de învățător la clasa a IV-a, copii mă ascultau la ore cu multă atenție și bucurie, în ciuda unor exigențe pe care uneori le regret, iar atunci când am fost nevoit să-i părăsesc fiindcă se apropia admiterea la Facultatea de Filosofie, i-am văzut pe toți, cu lacrimi în ochi.
Trebuie să recunosc că eram oarecum mândru de un astfel de feedback din partea celorlalți pentru prestațiile mele narative sau pedagogice însă nu m-am considerat niciodată special în această privință, până într-o zi când fiind student în anul III la Facultatea de la Limbi clasice, a trebuit sa facem practică pedagogică la liceu.După ora de latină ținută la clasa unui liceu cu profil filologic, desi emoționat din cauza prezenței eminentei profesoare, dar și a inspectoarei de specialitate, cei peste treizeci de elevi, fete și băieți, au izbucnit în ropote de aplauze care au durat aproape un minut și jumatate.Atunci mi-am dat seama că am ceva diferit, special, față de colegii mei, de altfel mult mai buni decât mine la sintaxa limbii latine și eline.
Ulterior ca professor de filosofie la Faculatea de Teologie, în anii 2000, am fost aplaudat spontan, minute în șir la sfârșitul unui curs de către cei aproape 100 de studenți,lucru care nu s-a mai întâmplat la această instituție de câteva decenii, de pe vremea când preda părintele Milan Șesan, profesorul basarabean cu trei doctorate.
În urmă cu cinsprezece ani, am candidat independent la Camera deputaților. La un moment dat, am ținut într-o sală un discurs de o jumătate de oră, în urma căreia au venit cu mine în campanie aproape 200 de oameni, majoritatea dintre ei tineri, voluntar, fără nici o pretenție financiară. Îmi amintesc ce mi-a spus atunci un coleg profesor de la Universitate: „Vasile, nu înțeleg cum ai reușit să convingi armata asta de oameni să te urmeze în campanie ! Ce le faci, ce le spui ? Eu, săptămâna trecută mi-am cumpărat mobilă și nu am reușit să conving 5 oameni, să mă ajute să o urc la etajul 2, deși am vrut să le plătesc „.
În anul universitar 2008, am primit distincția de “Profesor Bologna” fiind primul dintre cei 25 de colegi, preoți și domni profesori de la Facultatea de Teologie”Andrei Șaguna” (ulterior, în anul 2014, a primit această distincție Părintele arhidiacon prof. univ. Dr.Ioan Ică jr., iar în anul 2017, a fost premiat, în cadrul Galei Profesorilor Bologna, Părintele prof univ.Dr.Constantin Necula) și printre primii 7 profesori dintre cele peste 650 de cadre didactice de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studenților din România – ANSOR, prin proiectul Gala profesorului Bologna.
După nominalizarea de către propriii studenții de la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna ” a urmat un proces complex de evaluare, inspecție neanunțată la cursuri, din partea unor studenți special pregătiți de ANOSR. E vorba de o organizație națională a studenților care, așa cum se prezintă “își propune să identifice, să promoveze și să premieze adevăratele valori din educație, pe acei profesori („profi tari”) care sunt exemple de bună practică, atât prin cunoștințele teoretice și abilitățile pedagogice pe care le dețin, cât și prin faptul că reușesc să plaseze studenții în centrul actului educațional și să îi inspire”.
Ei bine, nici acest gest al studenților, nici audiența pe care o făceam ca realizator de emisiuni culturale TV, la un post local din Sibiu, nici laudele primite după discursurile pe care le țineam la simpozioanele, conferințele naționale și internaționale nu m-au făcut să conștientizez pe deplin faptul că aș avea charismă. Suspiciunea, bucuria și teama de a avea un astfel de dar însă a crescut în anul 2018, când am organizat un Simpozion-spectacol cu tema Anotimpurile ființei, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, un fel de one man show , unde am cântat , dar mai ales am vorbit timp de șase ore. Au fost prezenți peste 400 de aduditori/spectatori dintre care, după trei ore, la pauză, au rămas mai mulț de jumătate.
După căderea cortinei au venit la mine mai mulți auditori să mă felicite, dintre care două persoane m-au pus pe gânduri: un actor pensionar de la Teatrul “Radu Stanca ” din Sibiu și un distins psiholog și om de cultură.Actorul, vizibil obosit, m-a certat, iar psihologul, vessel, impresionat, entuziasmat, m-a lăudat nemeritat de mult.
După ce s-a prezentat( îl cunoșteam oricum de la teatru), actorul mi-a spus așa:”Stimate Domn, nu te cunosc, dar ceea ce ai făcut dumneata în seara acceasta este un abuz asupra spectatorului. Nu se face așa ceva, Domnule ! E prea mult ! Însă faptul că m-ai făcut pe mine ca actor să stau 6 ore șă îți ascult finalul poveștii, înseamnă că dumneata ai un soi de charismă”. Apoi a adăugat ușor iritat „Vezi ce faci cu ea ! ”
Psihologul m-a îmbrățișat și după ce m-a ținut așa strâns la piept preț de câteva secunde mi-a mărturisit următoarele “Dacă acest regal ar mai fi ținut încă șase ore, aș fi stat fără să mă plictisec. Vă mulțumesc !” .
Desi sunt asociat adesea cu o astfel de aură charismatică, personal, repet, nu sunt absolut convins că o am, sau cel puțin nu în mod plenar. Nu știu exact ce este ea, care sunt determinismele ei .
Charisma este fără îndoială un fenomen inefabil comparabil cu cel al îndrăgostirii. Oamenii sunt atrași de persoanele charismaticie, fără să știe foarte precis de ce. De aspectul fizic, de timbrul vocal, de cultură, de sensibilitate, de bunătate, empatie, profunzime, de sinceritate, de caracterul lor puternic, de spiritul lor de sacrificiu, de puterea credințelor lor, de darul elocinței, de forța discursivă sau de toate acestea la un loc?
Dacă ne uităm la conferințele poetului, profesorului și politicianului Ioan Alexandru, de departe cel mai chatismatic intelectual din Romania de după Revoluția din decembrie 1989, identificăm într-o mai mare sau mai mică măsură absolut toate aceste trăsături .
Dar cum se face că sunt și oameni charismatici fără multă școală, fără lecturi, neinstruiți cultural cum e cazul Părintelui Cleopa, a lui Gigi Becali sau mai puțin chipeși, cum a fost Churchill sau fostul președinte al României Traian Băsescu ?
Și totuși, dacă ar fi să dau un interviu unui psiholog sau sociolog specialist în anatomia charismei, în calitate de ins acuzat că aș fi fost atins, mai mult sau mai puțin, de răsfățul și fulgerele acestei vijelii cu soare, aș spune că, în ceea ce mă privește, cauzele actualizării ei nu sunt date în nici un caz de aspectul fizic, ci de ultrasensibilitate, de simțul liric, de natura pasională, de sinceritate, de bunătate, de hiperempatie, de curaj, de o vagă abilitate discursivă, la care se adaugă probabil și alte elemente care țin de inteligența emoțională, afectivă, spirituală, logică, operativă, de cultură, profunzime, de spiritul speculativ (în sensul lui filosofic), categorial, de spiritul metodologic înter-, pluri- și transdisciplinar, de un anume enciclopedism, de luxurianța imaginară etc.
În sfârșit, ca unul care a citit tot ce s-a scris esențial în lume despre acest fenomen, care a studiat viețile tuturor liderilor charismatici, care a studiat și s-a autostudiat sunt de părere că charisma nu poate fi învățată, decât imitată într-o mică măsură.Fără cele câteva ingrediente, temperamentale, caracterologice, emoționale, afective, intelectuale native, nu există decât pseudo-charismă.Desigur, poți imita, într-o oarecare măsură trăsăturile comportamentale, reacțiile, gesturile unei personae charismatice, fiindcă nu există o lege care să sancționeze un astfel de plagiat, însă nu poți obține decât stări artificiale, forțate, maimuțăreli, cabotinisme, denaturări sesizabile de un ochi atent, inteligent.
Aș putea aduce zeci de argumente în favoarea acestei idei. E suficient să ne gândim la faptul că oamenii simpli, fără cultură, care desi nu au avut nici interesul, nici posibilitatea de a învăța tehnici de comportament charismatic, sunt atinși de aripa acestui har, pentru că s-au născut cu anumite calități pe baza cărora s-a dezvoltat un astfel de profil.
Faptul că la marile Universități occidentale se țin cursuri de leadership, de învățare a charismei etc. e cât se poate de explicabil. Politicile globaliste, consumerismul, multinaționale, spiritul corporatist etc. postmodernitatea în care totul devine marfă, în care totul se vinde, cer astfel de “specializări”, de protezări ale persoanalității umane. Dacă aruncăm o privire în istorie, vom constata că astfel de oportunisme au mai existat .E suficient să ne gândim la democrația ateniană, care a făcut să apară acei filosofi sofiști, acei “negustori de virtute”, cum îi numea Platon, pentru faptul că pretindeau bani pentru a mijloci tinerilor cunoaștrerea.
E adevărat, au existat sofiștii geniali precum Gorgias din Leontinoi sau Protagoras din Abdera, dar ei au fost mari nu pentru că au avut la rândul lor profesori sofiști, ci pentru că s-au născut cu aceste daruri, după cum Aristotel nu a fost genial pentru că a studiat la școala lui Platon, ci pentru că mama lui din Stagira l-a născut cu darul speculației filosofice, dezvoltat, antrenat, ulterior de către întemeietorul Academiei.
Cu siguranță, Protagoras, Gorgias, Prodicos din Keos, Hippias din Elis, Critias din Atena sau Thrasimahos din Calcedon vor fi avut mulți elevi inteligenți, dar nu s-au ridicat nici unul dintre ei la nivelul profesorilor lor și cu atât mai puțin la nivelul lui Heraclit, Parmenide, Socrate, Platon sau Aristotel.
În cele ce urmează, oferim o listă cu cei mai charismatici oameni politici, Întemeietori de religii, sfinți, mistici, preoți, teologi, pastori, predicatori, filosofi, scriitori, oratori, oameni de știință, avocați, actori, cântăreți și sportivi, din toate timpurile.
Oameni politici charismatici: Alexandru Macedon, Iulius Cazar, Ioana d’Arc, Napoleon Bonaparte, Winston Churchill, George Washington, Franklin Delano Roosevelt, John Fitzgerald Kennedy, Mahatma Gandhi, Giuseppe Garibaldi, Corneliu Zelea Codreanu, Nelson Mandela, Generalul Charles de Gaulle, Fidel Castro, Ronald Reagen, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Tache Ionescu, mai numit și Tăchiță Gură de Aur, Corneliu Coposu, Barack Obama, Donald Trump, Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu, George Simion, Avram Fițiu, Claudiu Târziu, Sorin Lavric, Diana Șoșoacă. La ultimii cinci oameni politici, vorbim evident de tipuri de charisme și harisme total diferite. Dar despre nuanțele și profilurile charismatice ale liderilor politici naționaliști, voi scrie în curând un articol special.
După cum ați putut constata deja, nu i-am inclus aici pe Joe Biden, Vladimir Putin și pe Xi Jinping, pe liderii politici implicați în actualele jocuri geopolitice cărora nu putem să le negăm anumite trăsături charismatice, chiar dacă ele țin de un anume sentiment de compătimire pentru diverse afecțiuni, traume familiale sau de respect pentru senectute, în ce îl privește pe primul, sau de teamă, curaj, în ce-i privește pe ultimii doi. De altfel, gradul charismatic, felul charismei, pozitivă sau negativă al celor trei președinți din fruntea celor trei mari puteri, spre care privește astăzi cu emoție întreaga planetă, sunt în curs de evaluare . Cu alte cuvinte, cei trei sunt într-o stare de nedeterminare istorică, sunt, în mentalul colectiv, într-o stare indecisă, intermediară, într-un soi de purgatoriu, istoric, politic, deci între rai și iad, pentru că, necunoscând mutările pe care le vor face pe tabla de șah a geopoliticii, nu putem anticipa consecințele respectivelor acțiuni.
Întemeietori de religii charismatii: Moise, Confucius, Lao Zi, Zoroastru, Gautama Siddartha( Budha), Apollonius din Tyana, Iisus din Nazareth, Mahomed.
Sfinți, mistici, preoți, teologi, pastori și predicatori charismatici: Apostolul Pavel, Ioan Gură de Aur, Vasile Cel Mare, John Wesley, Rasputin, Papa Ioan Paul al II-lea, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Constantin Galeriu, Bartolomeu Anania, Billy Graham, Bill Johnson, Benny Hinn, Kerney Thomas, Charles Manson, Iosif Țon, Tony Campolo, Joel Osteen, Maica Tereza etc.
Filosofi și scriitori charismatici: Socrate, Platon, Epicur, Augustin, François Villon, Pico della Mirandola, Hegel, Eminescu, Hemingway, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru,
Oratori charismatici: Demostene, Cicero, Quintilian.
Oameni de știință charismatici, Hypatia, Michael Faraday, Einstein, Nikola Tesla, Solomon Marcus, Stephen Hawking, Richard Phillips Feynman, Umberto Eco etc.
Avocați charismatici: Istrate Micescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Tache Ionescu etc.
Actori charismatici: Anthony Quinn, Alain Delon, Anthony Hopkins, Robert De Niro, Rock Hudson, Alfredo James Pacino, Charles Chaplin, Elizabeth Taylor, Amza Pellea, Greta Garbo, Florin Piersic, Sophia Loren, Dan Puric, Leonardo DiCaprio, Angelina Jolie, Antonio Banderas, Gyuri Pascu, Mugur Mihăiescu, Radu Pietreanu etc.
Cântăreți charismatici: Elvis Presley, Jimi Hendrix , Jim Morrison, Maria Tănase, Freddie Mercury, Albano Carrisi, Tom Jones, Luciano Pavaroti, Placido Domingo, Andrea Bocelli etc.
Sportivi charismatici: Edson Arantes do Nascimento (Pelé), Muhammad Ali(Cassius Marcellus Clay, Jr ), Joseph William „Joe“ Frazier, Ilie Năstase etc.
Au existat și oameni inteligenți, culți, savanți, filosofi, scriitori care erau geniali în scris, dar care nu străluceau atunci când vorbeau, nu aveau charismă, cum a fost de pildă Immanuel Kant, Schopenhauer, Lucian Blaga, Emil Cioran, Dumitru Stăniloae etc.
A avea charisma nu este neaparat o fericire.Oamenii identifică indivizii cu charismă și îi împing în față. Adesea persoanele charismatice devin incomode, sunt urmărite, monitorizate, persecutate, mai ales dacă devin lideri. Sunt private de libertate și uneori eliminate fizic.Istoria a consemnat multe astfel de destine: Socrate, Spartacus, fratii Tiberius si Caius Gracchus, Iulius Caesar, Iisus din Nazaret, Johan de Witt, Maximilien de Robespierre Corneliu Zelea-Codreanu, Martin Luther King jr., John Fitzgerald Kennedy, Che Guevara etc
Au fost și persoane care și-au folosit charisma într-un mod negativ, unii dintre ei fiind vinovați de moartea a sute, mii, milioane și chiar a zeci de milioane de oameni: Hitler, Lenin, Stalin, Benito Mussolini, Mao Zedong, Pol Pot, Saddam Hussein, Gaddafi etc.
În concluzie, charisma este deopotrivă binecuvântare și povară.Ea te poate consacra, înălța, eterniza, dar, așa cum am mai subliniat, te poate și pierde atât pe tine cât și pe cei cărora le livrezi o ideologie politică, religioasă etc.Din acest punct de vedere, nu putem decât să fim de acord cu afirmația scriitorului și speaker-ului umanist american, Bart Campolo, fiul celebrului pastor Tony Campolo :”carisma este ca focul. Îl poți folosi pentru a-ți încălzi casa sau îl poți folosi pentru a o arde .” (citeşte mai mult pe https://www.patreon.com/VasileChira).
Lector univ.Dr.Vasile Chira
Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Scriitor, filosof și teolog
vasilechira
Blogul lui Vasile Chira 
Lasă un comentariu