IMMANUEL KANT SAU ,,JUDECATA DIN URMA” A RATIUNII

Autorul criticismului, unul dintre cele mai mari spirite ale cugetării filosofice, se naşte la 27 aprilie 1724, în oraşul Königsberg, în Prusia de Est, fiind al patrulea din cei nouă copii ai curelarului Johan George şi ai Anei Regina. Graţie mamei sale care era o femeie evlavioasă, micul Immanuel se bucură de sprijinul confesorului ei, Franz Albert Schultz, profesor de dogmatică la Universitate şi conducătorul grupării pietiste din oraş. La sugestia acestuia, copilul în vârstă de opt ani este înscris la cel mai bun colegiu din Königsberg şi anume la Collegium Friedericianum, unde studiază din toamna anului 1732 până în 1740. Între timp mama sa, îngrijind o prietenă bolnavă de febră tifoidă, contractează această maladie şi moare. În 1740 se înscrie la Universitatea din Königsberg, la teologie şi respectiv filosofie, audiind simultan şi cursuri de matematică.

        Începând cu anul 1746 până în 1755, oferă lecţii particulare în calitate de Hofmeister. La vârsta de 31 de ani (1755) Kant trece examenul de magister cu teza „De Igne”, iar după câteva luni devine privat-dozent, cu lucrarea: Principiorum primorum cognitionis metaphysicae nova dilucidatio (Noua explicaţie a primelor principii ale cunoaşterii metafizice). În 1770 este numit profesor de logică şi metafizică la Universitatea din Königsberg unde îşi deschide cursul cu disertaţia: De mundi sensibilis atque inteligibilis forma et principiis(Despre forma şi principiile lumii sensibile şi inteligibile). Predă aici diverse discipline: geografie, etică, matematică, drept, fizică, mecanică, antropologie, mineralogie, teologie naturală, pedagogie, etc.

Publicarea în 1793 a  lucrării: Die religion innerhalh der Grenzen der blossen Venunft(Religia în limitele Raţiunii Pure) îl pune în conflict cu monarhul Wilhelm al II-lea, care  interzisese orice discuţie filosofică asupra religiei. Somat de ministrul Wölner, fie să-şi retracteze ideile, fie să nu mai scrie niciodată despre acest subiect, Kant respinge învinuirile de atac la adresa religiei, promiţând solemn că nu va mai aborda problema religioasă. În 1797 monarhul moare, eveniment care duce la ridicarea interdicţiei, filosoful reuşind să mai publice câteva lucrări până la sfârşitul vieţii. Din motive de boală, în 1797 se retrage de la catedră, iar peste 7 ani, în dimineaţa de 12 februarie 1804, în urma unei umilitoare suferinţe fizice şi psihice (îşi pierde treptat memoria) se stinge din viaţă. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut”. Cu excepţia incidentului cu autorităţile statului prusac pe tema religiei, viaţa lui Immanuel Kant nu înregistrează nimic senzaţional. Era un om cumpătat, exigent cu sine, econom cu timpul, reticent la orice schimbare sau surpriză, care i-ar fi putut consuma energia sufletească, relativ sociabil, însă detesta călătoriile (citeşte mai mult pe https://www.patreon.com/VasileChira).

Lector univ.Dr. Vasile Chira 

Universitatea „Lucian Blaga ” din Sibiu

 

Published in: on august 5, 2010 at 6:59 am  Lasă un comentariu  
Tags: , ,