GANDIRE CLASICA SI CONSTIINTA TRANSDISCIPLINARA

Dupã o jumãtate de secol de dictaturã politicã şi noeticã, perioadã în care societatea româneascã a trecut printr-o stranie şi acutã glosoplegie, am asistat brusc la o plonjare în  cealaltã extremã, la un discurs pseudo-critic, glosolalic, inelegant şi violent. Mai exact în 20 de ani de libertate n-am reuşit sã articulãm o culturã a dialogului, sã facem saltul de la pumn la argument.. La acest neajuns mioritic se adaugã şi alte mutaţii ştiinţifice şi culturale, schimbãri de paradigmã, cronopatii şi maladii ale spiritului contemporan: hipertehnologizarea, provocãrile fizicii şi ale geneticii cuantice, decriptarea genomului uman, complexitatea disciplinarã, logicile polivalente, ingineria geneticã, posibilitatea creşterii mediei de viaţã, bagatelizarea ideii de moarte, capacitatea de manipulare prin mass-media, arsenalul nuclear, revoluţia informaticã, nanotehnologia, inteligenţa artificialã, robotica, desfiinţarea graniţelor dintre ficţiune şi real, coerenţa virtualã, fenomenul desacralizãrii, turismul în spaţiul cosmic, conflictele inter- şi intrareligioase, fundamentalismele, terorismul, exacerbarea hedonismului sexual, proliferarea unor entitãţi patogene virale cu impact letal, a cancerului şi a altor afecţiuni cu morbiditate crescutã, încãlzirea globalã, relativismul axiologic, gerontologia socialã, demersul globalizant, mondializarea economicã, dezechilibrul financiar, instabilitatea politicã, criza sensului, orfanismul cosmic, vidul existenţial,toate acestea fiind  realitãţi care reclamã o atitudine obiectivã şi lucidã, o abordare discursivã de tip pluri-, inter- şi transdisciplinar.

Omul postmodern trãieşte într-o lume pulverizatã din punct de vedre ştiinţific, cultural şi spiritual. Monospecializarea excesivã face imposibilã comunicarea între oameni şi între domeniile ştiinţifice, creând o lume monadicã, o orchestrã impecabil instruitã din punct de vedere tehnic şi artistic, însã fãrã un dirijor. Pluri-, inter- şi transdisciplinaritatea constituie un demers care asigurã coerenţa, liantul logic, arbitrajul între diversele domenii ştiinţifice, cercetãtorii pluri-, inter- şi transdisciplinari, nefiind altceva decât dirijori ai orchestrei spiritului.

Pluridisciplinaritatea presupune studierea unui obiect, subiect, fenomen, operã, prin apelul simultan la mai multe discipline. De exemplu, romanul “Fraţii Karamozov” al lui Dostoievski, poate fi abordat din perspectivã istoricã, filosoficã, teologicã, literarã, stilisticã, lingvisticã, antropologicã, juridicã, criminalisticã, psihologicã, psihanaliticã etc.

Interdisciplinaritatea se bazeazã pe transferul unor metode de la o disciplinã la alta cu scopul de a genera teorii, analize şi soluţii inedite. De exemplu, transferul principiilor şi metodelor neurologiei în domeniul teologiei sau al lingvisticii a generat neuroteologia şi neurolingvistica. Datele statistice sunt folosite ca argumente pentru unele teorii deterministe, teoria kantoriana a mulţimilor confirmã infinitul teologic, aplicarea matematicii, fizicii şi informaticii în astronomie a dus la rezultate spectaculoase în acest domeniu.

Transdisciplinaritatea este preocupatã atât de ceea ce se aflã între diversele discipline, înãuntrul lor, cât şi de ceea ce este dincolo de ele(vezi Basarab Nicolescu,Transdisciplinaritatea.Manifest,Editura Polirom,Iasi,1999). De pildã, studierea arhetipului soteriologic în religiile abrahamice, (mozaismul, creştinismul şi islamismul), bazele apriorice ale binelui în comportamentul uman sau Mitul eternei reîntoarceri,cãutând un algoritm metafizic şi ştiinţific dincolo de datele oferite de istoria religiilor, filosofie, teologie, etnologie, psihologie, pedagogie, antropologie, etc.

Caracterul pluridimensional şi plurireferenţial al realitãţii confirmatã de fizica cuanticã (Max Planck, Erwin Schrödinger, Werner von Heisenberg, Max Born, Wolfgang Pauli, Niels Bohr), de logica terţului inclus (Stephane Lupasco) şi de principiul indecidabilitãţii (K. Goedel) fac imposibilã pretenţia unei singure discipline de a avansa un sistem axiomatic care sã conducã la o viziune totalizatoare asupra existenţei (cu excepţia actului revelaţional sacru care, provenind de la o instanţã transcendentã, supracategorialã, supraafirmativã şi supraafirmativã face în primul rând obiectul crediţei).

Evident, pluri-, inter şi transdiciplinaritea presupun, pe lângã cunoştinţe minimale din toate domeniile spiritului, profesionalism, seriozitate, comunicare interpersonalã, simţ critic, spirit noetic, sensibilitate metafizicã, open-minded, gândire flexibilã (creativã) şi non-absolutistã, atitudine înţelegãtoare şi toleranţã.

Pluri-, inter şi transdiciplinaritea nu sunt mega-ştiinţe care se raporteazã sincretic la real, ci cãi, modalitãţi, metode, stãri de conştiinţã, cãlãuze ştiinţifice, culturale şi spirituale. Gândirea transdisciplinarã nu-şi propune sã uneascã toate ştiinţele, ci mai degrabã sã înţeleagã pluralitatea nivelurilor de realitate şi complexitatea nivelurilor perceptive pentru a gãsi calea unei unitãţi ştiinţifice, culturale, religioase, sociale şi politice flexibile şi deschise. Transdisciplinaritatea iese din regimul contrarilor binare de tipul pro şi contra încercând sã concilieze extremele, sã extragã ceea ce este pozitiv din fiecare, plasându-se în cadrele unei logici polivalente unde cele douã prepoziţii latine sunt asimilate de trans, cuvânt legat etimologic de cifra trei.

Sistemele de gândire închise, dogmatice, autoreferenţiale, indifierent de natura lor ideologicã, mai devreme sau mai târziu degenereazã în exclusivism ideatic, deschizând drumul lãgãrelor, al crematoriilor şi al plutoanelor de execuţie. Rãzboaiele, hecatombele, tortura, rugul, totalitarismele, gulagurile genocidare care au transformat planeta într-un imens ocean sangvin, nu sunt altceva decât efectele gândirii clasice, tributare unui singur nivel de realitate, opac şi autosuficient.

Preocupãrile de pluri- şi interdisciplinaritate au apãrut în anii 1950, iar termenul de transdisciplinaritate în anii 1970 în lucrãrile unor oamenii de ştiinţã precum: Jean Piaget, Edgar Morin. Aventura transdisciplinaritãţii începe odatã cu înfiinţarea în 1994 a Centrului Internaţional de Cercetãri şi Studii din Paris, condus de fizicianul, filosoful şi scriitorul francez de origine românã Basarab Nicolescu, care în 1996 publicã la Edition de Rocher din Paris un manifest al transdisciplinaritãţii. Dupã ce în noiembrie 1994 cu oazia primului congres mondial al transdisciplinaritãţii redacteazã carta transdisciplinaritãţii alãturi de Lima de Freitas şi Adgar Morin.

Unui intelectual cu constiinta transdisciplinara nu i se cere sa aspire la reiterarea performanţelor enciclopedismului renascentist, ceea ce în condiţiile diversificãrii excesive a ştiinţelor şi implicit a monospecializãrii este imposibil, ci sa aiba un acces minimal la nucleul teoretic şi practic al fiecãrei ştiinţe (nicio ştiinţã nu este mai avantajatã în detrimentul altora din punct de vedere transdisciplinar) sã fie capabil sã asigure un arbitraj onest ştiinţific, echidistant, coerent şi creator în dialogul dintre diversele domenii ale spiritului.

Transdisciplinaritatea dubleaza masa neuronalã a omului postmodern cu axioni,  fortificã sistemul imunitar al spiritului pentru a apãra ego-ul de oncogenele exclusivismului, ale superficialitãţii şi autosuficienţei.Pluri- inter- si transdisciplinaritatea isi propun sa aseze la aceeaşi masã fizicianul cuantic cu teologul, astrofizicianul cu poetul, omul politic cu psihanalistul, matematicianul cu artistul, creştinul cu musulmanul şi mozaicul sau budistul.

Pluri-, Inter- şi Transdisciplinaritatea nu fac decât sã arunce punţi între şi peste spaţiile pãrelnic vide dintre diferitele discipline. Dincolo de tradiţie, culturã şi limbã naţionalã, existã o identitate terestrã, cosmicã şi metafizicã ale cãrei limbaje sunt filosofia, matematica, muzica şi sacrul.

 

                                                                                Lector univ.VASILE CHIRA

                                                                   Facultatea de Teologie „Andrei Saguna”Sibiu

The URI to TrackBack this entry is: https://vasilechira.wordpress.com/2010/10/13/gandire-clasica-si-constiinta-transdisciplinara/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: