VULTURUL ŞI COCOŞUL SAU DESPRE IMPLICAREA PREOŢILOR ÎN POLITICĂ

Unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX, Siluan Athonitul, notează undeva o fabulă pe care, pentru a pune în evidenţă contrastul dintre politică şi credinţă, dintre imanenţă şi metafizică, ne îngăduim să o nuanţăm.

          Rănit de fulgere şi obosit de zbor, un vultur cade în ograda unui ţăran. Văzîndu-l bolnav, cocoşului i se facu milă de el şi-l încredinţă spre îngrijire tovarăşelor sale de curte. După o vreme, vulturul îşi reveni şi privind spre înălţimi îl copleşi dorul de piscuri. Văzându-i inteţia, cocoşul îl rugă să rămână, promiţându-i că-l va pune, alături de el, rege peste toate păsările curţii. Arătându-şi recunostinţa faţă de binefăcătorul său, vulturul refuză elegant oferta cocoşului spunând: „După ce ai privit odată pământul de sus, după ce ai trecut peste munţi şi văi, mări şi râuri, câmpii şi păduri, după ce ai văzut sate, oraşe, oameni, animale şi păsări, după ce ai inspirat aerul rarefiat al înălţimilor şi ai simţit prietenia azurului, nu mai poţi zbura la înălţimea firului de iarbă.”

          Se înţelege, cele două păsări simbolizează structura dihotomică a fiinţei umane, propensiunea telurică şi o altfel de gravitaţie, care ne trage în sus. În fiecare din noi zace un vultur şi un cocoş. Însă ca să deprinzi zborul altinic ai nevoie de exerciţii în spaţiul terestru. Ca să ne înălţăm cu Hristos la cer, trebuie să-l însoţim în periplul mundan, în Ghetsimani, pe Golgota şi uneori chiar în adâncurile iadului. În timpul patimii Hristos l-a invitat pe tâlhar în rai însă El, fiul lui Dumnezeu, S-a dus în iad. Pentru ca urcuşul să fie mai măreţ, trebuie să cobori!

          Mutatis mutandis, în continuitatea acestei ecuaţii a fiinţei poate fi interpretată şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6 Martie 2008 prin care li se permite preoţilor să candideze cu aprobarea episcopului, în calitate de independenţi, pentru consiliile locale şi judeţene.

          Mediatizarea intensă dar şi insolitul acestei decizii au împărţit opinia publică în două tabere: unii care acceptă prestaţia parapolitică a preoţilor şi alta care o contestă. Cetăţenii (credincioşii) sau oamenii politici care au rezerve faţă de această decizie a Sfântului Sinod pierd din vedere faptul că spiritul creştin constituie un factor care aduce întotdeauna un plus de stabilitate şi toleranţă. Pe de altă parte statul nu are mijloacele şi pârghiile cele mai potrivite pentru cultivarea moralităţii unei societăţi, ceea ce face necesară intervenţia Bisericii în acest proces.

          Ideea că religia „Crucificatului” a distrus tradiţia romană este falsă. Dimpotrivă geniile creştine, Ciprian, Tertulian, Minucius Felix, Lactanţiu, Ambrozie, Niceta de Remesiana, Ioan Cassian, Augustin, Prudentius, Toma D’Aquino, Albertus Magnus, Boetius, Anselm, Occam, prin capodoperele lor au eternizat limba latină, au răspuns dictaturii biciului fie cu flacăra iubirii aproapelui fie cu diamantul rece al contemplaţiei. Creştinismul a luat oamenii din arenă şi i-a dus în catedrale, a cucerit Europa prin spirit nu prin legiuni. Limba latină în care se cerea „pâine şi circ”, în care se striga gladiatorilor pe stadioane „omoară-l” „omoară-l” a ajuns în scolastică să fie limba în care se discuta despre infinit. Să nu pierdem din vedere faptul că Creştinismul a inspirat marea cultură europeană de Dante la Dostoievski şi de la Palestrina la Bach.

          Acestă decizie a Sfântului Sinod nu trebuie interpretată ca libertate a preotului de a face politică în sens activ, ci ca o necesitate a prezenţei lui în mecanismele decizionale ale comunităţilor locale. În mod normal această prezenţă ar trebui asigurată din oficiu. Pentru că trăim totuşi într-un stat secularizat, alergic la orice idee de teocraţie, preotul  este constrâns să se supună, în vederea obţinerii unui rol care i s-ar cuveni de facto, la ritualul melodramatic al alegerilor.

          Răspunderea preotului se desfăşoară pe două planuri: în primul rând ea este de ordin hermeneutic, de interpretare, iar în al doilea rând (dar de fapt cu adevărat în primul rând) o răspundere ontologică. Sinodul a pus pe umerii preotului o răspundere uriaşă apelând la maturitatea lui spirituală, maturitate care are în vedere interpretarea deciziei sinodale. Se subînţelege că un paroh nu are dreptul de a-şi transforma campania electorală în bâlci. Preotul trebuie să fie în spaţiul public un personaj decent şi consonant cu etica evangheliei. Se subînţelege că preotul nu are dreptul de a-şi cumpăra electoratul, dar are obligaţia de a se ţine de cuvânt, de a respinge emfaza electorală. Dacă preotul trebuie să fie un model spiritual, el trebuie să fie şi un model electoral. El trebuie să arate cum se poate purta o campanie fără minciună, fără parvenire, fără promisiuni lipsite de orice pudoare etică. El ar trebui să descurajeze comerţul electoral nu prin discurs, ci prin exemplul personal. Din această cauză, repetăm, decizia Sinodului nu acordă preoţilor libertatea de a face politică activă, ci libertatea de a contribui într-un chip non partinic dar eminamente etic la deciziile unei comunităţi locale. Prin aceasta, Sfântul Sinod, odată cu libertatea, pune şi povara pe umerii preoţilor pentru că libertatea este întotdeauna o probă de foc. În ultimă instanţă, Sfântul Sinod, dând libertate constrânge, căci această responsabilitate va fi o metodă de verificare a gradului vocaţional.

           Întrebarea nu este dacă Biserica trebuie sau nu să se implice în politică, ci căutarea unei modalităţi adecvate de exprimare în acest sens. Biserica „face” politică prin simpla ei prezenţă în societate. Chiar şi neimplicarea e tot un gest politic. Rolul politicii este să asigure oamenilor dreptul la viaţă, la credinţă, la proprietate, la exprimare, la asistenţă medicală etc. Or atâta timp cât aproape 90% dintre membrii comunităţii sunt creştini ortodocşi e normal să fie reprezentaţi în consiliile locale de liderii lor religioşi. Relaţia dintre preot şi credincios fiind una care vizează paternitatea spirituală, nu e nimic nefiresc în a avea un reprezentant în consiliile locale care să se intereseze ce se întâmplă cu banii, cu copiii, cu bătrânii sau cu sănătatea enoriaşilor.

          Creştinismul nu poate fi rupt de realitatea socială. Viaţa e un tot care însumează componenta individuală şi socială a individului. Nu ne putem mântui niciodată singuri, ci prin modul în care ne raportăm la ceilalţi. Într-o ţară cu o tradiţie pluripartinică şi o cultură spirituală întrerupte aproape cinci decenii, de un regim ateu, prezenţa preoţilor în administraţia locală în calitate de independenţi este nu numai dezirabilă, ci imperios necesară în contextul în care reperele morale şi axiologice ale comunităţii sunt relativizate de mentalitatea postmodernă.

          Preoţii sunt „funcţionari” ai fiinţei. Ei nu pot  administra doar o zi pe săptămână (Duminica) din viaţa credincioşilor, ci sunt chemaţi să le secondeze, ca un înger păzitor mundan, indiferent de sacrificii întregul traseu existenţial pentru că, în definitiv, ei şi nu politicienii vor da seama de sufletele lor în faţa Judecătorului Suprem. Într-o societate postmodernă în care ura, indiferenţa, superficialitatea, dezmăţul, crima au atins pârgiile cosmice, într-o societate în care kitsch-ul trece drept operă de artă şi maculatura capodoperă literară, într-o societate în care se luptă pe toate căile împotriva omului de excepţie, într-o societate unde Salieri (autorul moral al morţii lui Mozart) este patron, într-o ţară în care singurul vis al copiilor este să devină fotbalişti, într-o ţară în care manelele au luat locul doinei populare sau a fugii lui Bach, într-o ţară în care fetiţele îşi încep viaţa sexuală la 11 ani, este cu siguranţa necesară prezenţa preoţilor în politică pentru că acolo, uneori, sunt împiedicate în faşă decizii şi proiecte care ar putea îmbunătăţi substanţial viaţa materilă, sănătate fizică şi spirituală a copiilor, a bătrânilor şi a societăţii în general. Sarcina preotului este aceea a rezistenţei axiologice în faţa tăvălugului postmodern.

          Oricum România are un retard istoric de cel puţin 100 de ani. În 1907, la doi ani după ce Einstein a dat teoria relativităţii şi la 7 ani după ce Plank a formulat teza discontinuităţii aborţiei şi emisiei de energie care stau la baza fizicii cuantice, noi, printr-o retroversiune temporală, aveam încă o răscoală ţărănească în care protestele sociale se exprimau cu coasa şi cu furcoiul. Preoţii alături de celelalte vocaţii şi profesii, trebuie să recupereze momentele istorice ale spiritului, să determine pe mai marii cetăţii să ofere poporului mai multă pâine, şi mai ales, mai mult spirit decât circ.

          A fi creştini înseamnă a fi lucizi, înseamnă a ne poziţiona critic faţă de orice actualizare a răului, inclusiv faţă de cea istorică, a lupta cu preţul vieţii împotriva nedreptăţilor de orice natură pentru că, fie şi simplul fapt de a fi fost contemporani cu cei ce fac din minciună adevăr, ne poate culpabiliza în faţa justiţiei divine.

          Acuzele Sfântului Ioan Botezătorul împotriva lui Irod, lupta marilor apologeţi creştini împotriva opresiunii păgâne, criticile Sfântului Ioan Gură de Aur aduse moravurilor vremii lui, reformele administrative, conflictele cu împărăteasa Eudoxia, deschiderea părinţilor capadocieni spre latura socială a creştinismului nu sunt altceva decât semnale de alarmă din zona instanţei sacre menite să echilibreze şi să corijeze politicul.

          Prin celebrele cuvinte: „Daţi Cezarului cele ce sunt  ale Cezarului iar lui Dumnezeu cele ce sunt  ale lui Dumnezeu” Matei XXII, 21, Hristos pecetluieşte pentru totdeauna relaţia dintre Biserică şi stat. Hristos nu accentuează aici numai separarea dintre cele două împărăţii, ci recunoaşte implicit existenţa autorităţii politice. Hristos a criticat atunci când a fost cazul şi autorităţile religioase mozaice. E adevărat, revoluţia Sa în mediul iudaic a fost în primul rând de ordin metafizic, însă n-a ignorat niciodată realităţile socio-politice ale vremii sale. Hristos nu a venit să-i înveţe pe oameni regulile politicii, însă în replica pe care o dă judecătorului Pilat: „N-ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus” (Ioan XIX), 11 lasă să se înţeleagă faptul că există o logică a politicii, că Dumnezeu a rânduit o ordine socială, un mediu în care creştinul îşi dobândeşte mântuirea. Hristos nu a coborât în istorie doar să ne prezinte un set de învăţături, să restaureze ontologic fiinţa prin propriul sacrificiu, să se înalţe la cer şi să ne abandoneze apoi într-o junglă cosmică, fără să-i pese de condiţia noastră socială. Chiar dacă n-a formulat explicit un cod legislativ care să reglementeze portul creştin cu autoritatea politică, deducem din spiritul învăţăturilor Sale atitudinea de dezavuare faţă de orice nedreptate fie ea socială, morală sau politică.

           Odată, Hristos relatează unui învăţător de lege o pildă, extrem de relevantă în contextul temei de faţă care pe scurt sună astfel: un om venind de la Ierusalim la Ierihon cade între tâlhari care după ce-l jefuiesc îl bat, lăsândul aproape mort. După acest episod trec pe lângă el, pe rând, două persoane care văzându-l îşi continuă drumul fără să-l ajute. La un moment dat trece pe acolo şi un samarinean căruia i se face milă de cel tâlhărit şi bătut, îi spală rănile cu untdelemn şi vin, îl pansează, îl pune pe animalul său şi-l duce la o casă de oaspeţi unde se oferă să-i plătească toate cheltuielile. Aceasta este celebra parabolă a samarineanului milostiv pe care Hristos o contrapune legii mozaice ca paradigmă creştină de iubire a aproapelui.

          Până aici totul este frumos şi etic însă nu putem să nu ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat daca milosul samarinean ajungea în momentul în care tâlharii îl jefuiau? Ar fi stat cu mâinile în sân, ar fi aşteptat calm  să-l deposedeze de bunuri şi să-l schingiuiască pentru ca mai apoi, după plecarea lor, să-şi  înceapă în linişte serviciile terapeutice sau l-ar fi apărat de tâlhari?

          Corectivul raportului temporal adus acestei pilde, sincronizarea samarineanului milostiv cu momentul atacului oferă măsura comportamentului creştin în societate. În privinţa agresiunilor se înţelege că ele nu trebuie să fie neapărat fizice.

          A face politică în condiţiile în care acel bellum omnium contra omnes este mai actual ca oricând, înseamnă să fim samarineni care sosesc în momentul agresiunii. Misiunea preoţească nu se rezumă numai la condiţia de terapeut, ci trebuie să facă şi profilaxie spirituală, la nevoie să condamne pe faţă răul moral evident, cu condiţia de a nu se transforma în numele acestor imperative într-o poliţie spirituală a societăţii.

          Preoţii trebuie să fi arbitrii şi modele morale în cadrul structurilor politice locale. Ei, care în baza succesiunii apostolice propovăduiesc adevărul, dreptatea şi acumularea de bunuri în cămara celestă „unde nu le mănâncă rugina şi nu le fură hoţii”, sunt cei mai în măsură să ia atitudine faţă de cei ce din nefericire acced la aceste demnităţi, motivaţi de gândul rotunjirii, cel mai adesea prin metode necinstite, a propriilor averi.

          Prin prestaţia lor politică, sperăm onestă, fară iniţiative administrative pro domo, preoţii vor fi în măsură să diminueze pasivismul politic, să readucă oamenii la urme, să spulbere mentalitatea generală cum că politica românească este o cloaca maxima, un canal în care se scurg şarlatanii, demagogii, mediocrii şi parveniţii societăţii, o caracatiţă monstruoasă ale cărei tentacule sunt ţintuite în seifele marilor bănci, în timp ce democraţia nu este decât un praf azvârlit în ochii celor mulţi şi naivi.

          Suntem evident de acord că preotul nu trebuie să facă politică activă de maniera unui militantism partinic, agresiv, să râvnească la funcţii publice care nu cadrează cu misiunea lui. Suntem de asemenea de acord că politica poate fi perdantă în plan spiritual şi creativ, că te sustrage de la contemplaţie prin infuzii cotidiene de imanentină, transformându-te uneori dintr-un Aristotel înt-un Alexandru, dintr-un Platon într-un Pericle, dintr-un Meister Eckart într-un Machiavelli, însă, repet, prezenţa preoţilor în consiliile locale este o extensie a vocaţiei lor pastorale şi omiletice. Lumea nu poate fi ignorată, căci  este o anticameră a Eternităţii.

          Fără îndoială, oamenii de spirit trebuie să-şi dorească zenitul, munţii, nu piaţa publică. Trebuie să fim vulturi nu cocoşi, însă atunci când potenţaţii cetăţiii atentează asupra legilor zborului nu avem dreptul să ne eschivăm.

                                                Lector univ. dr. Vasile Chira

                                      Facultatea de Teologie“Andrei Şaguna” Sibiu

Reclame

LEGEA VOTULUI UNINOMINAL

Faptul că legea votului uninominal elaborată de actualul legislativ constituie un hibrid mioritic care ocultează libertatea electoratului este deja de notorietate chiar şi pentru cei ce nu au avut răgazul unei lecturi integrale a textului.

Cum e posibil ca un candidat care a acumulat 49 % din voturi într-un colegiu uninominal să piardă, în timp ce un alt candidat din acelaşi colegiu uninominal sau de aiurea, cu un procent de 10 % (situat pe locul doi sau trei), să intre în parlament dacă partidul din care face parte obţine la nivel judeţean şi naţional un scor apreciabil? Ce formă de scrutin uninominal este aceea în care peste 90 % din mandatele de parlamentari vor fi redistribuite de calculator în funcţie de rezultatele partidelor politice pe judeţ şi pe ţară?

În ţările Uniunii Europene în care se practică una din variantele scrutinului uninominal se respectă principiul sacru al acestui tip de scrutin: candidatul care obţine cele mai multe voturi (majoritate relativă) într-un colegiu uninominal, indiferent de numărul tururilor de scrutin (unul sau două), câştigă mandatul de parlamentar. Numai politicienii români, de frica confruntării directe cu electoratul, au ales această monstruoasă, sincretică şi inextricabilă formă de scrutin care, departe de a aduce o schimbare pozitivă în reforma clasei politice româneşti, perpetuează şi amplifică într-o formă criptică arbitrarietăţile vechiului vot proporţional (de listă). De dragul dulcelui somn politic, aducător de venituri financiare fabuloase, politicienii, aceşti călăi ai democraţiei româneşti, au preferat un sistem de vot confuz, cabalistic, dificil de calculat, viciat procedural şi arbitrar în detrimentul unui sistem de vot uninominal simplu, just şi comprehensibil (vot uninominal cu două tururi de scrutin şi majoritate relativă).

După aproape 20 de ani de la momentul decembrist, în care confuzia, stagnarea democratică şi deriva economică sunt realităţi ce definesc cu fidelitate acest segment temporal, România nu-şi mai poate permite să tolereze subminarea sistemului de vot, atentatul la valorile democratice comis de către o clasă politică perversă, recrutată în cea mai mare parte din vechile structuri comuniste. Aceşti belferi burtoşi, aceşti gerontocraţi agramaţi, impertinenţi şi autosuficienţi, această haită reumatoidă a cărei unică ţintă este acumularea ilicită de averi, ar trebui să primească neîntârziat oprobriul opiniei publice.            

Nu intenţionăm să facem aici o critică exhaustivă legii votului uninominal. Ne rezumăm doar la câteva amendamente esenţiale, preferând să încercăm o decriptare a articolului 48, care reglementează redistribuirea voturilor.

În cazul redistribuirii se aplică două unităţi de măsură: pentru stabilirea coeficientului electoral al unei circumscripţii, se calculează cu o scrupulozitate pro domo până la a opta  zecimală inclusiv (art. 48, alin.12). În cazul candidaţilor independenţi însă, sunt ignorate nu numai zecimalele, ci şi procentele, uneori deloc de neglijat, obţinute la vot, acestea revenind într-un mod, grosolan discreţionar şi arbitrar partidelor. Fie şi numai aceasta inechitate ar justifica constituirea candidaţilor independenţi într-o alianţă electorală la nivel naţional pentru a beneficia ca şi partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale de redistribuirea voturilor neutilizate. În acest mod ar putea fi împiedicată redirecţionarea voturilor independenţilor perdanţi către partidele politice. Acelaşi algoritm de calcul care funcţionează în cazul partidelor politice la redistribuirea mandatelor, ar trebui să fie valabil şi pentru presupusa alianţă electorală a candidaţilor independenţi, care odată constituită, ar beneficia statutar şi de acel drept elementar de care sunt privaţi, şi anume de a putea avea observatori în circumscripţiile electorale care să asiste inclusiv la numărarea voturilor.

O altă carenţă a votului uninominal este legata de prevederea din art. 48, alin.7, lit. c, care dispune ca în cazul neatribuirii tuturor mandatelor, Biroul Electoral Central să procedeze la atribuirea acestor mandate prin practica aleatorie şi sinistră a tragerii la sorţi. Acest procedeu contravine spiritului firesc al democraţiei, compromiţând totodată principiul reprezentativităţii. E adevărat, o astfel de practică funcţiona în antichitate. Democraţiile moderne însă au propus sisteme electorale fundamentate pe libertate electivă.

Din punct de vedere al eticii electorale, legea votului uninominal este de asemenea departe de a elimina actele de corupţie. Taxa oficială pretinsă unui candidat pentru campanie (50.000 de euro) plus alţi 100.000 sau mai mult, daţi ilegal partidului pentru a fi desemnat într-unul din colegiile uninominale, tipărirea programelor electorale, panotajele, afişele, pliantele, publicitatea în mass-media, plata timpilor de antenă la televiziunile private, depozitul depus la prezentarea candidaturii, consilierii de imagine, consilierea din partea firmelor de consultanţă politică, salariile echipei de campanie, transportul candidatului şi a suitei în colegiu, spectacolele de muzică uşoară şi populară, etc. vor face ca un candidat să scoată din buzunarul propriu şi al firmelor susţinătoare sume de până la 500.000 de euro. Asta în cazul în care excludem mita electorală pe care unele partide şi candidaţii au început deja sa o furnizeze sub diverse camuflaje electoratului rural. De altfel, unul din „avantajele” actualei formule de scrutin uninominal este falicitarea mituirii electoratului de către liderii (baronii) locali pentru că, nu-i aşa, e mai la îndemână să cumperi 60-70.000 de cetăţeni, câţi intră, de pildă, în componenţa unui colegiu de deputaţi, decât un judeţ de 500.0000 de locuitori. Partidele nu au nevoie de intelectuali, de oameni de cultură creativi şi oneşti, dar fără bani, ci de executanţi, de sfertodocţi potenţi economic, de potenţial financiar, nu de aur cenuşiu. Iată de ce legea votului uninominal ar putea fi numită, fără teama de a greşi, legea votului unipecuniar.

Conform prezentei legi a votului uninominal, există două tipuri de redistribuire: una pe judeţ, şi alta la nivel naţional, în funcţie de rezultatele alegerilor. În cadrul primei etape de redistribuire se determină numărul voturilor pe care le-a obţinut fiecare formaţiune politică pe judeţ, de pildă, PD-L 30% , PNL 25% , PSD-PC 20%. Celelalte procente de până la 100 %  respectiv 25 % aparţin independenţilor perdanţi şi partidelor care n-au trecut pragul de 5 % pentru a intra în Parlament. Numărul de voturi exprimate pentru cele trei partide la nivel judeţean care au trecut pragul de 5 % se împarte la numărul de mandate care se acordă pe judeţ (separat la deputaţi şi senatori). Să presupunem că în judeţul Sibiu din cei 420.000 de cetăţeni se prezintă la vot 200.000. Asta înseamnă că PD-L a primit 60.000 de voturi, PNL 50.000, iar alianţa PSD-PC 40.000. Voturile pierdute (candidati independenti perdanţi şi partidele care n-au trecut pragul de 5 %) sunt în număr de 50.000. Deci luăm cele 150.000 de voturi care au mers la cele trei partide şi împărţim la 6 (în cazul deputaţilor). Avem astfel 25.000 de voturi, număr care corespunde unui mandat pe respectivul judeţ. Calculând de câte ori intră acest număr în numărul de voturi obţinut de fiecare partid pe judeţ, avem următoarea situaţie:

PDL = 60.000 : 25.000 = două mandate şi 10.000 de voturi rest

PNL = 50.000 : 25.000 = două mandate şi 0 rest

PSD-PC = 40.000  : 25.000 = un mandat şi 15.000 rest

La etapa pe ţară a redistribuirii merg aceste restituiri. Deci, numărul de voturi reportate pe ţară în judeţul Sibiu ar însuma 25.000.

La nivelul celei de-a doua etape de resdistribuire a mandatelor (pe ţară) se procedează astfel: se face o listă cu toate partidele care au trecut pragul electoral. Apoi, pentru fiecare partid se face suma resturilor rămase din toate judeţele. Fiecare din aceste sume se împarte la numărul de mandate rămase nerepartizate din fiecare judeţ. Revenind la presupoziţia că vor exista trei mari partide care vor trece pragul electoral (PD-L, PNL, Alianţa PSD – PC) vom avea 3 x 43 operaţii de împărţire (numărul 43 reprezentând numărul circumscripţiilor electorale) şi deci tot atâtea câturi. Acestea vor fi ordonate descrescător, iar cel mai mic dintre ele va reprezenta coeficientul electoral pe ţară. Fiecare partid va primi în această etapă de redistribuire atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral pe ţară intră în acea sumă a restituirilor rămase de pe judeţe a partidului. Următorul pas constă în a stabili căror circumscripţii (judeţ) le vor reveni aceste mandate obţinute de fiecare partid. Dacă, de pildă, PSD obţine 20 de mandate din redistribuirea pe ţară, se pune problema spre ce candidaţi PSD, din care circumscripţie vor merge aceste mandate. Aici se procedează astfel: pentru fiecare partid se ia fiecare judeţ la rând, iar restul de voturi rămase acelui partid în acel judeţ se împarte la suma resturilor acelui partid din toată ţara. Rezultatul astfel obţinut pe fiecare judeţ se înmulţeşte cu numărul de mandate obţinut de acel partid la distribuirea pe ţară. Rezultatul acestei înmulţiri este numărul de mandate la care partidul este teoretic îndreptăţit în acea circumscripţie electorală în urma redistribuirii pe ţară. Deoarece majoritatea acestor rezultate nu vor fi numere întregi, este nevoie de o ierarhizare a lor pe ţară şi separat pe circumscripţie pentru a stabilii care partid are prioritate în fiecare circumscripţie. Repartitorul fiecărei circumscripţii electorale se defineşte astfel: în fiecare circumscripţie electorală se întocmeşte un clasament al partidelor în funcţie de numărul teoretic de mandate ce revin în acea circumscripţie fiecărui partid (acest număr este socotit după metoda de calcul arătată mai sus). În acest clasament se reţin doar atâtea partide câte epuizează numărul de mandate care au mai rămas de repartizat în acea circumscripţie. Repartitorul circumscripţiei electorale este ultimul număr din acest clasament. Se întocmeşte o listă descrescătoare pe ţară conţinând numărul teoretic de mandate care revin fiecărui partid în fiecare judeţ (în urma redistribuirii pe ţară). Primul număr din listă se împarte la repartitorul circumscripţiei la care se referă numărul, rezultatul reprezentând numărul real de mandate al respectivului partid în acea circumscripţie în urma redistribuirii pe ţară. Se continuă apoi cu următoarele numere din lista descrescătoare pe ţară până se elimină treptat toate partidele şi toate circumscripţiile prin acordarea mandatelor cuvenite. În cazul în care un număr din lista ordonată pe ţară este mai mic decât repartitorul circumscripţiei la care se referă, se acordă totuşi un mandat. Există şi unele prevederi suplimentare care specifică modalitatea de desemnare a circumscripţiei care va primi mandatele în caz că acestea nu au fost repartizate în întregime pe circumscripţii în urma procedurilor descrise mai sus.

A treia etapă constă în stabilirea nominală a candidaţilor care primesc mandatele cuvenite unui partid anume într-o circumscripţie electorală (judeţ). Principiul de bază al atribuirii de mandate într-o circumscripţie electorală este acela că pentru fiecare colegiu se acordă un singur mandat. Candidaţii care, independenţi sau nu, obţin peste 50 % în colegiul în care candidează câştigă mandatul în mod direct. Pentru stabilirea celorlalţi candidaţi care vor obţine mandate se întocmeşte un clasament pe judeţ, în ordinea raportului dintre voturile obţinute de candidat şi numărul de voturi corespunzătoare unui mandat în acea circumscripţie (acesta din urmă a fost calculat în exemplul pe care l-am dat pentru judeţul Sibiu şi era de 25.000 de voturi). Din numărul de mandate cuvenite unui partid în acea circumscripţie în urma calculelor efectuate în etapele judeţeană şi naţională de redistribuire se scade numărul de mandate obţinut de candidaţi ai acelui partid prin majoritate absolută în colegiul în care au candidat, iar numărul de mandate astfel obţinut este cel care va trebui alocat partidului pe baza clasamentului mai sus menţionat al candidaţilor din acea circumscripţie, candidaţii mai bine plasaţi având, fireşte, prioritate şi ţinând cont totodată de principiul ca un colegiu să nu dea doi candidaţi pentru Parlamentul României. Acest principiu nu va putea fi încălcat decât în mod excepţional în cazul în care din calculele anterioare a rezultat că respectiva circumscripţie electorală trebuie să primească mai multe mandate decât era prevăzut iniţial.

Acest mecanism impersonal, arbitrar şi draconic de redistribuire a voturilor, ca şi alte consecinţe păguboase ale legii uninominalului pot fi contracarate doar de voinţa electoratului prin susţinerea masivă a unei candidaturi independente. Votând pentru un candidat independent, electorul îşi va conserva opţiunea transformând acest vot pseudo-uninominal într-unul uninominal autentic. Mai exact, Ion din Mediaş va vota pentru el, nu pentru Gheorghe din Poplaca, nici pentru Costică din Mizil. Dacă reprezentanţii partidelor politice sunt într-adevăr animaţi de o profundă conştiinţă civică şi vor să respecte integral puritatea actului electiv, îi invităm să renunţe la susţinerea maşinăriei de partid, la sprijinul financiar din partea grupurilor de interese şi să candideze în calitate de independenţi. Abia atunci electoratul va avea posibilitatea unei elecţii obiective epurată de prejudecăţi partinice, stereotipii politice şi abscondităţi legislative.

În concluzie, neajunsurile majore ale legii uninominalului ar fi următoarele: dificultatea aplicării ei datorită complexităţii de calcul, ocultarea libertăţii cetăţeanului prin redistribuirea votului altor zone electorale, defavorizarea candidaţilor independenţi, neînţelegerea modului de funcţionare a acestei legi, atât de către alegători, cât şi de către oamenii politici, ceea ce va da naştere la neîncredere în procesul electoral. În sfârşit, alt neajuns se referă la caracterul ei sibilinic, la conţinutul ei criptic.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm cu emoţie comunicarea rezultatelor scrutinului legislativ din partea Biroului Electoral Central care în primele zile ale lunii decembrie se va transforma într-un oracol ale cărui răspunsuri pythice nu vor surprinde decât pe cei neiniţiaţi în logica bolnavă a jocului politic românesc postdecembrist.

 .

Published in: on august 5, 2010 at 7:03 am  Lasă un comentariu  
Tags: ,

BICHIR: Oameni de care avem nevoie

http://www.evz.ro/detalii/stiri/bichir-oameni-de-care-avem-nevoie-825003.html

România e din ce în ce mai scârbită de politică, pare amorţită, inertă la mesajele demagogice ale samsarilor de voturi.
Cu excepţiile de rigoare, doar furia sau sărăcia îi mai împinge pe români să aibă reacţii în faţa fenomenului politic. Să înfrunte sfânta lehamite, să-şi înfrângă adversitatea faţă de nişte oameni care încep să devină în concepţia populară sinonimi cu nişte vârcolaci. Mai există însă oameni pe care-i doare de această ţară, care suferă când văd în ce hal am ajuns. Unul dintre aceştia este Vasile Chira, de 45 de ani, din Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor, doctor în filosofie şi profesor universitar, Vasile Chira a simţit că este de datoria lui să nu mai stea deoparte. Profesorul s-a hotărât să candideze independent pentru un loc de deputat în colegiul uninominal nr. 5, în judeţul Sibiu.  Principalul motiv pentru care filosoful şi dascălul doreşte să candideze este condiţia morală şi intelectuală deplorabilă a majorităţii politicienilor români. „Vreau să contrapun actualului tip de politician corupt, agramat, insensibil, autosuficient, un model inedit, şi anume cel al intelectualului dezinteresat de latura financiară“, susţine Vasile Chira. „Candidaţii tuturor partidelor au dat sume importante pentru a fi desemnaţi în colegiile uninominale sibiene, sume pe care vor face tot ce le va sta în putinţă să şi le recupereze din banii dumneavoastră, în cazul în care vor fi aleşi. Eu nu am nimic de recuperat, nu sunt dator decât dumneavoastră şi Bunului Dumnezeu (…) Partidele au nevoie de executanţi, de oameni impotenţi intelectual, incapabili să facă legi, dar bogaţi. Nu au nevoie de oameni creativi, au nevoie de capital financiar, nu de aur cenuşiu“, spune cel hotărât să se arunce în arenă.  Am citit cu mare atenţie programul lui Vasile Chira şi mi-a plăcut sinceritatea sa. Nu vine cu propuneri fistichii, cu soluţii „minune“, ci susţine că va readuce în Parlamentul României intransigenţa morală, modestia, spiritul creştin, exigenţa culturală şi academică. Poate de asta are nevoie această ţară, nu de gargară, programe şi comisii…  Candidatura lui Vasile Chira are şi o încărcătură simbolică. Teolog, acesta a înţeles să-şi asume un fel de sacerdoţiu public. Ca un creştin autentic, a cerut sfatul propriului vlădică, iar candidatura sa are susţinerea şi binecuvântarea ÎPS Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului. Vasile Chira vrea să regândim România şi vrea să fie primul politician de familie din România. Nefiind sibian, nu-l pot vota. Dar pot să-l asigur de întregul meu sprijin, pentru că doar cu astfel de oameni mai putem schimba ceva în România. Succes, domnule profesor!

Published in: on iunie 18, 2010 at 6:09 pm  Lasă un comentariu  
Tags:

program politic



DRAGI PRIETENI,

Mă numesc Vasile Chira, am 45 de ani, locuiesc în Sibiu şi sunt căsătorit (fără copii). Am făcut studii de teologie, filosofie şi litere. În anul 2002, am beneficiat de o bursă la Institutul Ecumenic din Bossey şi la Universitatea din Geneva (Elveţia).
Din aprilie 2006 sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România. Am publicat 14 cărţi (teologie, filosofie, roman, eseu, poezie şi teatru) şi peste 20 de studii de specialitate. Activitatea mea publică s-a concretizat în numeroase conferinţe, participări la simpozioane, comunicări ştiinţifice, interviuri, apariţii TV şi publicistică în reviste româneşti de prestigiu (Idei în Dialog, Dilema Veche, Transilvania, Euphorion, Saeculum, Echinox etc.).
În prezent sunt cadru universitar titular la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde susţin cursuri de Filosofie şi Limbi Clasice.
Candidatura mea, ca independent, pentru Camera Deputaţilor are susţinerea şi binecuvântarea Ĩ.P.S. Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, Arhiepiscop al Sibiului şi decan al Facultăţii de Teologie Andrei-Şaguna din Sibiu.
În această calitate, vă solicit bunăvoinţa de a-mi asculta mesajul şi de a-mi susţine prin vot candidatura pentru Camera Deputaţilor.
Ca scriitor, voi readuce în Parlamentul României intransigenţa morală, modestia, spiritul creştin, exigenţa culturală şi academică, valori pe care le-a promovat marele poet Ioan Alexandru şi voi redacta proiecte şi legi favorabile atât dumneavoastră, cât şi societăţii româneşti în general.
Ca filosof, îmi voi pune în folosul dumneavoastră toate resursele şi capacităţile intelectuale şi sufleteşti pentru găsirea de alternative raţionale, logice şi echidistante faţă de actualele cercuri de interese care corup sistemul legislativ, denaturând caracterul sacru al legii.
Ca teolog, mă voi dărui total pentru rezolvarea nevoilor şi aşteptărilor dumneavoastră, obţinând în demersurile mele sprijinul ferm al Bisericii Ortodoxe Române.
Ca profesor, voi fi receptiv la problemele elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, însă voi da sistematic note proaste politicienilor agramaţi şi corupţi.
Ca om (humus = pământ), sunt şi voi fi conştient că ceea ce transcende scurtului nostru exil terestru nu este bogăţia, ci zestrea spirituală, binele şi sacrificiul pentru ceilalţi.
Candidaţii tuturor partidelor au dat sume importante pentru a fi desemnaţi în colegiile uninominale sibiene, sume pe care vor face tot ce le va sta în putinţă să şi le recupereze din banii dumneavoastră, în cazul în care vor fi aleşi. Eu nu am nimic de recuperat, nu sunt dator decât dumnevoastră şi Bunului Dumnezeu. Partidele au nevoie de executanţi, de oameni modeşti intelectual, incapabili să facă legi, dar bogaţi, nu au nevoie de oameni creativi, au nevoie de capital financiar, nu de aur cenuşiu.
Vă fac promisiunea solemnă că voi fi primul POLITICIAN DE FAMILIE din România. În acest sens, vă stau la dispoziţie pentru a vă asculta şi soluţiona problemele, sugestiile, nevoile şi proiectele dumneavoastră personale.
Mă puteţi contacta oricând la următoarele numere de telefon şi adresă de e-mail:
0269/ 434 103; 0742/ 252 268; email: vasilechira@gmail.com
Veniţi alături de mine SĂ REGÂNDIM ROMÂNIA!
Vă mulţumesc pentru încredere şi mă rog ca Dumnezeu să vă lumineze mintea să alegeţi un om inteligent, onest, cult, credincios, sincer, înţelegător, hotărât şi curajos pentru Camera Deputaţilor.

Vă îmbraţişez,
Vasile Chira

ARGUMENT

Actualul faliment politic, economic, social şi moral al României nu poate fi redresat prin perpetuarea unui conflict de interese, orgolii individuale şi lupte politicianiste perdante, ci prin conjugarea eforturilor întregii clase politice, printr-o viziune transpartinică obiectivă, care să propună de urgenţă un set de soluţii viabile, menite să îmbunătăţească nivelul de viaţă al cetăţenilor. Stânga sau dreapta sunt categorii politice abstracte, toposuri teoretice pe eşichierul politic. În definitiv, nici o doctrină politică de stânga nu poate ignora statul de drept, privatizarea, avantajele economiei de piaţă, necesitatea capitalului, după cum nici un partid de dreapta nu poate nega rolul statului chiar dacă încearcă să-i minimalizeze atribuţiile în raport cu cetăţeanul. Periculoase sunt extremele. Calea de mijloc (aurea mediocritas) şi-a dovedit în toate domeniile eficacitatea încă din antichitate.
Doctrinele politice sunt fluctuante, în schimb omul rămâne cu aspiraţiile şi nevoile sale fizice, economice şi spirituale inerente condiţiei sale existenţiale. În calitate de CANDIDAT INDEPENDENT, mă situez în punctul median al eşichierului politic. Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, ci pur şi simplu vertical! Din această fixitate nucleară, echidistantă, orice clivaj, orice apropriere de centru-dreapta sau de centru-stânga este posibilă dacă situaţia politică, economică, socială şi morală a ţării o impune.
Departe de a se structura într-un corpus doctrinar eclectic şi confuz, programul meu politic şi electoral se pliază pe realităţile specifice ale societăţii.
Proverbul „Cu o pasăre nu se face primăvară” are o valabilitate relativă. Atunci când trilul ei devine insistent şi suficient de puternic încât să adune şi alte tovarăşe lucide, convinse de semnele primăverii, s-ar putea să fie credibilă. Toate primăverile lumii au început cu o pasăre.

PROGRAM ELECTORAL

A. PROGRAM POLITIC GENERAL

SOCIAL

– subvenţionarea integrală a medicamentelor pentru categoriile sociale defavorizate (pensionari, invalizi, şomeri, persoane care suferă de boli incurabile, etc. )
– susţinerea construirii lăcaşurilor de cult pe lângă spitale, unităţi militare şi penitenciare.
– creşterea perioadei de concediu de la 21 de zile pe an la 40 de zile, drept pe care îl au cetăţenii altor ţări civilizate.
– iniţierea unor demersuri legislative pentru mărirea burselor studenţeşti cel puţin la nivelul salariului minim pe economie, creşterea punctului de pensie la 50 % din nivelul salariului mediu brut pe economie şi corelarea salariului minim pe economie cu salarile minime pe economie din Uniunea Europeană.
– înfiinţarea unor servicii de utilitate publică în mediul rural (medici de familie, cabinete de stomatologie, oficii poştale, frizerii, croitorii, etc.)
– dezvoltarea infrastructurii informaţionale în mediul rural.
– combaterea crimei organizate (droguri, substanţe radioactive, spălare de bani, reţele de prostituţie, trafic de personae, etc.).
– stoparea migraţiei prin creşterea numărului locurilor de muncă şi mărirea salarilor.
– reducerea impozitului pe venit la familiile cu peste 5 copii.
– cooperarea eficientă dintre stat şi Biserică (culte religioase) în domeniul social, cultural şi educativ.
– introducerea unui sistem de consiliere etică şi spirituală preavort.
– respectarea instituţiei familiei şi a valorilor tradiţionale.
– subvenţionarea cantinelor sociale.
– iniţierea unor proiecte care să vizeze construirea de locuinţe sociale pentru tineri.
– măsuri de solidaritate socială în condiţile creşterii necontrolate a preţurilor la combustibili şi energie.
– creşterea exponenţială a alocaţiei proporţional cu numărul de copii.
– asigurarea unor condiţii decente de trai categoriilor sociale defavorizate: pensionari, şomeri, invalizi, familii cu mulţi copii, bolnavi incurabili, etc.
– acordarea unor ajutoare financiare persoanelor care împlinesc vârsta de 80 de ani de viaţă sau 50 de ani de căsătorie.
– acordarea de gratuitate la transportul în comun pensionarilor, persoanelor cu handicap, elevilor şi studenţilor.
– constituirea unor orfelinate, cămine pentru bătrâni şi cantine pentru săraci. – fundamentarea activităţii politice pe principiile moralei creştine.
– asigurarea unor condiţii decente de viaţă cetăţenilor de origine rromă.
– implicarea intensă a bisericii în acte de caritate, asistenţă socială şi consiliere spirituală.
– lupta împotriva drogurilor, a prostituţiei şi a altor fapte neconforme cu spiritual moralei creştine şi bunul simţ comun.

SĂNĂTATE

– Introducerea unui curs de nutriţie în învăţământul mediu.
– Igienizarea apei potabile prin achiziţionarea unor staţii de epurare.
– Dezvoltarea infrastructurii din spitale ( dotarea spitalelor cu aparatura medicală de ultimă generaţie, renovarea şi igienizarea spaţiilor, etc).
– susţinera înfiinţării unui Oficiu de Protecţie a Pacientului (OPP) .
– Acordarea unei atenţii deosebite bolilor cu transmitere sexuală prin informare, testare gratuită şi consiliere.
– Oprirea exodului de cadre medicale prin mărirea salariilor.
– Creşterea salariului minim a personalului medical şi paramedical, lucru care va duce la eliminarea bacşişului. Recompensarea cadrelor medicale cu activităţi profesionale deosebite.
– Creşterea treptată a procentului PIB alocat pentru sănătate de până la 7- 8 % (faţă de 4,5 % cît avem în 2008)
– Introducerea in programa învăţământului liceal a unui curs de educaţie sanitară care să impiedice proliferarea bolilor cu transmitere sexuală (infecţia cu HIV/SIDA, virusuri hepatice de tip B şi C, sifilis, etc.).
– Amenajarea unor locuri de agrement (parcuri, ştranduri, săli de sport).
– Accesarea unor fonduri europene pentru un centru de salvare a animalelor abandonate.
– Obligativitatea încheierii contractelor de salubritate între Primărie şi familiile aflate pe raza fiecărei localităţi.
– Înfiinţarea unor cabinete medicale şi de consiliere psihologică pe lângă toate instituţiile publice.
– Protejarea sănătăţii cetăţenilor României prin axarea industriei alimentare pe produse ecologice.

Administraţie publică

– elaborarea unui cod minimal de conduită morală a funcţionarilor publici şi selectarea acestora pe criterii de competenţă şi onestitate.
– simplificarea procedurilor pentru obţinerea autorizaţilor de orice fel.
– combaterea actelor de corupţie în administraţia publică.
– înfiinţarea pe lângă primăriile municipale şi comunale a unor servicii specializate în elaborarea şî implementarea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene.

AGRICULTURĂ

– asigurarea asistenţei veterinare gratuite în mediu rural.
– stimularea investiţiilor din domeniul agricol prin subvenţionări de până la 80 % (pentru achiziţionarea utilajelor agricole, a carburanţilor, etc)
– stimularea activităţilor de prelucrare în mediul rural a produselor agricole, a cărnii, a laptelui prin construirea unor centre cu bani europeni.
– susţinerea înfiinţării unor asociaţii agricole în vederea accesării fondurilor comunitare şi a primirii subvenţiilor suplimentare de stat
– acordarea unor subvenţii gospodăriilor ţărăneşti pentru eficientizarea procesului agricol: irigaţii, seminţe de calitate şi substanţe pentru combaterea dăunătorilor
– încurajarea si susţinerea financiara a activităţilor agricole (ferme, fabrici de lapte, apicultură, piscicultură, pomicultură, etc)

ECONOMIC

– crearea unui mediu concurenţial bazat pe onestitate
– sancţionarea practicilor care atentează la spiritul concurenţial
– dezvoltarea turismului local şi naţional
– dezvoltarea turismului rural
– eliminarea pericolului de inundaţii prin construcţia de noi diguri şi consolidarea liniilor de apărare deja existente ale râurilor
– încurajarea tinerilor care vor să-şi deschidă o afacere prin subvenţionarea parţială a dobânzii bancare
– investirea în infrastructura naţională: autostrăzi şi reţele de transport feroviar care să lege toate regiunile istorice româneşti
– stimularea iniţiativei private
– dezvoltarea unei economii de piaţă concurenţiale care să stimuleze creşterea productivităţii, a investiţiilor şi a locurilor de muncă
– acordarea de credite cu dobândă subvenţionată în vederea redresării şomajului
– limitarea procesului de sărăcie a populaţiei
– micşorarea impozitelor pe veniturile din muncă
– crearea unui sistem de credit naţional avantajos pentru studii.
– respectarea dreptului la proprietate privată acumulată sau moştenită prin mijloace oneste
– creşterea Produsului Intern Brut pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii prin politici economice viabile
– promovarea capitalului indigen şi direcţionarea investiţiilor străine spre tehnologizare şi refacerea infrastructurii
– limitarea giganţilor economici la un prag maxim de acumulare de putere privată pentru evitarea unei dictaturi economice (oligopol), neconformă cu principiile unei autentice economii de piaţă
– creşterea salariului minim
– limitarea migraţiei forţei de muncă
– salvarea întreprinderilor de stat falimentare prin privatizare
– încurajarea sponsorizării prin implementarea unei legi care să favorizeze unităţile cu potenţial financiar
– repartizarea fondurilor bugetare pe criterii obiective tuturor comunelor
– accesarea unor fonduri europene prin proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală care să vizeze dezvoltarea – infrastructurii în zonele rurale (sistemul de alimentare cu apă, sistemul de canalizare, repararea şoselelor şi introducerea reţelei de gaz)

ÎNVĂŢĂMÂNT

– mărirea bugetului destinat educaţiei şi cercetării.
– asigurarea protecţiei tinerilor în şcoli.
– realizarea unor programe pentru modernizarea şcolilor, liceelor şi grădiniţelor.
– centrarea învăţământului pe student.
– dezvoltarea infrastructurii în instituţiile de învăţământ de toate gradele.
– scutirea integrală de taxe pentru şcolarizare a elevilor şi studenţilor orfani sau care provin din familii cu venituri mici.
– eliminarea blocajelor de comunicare dintre profesor si student
– înfiinţarea unui Oficiu de Protecţie a Studentului (OPS)
– acordarea unor facilităţi consistente personalului didactic care îşi desfăşoară activitatea în medii rurale izolate.
– construirea, modernizarea şi echiparea unităţilor şcolare şi preşcolare.
– dotarea şcolilor cu aparatură informatică modernă.
– iniţierea unor legi care să protejeze demnitatea personalului didactic.
– dezvoltarea sistemului de acordare a burselor de stat şi private studenţilor şi doctoranzilor la universităţile occidentale.
– promovarea unui sistem de dezvoltare a mobilităţii cadrelor didactice în spaţiul universitar european şi extraeuropean.
– educaţia şi formarea continuă.

JUSTIŢIE

– ridicarea imunităţii parlamentare în caz de culpă şi controlul riguros al averii parlamentarilor.
– lupta deschisă împotriva politicienilor corupţi.
– sancţionarea drastică a mitei electorale.
– protejarea cetăţeanului şi a familiei prin mărirea pedepselor pentru încălcarea legii.
– pedepsirea aspră a proxenetismului şi a pedofiliei.
– reducerea criminalităţii prin sporirea pedepselor.
– sancţionarea luării de mită (de zeci de mii de euro) pretinsă de către liderii de partide pentru candidaturile la alegerile parlamentare. Acest lucru instituie o formă de candidatură censitară (unipecuniară) şi împiedică desemnarea candidaţilor pe criterii valorice: moralitate, responsabilitate, demnitate şi profesionalism.

MEDIU

– reîmpădurirea zonelor silvice defrişate.
– introducerea unor cursuri de ecologie şi ecoteologie în învăţământul de toate gradele. Acest lucru va contribui la dezvoltarea conştiinţei biotopice şi ecoetice a tinerilor. Grija faţă de natură, faţă de cosmos este o obligaţie sacră, deoarece lumea a fost creată de Dumnezeu ca mediu de mântuire a omului.
– amenajarea unor parcuri şi spaţii verzi în oraşe care să furnizeze o cantitate importantă de oxigen în măsură să contracareze emisiile de gaze în atmosferă.
– amplasarea de recipiente (coşuri) pentru colectarea gunoaielor în diverse zone ale localităţilor.
– iniţierea unui proiect de lege care să împiedice diminuarea fondului silvic (aplicarea unor ecoamenzi consistente), evitându-se astfel inundaţiile şi alunecările de teren.

RELIGIE SI CULTURĂ

– Conservarea patrimoniului cultural naţional.
– Educarea civică, politică şi culturală a cetăţenilor prin conferinţe, simpozioane şi materiale publicitare.
– Stimularea activităţilor culturale prin alocarea unui suport financiar de la bugetul de stat.
– Finanţarea centrelor culturale ale României în străinătate.
– Promovarea în străinătate a valorilor culturale româneşti.
– Obligativitatea studierii religiei în şcoli.
– Organizarea unor excursii la principalele obiective turistice de interes istorico-cultural şi pelerinaje gratuite la cele mai cunoscute aşezăminte monastice din România.
– Afirmarea credinţei şi identităţii naţionale.

POLITICĂ INTERNĂ

– garantarea libertăţii de exprimare şi a independenţei mass-media;
– finanţarea de către stat a partidelor politice
– respectarea drepturilor şi a libertăţii omului
– separarea afacerilor de sfera politicului
– respectarea drepturilor minorităţilor în calitate de cetăţeni ai României, garantarea egalităţii în faţa legii, însă fără segregaţionisme şi derogări lingvistice, economice şi administrative neconforme cu spiritul şi valorile democraţiei europene
– limitarea accesului în structurile de conducere a persoanelor care au deţinut funcţii sub dictatura comunistă
– promovarea unui dialog amiabil şi decent între partidele politice româneşti indiferent de poziţia pe care o ocupă pe eşichierul politic în vederea optimizării vieţii cetăţeanului
– respectarea demnităţii şi libertăţii persoanei umane ca fiinţă unică şi irepetabilă, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, vârstă, apartenenţă religioasă şi politică
– redresarea tendinţei demografice negative (îmbătrânirea populaţiei, scăderea mortalităţii, etc)
– revizuirea şi actualizarea textului Constituţiei
– colaborarea reală şi eficientă a statului cu sindicatele, patronatele şi organizaţiile nonguvernamentale
– respectarea principiului de separare a puterilor în stat
– întărirea familiei ca mijloc de devenire a individului şi a societăţii
– folosirea oportunităţilor create de statutul de ţară membră a Uniunii Europene
– gestionarea responsabilă a frontierelor în vederea evitării traficului ilegal
– garantarea drepturilor de proprietate intelectuală.
– restituirea proprietăţilor, reparaţia materială şi morală pentru abuzurile comise de regimul comunist.
– stabilirea unei zile de comemorare a victimelor crimelor din perioada comunistă.
– depolitizarea mişcărilor sindicale.
– reformarea morală a societăţii româneşti şi a clasei politice
– crearea unor canale de comunicare permanentă între parlamentari şi cetăţeni. Parlamentarul trebuie să devină un veritabil politician de familie.
– redefinirea prerogativelor constituţionale ale instituţiei prezidenţiale (încărcarea acesteia cu atribuţii executive proporţionale cu votul popular care i-a asigurat această funcţie)
– promovarea valorilor democratice şi a economiei de piaţă
– aplicarea legii lustraţiei persoanelor cu angajamente politice
– transparenţa actului guvernamental
– eliminarea protecţionismului şi nepotismului din societatea românească şi crearea unui mediu concurenţial loial
– regândirea puterii executive, mai precis legitimizarea acesteia prin vot direct
– aplicarea principiului subsidiarităţii în relaţiile stat-comunitate, Biserică-stat, Biserică-laicat.
– introducerea legii votului uninominal cu două tururi de scrutin (după modelul francez)

POLITICA EXTERNĂ

– Promovarea unei politici europene şi extra-europene responsabile.
– Întărirea parteneriatului cu Statele Unite şi consolidarea unor noi alianţe în interiorul Uniunii.
– Lupta împotriva terorismului prin angajarea unui dialog raţional, neagresiv cu lumea islamică.
– Promovarea unei politici externe echilibrate.

B. PROGRAM ELECTORAL LOCAL

Circumscripţia electorală nr. 34
Colegiul uninominal nr. 5
sprijinirea necondiţionată a tuturor primarilor din colegiul nr. 5 (indiferent de culoare politică sau naţionalitate ) în vederea realizării proiectelor administrative şi gospodăreşti în localităţile: Arpaşu de Jos, Arpaşu de Sus, Avrig, Boiţa, Bradu, Bungard, Cisnădie, Cisnadioara, Cârţa, Colun, Cârţişoara, Mârşa, Mohu, Noul Român, Poieniţa, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Racoviţa, Sadu, Glâmboaca, Săcădate, Sărata, Scoreiu, Sebeşu de Jos, Sebeşu de Sus, Tălmaciu, Tălmăcel, Roşia, Şelimbăr, Turnu Roşu, Vurpăr, Veştem, Nucet, Daia, Caşolţ, Cornăţel, Nou.

Published in: on noiembrie 3, 2008 at 6:38 pm  Lasă un comentariu