“Velle non discitur”/“a vrea nu se învață”(Seneca).
“Doamne…nu mi-e frică de suferință, nu mi-e frică de nimic, decât doar de voința mea proprie, ia-o de la mine, eu aleg voința ta, definitiv !”(Maica Tereza).
“Geniul este, prin esenţa lui, un singuratic. Oamenii geniali sunt prea puţini la număr ca să-şi găsească cu uşurinţă un egal şi prea diferiţi de ceilalţi ca să le poată deveni tovarăşi. Căci, majoritatea oamenilor sunt călăuziţi de voinţă, în timp ce la genii predomină cunoaşterea”(Schopenhauer).
“Rezistențe mari și piedici mari se opun în lumea asta numai unei voințe mari”(Lucian Blaga).
“Disperarea îmi vine aproape exclusiv de la abulia mea, aflată în contradicţie cu o exigenţă morală ascunsă în mine”(Emil Cioran).
Cuprins:
1.Introducere
2.Voința ca funcție psihică
3.Teoriile afective și intelectualiste ale voinței
4.Etapele actului voluntar
a)Conceperea/Fixarea obiectivului
b)Deliberarea
c)Decizia
d)Execuția
5.Sensul ființei
6.Nonsensul ființei
7.“A fi” și “a ști”
9.“A fi” și “a nu vrea să fii”
10.“A nu fi” și “a vrea să fii”
11.Libertate și necesitate
12. A face ce vrei, dar a nu putea să vrei ceea ce vrei
13.Despre liberul-arbitru
14.Despre neliberul(captivul) arbitru
15.Despre arbitrul demonic
16.Raportul dintre libertate și misiunea îngerului păzitor
17. Raportul dintre libertate și prestația demonului păzitor
18. Voința și libertatea în filosofia antică
19.Voința și libertatea în patristica răsăriteană
20.Voința și libertatea în filosofia scolastică
21.Voința și libertatea în filosofia modernă
22. Voință și libertate în filosofia contemporană
23.Voința ca “lucru în sine” la Scopenhauer
24.Voința ca principiu metafizic irrational
25.Nietzsche și voința de putere
26.Absurdul vieții
27.Voința și orizontul thanatic
28.Curajul de a trăi
29.Voința și ignoranța
30.Voința și inteligența
31.Voința și cultura
32.Voință și nevoință
33.Voința pozitivă
34.Voința negativă
35.Voința și temperamentul
36.Voința și omul de excepție(Geniul )
37.Manipularea voinței
38.Manipularea politică
39.Manipularea sensului ființei
40.Manpularea religioasă
41.Manipularea etică
42.Manipularea axiologică
43.Manipularea emoțională
44. Manipularea sexuală
45. Manipularea educațională
46.Manipularea în lumea animală
47.Defectele voinței(Paul Foulquié, La Volonté, PUF, Paris,1968)
48.Defecte care derivă din excesul de inhibiție
49.Defecte care derivă din deficitul de inhibiție
50.Defecte care derivă din excesul de inpulsiuni
51.Defecte care derivă din deficitul de impulsiuni
52.Pesimsmul
53. Scepticismul
54.Propensiunea nihilistă
55.Dubitația
56.Spiritul dilemmatic
57.Spleenul
58.Akedia
59.Abulia
60.Tipuri de abulie(Pierre Janet)
a)abulia motorie
b)abulia intelectuală
c)abulia consituțională
d)abulii sistematizate
61.Abulia metafizicogenă(Vasile Chira, 2023)
62.Hypobulia
63.Hiperbulia
64.Parabulia
65.Procrastinația
66. Dezavantajele și beneficiile procrastinării
67.Opoziționismul
68. Voința și sensibilitatea
69.Este voința limitată sau este infinită ?
70. Teoria lui Roy Baumeister
71. De ce inteligența și cultura slăbesc mecanismele volitive, motivaționale și adaptative ?
72.Epuizarea ego-ului prin excesul de luciditate
73. Cauzele ontologice ale abuliei
74.Paralizia metafizică
75.Spleenul meteorologic(Michel Lejoyeux)
76.Terapia afecțiunilor volitive
77.Educarea voinței
78.Concluzii
1. Introducere
Ca mecanism de autoreglare a comportamentului, ca funcție psihică prin care ființa umană își folosește capacitățile psihice și fizice pentru realizarea unor scopuri precise, voința a făcut obiectul unor meditații din partea filosofilor încă din antichitate. Teoriile despre libertatea voinței au oscilat între determinism( Democrit, Seneca, David Hume, Thomas Hobbes, Kant, Spinoza, Vasile Conta etc.) și liberul arbitru (Vasile Cel Mare, Maxim Mărturisitorul etc.).
Fidel până la un anumit punct filosofiei kantiene, Schopenhauer va identifica “lucrul în sine” cu Voința.De la piatră, la plantă și la om, totul este animat de “voința de a exista” care se manifestă la nivel anorganic ca “forță”, iar la nivel organic ca “ instinct”.Nu este vorba desigur la Schopenhauer de voința ca proces psihic, de ceea ce înțeleg psihologii și teologii prin voință, ci de o entitate metafizică, de o forță irațională, oarbă, care înlănțuie spiritul, și care anulează libertatea umană, deoarece, în viziunea filosofului pesimist, gândirea este subordonată voinței[1].
Plecând de la afirmația filosofului stoic Seneca: “velle non discitur” (“a vrea nu se învață”, ” nu poți învăța să vrei” ), Schopenhauer va spune: „Der Mensch kann zwar tun, was er will. Er kann aber nicht wollen, was er will”( „Omul poate face ceea ce vrea, dar nu poate vrea ceea ce vrea”). Prin urmare, omul are o natură internă neschimbabilă, o voință originară. De acolo, din acel spațiu îi vin ideile pe care desigur le pune în faptă, le execută liber, însă nu își poate induce vrerea, nu poate determina ceea ce îi apare ca impuls volitional.
Unul dintre defectele majore ale voinței este abulia, cuvânt derivat de la gecescul βουλή(„voință”), care constă în incapacitatea de a acționa fizic și intelectual .
Am decis să scriu despre acest subiect, deoarece, manualele de patologie psihiatrică, dar și de psihologie teoretică și clinică consideră că o astfel de stare de apatie este cauzată în general de anumite boli psihice :tumori, leziuni cranio-cerebrale, dobândite în urma unor traume, cancer, infecții( în zona ganglionul bazal, a lobiilor frontali, a girusului curbat, a nucleului caudat, globul palid), meningita și encefalita, boala Alzheimer, demența fronto-temporală, boala Huntington, demența cu corpi Lewy, boala Parkinson, schizofrenie, Accident vascular cerebral, hemoragii interne, afectări cerebrale cauzate de expunerea la compuși toxici, abuzul de medicamente psihoactive cum ar fi de pildă canabinoizi, dezechilibre hormonale, întreruperea secreției de dopamine etc.
Trebuie spus însă că există și persoane care se confruntă cu episode de abulie, fără să aibă în antecedent astfel de traume cerebrale, afecțiuni psihice, vasculare etc. Traumele emoționale din copilărie, insuccesele părinților, doliul după pierderea unei persoane dragi, doliul de separare, divorțul, ultrasensibilitatea, hiperluciditatea, hiperinteligența, anvergura culturală, tipul de temperament melancholic, natura poetică, sensibilitatea metafizică, angajamentul cognitiv etc. pot da astfel de simptome pasagere sau cronice, în afara acelor leziuni descrise de psihologi. Există prin urmare și etiologii de natură afectivă, psihogenă, psiho-socială, cognitivă, melancolicogenă, ontogenă, metafizicogenă.
Ca profesor, cu o experiență de peste 30 de ani în învățământul, primar, gimnazial, liceal și universitar, ca diriginte, mentor, îndrumător de an și tutore pentru sute, mii de elevi și studenți, ca om care s-a învârtit o bună parte din viață în mediile scriitoricești, filosofice, artistice, științifice, am întâlnit astfel de situații. E adevărat, aceste cazuri atipice de abulie sunt mai puțin decelabile, pentru că sunt rare și în plus “pacienții”, cel mai adesea, tineri hipersensibili, scriitori, filosofi, artiști, oameni de știință, savanți, creatori geniali, nu apelează la serviciile medicale de psihiatrie, la cabinetele de psihologie, devreme ce nu suferă de respectivele boli psihice care acompaniază sindromul apato-abulic.De altfel, teoria mea poate fi confirmată sau infirmată prin apelul la noile tehnici neuroimagistice: CT, RMN, Spectroscopie, Tractografie, Angiografia RMN etc.
Ceea ce vreau să sugerez psihologilor și psihiatrilor este că există nu doar cauze psihice, traumatice, vasculare etc, care determină abulia, după cum există și categorii diverse de pacienții cu sindrom apato-abulic. Adică nu putem compara un filosof budist, care se abține de la orice dorință pentru a evita suferința ulterioară, un anahoret stoic, un sceptic, un nihilist, care încearcă să suspende orice judecată, care ajunge la ataraxie sau un călugăr creștin care se izolează pentru a -și găsi liniștea și mântuirea, cu un pacient afectat de schizofrenie, de Alzheimer sau de o altă formă de psihopatie sau demență.
Psihiatria și psihologia ignoră și ratează terapeutic “bolile”, metehnele filosofilor, scriitorilor, artiștilor și ale savanților.Dacă l-am fi dus de pildă pe Diogene Cinicul, pe Gorgias, pe Pyrrhon din Elis, pe Sextus Empiricus, pe Budha, pe Nagarjuna, pe Schopenhauer, pe Dostoievski, pe Eminescu, pe Tesla, pe Van Gogh sau pe Cioran la psihiatru, omanirea ar fi fost văduvită de unele dintre cele mai mari opere filosofice, poetice, artistice sau științifice.
Abulia poate fi și un efect al epuizării.Excesul de orice fel, intelectual, fizic, cognitiv, sexual etc. are repercusiuni atât la nivel psihic, cât și somatic.Tocmai din acest motiv înțelepții, autorii patristici etc. îndeamnă la moderație, folosind expresia lui Horațiu din “Ode” (II, 10, 5) : “aurea mediocritas”(“aurita cale de mijloc”) . Pe de altă parte, pe omul de excepție, pe creator, un astfel de echilibru l-ar transforma în ins de turmă, în simplu gospodar, dacă ne gândim că tot ce este mare, profund, pe lumea aceasta, de la literatură, la filosofie și de la artă la știință și la religie, s-a născut din necumpătare. De altfel istoria fie ea politică, militară, culturală etc. nu-i reține decât pe cei care se pun de-a curmezișul ei, pe cei ce sfidează, regulile, canoanele, convențiile sociale, etice sau estetice. De la Alexandru Cel Mare, la Vlad Țepeș, de la Buda la Iisus din Nazaret, de la Maria Egipteanca, la Serafim de Sarov, de la Diogene din Sinope, la Immanuel Kant, de la François Villon, la Eminescu, de la Baudelaire, la Urmuz sau Tzara cu toții au fost, într-un fel sau altul, apostoli ai excesului.
Luciditatea, hiperinteligența, ultrasensibilitatea paralizează elanul vital.Deceistica, qvidistica, lacebunita, duse la infinit, ocultează rațiunea.Avem de-a face în acest caz cu o “viclenie a rațiunii” cum ar fi spus Hegel.La un moment dat, din motive defensive, protecționoiste , rațiunea colapsează.Pentru a proteja stima de sine a creatorilor, rațiunea se autonomizează, devine o entitate diferită de ființa umană, își crează un univers iluzoriu, ducând oamenii de excepție, supradotați creativ, la anomie, la nebunie, la nihilism, la dezagregare psihică.
Pe de altă parte, clacând geniile, oamenii inteligenți, sensibili, culți, este avantajată specia, este favorizat marșul ei orb, pentru că în acest fel se transmit genele celor mai proști, mai puternici fizic, nu mental, se prezervă genele celor mai cruzi, violenți, insensibili.
În mod paradoxal, avem simultan în acest reglaj al naturii un darwinism biologic, social, dar și unul noetic.Cei mai puternici fizic, mai insensibili și mai puțin inteligenți, supraviețuiesc în ordinea cărnii, ca mamifere bipede neîntrebătoare, reușesc să își transmită genele, în timp ce geniile își perpetuează nucleotidele minții, cromozomii spiritului.
Tabloul simptomatic al Abuliei este unul polimorf, incluzând deci modificări de natură psihică, emoțională, comportamentală, fiziologică, comunicațională etc.: scăderea motivației, indiferența emoțională, apatie, episode de letargie, diminuarea atenției, ideație dezorganizată, indiferența pentru vechile hobby-uri, burnout emoțional, scăderea empatiei față de cei apropiați, alterarea relațiilor familiale, dificultate în a lua decizii, dezinteres pentru conversații și întâlniri cu foștii prieteni, izolare socială, dificulatăți în exprimarea gândurilor, oferirea de răspunsuri laconice, chiar monosilabice la întrebările celor din jur, neglijarea igieniei corpoale și a ținutei vestimentare, gesturi obsesive, examinarea insistentă a mâinilor, dezinteres față de muncă, tulburări de memorie, insomnie, stupoare catatonică, akinezie, fatigabilitate etc.
Desigur, aceste simptome nu apar toate deodată și nici instantaneu. Gravitatea lor creșpte treptat, până când se ajunge la forme foarte grave. În literatura de specialitate se citează cazurile unor pacienți care stăteau zile întregi în pat, refuzând să se ridice chiar și pentru a se hrăni.
Sindromul apato-abulic afectează mai frecvent tinerii în perioada pubertății, respectiv 13-15 ani, însă poate apărea la orice vârstă, inclusiv la bătrânețe.
Diagnosticul diferențial se face cu depresia, demența și eventual afazia.
Tratamentul sindromului apato-abulic include, pe lângă ședințele de psihoterapie terapia cognitiv-comportamentală, terapii de grup, metode non-verbale, terapii familiale, informarea familiei pacientului cu privire la simptomele bolii, insuflarea interesului pentru jocurile sportive, pentru activități creative, pentru excursii, drumeții, pentru implicare socială, voluntariat etc. și terapii chimice cu medicamente din clasa antidepresivelor, antipsihoticelor precum bromocriptine, frenolon, triftazina, penfluridol, sulpirid, Solian (pentru receptorii dopaminei) etc.
Ca terapii alternative se recomandă fototerapia, înnotul terapeutic, exerciții de yoga, băile termale, dieta vegetariană, ceai de sunătoare, ceai din frunze și rădăcini de angelică, ginseng, flori de mușețel etc.Trebuie insă verificat dacă ceaiurile din plante nu interacționează cu anumite medicații alopate.
Starea abulică nu trebuie confundată cu fluctuațiile emoționale, afective, inerente omului postmodern, cu reacțiile temporare la stresului cotidian, cu stările depresive, cu astenia, cu lenea. Vorbim de disfuncție volitivă, de abulie în condițiile în care astfel de simptome persistă luni sau chiar ani. Nediagnosticată, netratată, în fază avansată, cronică, abulia poate duce la complicații grave, la degradare psihică și psihică, inclusiv la tentații suicidare(citeşte mai mult pe https://www.patreon.com/VasileChira).
Lector univ.Dr.Vasile Chira
Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Scriitor, filosof și teolog
[1] Vezi Vasile Chira, Lecții de filosofie, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2012, p.200-206.
vasilechira
Blogul lui Vasile Chira 
Lasă un comentariu