NICANOR ŞI SECUNDA – TRAGEDIE ÎN 7 ACTE

CUVÂNT CĂTRE CITITOR

În anul 295 p. chr. (n) pe vremea protoaugustului Caius Aurelius Diocletianus (284-304) doi tineri miri creştini, Timotei şi Mavra, din Tebaida Egiptului sunt arestaţi şi duşi înaintea procuratorului Arianus care-i condamnă la moarte prin crucificare. Sunt răstigniţi faţă în faţă îmbărbătându-se reciproc până când, după o lungă agonie îşi dau duhurile pe cruce. Tragedia Nicanor şi Secunda porneşte de la acest eveniment antic şi vrea să fie, păstrând evident proporţiile estetice (nu şi cele ontologice) o replică creştină la opera shakespeareană Romeo şi Julieta. Protagoniştii tragediei noastre nu mor unul pentru celălalt mânaţi de capriciile unui instinct erotic orb, ci acceptă amândoi moartea pentru Hristos, iubirea lor imaculată, cu nimic mai profundă, îmbrăcând formele mistice ale unui memoriabil ,,amor Dei”. În acest fel nunta cosmică ce se sfârşeşte cu moartea martirică a celor doi miri se transformă într-o veritabilă hristogamie. Conţinutul ideatic al polemicilor dintre creştini şi păgâni, frecvente în această tragedie, este inspirat, în parte din lucrările unor apologeţi creştini: Iustin Martirul şi Filosoful (Apologiile şi Dialogul cu iudeul Tryfon), Clement Alexandrinul (Protrepticul), Tertulian (Apologeticul), Minucius Felix (Octavius), Ciprian (Către Donatus), Origen (Contra lui Celsus), Teofil al Antiohiei (Trei cărţi către Autolic), Atenagora Atenianul (Solie în favoarea creştinilor), din actele martirice sau literatura hagiografică (Martyrologium Romanum, Biblioteca hagiographică latina şi Biblioteca hagiographica graeca). Având în vedere faptul că pentru perioada la care ne referim (sfârşitul sec. III d. Hr.) nu avem o rânduială bine definită a Sfintei Liturghii şi nici un ritual consacrat care să valideze căsătoria din punct de vedere creştin, în virtutea unei autonomii artistice, în actul al patrulea, ne-am permis să preluăm texte liturgice atestate fie înainte fie după această perioadă. Astfel pentru euharistie am folosit elemente din Didahia celor 12 apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Tradiţia Apostolică a lui Ipolit Romanul, Liturghia Clementină, şi din cele trei liturghii tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Liturghia Sf. Vasile cel Mare şi Liturghia darurilor mai înainte sfinţite numită şi a Sf. Grigorie Dialogul), iar pentru cununie din Codex Barberinus Graecus 336, Codex Coislinus 213 precum şi din actuala rânduială a tainei căsătoriei.

Replicile în limbile clasice (greacă şi latină) inserate în text precum şi traducerea lor în limba română, cu excepţia unor texte consacrate, citate biblice, formule liturgice, expresii, întrebări şi răspunsuri uzuale în dialogul martir-persecutor din cadrul proceselor, aparţin autorului.

 VASILE CHIRA

P.S.

Autorul îşi exprimă dorinţa testamentară ca oricine va pune în scenă această tragedie să ţină seama de indicaţiile sale muzicale din folclorul maramureşean, din repertoriul clasic şi din muzica psaltică deoarece tonalităţile lor abisale i-au inspirat cele mai grave  momente din piesă. Cu aceste excepţii, muzica şi decorul pot fi regândite în funcţie de sensibilitatea regi

Soţiei mele Malvina fără a cărei afecţiune n-aş fi scris această carte.

PERSOANELE

NICANOR – mirele

SECUNDA – mireasa

DIOCLEŢIAN – împărat roman, protoaugust

GALERIU – împărat roman, caesar (ginerele lui 

     Diocleţian)

HIEROCLES – filosof neoplatonic, guvernatorul

     Bitiniei

IANUARIUS – secretar imperial

TAGISA – sacrificatorul curţii

ARIANUS – procuratorul Tebaidei

CASANDRU – crainic

FELIX – preot creştin

ELPIDIFOR – diacon

CELESTIN – filosof creştin

HETULIUS – filosof roman

IRINA – mama mirelui

AQUILINIUS – tatăl mirelui

AGATIA – mama miresei

HRISANT – tatăl miresei

FAUSTINA – prietena miresei

NARCIS – prietenul mirelui

IUNIA – fecioară

CASIA – fecioară

MACRINUS – gladiator

SERAPION – soldat roman

Diacon şi diaconiţe, fecioare, fraţi şi surori creştini(e), soldaţi romani, păgâni de toate vârstele, vânzători de animale şi turnători de statui.

Faptele se petrec:

ACTUL I – la palatul imperial din Nicomidia

ACTUL II – în satul Penapion  din Tebaida Egiptului

ACTUL III – la Roma

ACTUL IV – în satul Penapion  din Tebaida Egiptului

ACTUL V – la reşedinţa provinciei Tebaida

ACTUL VI – la marginea unei cetăţi din Tebaida

ACTUL VII – pe întreg pământul

 

 

NICANOR ŞI SECUNDA

 

 

ACTUL I

 

Faptele se petrec la palatul imperial din Nicomidia (Orient).

Sala tronului. O masă din lemn de citrus cu picior de argint în formă de grifon, trei scaune cu braţe (sella imperatoria).

Pe masă un vas cu cerneală neagră (atramentum scriptorium), calamus, un toc cu pene de scris, volume de papirus, un codex de pergament, un vas cu burete de şters (spongea), un scalprum[1] şi câteva cupe aurite.

Pe pereţi fresce înfăţişând scene de vânătoare. Duşumea cu mozaic de aur şi pietre preţioase. În fundul sălii Diocleţian şezând pe tron, cu coroana pe cap, îmbrăcat într-o togă purpurie de mătase împodobită cu aur.

În dreapta o statuie a lui Jupiter având în faţă un altar cu vase pentru jertfe. În stânga bustul lui Augustus. La intrare garda dispusă pe două rânduri.

La masă, pe cele trei scaune: Galerius îmbrăcat în togă purpurie, Hierocles purtând togă albă pe a cărei margine este cusută o panglică de purpură şi Ianuarius, secretarul imperial.

 

DIOCLEŢIAN: (îngândurat) Revolte după revolte în toate colţurile imperiului. Graniţele sunt în pericol. Trebuie să luptăm cu sarmaţii, cu goţii, cu perşii şi cu carpii. Poruncesc să se reducă efectivul militarilor din legiuni şi să se înmulţească unităţile. Vom concentra armata în principalele puncte ale imperiului şi vom aşeza trupe de intervenţie la graniţe.

Oare cu ce-am supărat pe zei ? Tocmai acum în plină reformă monetară…

GALERIU: Ştim cu toţii că ţi-ai încercat bărbăţia cu un mistreţ pe care l-ai răpus aşa cum ţi-a prezis druida din Galia, dar lupta ta cea mare trebuie să se dea cu adevăratul mistreţ: Aper Christianum.[2]

Creştinii sunt vinovaţi de răscoalele din Răsărit. N-au incendiat ei de două ori palatul ? Imperiul întreg stă în primejdie. Tu însuţi ar trebui să te păzeşti de conjuraţia acestor criminali care şi-au făcut cuib în palatul imperial şi aşteaptă momentul să se răzbune.

DIOCLEŢIAN: (indignat) Vreau pace şi unitate nu discordie !

GALERIU: De când s-au ivit creştinii în imperiu a fugit zâmbetul de pe feţele romanilor. Războaie pretutindeni, boli, secete, lăcuste şi foamete.

DIOCLEŢIAN: Avem alte priorităţi, Galeriu.

GALERIU: Ce poate fi mai important decât înlăturarea creştinilor ?

DIOCLEŢIAN: Înlăturarea atacurilor de la graniţe, construirea de noi fortăreţe, reorganizarea provinciilor, refacerea sistemului fiscal şi alte asemenea lor.

GALERIU: Dacă vrei să redai Romei vechea strălucire, curăţă imperiul de creştini. Nu vezi că poporul părăseşte sanctuarele şi templele devin pustii?

HIEROCLES: Toată suflarea e recunoscătoare lui Jupiter, Junonei şi lui Mithra. Până şi elefanţii îşi pleacă dimineaţa genunchii şi se închină zeilor numai creştinii îi hulesc.

GALERIU: Ai luptat până acum cu înţelepciune pentru ordinea şi unitatea statului roman însă atâta vreme cât cetăţile sunt pline de creştini, atâta vreme cât zeii Romei sunt batjocoriţi, nu-ţi vei îndeplini visul. Creştinii se înmulţesc şi vor râvni la puterea Romei. Porunceşte să fie nimiciţi, răzbună zeii romani şi astfel vor înceta discordiile.

HIEROCLES: Nu cerem neapărat creştinilor să-şi părăsească Dumnezeul la care ţin atât de mult, ci pe lângă el să se închine şi zeilor noştri. Dacă nu se învoiesc să facă acest lucru sunt demni de cele mai crude pedepse.

GALERIU: Jupiter a dăruit împăraţilor Romei domnie fără de sfârşit iar creştinii propo-văduiesc cu neruşinare pieirea urbei eterne.

DIOCLEŢIAN: (se ridică şi se plimbă agitat prin faţa tronului) Crimen laesae majestatis!

GALERIU: (ridicându-se) Crimen laesae publicae Religionis!

HIEROCLES: Sfidează legile romane. Nu participă la serbări nu prăznuiesc ziua împăratului, nu-şi împodobesc uşile cu verdeaţă, nu se arată în amfiteatre.

GALERIU: Un împletitor de corturi din Tars şi nişte pescari din Galileea au purtat sămânţa creştină din Damasc până în Antiohia, de la Antiohia la Atena şi din Atena până în Efes şi Roma. Suntem oare noi mai neputincioşi decât ei ? Nu ! Cu puterea noastră şi cu ajutorul zeilor îi vom stârpi.

DIOCLEŢIAN: Autoritatea imperiului va dăinui prin întărirea religiei noastre tradiţionale, nu prin adoptarea unor credinţe noi precum creştinismul şi maniheismul.

HIEROCLES: Toate credinţele romane şi străine inclusiv cea creştină trebuie unite într-o singură religie, eliberată de mituri şi superstiţii. Cât despre creştini ei trebuie să se întoarcă la primele sale învăţături, căci ceea ce mărturisesc astăzi creştinii e diferit de ceea ce spunea Iisus din Nazaret. El nu se credea Dumnezeu ci un simplu învăţător şi era îngăduitor cu religiile altor popoare. Numai pescarii din Galileea au făcut din el Dumnezeu.

DIOCLEŢIAN: Chemaţi sacrificatorul !

IANUARIUS: (iese grăbit)

TAGISA: (salută bătându-se cu pumnul drept în umărul stâng în poziţie de drepţi, sărută marginea mantiei împăratului) La ordin maiestate !

DIOCLEŢIAN: Tagisa, adu animalul de jertfă şi cercetează-i cu atenţie măruntaiele să vedem ce ne pregăteşte viitorul !

TAGISA: (examinând măruntaiele) Nici un semn, stăpâne !

DIOCLEŢIAN: Sacrifică din nou !

TAGISA: Să-mi fie cu iertare Stăpâne, dar nici de această dată nu văd semne.

DIOCLEŢIAN: (indignat) Zeii noştri refuză să se arate în această jertfă căci se află în palat oameni neconsacraţi care-i împiedică prin ură.

GALERIU: Te-ai înşelat stăpâne crezând în cinstea creştinilor! I-ai lăsat să ocupe funcţii în stat! Se întind ca o pecingine. Egiptul geme de creştini; şi-au făcut biserici în Alexandria în Arsinoe în Pelusium şi Hermopolis. Numai în Antiohia sunt 30 de mii. Ciuma galileeană ţi-a invadat până şi familia. Împărăteasa Prisca e vrăjită de obiceiurile creştinilor, iar Valeria fiica ta şi soţia mea le iau apărarea.

DIOCLEŢIAN: Voi întreba zeii. Pregătiţi garda. Mă duc la oracolul lui Apollo din Milet (iese împreună cu Ianuarius şi Tagisa).

HIEROCLES: Împăratul trebuie doar să se învoiască. Apoi totul va curge de la sine.

GALERIU: Bine ai grăit Hierocles ! Este de ajuns ca Diocletianus să facă începutul. Încăpăţânarea şi obrăzniciile creştinilor îl vor înfuria până într-acolo încât va deveni mai crud decât Nero şi Deciu.

HIEROCLES: Protoaugustul Diocleţian e bolnav şi înaintat în zile, iar tu Galeriu în calitate de caezar şi ginere îi vei urma la tron.

GALERIU: Să te asculte zeii Hierocles ! Numai atunci va înceta nebunia galileenilor. Nu va rămâne picior de creştin pe tot întinsul imperiului. Călăii îşi vor toci săbiile de capetele lor, rugurile vor arde până în zori, lemnele pădurilor nu vor face faţă răstignirilor, apele Tibrului şi ale Nilului se vor înroşi şi Marea cea mare se va umplea cu sânge. Voi arunca creştinii în arenă. Voi aduce lei, leoparzi, tigri şi urşi. Poporul are nevoie de sânge, de pâine şi de circ.

DIOCLEŢIAN: (intrând în scenă cu Ianuarius) Voinţa zeilor este să pornim prigoană împotriva creştinilor. O vom face dar fără vărsare de sânge.

HIEROCLES: Nu se va ajunge la vărsare de sânge, stăpâne.

DIOCLEŢIAN: Mi-e teamă că lupta noastră va fi zadarnică. Creştinii s-au înmulţit. E greu să te împotriveşti vântului. A încercat şi Nero şi Domiţian şi Traian şi Marcus Aurelius şi Septimius Sever şi Deciu şi Valerian. Vărsarea de sânge n-a avut sorţi de izbândă.

GALERIU: Trebuie mai întâi ameninţaţi. S-au săturat de rug şi de cruce, vor trece în masă la religia romană.

DIOCLEŢIAN: (se adresează secretarului ezitând)

  Scrie! Toţi cei care slujesc în armata romană sunt obligaţi să jertfească zeilor şi împăratului.

HIEROCLES: Trăiască protoaugustul Diocletianus, împăratul şi zeul nostru.

GALERIU: Să trăiască !

DIOCLEŢIAN: Interzicem creştinilor orice adunare. Bisericile să fie dărâmate iar cărţile arse în public. Episcopii, preoţii, diaconii, lectorii şi exorciştii creştini să fie arestaţi. Cei ce vor binevoi să se lepede de credinţa în Hristos să fie puşi în libertate iar cei îndărătnici să fie siliţi prin pedepse să jertfească zeilor.

GALERIU: Nomen christianorum deleto.[3]

(Se aud sunete de flaut)

DIOCLEŢIAN: Fie voinţa zeilor ! Acum însă e vremea să mai uităm de necazuri. Săptămâna viitoare va avea loc consacrarea lui Florius ca preot al zeului Marte. Cu această ocazie vom da un banchet în cinstea preoţilor şi vestalelor. (Adresându-se secretarului) Aduceţi din Alexandria o corabie de grâu pentru pâine şi douăzeci butoaie de vin. Mergeţi la Roma şi scormoniţi „vivaria[4]. Aduceţi căprioare, cerbi, iepuri şi mistreţi. Pregătiţi 3000 de peşti şi 8000 de păsări, iar poporului să i se dea pâine şi carne din belşug. Ne vom desfăta împreună cu fericiţii zei. Noi vom gusta din rodul viţei iar ei vor bea ambrozie şi nectar. Vreau ugere de scroafe tinere, faguri de miere şi ficat de gâscă !

GALERIU: (entuziasmat)

 Fructe de mare, sepii, arici şi stridii !

HIEROCLES: (râzând) Flautişti şi harpişti din Alexandria !

DIOCLEŢIAN: (bine dispus) Creieri de păun şi limbi de privighetoare !   

CORTINA

 

ACTUL II

Faptele se petrec în satul Penapion din Tebaida Egiptului. Creştinii din această localitate se întâlnesc seara, în ascuns, la o cină (agapă) în casa preotului Felix. În mijlocul camerei o masă lungă cu bănci groase de lemn împrejur. Pe masă ulcioare de lut cu apă şi vin, fructe, sfeşnice cu lumânări, o cutie de chibrituri de sulf şi o cruce de lemn. Pe peretele din fund o frescă reprezentând un peşte, un miel, un porumbel, litera grecească tau (t) şi o ramură de măslin. În stânga pe o masă mai mică suluri de papirus de mărimi diferite şi două codex-uri de pergament.  În dreapta două cufere vechi şi o amforă. Secunda îmbrăcată cu un veşmânt alb asemănător cu stola romană, încinsă peste mijloc cu o cingătoare purpurie, aranjează masa.

 

NICANOR: (intrând) Secunda!

SECUNDA: (cu un urcior în mână) Nicanor!

NICANOR: (sărutând-o pe frunte) Mi-a fost dor de tine ! Nu speram să vii atât de devreme !

SECUNDA: Mi-a trimis vorbă astăzi dimineaţă părintele Felix să-i dau o mână de ajutor. Tocmai am isprăvit cu pregătirea mesei. Dânsul a plecat să cheme văduvele la agapă.

NICANOR (luându-i mâna): Cât de bun e Dumnezeu! Când te zăresc, sufletul mi se umple de o bucurie sfântă. Chipul tău îmi dă putere să lupt împotriva răului şi să arăt oamenilor calea spre Hristos. Nu mai pot nici trăi nici muri fără tine. Mi-a înfrunzit inima pe tulpina fiinţei tale.

SECUNDA: (zâmbind) Părintele Felix va anunţa în adunarea din această seară ziua căsătoriei noastre.

NICANOR: Ştiu. Am stat de vorbă cu dânsul aseară până târziu.

SECUNDA: Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu că existăm, că îngăduie şi binecuvintează taina iubirii noastre.

NICANOR: Vreau să ne iubim şi aici şi în cer !

SECUNDA: Ce bucurie să trăieşti şi să învii alături de soţul tău !

NICANOR: Alături de soţ şi de copii, iubita mea, căci atâta vreme cât nu-ţi strigă nimeni „tată” nu te poţi asemăna cu Dumnezeu.

SECUNDA: Adevăr grăieşti, iubitul meu ! Nici Maicii Domnului nu i te asemeni dacă ţi-e străină taina iubirii de fii!

NICANOR: Ard de nerăbdare să citim împreună, să postim, să-i ajutăm pe cei bolnavi…

SECUNDA: Vreau să facem din casa noastră o mică biserică din care să nu înceteze rugăciunea şi cântarea.

NICANOR: Omul singur cade mai lesne în ispită. Unde sânt doi şi omului îi este mai greu să păcătuiască dar şi satanei să ademenească pentru că există un al treilea.

SECUNDA: Poate că Hristos nu ne vrea singuri la judecată ci doreşte să ne înfăţişăm înaintea lui cu un martor.

NICANOR: Numai la şcoala căsătoriei înveţi să-i iubeşti pe ceilalţi. La rădăcina singurătăţii cresc buruienele răutăţii şi ale iubirii de sine. Mai lesne este oamenilor să se mântuiască îmbrăţişaţi.

SECUNDA: Întotdeauna avem doi martori, pe celălalt şi pe Hristos. Noi ne întindem braţele unul spre celălalt, dar el ne cuprinde pe amândoi, noi ne uităm unul în ochii celuilalt, dar el ne priveşte pe amândoi de sus, noi plângem dar lacrimile curg din ochii lui. Când buzele noastre se întâlnesc îl sărutăm amândoi pe Hristos.

NICANOR: (sărutând mâna Secundei) Amin !

SECUNDA: Spune-mi sincer Nicanor, nu-ţi vei pierde râvna pentru cele sfinte, pentru lectură, pentru scris dacă-ţi voi fi alături ?

NICANOR: Nicidecum draga mea ! Iubirea ta îmi dă forţă şi curaj. Astăzi la prânz am încheiat al doilea capitol din apologia mea, De consuetudinibus christianorum[5]. Cu totul altfel alunecă pana când eşti iubit. Ştii Secunda, eu cred că marile idei se nasc din îmbrăţişări.

SECUNDA: (sărutându-i mâna lui Nicanor) Uneori mi-e frică pentru noi, Nicanor ! Romanii vânează pretutindeni pe creştini. Doamne, parcă toate rugurile ard în inima mea !

NICANOR: Atâta vreme cât trăim trebuie să oferim totul lui Dumnezeu. El ne-a dăruit pământul, cerul, fiinţa, sănătatea, iubirea. Până şi fiul său a coborât în timp să pătimească pe cruce. Nu mă voi ascunde ca un trădător Secunda, ci voi lupta pentru numele Lui până la moarte. Prin aceasta nu facem altceva decât să acceptăm de bunăvoie ceea ce până la urmă cu toţii vom fi siliţi să acceptăm.

FELIX: (intrând) Lăudat să fie Domnul ! Bine ai venit frate Nicanor !

NICANOR: (înclinându-se) Să-l lăudăm în veci ! Bine v-am găsit Părinte Felix !

FELIX: Ce atmosferă primitoare! Astăzi vom mânca bucate pregătite de Secunda! Nicanor să dai slavă lui Dumnezeu că ţi-a dăruit o astfel de femeie. Există puţine femei care să întruchipeze hărnicia Martei şi râvna spiri-tuală a Mariei. Una dintre ele este Secunda…

SECUNDA: (roşeşte lăsându-şi capul în jos)

FELIX:  Se aud bătăi în uşă. Au sosit fraţii. Nicanor, scoate din cufere cărţile sfinte !

ELPIDIFOR: Lăudat să fie Domnul !

NICANOR: Să-l lăudăm în veci !

UN FRATE: Lăudat să fie Domnul !

FELIX: Să-l lăudăm în veci! Poftiţi fraţilor poftiţi ! Puneţi darurile jos şi aşezaţi-vă la masă !

NICANOR: (luând pâinea şi untdelemnul din mâinile unui tânăr) Mulţumim, Dumnezeu să te mântuiască !

FELIX: Să ne ridicăm fraţilor pentru rugăciune! Tatăl nostru,Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta , facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor.

TOŢI: Amin!

FELIX: Se cuvine să mulţumim Părintelui ceresc pentru bucuria de a fi din nou împreună mai ales acum când avem nevoie de rugăciune şi mângâiere. Se împlinesc fraţilor, cuvintele spuse de Domnul în Evanghelie: „Va veni timpul, când tot cel ce vă va ucide pe voi să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu”[6]. Murim în cele mai crunte chinuri: ni se taie capetele, ni se leagă de gât pietre de moară şi ne aruncă în apă, ne strujesc trupurile cu gheare de fier, ne ard pe rug, ne întind pe cruci, ne aruncă în arenă pradă leilor şi câinilor, ne bat cuie în tălpi, ne îngroapă de vii, ne bat cu vine de bou, ne aruncă în cazane cu smoală fiartă, ne taie cu topoarele, ne despică trupurile cu caii, ne sfarmă oasele cu barosul, ne înfometează până la moarte, pe fecioarele noastre le silesc să se prostitueze, ne ucid cu pietre, ne răsucesc membrele, ne străpung trupurile cu fiare înroşite, morţii ne sunt dezgropaţi, cadavrele sunt ciopârţite şi înşirate prin pieţe. Viaţa, dragii mei, nu este nici o zi de doliu, nici o zi de petrecere, ci o zi de luptă ! Dacă Mântuitorul Hristos, ca om a avut parte de suferinţă şi noi trebuie să răbdăm gândindu-ne neîncetat la cuvintele Lui „În lume necazuri ve-ţi avea, dar îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea”.

NICANOR: Încotro te îndrepţi nu dai decât de spurcăciuni idoleşti. Dacă te îndrepţi spre senat sau spre curie întâlneşti jertfelnice cu tămâie şi vin, vrei să împrumuţi bani trebuie să semnezi chitanţe cu jurăminte către zei, te duci să cumperi de la târg dai peste statuete, intri în casele rudelor păgâne ţi se pun înainte mâncăruri pregătite cu sânge, saluţi pe cineva îţi răspunde pomenind numele zeilor. Singura noastră armă împotriva prigonitorilor este rugăciunea. Rugaţi-vă ziua şi noaptea, acasă şi pe câmp căci într-o zi Dumnezeu va lumina cugetele şi va înmuia inimile împăraţilor romani.

ELPIDIFOR: Părinte Felix, săptămâna trecută un diacon din Alexandria s-a autodenunţat procuratorului şi după două zile de schingiuiri a fost răstignit. Ce părere aveţi despre o astfel de faptă ?

FELIX: Nu este nevoie să ne aruncăm orbeşte în gura leului. Hristos ne cere să fim cumpătaţi. Nu este apostat cel ce nu se autodenunţă. Dimpotrivă trebuie să luptăm din umbră, să răspândim sămânţa creştină. Ce s-ar întâmpla dacă toţi am fi decapitaţi ? În scurt timp Biserica ar dispărea de pe faţa pământului. Apostaziază doar acela ce-şi neagă identitatea creştină în faţa persecutorilor. Înarmaţi-vă cu învăţăturile lui Hristos, mărturisiţi-L înaintea oamenilor, faceţi binele, iubiţi pe duşmani şi atunci când va voi Dumnezeu vă veţi învrednici de cununa nepieritoare a muceniciei.

NICANOR: Îngăduiţi-mi, să vă citesc câteva versete dintr-un psalm al împăratului şi proorocului David: ,,Cu tine pe vrăjmaşii noştri îi vom lovi şi cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră. Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mântui. Că ne-ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc şi pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai ruşinat. Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua şi numele Tău îl vom lăuda în veac. Iar acum ne-ai lepădat şi ne-ai ruşinat pe noi şi nu vei ieşi cu oştirile noastre; Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la duşmanii noştri şi cei ce ne urăsc pe noi ne-au jefuit. Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare şi întru neamuri ne-ai risipit; Vândut-ai pe poporul tău fără de preţ şi nu l-ai preţuit când l-ai vândut. Pusune-ai pe noi ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru; Pusune-ai pe noi pildă către neamuri, clătinare de cap între popoare. Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este şi ruşinea obrazului meu m-a acoperit, de către glasul celui ce ocărăşte şi cleveteşte, de către faţa vrăjmaşului şi prigonitorului. Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat şi n-am călcat legământul Tău, şi nu s-a dat înapoi inima noastră; Iar paşii noştri nu s-au abătut de la calea Ta, că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit umbra morţii. De am fi uitat numele Dumnezeului nostru şi am fi întins mâinile noastre spre Dumnezeu străin, oare Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El ştie ascunzişurile inimii. Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Deşteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne ? Scoală-Te şi nu ne lepăda până în sfârşit. Pentru ce întorci faţa Ta ? Uiţi de sărăcia noastră şi de necazul nostru? Că s-a plecat în ţărână sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru. Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău.” Ps. 43, 7-28.    Dumnezeu să ne dea sănătate şi putere să răbdăm până la sfârşit. Rugăm acum diaconii şi diaconiţele să aducă bucatele. În timpul mesei anagnostul Nicanor ne va citi câteva fragmente din martiriul Sfântului Policarp Episcopul Smirnei care a pătimit pentru Hristos în luna februarie cu şapte zile înainte de calendele lui martie; anul 155 post christum natum pe vremea împăratului roman Antoninus Pius. Sfântul Policarp l-a cunoscut la Efes pe Sfântul Ioan Evanghelistul dar şi pe alţi creştini care l-au văzut cu ochii lor pe Domnul Hristos.

NICANOR: Lectura acestor fapte se va face mai întâi în dialectul grec koine însă dacă există fraţi care nu înţeleg această limbă îl vom citi şi în alte idiomuri.

(Diaconii şi diaconiţele aduc tăvi cu peşte sărat şi pâine).

FELIX: (făcând semn celor de faţă să se ridice în picioare) Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, binecuvintează mâncarea, băutura şi pe robii tăi adunaţi în numele Tău, că sfânt eşti totdeauna acum şi în vecii vecilor. Amin !

TOŢI:Amin !

FELIX: Să aveţi poftă bună !

TOŢI: Mulţumim.

NICANOR: (citeşte martiriul Sfântului Policarp).

Tw:/ de; Polukavrpw/ eijV to; stavdion fwnh; ejx oujranou: ejgevneto` [Iscue, Poluvkarpe, kai; ajndrivzou. Kai; to;n me;n eijpovnta oujdeivV ei\den, th;n de; fwnh;n tw:n hJmetevrwn oiJ parovnteV h[kousan. Kai; loipo;n prosacqevntoV aujtou, QovruboV h\n mevgaV ajkousavntwn, o{ti PoluvkarpoV suneivlhtai. jEgkeimevnou de; tou: ajnqupavtou kai; levgontoV`  [Omoson, kai; ajpoluvw se, loidovohson to;n Cristo[n, e[fh oJ PoluvkarpoV˙ Ogdohvkonta kai; e{x e[th douleuvw aujtw:/, kai; aujde;n me; hjdivkhsen˙ kai; pw:V duvnamai blasfhuh:sai to;n basileva mou to;n swvsantav me ;

JO de; ajnquvpatoV ei\pen` Qhriva e[cw, touvtoiV se parabalw:, eja;n mh; metanohvsh/V››.  JO de; ei|pen˙ kavlei, «ajmetavqetoV ga;r hJ ajpo; tw:n kreittovnwn ejpi; ta; ceivrw metavnoia˙ kalo;n de; metativqesqai ajpo; tw:n calepw:n ejpi; ta; divkaia.  JO de; pavlin pro;V aujtovn˙ «Puriv se poihvsw dapanhqh:nai, eij tw:n qhrivwn katafronei:V, ejavn uh; metanohvsh/V».  JO de; PoluvkarpoV ei\pen` «Pu:r ajpeilei:V to; pro;V w{ran kaiovmenon kai; met= ojlivgon sbennuvmenon` ajgnoei:V ga;r to; th:V mellouvshV krivsewV kai; aijwnivou kolavsewV toi:V ajsebevsi throuvmenon pu:r ajlla; tiv braduvneiV ; fevre, o{ bouvlei» EujqevwV ou\n aujtw:/ perietivqeto ta; pro;V th;n pura;n hJrmosmena o[rgana. Mellovntwn de; oujtw:n kai; proshlou:n, ei\pen`  [Afetev me au{twV` oJ ga;r dou;V uJpomei:nai to; pu:r, dwvsei kai; cwri;V th:V uJmetevraV ejk tw:n h{lwn ajsfaleivaV a[sfaleivaV a[skulton ejpimei:nai th:/ pura:/.

OiJ de; ouj kaqhvlwsan mevn, prosevdhsan de; aujtovn. +O o{e; ojpivsw ta;V kei:raV poihvsaV, kai; prosdeqeivV, w{sper krio;V ejpivshmoV  ejk melavlou poimnivou eijV prosforavn, oJlokauvtwma dekto;n tw:/ Qew:/ hJtoimasmevnon, ajnablevyaV eijV to;n oujrano;n ei\pen` Kuvrie oJ Qeo;V oJ pantokravtwr, oJ tou: ajgaphtou: kai; eujloghtou: paidovV sou =Ihsou: Cristou: Pathvr, di= ou| th;n peri; sou: ejpivgnwsin eijlhvfamen, oJ Qeo;V ajggevlwn kai; dunavmewn, kai; pavseV th:V ktivsewV pantovV te tou: gevnouV tw;n dikaivwn, oi{ zw:sin ejnwvpiovn sou` Eujlogw: se, o{ti hjxivwsavV me th:V hJmevraV kai; w{raV tauvthV tou: labei:n me mevroV ejn ajriqmw:/ tw:n mar tuvrwn ejn tw:/ pothrivw/ tou: Cristou: sou eijV ajnavstasin  zwh:V aijwnivou yuch:V te kai; swvmatoV ajfaqarsiva/ PneuvmatoV +Agivou` ejn oi|V prosdecqeivhn ejnwvpiovnsou shvmeron ejn qusiva/ pivoni kai; prosdekth:/, kaqw;V prohtoivmasaV kai; proefanevrwsaV kai; ejplhvrwsaV, oJ ajyeudh;V kai; ajlhqino;V QeovV.

Dia; tou:to kai; peri; pavntwn se; eujlogw:, se; doxavzw dia; tou: aijwnivou kai; ejpouranivou ajrcierevwV =Ihsou: Cristou:, ajgaphtou: sou paidovV, di= ou| soi; su;n aujtw:/ kai; Pneuvmati +Agivw/ hJ dovxa kai; nu:n kai; eiJV tou;V mevllontaV aijw:naV, ajmhvn.

=AnapevmyantoV de; aujtou: to; ajme;n kai; plhrwvsantoV th;n eujchvn, oiJ tou: puro;V a[nqrwpoi ejxh:yan to; pu:r.                           

(Intrând Policarp în arenă glas din cer s-a făcut: „Fii tare şi curajos Policarp!” Şi pe cel care vorbea nimeni nu l-a văzut, însă cei care erau de faţă dintre ai noştri au auzit glasul. Şi fiind el, de acum adus, s-a făcut mare tumult auzind ei că Policarp a fost prins. Pe când însă proconsulul insista şi-i spunea: „Jură şi te voi elibera, blestemă-l pe Hristos!” Policarp a răspuns: „De optzeci şi şase de ani îi slujesc şi nu m-a nedreptăţit cu nimic. Cum aş putea să blestem pe Împăratul meu Cel care m-a mântuit?” Iar proconsulul a zis: „Am fiare sălbatice şi dacă nu te vei căi te voi arunca lor”. Iar el a zis „Cheamă fiarele, căci pentru noi întoarcerea gândului de la mai bine la mai rău rămâne neschimbată. Este bine, dimpotrivă să te întorci de la nedreptăţi la cele drepte. Acela (proconsulul) din nou zise către el: „Dacă nu-ţi pasă de fiarele sălbatice voi face să fii mistuit prin foc de nu-ţi schimbi cugetul”. Iar Policarp a zis: „Tu mă ameninţi cu un foc care este aprins un ceas şi după puţin se stinge, pentru că nu cunoşti focul judecăţii viitoare şi al pedepsei veşnice, foc păstrat pentru cei necredincioşi. Dar de ce zăboveşti ? Fă ce vrei!” Îndată au fost puse în jurul lui instrumentele pregătite pentru rug. Şi voind ei să-l bată în cuie el a zis: ,,Lăsaţi-mă aşa, căci Cel care mi-a dat tăria să rabd focul îmi va da putere să rămân fără clintire pe rug şi fără măsurile voastre de siguranţă cu piroanele”. Astfel nu l-au mai ţintuit în cuie, ci l-au legat. Iar el cu mâinile legate la spate, precum un berbec ales din marea turmă, pregătit spre a fi adus ardere de tot bineplăcută lui Dumnezeu, ridicându-şi ochii spre cer a zis: „Doamne Dumnezeule Atotţiitor, Tatăl iubitului şi binecuvântatului Tău Fiu, Iisus Hristos prin care am primit cunoştinţa despre Tine, Dumnezeul îngerilor şi al puterilor şi al întregii creaturi şi al întregului neam al drepţilor care trăiesc sub privirile Tale, Te binecuvântez că m-ai făcut vrednic de ziua şi de ceasul acesta ca să iau parte şi eu în numărul martirilor, la paharul Hristosului Tău, spre învierea vieţii de veci a sufletului şi a trupului, în nestricăciunea Duhului Sfânt, între care fă să fiu primit astăzi înaintea Ta, jertfă grasă şi bineplăcută cum mai pregătit mai dinainte şi mi-ai descoperit şi ai împlinit, Dumnezeule cel nemincinos şi adevărat. Pentru acestea şi pentru toate, Te laud, Te binecuvântez  şi Te slăvesc prin veşnicul şi cerescul Arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tău Fiu, prin care împreună cu El şi cu Duhul Sfânt Ţi se cuvine slavă acum şi-n veacurile ce vor veni. Amin.” După ce a pronunţat cuvântul amin şi şi-a isprăvit rugăciunea oamenii care se îngrijeau de foc l-au aprins).

FELIX: Viaţa aceasta iubiţii mei este un dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu şi pe care trebuie să i-l înapoiem sfinţit prin suferinţă. Iată de ce adevăraţii creştini, martirii nu se tânguiau după carnea lor care oricum îşi urmează drumul, ci căutau să-şi salveze scânteia de eternitate sădită în ea. Acolo este esenţa fiinţei nu în oase şi mădulare. Momentul acesta terestru este doar o probă, o tindă a veşniciei. Ar fi absurd ca acest vis, acest abur care o clipă se arată şi apoi piere să fie totul. Adevărata viaţă începe odată cu acel somn pe care noi îl numim moarte. E greu de înţeles de ce oamenii se cutremură la glasul pământului care ne cere înapoi pumnul de cenuşă şi rămân indiferenţi la glasul lui Dumnezeu care ne cere întregi. Iubirea Lui nu se poticneşte de vremelnicia vieţii noastre, ci de veşnicia ei. Dacă renunţăm la această carcasă  de humă, oricum vremelnică, atunci când prigonitorii îndemnaţi de demoni ne cer să ne lepădăm de credinţă, Dumnezeu ne va ţese din fulgere veşmânt de lumină. Cum ai putea să nu-ţi dai părul din cap pentru un mănunchi de raze ?

NICANOR:  Să luăm aminte, iubiţii mei fraţi la seminţele ierburilor, a florilor, a cerealelor sau a copacilor. Ele nu se sperie de bulgării de ţărână care le apasă şi le descompun căci ştiu că odată vor străpunge scoarţa pământului şi vor ieşi la lumină. De-ar şovăi cum şovăim noi, ar mai fi cireşi şi stejari care să-şi deschidă coroanele spre cer ? În fiecare dimineaţă când ne ridicăm din aşternut trebuie să repetăm fraţii mei cuvintele Mântuitorului:,,Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”[7]. „Căci ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde?”[8]

FELIX: Amin ! Vă îndemn pe cât vă stă în putinţă, să nu cumpăraţi hrană din pieţe. Păgânii stropesc toate bunurile cu vin şi sânge de la jertfe ca în acest fel, fără voia noastră să ne atingem şi să mâncăm din spurcatele jertfe aduse idolilor. Rog apoi pe tineri şi pe tinere să fugă de teatre, de spectacolele cu gladiatori, şi de dansurile desfrânate. ,,Eu Domnul Dumnezeul Tău sunt un Dumnezeu gelos“[9] citim în cărţile Vechiului Testament. Să ne ajute Dumnezeu !

TOŢI: Amin !

FELIX: Trecem acum la unele aspecte mai practice. Duminica viitoare în cadrul Sfintei Liturghii va avea loc căsătoria anagnostului nostru Nicanor cu fecioara Secunda. Diaconii şi diaconiţele noastre i-au cercetat, iar noi ne-am învoit să binecuvântăm această unire  în Domnul. Diaconul Eusebiu a găsit un mort de-al păgânilor părăsit. Mâine îl vom îngropa, căci Hristos ne-a poruncit să-i iubim şi pe cei ce ne urăsc.

ELPIDIFOR: Fratele Antonin ne-a adus doi copii lepădaţi de păgâni pe care am dori să-i încredinţăm spre creştere creştină surorilor noastre văduve sau unor fraţi fără copii. Fraţii sau surorile care doresc să primească aceşti copii să ia legătura, până la sfârşitul acestei săptămâni, cu mine sau cu părintele Felix.

IUNIA: (având capul acoperit cu un văl negru) Părinte Felix, când vine episcopul ? Ne-aţi promis că luna aceasta eu şi cu Casia vom putea depune vot de castitate.

FELIX: Episcopul trebuie să sosească din zi în zi. A plecat să-i îmbărbăteze pe fraţii din Alexandria unde-i mare prigoană. Să fiţi pregătite !

IUNIA: Mulţumim !

FELIX: Avem astăzi între noi pe gladiatorul Macrinus care renunţând la sângeroasa meserie a hotărât să slujească lui Hristos. Va intra astfel după rânduiala noastră în prima clasă a catehumenilor şi anume în cea de ascultător. Până când îşi va găsi o altă meserie va fi întreţinut de comunitatea noastră aşa cum am procedat anul trecut cu sculptorul Justus şi cu actorul Eulaliu.

MACRINUS: (ridicându-se în picioare). Mulţumesc !

FELIX: Până acum s-au adunat în fondul nostru de caritate 5000 de sesterţi pe care îi vom rândui spre ajutorul celor bolnavi şi lipsiţi. Mulţumim fraţilor care au adus în această seară vin, pâine, grâu, untdelemn, haine, încălţăminte şi bani. Nicanor te rog să treci numele donatorilor în diptice ca să-i                                                                                                                                                          pomenim la rugăciuni. Dumnezeu să vă răsplătească darul ! Diaconii şi diaconiţele noastre vor merge pe la casele creştinilor şi vor întocmi liste cu cei lipsiţi, orfani, bolnavi şi bătrâni pentru ai putea ajuta cu hrană şi îmbrăcăminte. Nicanor împreună cu fratele Nectarie vor duce mâine mâncare şi îmbrăcăminte fraţilor noştri din mine şi închisori.

(Elpidifor aprinde lumânările)

FELIX: Înainte de a face rugăciunea de despărţire vom cânta împreună imnul Lumen Jucundum[10], rugăciunea lumânărilor.

TOŢI: (cântă) Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui Ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl , pe Fiul şi pe Sfântul Duh Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte.

FELIX: (făcând semn celor de faţă să se ridice) Îţi mulţumim Ţie, Părinte Ceresc pentru că ne-ai săturat de bunătăţile Tale cele pământeşti şi ai îngăduit să ne împărtăşim din cuvintele Tale dumnezeieşti. Pomeneşte Doamne în împărăţia Ta pe fraţii noştri care si-au dat viaţa pentru numele Tău iar pe noi întăreşte-ne în credinţă să putem slăvi numele Fiului Tău înaintea celor ce ne prigonesc. Fraţilor noştri din catacombe, din mine şi din temniţe dă-le Doamne răbdare, putere şi curaj pentru a se învrednici de cununa muceniciei căci Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat şi Ţie îţi aducem laudă acum şi în vecii vecilor.

TOŢI: Amin !

(Creştinii se despart cu sărutare frăţească. Bărbaţii între bărbaţi şi femeile între femei. Nicanor şi Secunda  pleacă ţinându-se de mână.)       

CORTINA

ACTUL III

 

Faptele se petrec într-o grădină (Hortus caeciliane) din Roma. O cărare şerpuită ce-şi pierde conturul printre şiruri de chiparoşi, platani, lauri şi garduri vii cu tăieturi în diferite forme geometrice. Mai în faţă în partea stângă o bancă de piatră, o fântână arteziană având în mijloc statuia nimfei Egeria din a cărei gură izvorăşte un jet spumos de apă, iar în dreapta bustul zeiţei Fortuna aşezată pe un soclu înalt.

HETULIU: (coborând dintr-o lectică purtată de patru sclavi, îmbrăcaţi în culori vii) Salve amice[11]!

CELESTIN: (oprindu-se din mers) Salveto philosophe[12]!

HETULIU: (aranjându-şi toga) Quid agis hic?[13]

CELESTIN: Veni in horti Caeciliani ambulare quia hodie iratus sum.[14]

HETULIU: Eu tocmai mă întorceam de la terme şi văzându-te singur am poruncit sclavilor să se oprească mai ales că îţi rămăsesem dator cu un răspuns de săptămâna trecută din for, când conversaţia noastră, abia începută, a fost întreruptă, din păcate, de retorul Silvanus. Spuneai cumva adineauri că eşti mânios, sau m-a înşelat urechea ?

CELESTIN: Precum ai auzit !

HETULIU: Din câte ştiu creştinilor nu le este permis să se mânie !

CELESTIN: Există şi o formă de mânie bine-cuvântată. După ce  Moise a vorbit cu Dumnezeu pe munte a sfărâmat viţelul de aur la care se închinau evreii. Mântuitorul Hristos de asemenea a pus mâna pe bici şi a răsturnat mesele celor ce făceau negustorie în templu. Ceea ce se întâmplă în cuprinsul imperiului ar  trebui să mânie pe orice om cu judecată dreaptă. Nedreptele edicte date de împăratul

Diocleţian  împotriva creştinilor, la îndemnul ginerelui său Galeriu, întrec orice măsură.

HETULIU: (mângâindu-şi barba) Înţeleg, dar dacă Dumnezeul vostru e bun şi milostiv de ce vă lasă să muriţi, de ce îngăduie atâta suferinţă.

CELESTIN: Pentru că Dumnezeu pariază pe scânteia de eternitate din noi. Şi Dumnezeu şi diavolul vor să pună mâna pe ceea ce avem mai scump în noi adică pe suflet. Trupul nu este râvnit decât de viermii pământului. Nu ne este permis să-l judecăm pe Dumnezeu. Ca să-L judecăm trebuie să-L cunoaştem.  Dumnezeu transcende condiţia binelui şi a răului.  Paternitatea lui este transcendentală nu afectiv empirică. El este cădere continuă. Cădere în sine. Dumnezeu este Tatăl infinităţii din noi, nu al sângelui şi al oaselor.

HETULIU: Vă place să muriţi ? Ucideţi-vă între voi, duceţi-vă cu toţii la Dumnezeu şi nu mai faceţi scandal în imperiu !  

CELESTIN: Viaţa este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l restituim sfinţit prin cruce. Nu avem dreptul să ridicăm viaţa nici a noastră nici a aproapelui. Cât despre scandal nu ştiu ce vrei să spui. Creştinii sunt cei mai demni cetăţeni ai imperiului. Ei nu fură, nu varsă sânge, nu poftesc la femeia altuia, se feresc de incest, slujesc aproapele, iubindu-i până şi pe vrăjmaşi. Noi nu suntem duşmanii neamului omenesc, aşa cum credeţi, ci martori ai decăderii, duşmani ai rătăcirii lui. Cu toate acestea, ne smulg limbile, ne taie venele, ne scot ochii, ne opăresc cu plumb topit. Câinii şi ciorile se bat pe câmpii de la rămăşiţele fraţilor noştri. Fecioarele creştine sunt fugărite goale pe uliţele oraşelor şi aruncate în casele publice spre prada poftelor dobitoceşti ale slujbaşilor romani. Şi toate  acestea fără nici un proces, fără nici o judecată. Ura păgânilor se îndreaptă nu împotriva fărădelegilor, de care oricum nu suntem vinovaţi ci împotriva numelui de creştin.

HETULIU: Numele ascunde fărădelegea !

CELESTIN: Ne duşmăniţi că purtăm numele înte-meietorului religiei noastre care a murit ca un miel nevinovat pentru păcatele lumii ? De ce nu-i urâţi pe platonici, pe epicureici sau pe pitagorei pentru că poartă numele conducătorilor acelor şcoli filosofice ?

HETULIU: Toată lumea ştie că trăiţi în fărădelegi, că la adunări stingeţi făcliile şi vă dedaţi împreunărilor incestuoase precum regele Oedip.

CELESTIN: Nici măcar animalelor nu le stau în fire astfel de fapte ! Cum le-ar putea săvârşi creştinii ? Voi puneţi pe seama noastră tocmai fărădelegile pe care le-au făcut zeii voştri.   N-a zămislit Zeus copii cu mama şi cu fiica sa? Nu şi-a luat de soţie pe propria lui soră, după cum istoriseşte Orfeu ? Sunt creştinii în stare să săvârşească astfel de lucruri dobitoceşti, când până şi faptul de a privi o femeie cu poftă este considerat adulter? Creştinii se feresc chiar şi de plăcerile îngăduite.

HETULIU: Creştinii suferă rugul şi crucea pentru că refuză să se închine zeilor noştri, iar aceştia se răzbună aspru pe cei ce-i necinstesc lovind poporul cu foamete, război şi boli.

CELESTIN: Ura vă otrăveşte sufletele şi vă aţâţă mânia împotriva unor oameni cinstiţi. Dacă Tibrul iese din matcă dacă Nilul se varsă peste ogoare, dacă nu plouă de sus, dacă bântuie molimele, dacă nu rodeşte pământul, ca nişte oameni fără judecată daţi vina pe creştini. Dar înainte de Hristos când insulele Hiera, Helos şi Rodos s-au scufundat şi apele au omorât mii de oameni sau când o parte din pământurile Asiei şi ale Africii au fost înghiţite de Atlantic aşa cum povesteşte Platon, unde au fost creştinii ? Cine a fost atunci de vină de vreme ce creştinii nici măcar nu existau ? Dacă în acele vremuri nimeni nu se închina adevăratului Dumnezeu, de ce n-au oprit zeii romani măcelul de la Cannae când Hanibal în urma victoriei a măsurat cu coşul inelele din degetele soldaţilor romani trecuţi prin ascuţişul sabiei.

HETULIU: Vi se pare puţin lucru să necinstiţi împăraţii Romei, să dispreţuiţi jertfele şi sărbătorile publice ?

CELESTIN: Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru împărat să aibă viaţă îndelungată, pace în imperiu, sfetnici credincioşi şi supuşi cinstiţi. Împăratul este şi al nostru pentru că a fost ales de Dumnezeu să stea în fruntea poporului. Oare nu preţuiesc acestea mai mult decât sângele unei vite bolnave? Împăratul este om, nu Dumnezeu căci dacă ar fi Dumnezeu n-ar mai putea fi împărat lumesc. Nu participăm la sărbătorile publice pentru că ele nu sunt adevărate sărbători. Sărbătoarea înseamnă manifestarea unei recunoştinţe, îndeplinirea unei datorii faţă de Dumnezeu, rugăciune şi jertfă şi nu sacrificarea unor animale în cinstea zeilor. Şi noi sărbătorim Paştele, Rusaliile, duminica dar o facem cu scopul de a mulţumi lui Hristos cel înviat şi Părintelui ceresc care L-a trimis în lume. Nu ne interesează onorurile, afacerile publice, circul, teatrele, cruzimea din arene. Cu ce vă ofensăm dacă noi avem alte plăceri, iar dacă nu ştim să ne desfătăm oare nu noi suntem cei păgubiţi ? Când ne adunăm la vreo agapă frăţească ne defăimaţi! Dar de la noi nu ies nori de fum din cărnurile prăjite, nu se aud strigăte şi dezmierdări ca la banchetele voastre. Puţinul tezaur pe care-l adunăm din contribuţiile benevole ale fraţilor nu-l cheltuim pentru ospeţe sau pentru beţii ci îngropăm morţii celor lipsiţi, ajutăm copiii, sclavii bătrâni şi bolnavii. Iar dacă ne spunem fraţi o facem pentru că avem un singur tată, pe Dumnezeu. Ne adunăm să ne aducem aminte de scrierile sfinte, să ne încurajăm unii pe alţii în răbdare, să cinăm cuviincios, să ne rugăm. Fiecare cină a noastră este o lecţie de virtute.

HETULIU: Dacă ar fi aşa precum spui nu v-aţi întâlni pe ascuns, n-aţi accepta cu atâta uşurinţă moartea ci v-aţi răscula împotriva romanilor.

CELESTIN: Creştinii sunt oameni paşnici şi nu răsplătesc răului cu rău ! Există creştini în adunările electorale, în palatul imperial, în taberele militare, în insule în oraşe şi pe ogoare. Oricând ne-am putea aduna şi ne-am putea răzbuna, dar noi preferăm să murim de bună voie pentru Hristos decât să vărsăm sângele altora. Acest lucru ar fi suficient să vă facă să cugetaţi asupra cinstei şi nevinovăţiei noastre. Societatea romană este sfâşiată de ură şi egoism. Avea dreptate Plautus să spună în Asinaria ‚,homo homini lupus”. Unde vă este iubirea neam de gladiatori şi negustori de sclavi ? Geme văzduhul de urletele sclavilor. Trăim într-o dictatură a biciului ! La creştini munca este o virtute. Noi nu trăim pe spinarea nimănui. În adunările noastre nu strigă nimeni: ,,Panem  et  circensis” ci ,,Ora et labora!

HETULIU: Amice, îngăduie-mi să-ţi spun, ca între filosofi, că religia creştină nu are nimic original. În persoana lui Iisus din Nazaret se îmbină trăsăturile unor zei precum Osiris, Mithra, Dionysos sau Iahve. Dumuzi, Marduk, Adonis, Osiris şi Mithra mor şi învie precum zeul vostru din Galileea. Aţi preluat gesturile, ritualurile şi învăţăturile de la sumerieni, babilonieni, fenicieni, egipteni, greci şi din tradiţia noastră romană.

CELESTIN: Întradevăr există asemănări între creştini şi celelalte religii. Hristos se naşte dintr-o fecioară ca şi Buda şi Mithra, dar orice structură arhetipală este o sămânţă a Logosului, aruncată în ţarina ascunsă a minţii umane, este o amprentă originară a divinităţii. În creştinism Absolutul  se face om, nu omul se face absolut ca în budism de pildă. Religia romanilor ca şi cea a grecilor sacralizează forţele cosmice, încearcă să domesticească stihiile naturii pentru bunul mers al lumii,  fără să elibereze spiritul de sub tirania cosmosului. Creştinismul, este o religie care urmăreşte mântuirea universală.

HETULIU: Ura faţă de zei, basmele despre sfârşitul lumii şi ideea de zeu unic le-aţi împrumutat de la greci. Spre deosebire de voi ei au avut bunul simţ să nu vorbească în numele lui Dumnezeu şi al Fiului Său. Homer, Hesiod, Heraclit, dar mai ales Platon sunt autori ascunşi ai creştinismului. Fără mintea lui Platon creştinismul ar fi fost o sectă iudaică de mâna a doua.

CELESTIN: (aşezându-se pe bancă) Recunosc că multe din învăţăturile lui Heraclit, Parmenide, Xenofan sau Platon au fost inspirate, de Dumnezeu. Ei s-au ridicat cu mintea până la limitele gândirii umane. Greşeala lor a fost că deşi au cunoscut natura adevăratului Dumnezeu nu L-au cinstit cum se cuvine. Cum să vorbeşti atât de frumos despre binele suprem şi despre nemurirea sufletului şi apoi să cobori în Pireu pentru a te închina zeilor Eladei ? Cum să vorbeşti atât de adânc despre natura Unului şi apoi să jertfeşti un cocoş lui Esculap ? Legea dată de Dumnezeu lui Moise consemnată în Pentateuh este mai veche decât Zeus împăratul Cretei şi decât războiul troian despre care vorbeşte Homer. 

HETULIU: (aşezându-se lângă Celestin) Este ceva pe lumea aceasta mai adânc decât gândirea lui Platon ? Se vede că nu-i cunoşti scrierile devreme ce le dispreţuieşti !

CELESTIN: Le cunosc şi le preţuiesc. E adevărat mai puţin decât pe profeţii lui Israel din care s-au inspirat filosofii elini, inclusiv Platon. Am frecventat stoicii, peripateticii, pitagoreii şi platonicienii. Toţi m-au dezamăgit. Epicureii neagă Providenţa văzând binele suprem în plăcere. Stoicii spun că Dumnezeu este o fiinţă coruptibilă. Învăţăturile lor nu sunt cuprinse de duhul iubirii. Zeul lor este, rece, lipsit de viaţă, un bastard al raţiunii.

HETULIU: Pentru că nu aveţi un temei real al spuselor voastre, după ce aţi înlăturat vechii zei şi aţi falsificat tradiţiile, încercaţi să înşelaţi urechile ascultătorilor cu fel şi fel de sunete şi cântece ca şi cei ce bat toba la cultul zeiţei Cibela. La Dumnezeu nu putem ajunge cântând precum lăutarii ci întrebându-ne şi cugetând, făcându-ne loc prin desişul întunecos al conceptelor, luminaţi de fulgerele reci ale inteligenţei.

CELESTIN: Ce tradiţii am falsificat ?

HETULIU: Ale iudeilor şi elinilor !

CELESTIN: Din câte ştiu iudeii au prezis că va fi o altă viaţă după cea pământească, iar elinii vorbeau adesea de un tribunal subteran. Şi în privinţa muzicii te înşeli. Psalmistul David ne îndeamnă să-i aducem laudă lui Dumnezeu nu numai cu gura, ci şi cu instrumente muzicale. De unde ştim noi că lui Dumnezeu nu-i place mai mult să-i cânţi decât să-i vorbeşti ? Cât despre filosofia elină trebuie să înţelegi că creştinismul a răsturnat mitul peşterii descris de Platon în dialogul Republica.

HETULIU: În ce fel ? Cei înlănţuiţi în peşteră luau umbrele drept realităţi. Abia cel care a ieşit afară la lumina zilei s-a trezit. Cu toate acestea când s-a întors în peşteră şi a spus tovarăşilor săi adevărul aceştia nu i-au dat crezare, l-au batjocorit şi l-au ucis. Ei bine acum când Hristos soarele prealuminos a venit El însuşi în peşteră şi a spus oamenilor că sunt înlănţuiţi şi că ceea ce văd nu este adevărata realitate, ei au ucis soarele în loc să-şi bucure ochiul de lumina lui. Au închis ochii şi au aruncat cu pietre în raze, au dat Eternitatea pentru abis, au schimbat fiinţa luminii cu un soare de smoală. Îţi aminteşti Hetuliu, că pe cel care scapă de lanţuri îl doare grumazul ?

HETULIU: Certo[15] !

CELESTIN: (ridicându-se de pe bancă) Prin aceasta Platon vrea să spună că mântuirea, eliberarea din peştera finitudinii nu se face fără suferinţă. Platon a intuit ceva din problema crucii însă n-a prevăzut uciderea soarelui. El a vorbit doar de uciderea trimişilor luminii, nu de uciderea Luminii însăşi.

HETULIU: (ridicându-se de pe bancă indignat) Nu cumva eşti tu mai înţelept decât Platon ?

CELESTIN: (calm) Nicidecum, însă eu mă încred mai mult în Dumnezeu decât în Platon ! S-a sfârşit cu orbecăielile poeţilor şi filosofilor. Nu mai e nevoie să alergăm după adevăr în Milet , în Abdera, în Efes în Elea la Atena sau la Roma ci în peştera Betleemului unde Logosul lui Dumnezeu a stat culcat pe paie.

HETULIU: Cum puteţi vorbi cu atâta uşurinţă despre Dumnezeu când Platon era convins de dificultatea de a-l descoperi ,,pe Părintele acestei lumi” şi de imposibilitatea de a-l vesti după ce l-ai descoperit.

CELESTIN: Platon nu spune că este imposibil să vorbeşti despre Dumnezeu ci doar că este greu să faci acest lucru însă la câteva veacuri după moartea lui Platon a venit Fiul să ne vorbească despre Tatăl.

HETULIU: (peripatetizând) Creştinii au preluat mitul despre începuturile lumii de la evrei care spun  că Dumnezeu a făcut pe om din pământ  şi după ce a suflat asupra lui suflare de viaţă, a fost amăgit de un şarpe, cu frumuseţea unui măr, lucruri  care sunt de o asemenea naivitate încât n-ar merita să fie amintite decât copiilor spre a le grăbi somnul. Prin aceasta îl jigniţi pe Dumnezeu socotindu-L atât de neîndemânatic în lucrarea Sa încât nici măcar pe primul om n-a reuşit să-l determine să-i rămână fidel.

CELESTIN: Moise a scris aceste fapte inspirat de Duhul lui Dumnezeu folosindu-se de un limbaj simbolic pe care se vede că nu-l înţelegi devreme ce afirmi astfel de lucruri. Poeţii voştri au fost inspiraţi de muze, au scris din imaginaţie, fiind purtaţi de un duh înşelător. Hesiod în Teogonia nu spune cine a făcut lumea, se mulţumeşte să descrie doar haosul primordial. Dar spune-mi cine a transformat haosul în forme coerente ? Cine a împodobit tăria cu luminători ? Căci după acest poet, Zeus s-a născut mult mai târziu, în urma materiei şi a oamenilor.

HETULIU: Dacă Dumnezeu despre care îmi vorbeşti este creatorul acestei lumi de ce a făcut-o rea? Cum ar putea face un Dumnezeu bun o lume plină de răutăţi iar dacă a plămădit-o aşa de ce-şi ameninţă cu moartea propriile sale odrasle ?

CELESTIN: Nu Dumnezeu este creatorul răutăţilor din această lume. Răul este o lipsă a virtuţii. Dumnezeu este un pedagog iscusit care uneori îşi mustră şi-şi pedepseşte elevii, îngăduind răul doar în măsura în care poate smulge din el binele. Dumnezeul nostru poartă de grijă oamenilor pentru că e viu, pentru că nu e om ca zeii voştri.

HETULIU: Pe Jupiter ce vrei să spui ?

CELESTIN: Jupiter şi Saturn au fost mai întâi oameni muritori, numai după moarte i-aţi făcut zei. Saturn a fugit de teama fiului său din Creta în Italia şi după ce i-a învăţat pe oameni să scrie, să facă unelte şi să bată monedă aceştia l-au făcut zeu. Apollo era din Delfi, Jupiter din Creta şi Ceres din Eleusis. Lumea a funcţionat de la începuturile ei şi fără zeii Eladei şi ai Romei ! Zeii voştri sunt nişte năluci desfrânate şi criminale. Cronos şi-a mâncat proprii copii, iar Zeus zeul vostru suprem a fost crescut de o capră în Creta pe muntele Ida pe care apoi a jupuit-o făcându-şi din pielea ei o mantie. Câţi dumnezei nu poartă numele de Zeus? Zeus Olimpicul, Zeus Tunătorul, Zeus Privighetorul, Zeus Capitolin şi alţii. Unele popoare adoră crocodilii, pisicile, şerpii şi lupii altele cinstesc furnicile şi muştele. Credeţi că ne vom lăsa seduşi de scânteierea argintului şi de albul fildeşului care compun chipul zeilor voştri ? Incredibil, voi îi faceţi, îi plumbuiţi îi răzuiţi, îi împodobiţi şi apoi vă temeţi de ei ?! Dacă ar fi dumnezei, păsările cerului nu şi-ar face cuib în gura lor şi păianjenii iar ocoli. Voi dispreţuiţi cerul şi puneţi la loc de cinste pământul, urâţi pe adevăratul Dumnezeu şi vă închinaţi unor statui găinăţate de păsări. Turnătorii şi cioplitorii de statui sunt nişte oameni desfrânaţi, se împreunează cu fecioarele care-i ajută în munca lor. Ei transformă materia moartă, pietrele şi lemnele în zei cărora voi le aduceţi închinare. Oare a făcut Fidias sau Policlit o statuie care să vadă, să simtă, să râdă ?

HETULIU: Nicidecum !

CELESTIN: Adevăratele statui însufleţite şi inteli-gente sunt făpturile umane ! Te-ai gândit vreodată cine este meşterul lor ? Heraclit din Efes dorind să arate natura materială, nesimţitoare a statuilor zeilor spune că se roagă lor  ,,ca şi cum ar vorbi caselor”[16]. Trăiţi în întunericul desfrâului şi al idolatriei ca nişte cârtiţe animate de nelumina sorilor de funingine şi a luceferilor de abanos incinerat.

HETULIU: Lucruri  asemănătoare se pot spune despre voi şi despre zeii voştri. Creştinii sunt o ceată de ignoranţi, cizmari, lânari, curelari, postăvari, ţesători, piuari şi sclavi. Dispreţuiesc înţelepciunea, logica, geometria, teatrul şi artele. Ce încredere putem avea într-o religie propovăduită de nişte pescari conduşi de un biet tâmplar din Nazaret ?

CELESTIN: Noi nu dispreţuim raţiunea căci ne ajută să-l înţelegem pe Dumnezeu. Folosim întrebarea şi răspunsul, afirmaţia şi negaţia şi nu ne ferim de instrumentele logicii căci doctrina creştină presupune cunoaştere. E adevărat că nu toţi oamenii sunt în stare de asemenea exerciţii raţionale. Celor mai simpli Dumnezeu le-a pus la îndemână credinţa, cel mai de preţ bun care i-a fost dat vreodată omului. Cum am porni cu corăbiile în largul mării, cum ne-am ridica dimineaţa din aşternut, cum ne-am mântui dacă ne-ar lipsi credinţa?

HETULIU: Moise şi Iisus s-au adresat poporului evreu. Fiecare popor are zeii, obiceiurile şi religia lui, prin urmare nimeni din alt neam nu este obligat să accepte legea lui Moise sau religia creştină. Egiptenii cinstesc pe Isis şi Osiris, pe Jupiter, Juno şi Minerva, sciţii pe Papaios şi Tabiti, grecii pe Zeus şi Apollo. Unii mănâncă crocodilul, alţii refuză oaia, sciţii mănâncă oameni, indienii îşi devorează părinţii…

CELESTIN: La Dumnezeu nu ne putem raporta ca la obiceiul de a mânca lapte de capră sau carne de elefant. Precum logica lui Aristotel este grăitoare pentru orice raţiune, tot astfel condiţia Logosului întrupat trebuie acceptată de orice fiinţă raţională. Despre Iisus Hristos au scris profeţii lui Israel cu sute de ani înainte de venirea lui ,,Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi-i va da  lui numele Emanuel[17]” sau ,,chinuit a fost dar s-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea  celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa” ne spune Isaia. La fel ne spune şi psalmistul David: ”Străpuns-au mâinile şi picioarele mele şi asupra îmbrăcăminţii mele au aruncat sorţi”. Chiar şi locul unde urma să se nască a fost indicat cu precizie de Miheea: „Şi tu Bethleeme  deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”. Aşadar cine s-a născut dintr-o fecioară, cine a fost chinuit şi nu şi-a deschis gura ca un miel, cui i-au fost străpunse mâinile şi picioarele, pentru a cui cămaşă au tras la sorţi soldaţii romani ! Nu s-au întâmplat toate acestea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ? Citeşte evangheliile şi acolo vei găsi ,,ipsa verba Domini[18].

HETULIU: Cu ce sunt mai presus proorociile lui Isaia sau a lui David decât prezicerile profeteselor din Dodona, cele făcute în templul lui Jupiter de la Amon sau de către Pytia la Delfi ?

CELESTIN: Prezicerile făcute în oracolele Eladei sunt fie plăsmuiri omeneşti, fie opera unor duhuri diavoleşti. Se spune că profetesa Pytia îşi îndepărta picioarele şi abia după ce se asigura că acel duh ia intrat în ruşinoasele mădulare îşi începea profeţiile pe când proorocii Vechiului Testament vorbeau luminaţi de Duhul adevăratului Dumnezeu.

HETULIU: Dacă Dumnezeul vostru a găsit de cuviinţă să-şi trimită Fiul pe pământ spre a stârpi răul, aşa cum pretind creştinii, de ce a făcut-o abia acum ?

CELESTIN: Niciodată poporul nu a fost lipsit de modele de virtute. Dumnezeu a avut de grijă să le trimită oameni drepţi şi profeţi, dar acum în vremurile de pe urmă când cupa răului s-a umplut şi a curs în lături, Dumnezeu şi-a trimis propriul Fiu să vestească oamenilor adevărul.

HETULIU: Dacă Dumnezeu a vrut să mântuiască lumea de ce şi-a pus Duhul în pântecele unei femei, de ce nu i-a creat un trup special ? Nu puţini erau cei ce l-ar fi acceptat dacă nu s-ar fi născut dintr-o muritoare ! Oare nu era acest lucru în interesul celui ce intenţiona să mântuiască lumea ? Naşterea din fecioară este un fapt împrumutat dintr-un mit elin în care nimfele Danae şi Antiopa sunt corupte de către Zeus.

CELESTIN: Dacă păcatul a intrat în lume printr-o femeie, izbăvirea nu putea veni decât tot printr-o femeie. A fost nevoie ca Dumnezeu să se facă om pentru ca apoi omul să se îndumnezeiască.

HETULIU: Chiar dacă proorocii Vechiului Testament au spus anumite lucruri ajutaţi de imaginaţia lor fără margini, ele nu trebuiau să se şi întâmple cu necesitate. Iisus, un evreu cu oarecare intuiţie, şcolit în Egipt, cunoscător al   magiei, al tradiţiilor lui Moise şi al celor spuse în Tora a urmat acest scenariu provocând poporul să-l îndeplinească, asumându-şi ceea ce au spus profeţii cu privire la virtualul mântuitor, fără ca el să fie cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

CELESTIN: Numai o minte zdruncinată îşi poate imagina o astfel de poveste. Ce om ar fi putut sili mulţimile să-i asculte cuvântul şi în cele din urmă să-l răstignească ? Cine ar accepta de bună voie crucea ?

HETULIU: Învăţătorul vostru ca şi Apolonius de Tyana a fost un mag care umbla din loc în loc şi făcea vrăji. Filostrat ne spune că Apolonie a venit pe lume în chip miraculos. Mama sa  l-a născut prin umbrirea unui zeu, iar după naştere, lebedele se adunau în jurul leagănu-lui şi desfătau pruncul cu cântări. Predica, ura jertfele sângeroase, învia morţi şi îndemna oamenii la iubire. Când era persecutat dispărea din faţa judecătorilor ca să se arate apoi în alte locuri prietenilor. Acesta al cui fiu era ?

CELESTIN: Viaţa lui Apolonie a fost scrisă în timpul lui Septimiu Sever de către Filostrat care a pus pe seama lui fapte miraculoase asemănătoare cu ale Mântuitorului pentru a face din el o figură păgână opusă Hristosului creştin.

HETULIU: Faptul că Iisus ar fi făcut minuni nu vă dă dreptul să-l consideraţi zeu. Şi Abaris Hiperboreanul zbura pe o săgeată de aur prin cetăţile eline vindecând bolnavi şi ajutând pe cei lipsiţi, dar nici sciţii şi nici grecii nu l-au pus alături de Zeus şi Apollo.

CELESTIN: Abaris Hiperboreanul pe care-l aminteşte Herodot este un personaj legendar ca de altfel şi zeii pe care îi invoci pe când Iisus este Fiul Dumnezeului celui viu care a coborât printre oameni să le vestească adevărul. Hristos a făcut minuni cu puterea dumnezeiască nu cu ajutorul magiei. Magul face minuni ca să impresioneze pe când Hristos a vindecat orbii şi leproşii din iubire. El voia să-i facă pe oameni mai buni. Care dintre cei ce se îndeletnicesc cu arta magiei a făcut astfel de fapte ?

HETULIU: Lumea aceasta n-a fost făcută pentru oameni şi nici alt scop nu pare să aibă în afară de faptul că există. Între oameni şi animale nu există nici o diferenţă şi unii şi alţii fac şi vor face binele şi răul. Dacă voi pretindeţi că a coborât cineva din cer să mântuiască pe oameni înseamnă că şi celorlalte specii de animale trebuie să li se trimită câte un salvator. Vor coborî oare din cer şopârle, cai şi elefanţi ca să mântuiască aceste făpturi, vorbind pe limba lor ?

CELESTIN: Niciodată, pentru că animalele nu au suflet. Numai omul a fost ales de Dumnezeu să-i poarte chipul. Animalele au privirea aţintită în pământ pe când omul caută în sus spre creatorul său.

HETULIU: Spuneai înainte că zeul vostru galilean s-a născut dintr-o fecioară. În realitate el s-a născut dintr-o torcătoare acuzată de soţul ei de adulter.

CELESTIN: (indignat) Bone Deus[19] ! Ia seama, la cuvinte Hetuliu, căci cine se atinge de Hristos răneşte însăşi pupila ochiului lui Dumnezeu căci ce este altceva Fiul decât Lumină din Lumina Lui.[20] De ce confunzi îndoiala firească a unui bărbat simplu, precum Iosif, neobişnuit cu o astfel de minune mai presus de fire, cu adulterul ? Ţi-am spus adineauri că profeţii Vechiului Testament au anunţat naşterea lui Mesia dintr-o fecioară. Dacă acvila de parte femeiască poate zămisli fără împreunare cu masculul, de ce Mântuitorul lumii nu s-ar fi putut naşte dintr-o fecioară, fără vreo lucrare bărbătească ? Faptul că Hristos a fost purtat de pântecele unei muritoare nu-i împuţinează dumnezeirea. Se murdăresc oare razele soarelui când luminează lutul ? Pe de altă parte, tocmai pentru curăţia ei Fecioara Maria a fost aleasă de Dumnezeu să-i poarte Fiul în pântece şi să devină prin aceasta Născătoare de Dumnezeu.

HETULIU: Dacă Iisus a fost fiul lui Dumnezeu de ce s-a ascuns de Irod ? Numai un laş face acest lucru. De ce n-a venit Dumnezeu să-l apere ? De ce i-a fost frică de moarte ?

CELESTIN: A te feri de moarte nu înseamnă a fi laş. Hristos a vrut să rămână în viaţă tocmai ca să-i poată ajuta pe oameni, deci n-a fugit de frică. Oricum până la urmă Iisus tot pentru oameni a murit. Îţi voi răspunde cu cuvintele lui pe care le-a rostit mai târziu: ,,Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor”[21]. Oare n-ai citit că şi Aristotel atunci când a fost acuzat de atenieni de impietate a fugit în insula Halkis spunând ucenicilor că nu vrea să dea atenienilor ocazia să repete mârşăvia pe care au comis-o faţă de Socrate !

HETULIU: Iisus şi-a adunat câţiva vameşi şi pescari umblând cu ei dintr-o cetate în alta, cerşind pentru a putea trăi.

CELESTIN: Iisus şi-a ales drept ucenici oameni simpli pentru că învăţătura lui dumnezeiască era convingătoare prin sine, nu era nevoie de măiestrie oratorică. Dacă discursurile lor ar fi fost meşteşugite după regulile dialecticii elineşti sau romane, ei puteau fi uşor confundaţi cu aderenţii unei şcoli filosofice. Oamenii nu vor să audă o înşiruire de cuvinte alese cu dibăcie, ci adevărul. Iar dacă au primit mâncare au primit de la oameni pe care i-au învăţat şi i-au vindecat. Ce e ruşinos în asta ? Care dascăl sau filosof nu procedează la fel ?

HETULIU: Învăţătorul vostru nu a adus nimic nou: despre învierea morţilor şi despre răsplata după moarte  au mai vorbit şi alţii înaintea lui.

CELESTIN: Nimeni n-a spus până acum despre sine că este Fiul lui Dumnezeu !

HETULIU: A spus astfel despre sine fiindcă era un sofist răzvrătit şi lăudăros.

CELESTIN: Ce fel de mândrie poate fi aceea când cineva spune despre sine: ,,Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”? N-a spălat el oare picioarele ucenicilor ?

HETULIU : Dacă în timpul vieţii Iisus n-a reuşit să câştige de partea lui decât doisprezece pescari dintre care unul l-a trădat e un lucru caraghios ca voi acum să convertiţi mulţimile. Dacă ar fi avut putere ar fi făcut-o el.

CELESTIN: Se vede că n-ai citit cu luare aminte Evangheliile aşa cum vrei să arăţi. Nu se spune acolo că mulţimea îl însoţea în pustiuri însetată de cuvintele Lui ? Numai o singură dată, ne spune evanghelistul Matei, au stat în preajma Lui 5000 de oameni.

HETULIU: Mulţimile l-au ascultat dar au strigat mai apoi să-l răstignească. Dic mihi: ce fel de dascăl este acela care este trădat  tocmai de ucenicii lui ?

CELESTIN: Ca Dumnezeu Iisus ştia dinainte de cele ce i se vor întâmpla tocmai de aceea s-a înfăţişat ca un miel înaintea soldaţilor şi după ce i-a întrebat ,,Pe cine căutaţi’’? a răspuns ,,Eu sunt’’. Cât priveşte trădarea, doar unul s-a făcut vinovat de acest lucru, apostolul Iuda a cărei părere de rău pentru cele săvârşite a fost atât de chinuitoare încât şi-a pus capăt zilelor. Nu este aceasta o dovadă a faptului că, deşi a făcut acest lucru din slăbiciune, era pătruns de învăţăturile Lui ? Apoi faptul că a fost trădat de unul din ucenici nu-i umbreşte cu nimic calitatea de învăţător dumnezeiesc. Şi Aristotel a părăsit academia lui Platon după 20 de ani opunându-se credinţei în nemurirea sufletului, ba încă numind ideile platonice ,,simple visuri”. Este oare doctrina lui Platon lipsită de substanţă pentru că a fost părăsită de Stagirit ?

HETULIU: Dacă ar fi fost zeu sau măcar un om cu judecată şi-ar fi prevăzut osânda care îl aştepta, şi-ar fi ocolit-o.

CELESTIN: Şi Socrate ar fi putut evada din temniţă, dar a refuzat acest lucru acceptând seninătate să moară şi să  rămână fidel propriilor lui învăţături.

HETULIU: Dacă întradevăr Iisus ar fi fost Fiul lui Dumnezeu, după înviere s-ar fi arătat celor ce l-au osândit, duşmanilor nu ucenicilor şi nu unor femei credule.

CELESTIN: După înviere Hristos nu s-a mai arătat decât acelora care aveau puterea să-i recunoască slava. Nici în Vechiul Testament Dumnezeu nu s-a arătat tuturor patriarhilor.

HETULIU: Dacă a înviat aşa cum spuneţi voi, de ce n-a propovăduit şi după înviere ? De ce s-a ascuns ? Nu era acum momentul să cheme oamenii la mântuire întărind cele spuse cu dovada Propriei sale învieri ?

CELESTIN: În timpul activităţii sale publice a vorbit ,,cu putere” chemând la sine pe toţi oamenii, însă după patimă, moarte şi înviere s-a înălţat la Tatăl arătând prin aceasta calea pe care şi noi o vom urma dacă vom crede în El. Ca om Dumnezeu a respectat calea firească a vieţii.

HETULIU. Se spune că Iisus a suferit în pustie din cauza diavolului. Dacă aşa s-a întâmplat, de ce nu l-a învins, de ce nu i-a stârpit lucrarea ? Cum să nu râzi gândindu-te că după ce Fiul lui Dumnezeu a pătimit din cauza diavolului, l-a cruţat totuşi, iar acum creştinii ameninţă în gura mare pe oameni cu puterea lui !

CELESTIN. Pentru că a vrut să respecte libertatea oamenilor. Dumnezeu este atotputernic însă nu ne poate sili nici să facem răul nici să săvârşim binele.

HETULIU: Dacă tot vorbeşti de libertate te întreb: dacă Iisus ştia de la început cine îl va vinde mai putea Iuda  să evite trădarea ?

CELESTIN: Odată cu preştiinţa vânzării Hristos cunoştea şi lăcomia şi slăbiciunea lui Iuda care au făcut cu putinţă trădarea dar această înclinaţie  a lui spre rău n-a fost influenţată de preştiinţa lui Hristos. Iuda l-ar fi trădat pe Hristos şi fără ca el să-i fi prezis acest lucru. Dumnezeu ştie totul dinainte dar această ştiinţă este în afara timpului. El are vederea simultană a tuturor momentelor existenţei noastre. Ne vede nu numai ca prezent ci şi ca trecut şi ca viitor. Astfel stând lucrurile, chiar dacă preştie ceea ce vom face, faptele noastre nu-şi au cauza în această preştiinţă ci stau în puterea voinţei noastre. Cunoştinţa lui Dumnezeu este determinată de faptele noastre ca efecte ale libertăţii cu care ne-a înzestrat la creaţie.

HETULIU: Cum puteţi cinsti crucea, însemnându-vă fruntea şi pieptul cu semnul ei când aceasta a slujit ca obiect de tortură pentru învăţătorul vostru. Dacă tatăl sau fratele meu  ar fi fost ucişi cu o bâtă n-ar fi un lucru necugetat să iau acel obiect pătat de sânge, să-l duc acasă, să-l spăl şi să-l pun la loc de cinste ? Dacă Iisus ar fi fost ars pe rug sau ucis sau înjunghiat, sau spânzurat v-aţi fi închinat focului, cuţitului sau funiei ?

CELESTIN: Forma crucii are un înţeles mai profund decât îţi imaginezi. Prin moartea lui Hristos, asemenea crucii s-au întretăiat cerul cu pământul, omenescul cu dumnezeiescul. Materia în adâncurile ei are o structură cruciformă. Întindeţi mâinile şi vei vedea că trupul tău are formă de cruce. Când doi oameni se îmbrăţişează se stâng în braţe două cruci. Oamenii repetă gestul Mântuitorului care întinzându-şi mâinile pe cruce a îmbrăţişat întreaga lume. Noi nu cinstim lemnul în sine, ci pe cel care şi-a dat în acest fel viaţa pentru mântuirea noastră.

HETULIU: Dacă vorbiţi de Dumnezeul lui Moise de ce nu cinstiţi sabatul şi sărbătorile de ce nu aduceţi jertfe de animale, de ce nu vă circumcideţi, de ce vă puneţi nădejdea într-un om răstignit ?

CELESTIN: Dumnezeu spune prin gura proorocului Ieremia că va face un nou legământ: ,,Iată vin zilele, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”[22] care se dă împotriva altei legi o face inutilă pe cea dintâi. Nu prin sângele ţapilor şi a junincilor ne curăţim de păcate ci prin sângele lui Hristos. În privinţa circumciziei eu cred că inima şi mintea trebuie circumcise nu mădularul bărbătesc. Faptele Vechiului Testament sunt pre-închipuiri ale mântuirii noastre prin Hristos. După cum Iosua Navi urmaşul lui Moise a circumcis pentru a doua oară poporul care a intrat în pământul sfânt cu cuţite de piatră, făcând o grămadă de prepuţuri, astfel şi inimile noastre au fost circumcise cu vârfurile ascuţite ale Pietrei din Capul Unghiului, netăiate de mâini omeneşti pentru a fi demni de Împărăţia Cerurilor.

HETULIU: Voi care trăiţi cu speranţă că trupul va învia, considerându-l un element esenţial al fiinţei  de ce vă lăsaţi trupurile schingiuite, biciuite, tăiate, ciopârţite de fiare,  arse, găurite de cuie ca şi cum n-ar fi ale voastre.

CELESTIN: Creştinii nu dispreţuiesc trupul ci îl hrănesc şi îl spală ca pe un prieten al sufletului fără de care nu ne-am putea mântui, însă atunci când li se cere să se lepede de Dumnezeu, de dragul vieţii veşnice se supun  oricăror torturi, fiind încredinţaţi că la înviere Dumnezeu le va vindeca rănile şi-i va îmbrăca într-un trup nestricăcios.

HETULIU: Nu crezi că înşelaţi oamenii cu speranţe deşarte îndemnându-i să dispreţuiască viaţa cu frumuseţile ei în scopul dobândirii unei alte vieţi iluzorii dincolo de mormânt?

CELESTIN: Ce este mai frumos şi mai bine pe această lume decât a-ţi încredinţa viaţa lui Dumnezeu, decât a urât răul şi a urma virtutea ? Pitagora şi Platon vorbesc de ne-murirea sufletului, dar pe când ei au înţeles acest lucru doar cu mintea, Hristos a făcut dovada lui.

HETULIU: Heraclit zice: ,,Cadavrele sunt mai de dispreţuit decât gunoaiele”. Dumnezeu nu face lucruri absurde şi greţoase. Cum ar putea el învia un trup putred şi urât mirositor ?

CELESTIN: Şi despre acest lucru s-a profeţit: ,,Voi pune pe voi vene şi carne va creşte pe voi ; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi Duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul’’, ne spune profetul Iezechiel[23]. Priviţi la natură, ea este cea mai bună dovadă a învierii noastre. Soarele apune şi răsare, florile se usucă şi renasc. Învierea este primăvara trupului.

CELESTIN: Ar mai fi multe de spus dar ziua e pe sfârşite şi apoi Roma, ut aiunt, non fuit una die condita.[24] Vale[25] !

HETULIU : (furios) Vale !            

    

CORTINA

 

 

 

ACTUL IV

Faptele se petrec în satul Penapion din Tebaida Egiptului, în casa preotului Felix. În mijlocul camerei o masă lungă cu bănci groase de lemn împrejur. Jos un covor multicolor de flori. Pe masă o cruce de lemn, un sfeşnic, un şervet vechi împăturit, o căţuie cu tămâie şi o farfurie de lut. Pe peretele din fund acelaşi decor din actul al II-lea: O frescă reprezentând un peşte, un miel, un porumbel, litera grecească tau şi o ramură de măslin. În stânga pe o masă mai scundă suluri de papirus şi codex-uri de mărimi diferite. În dreapta două cufere vechi.

FELIX: (îmbrăcat cu un stihar alb încins cu un brâu negru, stă în genunchi).

SECUNDA: (Intrând îmbrăcată în mireasă: veşmânt alb lung încins cu un brâu argintiu şi încălţăminte de piele cu curele. Părul lung pieptănat pe spate. În mână ţine un buchet de flori albe) Lăudat să fie Domnul !

FELIX: (ridicându-se din rugăciune) Să-l lăudăm în veci ! Vino, vino din Liban mireasă !

SECUNDA: (abătută) Părinte Felix, am avut azi noapte un vis care mi-a tulburat sufletul.

FELIX: (apropiindu-se de ea) Ce-ai visat draga mea ?

SECUNDA: (cu ochii în lacrimi) Se făcea că afară, deşi în miezul zilei, era aproape întuneric. Nori grei ca smoala alergau deasupra pământului şi vântul îndoia copacii ca pe nişte spice subţiri. Turme de oi înotau în susul şuvoiului murdar căci apa ajunsese până la brâu. Eu şi Nicanor îmbrăcaţi de sărbătoare alergam ţinându-ne de mână spre vârful unui munte înalt. Frica ne îngheţa inimile căci încă de la poale potecile erau pline de primejdii. Şerpi cu pene şi limbi multe, fiare sălbatice şi jivine de tot felul ne cercetau cu ochi de tăciune aprins gata să ne sfâşie. Deodată în faţa noastră se înfăţişă o apă neagră iute şi învolburată în care plutea mulţime de peşti morţi. Cineva aruncase peste această apă două trunchiuri cioplite de eucalipt pentru a sluji de punte. Călcând încet fiecare pe câte un lemn am ajuns la jumătatea punţii dar uitându-mă în jos, se învârtea lumea cu mine şi eram gata să mă prăbuşesc, dacă nu m-aş fi prins cu putere de mâna lui Nicanor. Mergeam, mergeam dar puntea nu se mai termina. Păsări de noapte cu chip de om şi gheare ascuţite ne smulgeau părul şi ne ciuguleau carnea de pe trup. N-am ajuns bine pe celălalt mal că lighioanele pădurii se năpustiră flămânde asupra noastră. Cu hainele sfâşiate, muşcaţi de şerpi, plini de sânge şi răni adânci, încolţiţi de lei şi de leoparzi am ajuns ţinându-ne de mână în vârful muntelui. Acolo sus v-am zărit şi pe dumneavoastră şi pe diaconul Elpidifor. Bătea un vânt odihnitor şi mirosea a flori de cireş. Un bărbat înalt îmbrăcat în alb călcând desculţ peste iarba moale se apropie de noi şi după ce puse pe capetele noastre câte o cunună de aur zâmbi şi se făcu nevăzut. În acel moment m-am trezit într-un hohot de plâns.

FELIX: Fii pe pace, draga mea căci Dumnezeu vă iubeşte pe amândoi. Trebuie să viseze omul ceva cât e noaptea de mare (iese din scenă).

NICANOR: (intrând vesel, îmbrăcat într-o manta albă mai scurtă decât a Secundei, încins peste mijloc cu un brâu argintiu) ,,Cât de frumoasă eşti tu, draga mea ! Cât de frumoasă eşti ! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi”[26].

SECUNDA: (zâmbind) ,,Cât de frumos eşti dragul meu ! Şi cât de drăgălaş eşti tu ! Pajişte de iarbă verde ne este al nostru pat. Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii”[27].

NICANOR: ,,Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete”[28].

SECUNDA: ,,Cum este mărul între copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea’’[29] !

NICANOR: ,,Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă, şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta, mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit”[30].

FELIX: (intră şi-i strânge mâna lui Nicanor) Ce frumoşi sunteţi! Dumnezeu să vă ajute !

NICANOR: Trebuie să sosească fraţii ! (se aud bătăi uşoare în uşă ).

SECUNDA: Au sosit !

FELIX: (îmbrăţişându-i pe diaconi şi pe câţiva dintre fraţi) Poftiţi, luaţi loc!

NICANOR: Poftiţi !

(Creştinii se aşează în jurul mesei).

FELIX: (aşezându-se) Mulţumim ţie Doamne şi pentru această sfântă zi. Dă-ne înţelepciune să pricepem cuvintele Tale şi nu întârzia să iei aminte la rugăciunile noastre. Îl rugăm acum pe Elpidifor să ne citească fragmentul pe care l-a ales din Evanghelia după Matei.

(Cei de faţă stau cu capetele plecate).

ELPIDIFOR: (citeşte) ,,Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică  mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Care ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.”[31] 

FELIX: Şi peste holdele de grâu se abate furtuna. Ploaia, grindina şi vântul apleacă spicele la pământ, dar vremea bună le face din nou voioase. Dacă furtuna va fi de această dată mai neîndurătoare şi ne va culca definitiv la pământ, nici atunci, dragii mei, să nu deznădăjduiţi căci din seminţele noastre putrede se va isca o holdă deasă presărată cu flori de mac ce se va întinde pe toată supra-faţa pământului şi spicele ei zvelte se vor întrece în strălucire cu soarele.

NICANOR: ,,semen est sanquis christianorum”[32] spune Tertulian în Apologeticul.

FELIX: (ridicând şervetele) Astăzi iubiţi fraţi, vom săvârşi Sfânta Euharistie pe acest şervet îmbibat cu sângele Sfântului Ciprian, episcopul Cartaginei care pe vremea împăratului Valerian a fost ucis cu sabia pe câmpul Sexti. Creştinii au dat aur călăului ca să-i lase să întindă în faţa martirului albituri şi şervete.

ELPIDIFOR: (aduce un ştergar lat şi lung şi-l aşează pe capul şi pe umerii preotului Felix)

FELIX: Să ne rugăm pentru cei chemaţi ca Domnul să-i înveţe cuvântul adevărului şi să-i unească pe dânşii cu Sfântă Biserica Sa.

TOŢI: (stând ridicaţi) Amin !

ELPIDIFOR: Cei chemaţi plecaţi-vă capetele !

FELIX: Doamne Dumnezeul nostru cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască ia aminte la robii tăi cei chemaţi care şi-au plecat genunchii înaintea Ta şi-i învredniceşte pe dânşii de baia naşterii  celei de-a doua, de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii.

ELPIDIFOR: Cei chemaţi, e vremea să ieşiţi ! (cinci catehumeni părăsesc adunarea).

FELIX: Cei credincioşi să ne plecăm genunchiul !

TOŢI: Kuvrie ejlevhson[33]

FELIX: Pentru pacea lumii şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, Domnului să ne rugăm.

TOŢI: Kuvrie ejlevhson

FELIX: Pentru Episcopul nostru Macarie Domnului să ne rugăm.

TOŢI: Kuvrie ejlevhson

FELIX: Pentru fraţii noştri preoţi şi diaconi, citeţi, fecioare, văduve şi orfani, Domnului să ne rugăm.

TOŢI: Kuvrie ejlevhson

FELIX: Pentru cei bolnavi, pentru cei ce călătoresc pe mare şi pe uscat, pentru cei din ocne şi din închisori, pentru cei aflaţi în surghiun Domnului să ne rugăm.

TOŢI: Kuvrie ejlevhson

FELIX: Pentru cei ce ne duşmănesc şi ne prigonesc, Domnului să ne rugăm.

TOŢI: Kuvrie ejlevhson

ELPIDIFOR: Să luăm aminte !

FELIX: (binecuvântând) Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi !

TOŢI: Amin !

ELPIDIFOR: Sărutaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă !

(urmează sărutarea păcii – osculum  pacis. Elpidifor şi Nicanor îl sărută pe preotul Felix, bărbaţii îi sărută pe bărbaţi iar femeile pe femei. Preotul Felix desface şervetul iar Elpidifor aduce şi pune pe el vinul, pâinea şi apa apărându-le încetişor cu un evantai de pene de păun casă nu cadă în ele vreo mică zburătoare).

FELIX: (se spală pe mâini la masa cea mică ajutat de Elpidifor. Se întoarce şi toarnă puţină apă în potirul cu vin. Apoi binecuvintează) 

+H cavriV tou: kurivou =Ihsou: Cristou: kaiv hJ ajgavph tou: Qeou: kai; hJ koinwniva tou: aJgivou pneuvmatoV meta; pavntwn uJ mw:n[34].

TOŢI: Kai; meta; tou: pneuvmatoV sou[35]

     FELIX:  [Anw to;n nu:n[36]

TOŢI: [Ecomen pro;V to;n kuvrion[37]

FELIX: Eujcaridthvs-+wmen tw:/ kurivw[38]

TOŢI: Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

FELIX: Mulţumim Ţie Împărate nevăzut că ne-ai trimis nouă în zilele acestea mai de pe urmă pe Preaiubitul Tău Fiu Iisus Hristos care, luând chip de om prin Duhul Sfânt, a pătimit pentru păcatele noastre, a înviat, şi s-a înălţat de-a dreapta slavei Tale. Fă Doamne ca prin împărtăşirea cu aceste daruri să ne unim cu Hristosul Tău cel Unul-Născut, adevăratul nostru Dumnezeu care, înainte de patima Sa a luat pâinea şi paharul şi dând sfinţilor săi apostoli a zis: ,,Luaţi mâncaţi acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”.

TOŢI: Amin !

FELIX: Părinte Preasfinte, Iubitorule de oameni, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste aceste daruri spre a se preface în Trupul şi Sângele Hristosului Tău.

TOŢI: Amin.

FELIX: (toarnă puţină apă în potir, ia o părticică din Sfântul Trup şi soarbe din sfântul sânge, oferind apoi euharistia şi diaconului Elpidifor zicând): Trupul şi sângele lui Hristos !

ELPIDIFOR: Amin !

NICANOR: (primind euharistia de la părintele Felix) Amin ! (toţi cei de faţă vin să se împărtăşească pe rând: Nicanor,  Secunda, fecioare, văduve, copii, bărbaţi şi femei. Fiecare primeşte de la preotul Felix în palma mâinii drepte Sfântul Trup, iar diaconul Elpidifor le oferă Potirul cu Sfântul Sânge. Preotul repetă de fiecare dată formula: Trupul şi Sângele lui Hristos, iar cel ce se împărtăşeşte răspunde cu Amin).

ELPIDIFOR: (în timp ce fraţii primesc Sfânta Euharistie, citeşte psalmul 33:8-2) ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune. Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor. Srigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El”.   

FELIX: (după împărtăşire) Îţi mulţumim Ţie, Părinte Sfinte pentru numele Tău cel sfânt, căruia i-ai pregătit loc în inima noastră şi pentru cunoaşterea, credinţa şi nemurirea pe care ni le-ai descoperit nouă prin Iisus, robul Tău. Slavă Ţie în veci ! Tu atotputernice Doamne, ai făcut toate pentru numele Tău. Hrană şi băutură ai dat oamenilor ca să-ţi mulţumească. Pe noi însă Tu ne-ai învrednicit de o hrană şi băutură dumnezeiască pentru viaţa de veci prin Fiul Tău. Dar mai vârtos îţi mulţumim Ţie, că eşti atotputernic. Ţie ţi se cuvine cinstea în veci ! Pomeneşte Doamne, Biserica Ta, izbăveşte-o de tot răul şi o întăreşte în iubirea Ta, adun-o din cele patru vânturi sfinţită întru împărăţia Ta pe care ai pregătit-o. Că a Ta este puterea şi slava în veci.

TOŢI: Amin! (se ridică toată adunarea în picioare Nicanor şi Secunda stau în faţa preotului Felix)

FELIX: Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

TOŢI: Amin !

FELIX: Dumnezeule cel preacurat şi ziditorule a toată făptura care ai prefăcut coasta strămoşului nostru Adam în femeie şi le-ai poruncit să se înmulţească, binecuvintează şi pe robii tăi Nicanor şi Secunda şi le dă lor viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune şi dragoste. Binecuvintează-i pe dânşii precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, pe Isaac şi pe Rebeca, pe Moise şi pe Sefora, pe Ioachim şi pe Ana, pe Zaharia şi pe Elisabeta. Dă-le lor roadă pântecului, prunci buni şi bună înţelegere sufletească şi trupească.

FELIX: (le pune inelele în degete şi le uneşte mâinile drepte) Tu însuţi, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robii Tăi Nicanor şi Secunda într-un singur trup. (Apoi ia cununa de flori a mirelui şi-i face cu ea semnul crucii pe faţă): Se cunună robul lui Dumnezeu Nicanor cu roaba lui Dumnezeu Secunda, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

TOŢI: Amin !

FELIX: (luând cununa miresei îi face cu ea semnul crucii pe faţă) Se cunună roaba lui Dumnezeu Secunda cu robul lui Dumnezeu Nicanor în numele Tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh .

TOŢI: Amin !

FELIX: Doamne Dumnezeul nostru cu mărire şi cu cinste încununează-i pe ei.

ELPIDIFOR: (citeşte Evanghelia) ,,În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie ? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus.  Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire. Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Săi au crezut în El”. Ioan 2: 1-11

FELIX: Eijrhvnh pa:sin.[39]

TOŢI: Kai; meta; tou: pneuvmatoV sou.[40]

ELPIDIFOR: Tou: kurivou denqw:men.[41]

FELIX: Kuvrie oJ Qeo;V hJmw:n, oJ kataxiwvsaV ejn kavna th:V GalilaivaV tivmion ajnadei:xai to;n gavmon dia; th:V sh:V parousivaV, aujto;V kai; nu:n, devspota, tou;V douvlouV sou touvtouV Nikavnora kai; Sekou:ndan ou{V hujdovkhsaV sunafqh:nai ajllhvloiV, ejn eijrhvnh/ kai; oJmovnoia diafuvlaxon` tivmion aujtoi:V to;n gavmon ajnavdeixon kai; kataxivwson aujtou;V ejn ghvrei pivoni katanth:sai ejn kaqara: th:/ kardiva, ejrgazomevnouV ta;V ejntola;V sou. Su; ga;r ei\ oJ Qeo;V hJmw:n, Qeo;V tou: ejleei:n kai; swvzein, kai; soi; th;n dovxan ajnapevmpomen nu:n kai; ajei; kai; eijV tou;V aijw:naV tw:n aijw:nwn.[42]

TOŢI: Amin!     

FELIX: Iubiţi miri, căsătoria este o şcoală în care se deprinde virtutea. Acum sunteţi un singur trup şi un singur duh. Femeia chiar dacă este mai slabă trupeşte ea nu este roabă căci Dumnezeu a făcut-o din coasta bărbatului nu din talpa lui. Nu uitaţi că Fiul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o femeie. Fiecare din voi este stăpânul şi robul celuilalt. Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu căci sufletul omenesc, aşa cum spunea Tertulianus, este din fire creştin. Rugaţi-vă să postiţi împreună. Iubiţi-vă şi creşteţi copii cu frică de Dumnezeu iar dacă veţi fi chemaţi să depuneţi mărturie pentru Hristos să nu vă clătinaţi. (Se aud bătăi puternice în uşă. Cei de faţă rămân încremeniţi. Soldaţii romani sparg uşa şi pătrund în locuinţă furioşi).

UN CREŞTIN: Ne-au pârât păgânii la romani !

UN SOLDAT: (strigând) În numele împăratului şi al procuratorului Arianus, sunteţi arestaţi !

FELIX: (făcându-şi cruce) Facă-se voia Ta !

NICANOR: (face semn unui frate mai tânăr să fugă cu cufărul unde se aflau cărţile sfinte).

ELPIDIFOR: Invicem omnes diligite![43]

NICANOR: Doamne dă-mi putere să rabd ! (Rumoare. Plânsete. Nicanor, Felix şi Elpidifor sunt legaţi cu mâinile la spate. Câţiva dintre creştini reuşesc să fugă).

SECUNDA: (se repede să-l îmbrăţişeze pe Nicanor dar este îmbrâncită de soldaţi).

Nicanor, Nicanor !

UN SOLDAT ROMAN: (indignat) Tolle manum[44] !

ALT SOLDAT: Tu cine eşti ?

SECUNDA: (plângând în hohote) Sunt mireasa lui.

SERAPION: Eşti creştină ?

SECUNDA: Da !

SERAPION: Legaţi-o !

FELIX: Vigilate, state in fide, viriliter agite et confortamini![45]

NICANOR: Secunda !

CORTINA

ACTUL V

Faptele se petrec în sala de judecată a tribunalului roman din Tebaida Egiptului. Procuratorul Arianus stă pe scaunul de judecată. În faţa lui Nicanor şi Secunda legaţi cu lanţuri la mâini şi la picioare. În stânga la o masă cu suluri de papirus şi file de pergament, grefierul şi crainicul. În dreapta un altar de marmură pentru jertfe, statuile unor zei romani, vase de tămâiere, un butuc de lemn cu o secure împlântată în el, cazan cu apă fierbinte, biciuri, toiege şi alte instrumente de tortură.

 Soldaţi creştini şi păgâni.

ARIANUS: (încruntat) Care este numele tău ?

NICANOR: (extenuat) Nicanor !

ARIANUS: Eşti creştin ?

NICANOR: Da, sunt creştin !

ARIANUS: A cărei Biserici ?

NICANOR: A Bisericii universale căci Hristos a întemeiat o singură Biserică.

ARIANUS: Pe cine adori ?

NICANOR: Pe Dumnezeu cel Atotputernic care a făcut Cerul şi Pământul. Pe acesta l-am cunoscut prin iubitul Său Fiu Iisus Hristos care a murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi s-a înălţat la cer. Acolo ne aşteaptă pe toţi cei ce vom urma învăţăturile pentru a ne face părtaşi slavei sale.

ARIANUS: Din ce cărţi îi înveţi pe creştini ?

NICANOR: Din dumnezeieştile scripturi !

ARIANUS: Şi de ce refuzi să predai cărţile ?

NICANOR: Nu-l pot da pe Hristos să ardă! Precum un tată nu-şi dă de bunăvoie copii la moarte astfel şi eu prefer să mor decât să dau spre ardere cărţile sfinte prin care credincioşii şi eu însumi primim harul lui Dumnezeu şi ocrotirea îngerilor săi.

ARIANUS: (furios) Cum îndrăzneşti să mă înfrunţi? Să fie bătut cu toiege de lemn pădureţ !

(Un soldat îi aplică zece lovituri peste spate până când Nicanor cade în genunchi.)

ARIANUS: De ce vrei să mori ?

NICANOR: (ridicându-se) Pentru că iubesc viaţa, adevărata viaţă, cea veşnică !

ARIANUS: Fie-ţi milă de vârsta pe care o ai, de mireasă, căreia nu i-ai gustat dulceaţa, de prieteni şi de părinţi.

NICANOR: Fie-vă milă de voi căci nu pe noi, ci fiinţa voastră adâncă o chinuiţi. Pe voi vă biciuiţi, vouă vă zdrobiţi mădularele, vouă vă scoateţi ochii, pe voi vă răstigniţi, vouă vă bateţi piroane în încheieturile sufletului, iar de acolo, nu uitaţi, nu curge sânge ci şiroaie de lumină care, odată pierdută, numai viermii pământului vor mai avea ce face cu voi.

ARIANUS: Leapădă-te de credinţa cea nouă, jertfeşte zeilor şi îţi voi cruţa viaţa !

NICANOR: Sunt creştin şi nu pot defăima pe cel care a suferit pentru mântuirea mea ! Ne persecutaţi pe nedrept. Nu aveţi nici un temei legal sau raţional să ne aruncaţi fiarelor. E destul să auziţi numele de creştin ca mânia voastră să nu cunoască margini. Ce-i oare mai înţelept a pedepsi numele sau nedreptatea ?

        Numele nostru vine de la cuvântul Hristos, adică unsul lui Dumnezeu. Precum corăbiile sunt unse pentru a scăpa de la înec, la fel este unsă şi creaţia lui Dumnezeu cu lumină şi duh. De aceea ne numim creştini pentru că avem chipurile unse cu uleiul Duhului lui Dumnezeu.

ARIANUS: Lasă predicile ! Ştim că te pricepi să suceşti minţile celor neştiutori cu cuvinte alese,  Jertfeşte zeilor ! Nu vei fi primul care se leapădă de aceste învăţături. Episcopul Smirnei, Euctimon, s-a lepădat de Hristos şi intrând în templul zeiţei Nemesis a jertfit un miel. Ce om cu mintea sănătoasă alege de bunăvoie moartea ?

NICANOR: Dacă îmi veţi dovedi că sunt vinovat de vreo nedreptate sunt gata să îndur orice osândă, dar dacă nu-mi găsiţi una de ce mă loviţi ? Prea puternicilor împăraţi şi procurori romani, daţi-ne voi să ne apărăm, ascultaţi-ne ca pe ceilalţi locuitori ai Imperiului şi nu vă plecaţi urechea la zvonurile vulgare şi false care se pun pe seama noastră.

        Se spune că suntem atei, că ne hrănim cu carne din trupul fiilor şi al fraţilor şi că trăim în incest. Dacă veţi găsi un singur creştin care se dedă la astfel de fapte ruşinoase vă rugăm să ne pedepsiţi pe toţi, să stârpiţi de pe faţa pământului orice urmă de creştin.

        A fi ateu înseamnă a te închina zeilor falşi făcuţi de mână de om şi nicidecum a te închina adevăratului şi supremului Dumnezeu care a creat toate şi care în fiinţa Sa ultimă este necreat. Zeităţile voastre nu sunt decât plăsmuirile lui Orfeu, Homer şi Hesiod. Existenţa lor a început târziu, odată cu cei care i-au sculptat, cu Dedal, Teodor, Tektaios, Angelion şi Fidias.

        Suntem învinuiţi că organizăm ospeţe criminale. Cei ce pun pe seama noastră astfel de fapte monstruoase cred că în acest fel îi vor sili pe împăraţi să ne pedepsească.

        Lupta răului împotriva virtuţii a fost practicată şi de cei dinaintea lor. Pitagora o fost ars de viu împreună cu 300 de ucenici. Heraclit din Efes şi Democrit din Abdera au fost socotiţi nebuni şi izgoniţi din cetăţile lor, iar Socrate a fost pe nedrept silit de atenieni să înghită cupa cu cucută.

        Precum numele şi concepţiile acestor filosofi sunt şi astăzi la mare cinste, nici calomniatorii noştri prin blasfemiile care ni le aduc nu vor întuneca virtuţile noastre şi nici răspândirea învăţăturilor lui Hristos.

        Cum am putea fi noi robii cărnii şi ai sângelui când avem convingerea că adevărata viaţă nu e aici ci după moarte. Căci Dumnezeu ne-a dat suflet nu ne-a făcut ca pe câini sau ca pe cai să dispărem fără urmă în ţărână.

        Cine pe cine acuză ? Noi care trăim în feciorie sau ne mulţumim cu o singură femeie suntem acuzaţi de voi care organizaţi pentru tineri cuiburi ale plăcerii carnale, vă bălăciţi în mocirla desfrâului ca nişte peşti de pradă.

ARIANUS: (furios) Încetează !  

NICANOR: (indignat) Voi sunteţi cei care vă hrăniţi cu carne de om şi cu toate acestea ne acuzaţi pe noi de ucidere.

        Cum am putea săvârşi astfel de fapte când până şi pe mamele care-şi avortează copiii le considerăm ucigaşe ?

        Noi nu ne înghesuim în amfiteatru, în capiştea duhurilor rele, nu privim luptele ucigaşe ale gladiatorilor, ci urmărim un spectacol care le întrece în măreţie pe toate celelalte: Lupta dintre Hristos şi Diavol pe care nu o organizează consulii romani ci Creatorul acestei lumi, Atotputernicul Dumnezeu.

ARIANUS: (ridicându-se de pe scaun) Dacă nu te vei căi pentru jignirile aduse zeilor şi poporului roman voi porunci să fii biciuit.

NICANOR: Fă cu trupul meu ce socoteşti căci ai putere asupra lui. Oricum de suflet nu te poţi atinge.

ARIANUS: (face semn soldaţilor să-l biciuiască)

SERAPION: (lovindu-l) octo, novem, decem, undecim, duodecim, tredecim, quatuordecim, quindecim, sedecim, septendecim, duo-deviginti, undeviginti, viginti, unus et viginti, duo et viginti.

ARIANUS: Satis ![46] Sacrifica Diis![47]

NICANOR: „Qui diis et non Deo sacrificat eradicabitur[48] Noi cinstim pe Dumnezeu Tatăl şi pe fiul lui Iisus Hristos care a venit în lume fără vreun amestec trupesc. A fost răstignit sub Pontius Pilat, guvernatorul Iudeii pe vremea împăratului Tiberius. A murit şi după trei zile a înviat înălţându-se la Tatăl. El ne-a învăţat să fim buni, cinstiţi,  să iubim pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii chiar şi pe vrăşmaşi, să nu ucidem, să nu minţim, să nu desfrânăm, să cinstim părinţii şi pe împăraţi, să fim cumpătaţi şi blânzi, să ne adunăm averi în cer unde n-au putere asupra lor viermii şi rugina.

        Zei şi religii noi au mai apărut în imperiul roman, dar pe niciuna n-aţi prigonit-o. În adâncul sufletului vostru vă daţi seama că creştinismul este adevărata religie şi că prin ea Dumnezeu cheamă la mântuire toate popoarele pământului. De aici vă trageţi ura, forţa şi nebunia cu care ne torturaţi.

        Dacă socotiţi învăţăturile noastre neadevărate şi dacă nu vatămă pe nimeni de ce le pedepsiţi cu focul, cu răstignirea şi cu cruzimea fiarelor sălbatice în loc să le luaţi în batjocură ?

 ARIANUS: Îţi poruncesc să te închini zeilor cărora tot poporul le aduce jertfă !

NICANOR: Nu mă voi închina idolilor, nici aurului, nici argintului, nici aramei, nici pietrei numai Dumnezeului celui viu care a făcut cerul şi pământul.

        Zeii voştri sunt demoni. Mint, înşeală şi cad în păcate trupeşti. Jupiter întâlnind o femeie pe malul mării a ademenit-o la păcat. Zeii sunt făcuţi de oameni şi vor dispărea în timp pe când Dumnezeul nostru e veşnic pentru că este în afara timpului.

 ARIANUS: (arătând spre şi altar) Adoră zeii, pe Marte, pe Apollo şi pe Esculap ! Jertfeşte, avem aici tămâie şi cărbuni !

NICANOR: Mă jertfesc pe mine lui Hristos !

        Romanii au aşezat zeităţi la toate colţurile casei. Sunt zei care-i ajută pe copii să bea lapte şi pe cei mari să-şi descalţe sandalele. E o ruşine să pui grija lui Dumnezeu faţă de lumea creată pe seama unor fantome.

        Egiptenii se închină crocodililor, câinilor, lupilor, leilor, pisicilor şi şerpilor şi nu vă aprindeţi împotriva lor pe când pe noi ne osândiţi.

ARIANUS: Dacă te vei lepăda de Dumnezeul creştin, împăratul te va lua în slujba lui. Moneo te, iuvenis, sacrificet Diis ut non te cruciatibus impendam.[49]

NICANOR: Non possum quia ante oculos sententiam Domini habeo „Si quis me negaverit coram hominibus et ego negabo eum coram patre meo qui in caelis est[50]

        Eu râvnesc la cer nu la deşertăciunea din Capitoliu, la tronul împărăţiei lui Dumnezeu nu la carul de triumf.

ARIANUS: Sacrifica et vives! Cave mortem! Misserere lacrimorum parentem![51]

NICANOR: Dominus meus, Iesus Christus dixit: „Qui diligit patrem aut matrem aut uxoruem aut filios aut fratres aut parentes super me, non est me dignus[52].

ARIANUS: Ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul vostru care poartă de grijă celor morţi dar nu e în stare să facă nimic pentru cei vii ? Pe voi vă arde focul şi vă taie sabia, iar El stă nepăsător în cerurile lui. Până şi leoaica îşi ocroteşte puii.

NICANOR: Nu se cade să-L ispitim pe Domnul Dumnezeu ! El nu este numai Stăpânul celor vii ci şi al celor morţi şi înviaţi.

        Dacă vă mai rabdă pământul împreună cu demonii cei spurcaţi pe care-i cinstiţi este numai datorită rugăciunilor noastre.

        Va veni vremea când dacă nu vă veţi întoarce la învăţătura creştină veţi pieri ca potârnichile arşi de focul mâniei lui Dumnezeu.

ARIANUS: Arată-mi un om înviat din morţi şi voi crede !

NICANOR: Cum se face că în Asclepios care a înviat din morţi după ce a fost secerat de fulger sau în Heracle care s-a ars de viu şi apoi a înviat, crezi ? Chiar dacă ţi-aş arăta un om întors din morţi şi tot nu vei crede.

        Aduceţi osanale lui Regulus sau lui Mucius Scaevola care şi-a ars mâna dreaptă, dar nu vă impresionează creştinii care-şi dau corpurile întregi spre a fi arse . Ce oameni fără judecată !

ARIANUS: (sfârtecându-şi veşmintele) Jignire! Înroşiţi fiare în foc şi străpungeţi-i urechile !

UN PĂGÂN: Acesta ne distruge zeii şi îndeamnă pe oameni să nu jertfească. Să fie ars de viu !

(Soldaţii romani îi introduc în urechi fiare înroşite care îi perforează timpanul urechii stângi. Îi  curge lumina ochilor)

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Occide! Occide![53]

NICANOR: Chinuiţi-ne prealuminaţi demnitari ai Romei ca să fiţi lăudaţi de popor ! Striviţi-ne ! Răstigniţi-ne ! Căci cu cât cruzimile vor fi mai mari cu atât numărul creştinilor va creşte.

        Ascuţiţi-vă săbiile, aprindeţi focul, înfigeţi crucile în pământ, dar nu ne siliţi să ne lepădăm de credinţă. Încetaţi cu pomenirea zeilor şi cu defăimarea lui Hristos căci răniţi cu ele văzduhul, sângerează albastrul cerului.

        Mi-aţi luat ochii, scoateţi-mi şi inima,  sfâşiaţi-mi mădularele, brăzdaţi-mi carnea cu  unghii de fier, semănaţi răni pe tot trupul căci la înviere Hristos va culege din ele trandafiri.

ARIANUS: Fac sacrificium pro salute imperatorum![54]

NICANOR: Eu cinstesc pe împăratul, dar nu mă voi ruga lui, ci mă voi ruga pentru el.

ARIANUS: Trebuie să-ţi iubeşti Stăpânul căci trăieşte sub legile statului roman.

NICANOR: Noi îl iubim pe împărat mai mult decât voi. Ne rugăm pentru sănătatea lui, pentru cârmuirea dreaptă a supuşilor, pentru pace şi pentru buna stare a armatei.

ARIANUS: Dacă mărturiseşti astfel, adu jertfă în cinstea lui !

NICANOR: Nu pot da omului cinstea care i se cuvine lui Dumnezeu!

        Eu plătesc dările pentru că îl recunosc pe împărat ca domn pământesc. Dar nu mă voi ruga decât Împăratului împăraţilor şi Domnului tuturor neamurilor.

ARIANUS: (cuprins de mânie) Blasfemie! Pedepsiţi-l!

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Arde-l de viu, aruncă-l la fiare !

ARIANUS(mulţimii înfuriate): Iubeo, vos tacere ! (către Nicanor) Vei muri ca un câine !

NICANOR: Gaudebo si faces velut dicis. Sic Particeps domini mei pasionibus ero.[55]

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Răstigneşte-l!

(Soldaţii îi pun o zăbală în gură, îl duc la butuc şi-i taie trei degete de la mâna dreaptă. Nicanor strigă de durere.)

NICANOR: (se linişteşte)Dominus mihi adiutor et non timebo quid faciat mihi homo.”[56]

        Mi-aţi retezat degetele dar cu cioturile lor însângerate voi continua să-mi însemn creştetul şi umerii cu semnul sfintei cruci. (îşi face semnul crucii)

        Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că m-ai învrednicit să iau parte la paharul Mântuitorului meu. Dă-mi putere să rabd chinurile trupeşti şi apoi primeşte-mă în ceata martirilor Tăi bineplăcuţi.

ARIANUS: Destul ! Următorul acuzat !

SERAPION: (adresându-se Secundei)

Un pas înainte !

ARIANUS: Cum îţi este numele ?

SECUNDA: Secunda !

ARIANUS: Cărui Dumnezeu te închini ?

SECUNDA: Dumnezeului creştin !

ARIANUS: Sacrifica diis secundum praeceptum imperatoris.[57]

SECUNDA: Ego christiana sum et numquam sacrificabo daemoniis nisi Deo ex caelis.[58]

ARIANUS: Mi-e milă de frumuseţea ta. Leapădă-te de Dumnezeul creştin căci eşti femeie şi nu vei putea îndura chinurile.

SECUNDA: Nu sunt cu nimic mai slabă decât bărbatul meu căci amândoi purtăm chipul lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu a făcut femeia a luat os din oasele bărbatului şi acest lucru îi dă putere să biruie până şi moartea.

ARIANUS: Gustă din mâncărurile jertfite zeilor !

SECUNDA: Scriptum est: ”Non potetis mensae Domini participes esse, et mensae daemoniorum.”[59]

ARIANUS: Jertfeşte Secunda !

SECUNDA: Urăsc zeii voştri. Eu mă închin lui Hristos !

ARIANUS (măgulitor): Nu te alătura nebuniei bărbatului tău ! Lasă-l singur să moară ! Jertfeşte şi vei trăi ! Te voi mărita cu unul din sutaşii mei, frumos la chip şi bogat şi împreună cu el vei gusta din dulceaţa vieţii.

SECUNDA: N-am trebuinţă de sutaşul tău căci eu m-am însoţit cu Nicanor şi amândoi cu Iisus Hristos.

ARIANUS: (către soldaţi) Să fie biciuită!

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Christiani ad leonem![60]

UN SOLDAT: (numărând loviturile)quinque, sex, septem, octo, novem, decem, undecim, duodecim, tredecim, quatuordecim, quin-decim, sedecim, septendecim, duodeviginti, undeviginti, viginti, viginti unus, viginti duo, viginti tres.

(Secunda cade în genunchi plângând)

ARIANUS: Opreşte-te !

        Leapădă-te de Dumnezeul galilean căci ai rămas numai tu cu bărbatul tău. Preotul Felix şi diaconul Elpidifor au fost decapitaţi astăzi în zori.

SECUNDA: (făcându-şi cruce) Pomeneşte-i Doamne !

NICANOR: (se uită în sus şi-şi face semnul crucii) Primeşte-le Doamne jertfa !

ARIANUS: Jertfeşte împăratului !

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Să jertfească, să jertfească ! Dacă nu jertfesc să fie arşi de vii !

SECUNDA: Pe împărat îl cinstesc dar de închinat nu mă voi închina decât împăratului nostru din ceruri, Dumnezeului celui viu căci viaţa fără El este un marş spre neant.

ARIANUS: Închină-te zeilor şi vei trăi !

SECUNDA: Noi ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt !

ARIANUS: De ce refuzi să trăieşti ?

SECUNDA: Christiana sum et vivo Deo, non mihi Quem Deus diligit adolescens moritur.[61]

        Oricum trebuie să ne murim murirea. Vita velut ventus volat.[62]

ARIANUS: (indignat) Tăiaţi-i degetele şi aruncaţi-o în cazanul cu apă clocotită !

SECUNDA: Fac quid vis![63]

(Când îi taie degetele Secunda strigă de durere. Nicanor îşi pune mâinile la ochi. O tânără creştină leşină.)

SECUNDA: (ieşind nevătămată din cazan)

N-aţi încălzit bine apa ! Trimiteţi servitori să aducă lemne !

ARIANUS: (apropiindu-se de cazan) Voi încerca eu însumi apa.

SECUNDA: (aruncă apă pe mâna lui Arianus)

ARIANUS: (urlă de durere scuturându-şi mâna arsă) Dii imortales adiuvate me!

(Strânge din dinţi şi închide ochii)

Pe Jupiter, mi se decojeşte pielea ! Ardeţi-o cu torţe muiate în smoală şi sulf !

SECUNDA: (în timp ce soldaţii îi apropie torţele de trup) Vai mie ! Dumnezeule nu mă părăsi !

ARIANUS: (ieşind) Vă dau un răgaz de o oră timp în care vă puteţi răzgândi.

NARCIS: (îl îmbrăţişează pe Nicanor şi plânge)

Te rog Nicanor nu-ţi părăsi prietenii, părinţii şi soţia ! Nu da dulceaţa acestui soare pe unul care nu l-ai văzut niciodată ! Tăgăduieşte-L pe Hristos cu buzele, iar cu inima rămâi creştin !

NICANOR: Dumnezeu mi-a zidit buzele şi limba şi nu pot rosti cu ele ceva rău împotriva Lui. Cum să mă lepăd de Hristos pe care l-am slujit din copilărie ? Nu se vor întrista îngerii ? Dar stelele nu-şi vor împuţina lumina ?

AQUILINIUS: (îmbrăţişându-l) Misserere tui et uxoris, et nostri![64]

NICANOR: Dacă mă iubiţi nu mă îndemnaţi să-mi pierd sufletul !

HRISANT: (se aruncă la picioarele Secundei sărutându-i mâinile) Leapădă-ţi mândria. Priveşte mâinile care te-au crescut ! Gândeşte-te la mama ta ! Fie-ti milă de părul meu alb !

SECUNDA: Nu vă întristaţi căci mă duc la Hristos.

UN CREŞTIN: Dii Romae pereant! [65]

O CREŞTINĂ: Fie-vă jale de tinereţea voastră !

FAUSTINA: (Purtând părul prins cu agrafe de argint, cercei mari cu perle, colier de aur pe piept, brăţară şi inele cu figuri mitologice)  

Cum te poţi închina unei zeităţi care îţi cere sa mori pentru ea ? Zeul trebuie să dea viaţă nu s-o ia ! Decât un zeu egoist, hematofag şi lacom care iubeşte mirosul cârnii arse pe rug şi strigătele de durere ale tinerilor agonizând pe cruci, mai bine un zeu roman, care se mulţumeşte cu un ţap.

        Ce duh rău te munceşte Secunda, să te dai de bună voie morţii, în floarea tinereţii ?

        Jertfeşte zeilor în public, iar în suflet rămâi cu zeul tău.

SECUNDA: Nu mă pot ascunde, Faustina, căci Mântuitorul meu a  murit pentru mine .

IRINA: Nicanor nu ne părăsi, leapădă-te de Hristos şi vino cu noi acasă. De ce vrei să-mi grăbeşti şi mie moartea ?

NICANOR: Iartă-mă mama ! Astăzi voi asculta de Cel ce m-a născut ca spirit nu de cea care m-a născut ca trup !

AGATIA: (plânge şi o îmbrăţişează) Miserere tenerae adolescentiae tuae! [66]

ARIANUS : Qui dicitis, vultisne sacrificare? [67]

SECUNDA: Non possumus![68]

NICANOR:  Non pussumus sacrificare![69]

ARIANUS: Dacă stăruiţi  în fărădelegile voastre şi nu vă pasă de moarte veţi avea parte de ea.

(în timp ce Arianus dictează încet grefierului)

UN PAGÂN: Panem et circenses! [70]

UN VÂNZĂTOR DE ANIMALE: Zeii trebuie îmbunaţi prin jertfe de animale. Creştinii nu jertfesc.

UN TURNĂTOR DE STATUI: Nazarinenii stârnesc mânia zeilor căci nu cinstesc statuile cu chipurile lor.

UN ALT PAGÂN: Moarte creştinilor !

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Christiani  ad bestias, christiani ad leonem! [71]

CASANDRU: Crimen laesae majestatis![72]

MULŢIMEA PĂGÂNĂ: Non licet esse vos![73]

ARIANUS: Crainic, citeşte sentinţa !

CASANDRU: (citeşte răspicat) În numele prea sacrilor noştri stăpâni Caius Aurelius Valerius Diocletianus Jovius, Protoaugustus, Marcus Aurelius Maximianus Herculius, Augustus şi al cezarilor Galerius şi Constantinus Chlorus, Arianus, procuratorul Tebaidei hotărăşte că cei doi tineri creştini: Nicanor şi Secunda din satul Penapion, Tebaida, vinovaţi de crimă împotriva împăratului, de duşmănie împotriva statului şi a societăţii romane să fie condamnaţi la moarte prin răstignire. Execuţia va avea loc mâine în afara cetăţii.

Dies quintus ante Nonas

Maium, anno millesimo            ARIANUS

quadragesimo octavo            PROCURATORUL

ab Urbe condita.                        TEBAIDEI

AQUILINIUS: (plângând) Nicanor !

AGATIA: (plângând) Secunda !

NICANOR: (îmbrăţişând-o pe Secunda)

Dumnezeule Atotputernic, Cel Ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei şi ai trimis rouă celor trei tineri în cuptor nu ne despărţi pe noi în această nevoinţă, ci dă-ne putere ca împreună să suferim chinurile şi să primim cu bărbăţie moartea spre ruşinea potrivnicilor şi slava numelui Tău.

SECUNDA: (plângând) Nicanor !

NICANOR: Tibi gratia ago, Domine Iesu Christe, qui per multas poenas dedisti mihi tolerantiam et dignus, Te aeterna gloria utavisti me![74]

SECUNDA: Domine Iesu Christe, qui pro mundi salute passus es, pateant caelum ut angeli spiritus servorum tuorum suscipiant qui hodie propter nomen tuum patiuntur.[75]

NICANOR: Întipăreşte-ţi bine în minte chipurile noastre, Arianus, ca să ne recunoşti în ziua judecăţii!

UN CREŞTIN: Nicanor!

ALT CREŞTIN: Secunda!

O VĂDUVĂ: O, beatissimi martyres![76]

CORTINA

 


 

 

 

ACTUL VI

Faptele se petrec pe un câmp la periferia cetăţii. Jos două cruci cioplite brut, piroane, ciocan şi funii groase. În spate copaci înfloriţi.

Nicanor şi Secunda sunt aduşi de către soldaţi,legaţi cu lanţuri la mâini şi la picioare, însoţiţi de păgâni şi creştini.

Păgânii aruncă cu pietre în condamnaţi.

AGATIA: (plângând) Fiica mea unde te duci ? Cine-ţi va mai purta podoabele? Te-am hrănit cu lapte să creşti mare iar tu singură te dai morţii !

(Un bărbat iese din mulţime şi le sărută lanţurile.)

IRINA: O, diem asperum![77]

HRISANT: Miserere, filia, canis meis, miserere patri, aspice matrem tuam![78]

SERAPION: (aruncă sabia şi ridică mâinile sus în semn de predare) Sunt creştin ! (soldaţii îi pun lanţurile).

NARCIS: (se aruncă la gâtul lui şi-l îmbrăţişează) Nicanor, apostaziază, nu muri ca un câine !

O CREŞTINĂ: (strigă) Şi eu sunt creştină !

(soldaţii o leagă cu mâinile la spate)

SECUNDA: (plângând în hohote şi îmbrăţişându-l pe Nicanor) Nicanor ! Nicanor mirele meu nu mă lăsa să mor !

NICANOR: (plângând) Secunda ! Secunda, mireasa mea nu plânge că-mi frângi inima ! Întăreşte-te cu firea căci suferinţa ta e şi a mea. Când tu plângi lacrimile curg sărate din ochiul meu. Aşa a vrut Dumnezeu ca aceste cruci să ne fie pat de nuntă şi tron în slava Sa. Dumnezeu să ne dea putere !

(Nicanor şi Secunda se îmbrăţişează prelung, sărutându-şi unul altuia mâinile şi fruntea plângând, după care privind spre cer îşi fac semnul crucii. Soldaţii romani îi întind cu brutalitate pe cruci, le bat piroane în mâini şi picioare, apoi ridică crucile cu funii fixându-le în găurile săpate în pământ, una în faţa celeilalte la o distanţă de trei metri. Se aude ultima parte a Trisaghionului interpretat de grupul coral psaltic „Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş România).

NICANOR: (de pe cruce) Nu plângeţi, lăsaţi să lăcrimeze demonii, supăraţi că nu le-am făcut voia.

SECUNDA: (de pe cruce) Nu vă tânguiţi după trupurile noastre. Luptaţi-vă cu valurile şi cu vântul căci odată Dumnezeu va îmblânzi furtuna şi corabia lui Hristos va ajunge triumfătoare la liman.

NICANOR: Când Hristos şi-a dat Duhul pe cruce întreaga natură a suferit: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt. Numai oamenii au stat nepăsători. Acum e rândul nostru să străbatem Golgota, e rândul catapetesmelor noastre trupeşti să se clatine. Îmi pare rău că am un singur trup. Aş vrea să-mi întind mâinile pe toţi arborii lumii, să-mi vărs sângele pe toţi eucalipţii.

SECUNDA: Mările ne vor împrumuta lacrimi să plângem, copacii pădurilor îşi vor pleca ramurile să ne încoroneze, munţii ne vor da putere şi păsările ne vor petrece la mormânt cu cântări.

  NICANOR: Secunda, mel meum, ego te amo multo et te amabo ad mortem et ultra illam.[79]      

SECUNDA: Domine Iesu Christe adiuva me, quoniam propter te patio.[80]

NICANOR: După moartea noastră lemnele acestor cruci vor înfrunzi. În coroanele lor dese păsările cerului îşi vor face cuib, puii vor prinde aripi şi vor zbura veseli cu ramuri verzi în cioc grăbiţi să altoiască pădurile pustii. Fructele crucii vor sătura mulţimile pământului.

 SECUNDA: Nicanor, iartă-mă că mor ! Aş fi vrut să mor în pat să nu fie de faţă iubitul meu când mă bat de ceasul morţii. Mi-e ruşine de neputinţa mea ! Mi-e ruşine să mor Nicanor !

NICANOR: Nu te ruşina de mine Secunda, căci atâta vreme cât vor mai fi oameni pe lume îşi vor aduce aminte de nunta noastră pe cruce şi-l vor preamări pe Dumnezeu. La Cana Galileei Mântuitorul a făcut din apă vin spre veselia nuntaşilor. La nunta noastră Hristos a pogorât din cer şi a prefăcut vinul în sânge curăţitor spre bucuria îngerilor. A trecut vremea morţii tihnite în aşternut.

        Crucea este pentru noi şi masă şi scaun şi pat şi casă şi tron şi lectică şi corabie şi soţ şi soţie şi mamă şi tată şi soră şi frate şi ziuă şi noapte şi pâine şi apă. E o ruşine draga mea Secunda să mori în aşternut când Hristos a murit pe cruce. Cum să mori în pat când cetatea e împresurată de apele potopului.

        Închinarea la idoli, dezmăţul, pruncuciderea, îmbuibarea, strigătul sclavilor, asuprirea creştinilor, vărsarea de sânge fac din această lume o Sodomă întunecată unde trupurile creştinilor întinse pe cruce trebuie să lumineze ca nişte torţe. Trebuie să trecem prin noaptea neagră a germinaţiei ca lujerele spiritului, să înflorească în Dumnezeu.

SECUNDA: (plângând) Simt ace în tot trupul şi pământul se învârte sub mine ca o morişcă. Nicanor, nu ştiu să mor ! Mi-e frică de întunericul morţii. Nicanor, Nicanor învaţă-mă să mor !

NICANOR: Întăreşte-ţi inima, fii bărbată Secunda, nu te face de ruşine că tu nu eşti numai mireasa mea, ci şi a lui Hristos.

SECUNDA: (agitându-se pe cruce) Credinţa poate muta până şi munţii din loc. Dacă aşa este, Doamne, atunci de ce credinţa nu poate izgoni moartea din rânduiala firii ? De ce nu pot avea parte de mirele meu şi de rodul iubirii noastre ? De ce m-ai făcut Doamne dacă ai ştiut că voi muri spânzurată pe un lemn, că nu voi simţi apăsarea buzelor mirelui meu că nu voi auzi niciodată spunându-mi-se mamă ?

NICANOR: Secunda, mireasa mea, adevărata fiinţă nu este boţul acesta de carne a cărui gură vrei s-o săruţi, ea este în altă parte. Adevărata sărutare are loc nu atunci când se sărută două perechi de buze de lut ci două esenţe.

SECUNDA: În loc de dulce somn în pat gătit de nuntă, atârnăm pe cruci !

NICANOR: Slava lui Hristos e mai dulce decât dezmierdările. De ce vrei să ne îmbrăţişăm ? La ce bun să se îmbrăţişeze două trupuri de ţărână. Ai răbdare, încă puţin şi ne vom mângâia nimburile, ne vom îmbrăţişa coloanele de lumină.

        Secunda, goneşte şarpele să nu-şi facă loc la rădăcina crucii ! Nu te lăsa amăgită ca Eva de vorbele lui înşelătoare. Eu sunt Nicanor nu sunt Adam. Să ştii că  nu voi muşca din mărul tău oricât ar fi el de parfumat. Fii tare mireasa mea ! Încă puţin şi totul se va sfârşi. Mulţumeşte Domnului că ne-a dat prilejul să schimbăm domul terestru cu palatele de aur ale cerului.

        Pământul este un arc imens în care călăii fără să-şi dea seama pun crucile cu trupurile noastre drept săgeţi pentru a ne catapulta în grădinile eternităţii.

SECUNDA: Doamne ce greu e să mori ! Ce se va întâmpla cu trupul meu după ieşirea sufletului?

NICANOR: Şi pe mine mă doare trupul mireasa mea, simt cum mă părăsesc ultimele puteri. Gura mi-e amară ca fierea, inima-mi bate-n piept ca un ciocan şi sufletul tânjeşte după îmbrăţişarea ta. În curând păsările cerului îmi vor ciuguli stârvul şi fiarele sălbatice se vor năpusti asupra oaselor. Gândeşte-te Secunda că prin moartea noastră Dumnezeu, marele matematician ne împarte la el. Restul acestei ecuaţii este cadavrul  urât mirositor. Trebuie să putrezim fraţii mei ca să ne dăm seama că avem altă origine. Trebuie să mirosim urât când murim căci spiritul are nevoie de contrast. Dacă trupul mortului ar mirosi a iasomie ne-am considera dumnezei.

SECUNDA: (revenindu-şi în fire) Iartă-mă, Nicanor! Poate că aşa a voit Dumnezeu să nu petrecem împreună acest vis căruia ne-am obişnuit să-i spunem viaţă pentru a ne învrednici de veşnicie.

        Trebuie să ne privim fiinţa de lumină, să ne încercăm iubirea precum aurul în foc.

NICANOR: Doamne de ce mi-ai luat vederea ! Cât aş vrea s-o pot vedea pe draga mea !

SECUNDA: Şi eu aş vrea să-mi plec capul pe pieptul tău să-ţi sărut rănile dar în curând ne vom pleca amândoi frunţile pe umerii lui Hristos. Să nu ne amăgim cu trupul celuilalt căci oasele şi carnea îşi urmează calea lor.

        Priveşte spre înălţimi şi vezi cetele de îngeri zburând care ne aşteaptă să ne încoroneze capetele cu cununi de luceferi. Serafimi şi arhangheli ieşiţi la ferestrele cerului, ne privesc trupurile şi se roagă Tatălui să ne dăm în pace duhurile.

NICANOR: (cu vocea stinsă) Acum când se amestecă ziua cu întunericul şi iubirea cu moartea puterile mă părăsesc.

        Mă doare pieptul şi mi-e somn…

SECUNDA: Fii treaz, Nicanor ca nu cumva venind Domnul să ne găsească dormind. Alungă somnul căci iată mi  s-a arătat un om a cărui faţă strălucea ca soarele. Ţinându-mă de mână m-a ridicat la cer şi mi-a arătat două scaune împodobite pe care erau aşezate haine albe şi două coroane de aur. Minunându-mă de cele văzute l-am întrebat: „Ale cui sunt acestea?” El mi-a răspuns: „Acestea sunt răsplătirile nevoinţelor voastre.” Apoi bărbatul cu faţă luminoasă mi-a poruncit să mă întorc în trup căci în zori îngerii lui Dumnezeu vor veni să ne ia sufletele şi să le ducă în cer.

IRINA: (plângând) Nicanor, scumpul mamii, cui ne laşi ?

NICANOR: În grija lui Dumnezeu ! Maica Domnului care şi-a văzut fiul murind pe cruce te va mângâia.

AGATIA: (plângând în hohote) Secunda unde te duci ?

SECUNDA: Mă duc la mirele meu Hristos !

NICANOR: Fie-vă teamă de voi care rămâneţi !

        Crucile noastre sunt două cumpene de aur. Stăm pe ele ca pe nişte talgere iar Hristos ne măsoară iubirea şi credinţa.

(Se aud în surdină fragmente din Bach, „Patimile după Matei”şi „Patimile după Ioan”)

SECUNDA: (cu voce stinsă) Îţi mulţumesc Iisuse Hristoase că m-ai socotit vrednică să mă fac părtaşă chinurilor tale.

NICANOR: (în agonie) Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, binecuvântat fie numele Tău că ne-ai făcut cinstea de a lua parte la o fărâmă din suferinţa Ta !

SECUNDA: (prelung) Nicanor !

NICANOR: Secunda !

SECUNDA: Ajută-mă Hristoase !

(Îngână câteva cuvinte cu buzele apoi plecându-şi capul spre dreapta îşi dă duhul.)

NICANOR: Primeşte-ne Doamne sufletele!

(Rosteşte câteva cuvinte de neînţeles cu glasul stins, apoi plecându-şi capul îşi dă şi el duhul.)

AGATIA: (îmbrăţişează crucea plângând) Secunda, Secunda!

IRINA: (îmbrăţişează crucea plângând în hohote) Nicanor!

AGATIA: (plângând)

Vai, fata me unde te-or pune

Nu te-oi vedea până-i lume

La umbruţa nucului

Dedesubtul lutului[81]

IRINA: (bocind)

Rău mă doare inima

Scumpuc după dumăta

De-ar da Dumnezău să dăie

Să aibă pământu cheie

Descuiau-aş pământu

Mângâiame-aş fecioru

AGATIA:

Când îţi ieşi din ocol

Semănaţi un pic de dor

Să răsar-un merişor

Merişoru mere a fa

Şi de-a vost dor n-um uita

Mândră vreme v-aţi ales

În ceia lume de mers

Vai, nici nu plouă nici nu ninge

Doar la inimă ne frânge

IRINA:

Stai cu noi, nu te grăbi

Şi de-aicea nu porni

Că tăt pe seară-i sosi

Cu morţii ti-i întâlni

Şi cu tăţi vi-ţi veseli

În mijlocu grădini

AGATIA:

Scumpa me la nunta ta

Gântit-am că m-oi găta

Cu haine şi cu mărgele

Nu cu atâta dor şi jăle

Vai de mine scumpa me

Nu te-aş lăsa singure

Că eşti tare tinere

Deseară daca-nsera

Hai acasă cu mama

Că eu cina oi găta

Şi laolalto-m mânca

Nu ne-a durea inima.

IRINA:

N-am văzut aşa un mire

Să vie popa la tine

Să vie popa acasă

Să te cunune pe masă

Mirele-i în copârşău

Mireasa-i la Dumnezău

AGATIA:

Vai mireasă, draga me

Mirele-i fecior de crai

Te-a duce de mână-n rai

IRINA:

Fire-ai moarte blăstămată

Ca-i venit la noi în casă

Şi te-ai băgat pe sub prag

Mi-ai luat ce mi-o fost drag.

AGATIA:

Mândră casă ai avut

Ţi-ai făcut alta de lut

Fără uşi fără fereşti

Cu nime să nu grăieşti.

IRINA:

Nu te grăbi cu drumu

Ştiu că nu meri la lucru

Că te duci a putrezi

Şi-napoi nu-i mai zini

AGATIA:

O, moarte săcere re

Rău poţi tu pe om tăie

Mult eşti moarte-nşelătoare

Când îi omul ca o floare

Tu îl iei de pe picioare

IRINA:

De-ar şti pruncul când să naşte

Câte rele l-or mai paşte

N-ar mai suge ţâţă dulce

Ci-ar muri şi-n rai s-ar duce

AGATIA:

Vai de mine ce-am pierdut

Nu este-n târg de vândut

Scumpa me, frumoasa me

Vai, rău îmi pare după ie

IRINA:

Vai scoală-te şi nu dormi

Că ţi-o venit prietenii

Vai, scoală-te şi te uită

Că la noi îi lume multă

C-o gândit că facem nuntă

AGATIA:

Scumpa me, fătuca me

Altu nu ne-om mai vide

Nu ne-om vide niciodată

Vai, până pe la judecată!

Pe fondul melodiei maramureşene „Învelitul miresei” (vioară şi zongoră) se aud următoarele versuri, interpretate de Vasile Chira :

Codrule răcătănat

Tot aşă te-ai lăudat

Că mi-i fi leagăn şi pat

Numai să mă fac pribeag

Dacă pribeag m-am făcut

Leagăn şi pat n-am avut

Fă cerul de-nvelitoare

Pământul de-aşternătoare

Şi mortiţa la picioare

Marţi sara pă stâlpu porţii

O cântat pasărea morţii

Dragii mei, unde vor pune

Nu voi vedea până-i lume

Că vor pune-n copârşău

La un loc cu Dumnezău

Copârşău cu scânduri ude

Unde moartea nu pătrunde

Vai, că omu n-o muritu

Numa oleac-o  adormitu                          

(În timp ce creştinii îşi fac semnul crucii şi se lamentează frângându-şi mâinile de durere, doi bărbaţi creştini, după ce oferă bani de argint soldaţilor romani, iau trupurile martirilor de pe cruce, le ung cu un burete îmbibat în mirodenii şi le înfăşoară în giulgiuri. Se aud tare fragmente din Patimile după Matei.)

CORTINA

 

ACTUL VII

    Faptele se petrec pe întreg pământul. Scena înfăţişează lumea cu vii şi morţi. Nicanor şi Secunda în mijloc aşezaţi unul lângă altul înfăşuraţi în giulgiuri având la picioare două sfeşnice cu lumânări aprinse. În jurul lor sunt răsfirate alte cadavre, adulţi şi copii, o parte dintre ele înfăşurate în giulgiuri, altele în sicrie. Un tânăr ras în cap tatuat pe braţe, dezbrăcat până la bust umblă printre morţi cu un pistol automat în poziţie de tragere. În fund un panou de colaje reprezentând Cei patru cavaleri ai Apocalipsului de Dürrer, Trei Mai de Goya, Chipul Războiului de Salvador Dali, copii subnutriţi, tineri injectându-şi narcotice cu seringa, o ciupercă nucleară, adulţi desfiguraţi de pandemia HIV.

În prim plan (partea stângă) moartea îmbrăcată într-o robă neagră cu părul şi faţa vopsite în  alb ţinând o coasă sub braţul drept şi un trandafir alb în mâini. Printre şirurile de morţi intră în scenă, pe rând, unul sau doi oameni din diferite epoci istorice purtând costume sau făcând anumite gesturi reprezentative pentru respectiva epocă: un roman se sinucide ajutat de sclavul său care-i ţine sabia. Doi cavaleri duelează, un conte cu perucă ţine de mână o contesă purtând corset, rochie largă cu volane şi evantai. O negresă duce pe cap un ulcior. Un ţăran maramureşean trece cu o sapă pe umăr. O tânără îmbrăcată sumar cu părul vopsit violet ţine de mână un tânăr îmbrăcat în pantaloni scurţi şi şapcă pusă cu cozorocul la spate. Un călugăr ortodox şi o maică în genunchi.

    După ce-şi fac numărul pe scenă, Moartea priveşte fix în ochii fiecărui ins rupând câte o frunză de trandafir în timp ce aceştia cad morţi.

În prim plan (partea dreaptă) un domn îmbrăcat în salopetă neagră cu o mască de sudură în mână ajutat de un altul îmbrăcat în costum şi cravată, cu mască de gaze pe figură, luând băţul de trandafir încearcă să-i sudeze petalele căzute. După orice atingere a electrodului, petalele cad, iar bărbatul cu costum le ridică din nou. Câteva momente de muzică funebră. Brusc sunete de tobă. Lumini puternice în fundul scenei. Tăcere de mormânt. Apare chipul lui Hristos venind pe nori înconjurat de îngeri. De o parte şi de alta a scenei vin doi îngeri şi sună din trâmbiţe (linia melodică a trâmbiţatului  de la  stânele  maramureşene). Când sfârşesc, începe în surdină requiem-ul lui Mozart. Pe acest fond se aude un heruvim citind răspicat din Apocalipsa lui Ioan:

Iată El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea. Şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli din pricina Lui toate seminţiile pământului.

Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut. Eu sunt Alfa şi Omega cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.

Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului!”[82] 

(Cei vii cad la pământ. Cei morţi îşi desfac cu mâna lor giulgiurile, se ridică în picioare, se scutură de pământ, privind în jur cu stupoare. Nicanor şi Secunda se îmbrăţişează şi îşi pipăie feţele zâmbind.

Se ridică şi cei căzuţi ultimii uitându-se în toate părţile, speriaţi.

Mixaj muzical: Simfonia a IX-a (Odă bucuriei) a lui Beethoven şi Ziua Învierii (Glas V, psaltic).Toţi îi îmbrăţişează pe Nicanor şi pe Secunda care se învârt în cerc de bucurie.

Un grup de copii îmbrăcaţi în alb cu coroniţe de flori pe cap se amestecă printre cei înviaţi. Mixajul muzical continuă dat la maxim. Înainte de căderea cortinei se aude doar Ziua Învierii (Glas V, psaltic). Câţiva spectatori urcă pe scenă şi îi îmbrăţişează pe Nicanor şi Secunda.)

CORTINA

Sibiu, 22 Dec. 2006- 14 Ian. 2007

CUPRINS

 

 

CUVÂNT CĂTRE CITITOR……………………5

ACTUL I……………………………………….9

ACTUL II………………………………………17

ACTUL III……………………………..………37

ACTUL IV……………………………………..60

ACTUL V……………………………..…..…..74

ACTUL VI…………………………….….….92

ACTUL VII………………………………….104


[1] Cuţit pentru ascuţit vârful calamus-ului. (lat.)

[2] Mistreţul creştin (lat.)

[3]  numele creştinilor să fie nimicit (lat.)

[4] rezervaţii de vânătoare (lat.)

[5] Despre obiceiurile creştinilor (lat.)

[6]  Ioan 16.2

[7] Marcu 8:34-37

[8] Matei 16:20-27

[9] Ieşire 20:5

[10] Lumină lină (lat.)

[11] Te salut prietene! (lat.)

[12] Să fii sănătos! (lat.)

[13] Ce faci? (lat.)

[14] Am venit să mă plimb în grădinile lui Caeciliani fiindcă astăzi sunt mânios. (lat.)

[15] Desigur (lat.)

[16] Heraclit din Efes, Fragmentul 5, Diels

[17] Dumnezeu este cu noi

[18] Însăşi cuvintele Domnului (lat.)

[19] Dumnezeule bun ! sau Ce spui ?  (lat.)

 

[21] Ioan 18:36

[22] Ieremia 31:31

[23] Iezechiel 37:6

[24] Roma, cum se zice, n-a fost întemeiată într-o singură zi (lat.)

[25] Rămâi cu bine!

[26] Cântarea Cântărilor 1:14

[27] Cântarea Cântărilor 1:15,16

[28] ibidem 2:2

[29] ibidem 2:3

[30] ibidem 4:10-12

[31] Mt.10, 37-39

[32] sămânţa este sângele creştinilor in sensul că sângele creştinilor este chiar sămânţa lor (lat.)

[33] Doamne miluieşte (gr.)

[34] Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea cu Sfântul Duh să fie cu voi cu toţi. (gr.)2 Cor.13:13

[35] Şi cu Duhul Tău. (gr.)

[36] Sus mintea ! (gr)

[37] Avem către Domnul ! (gr.)

[38] Să mulţumim Domnului ! (gr.)

[39] Pace tuturor (greacă)

[40] Şi cu Duhul Tău (gr.)

[41] Domnului să ne rugăm(gr.)

[42] Doamne Dumnezeul nostru care ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, Însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia Nicanor şi Secunda, pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi în bună înţelegere. Arată nunta lor cinstită şi-i învredniceşte pe ei să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată, împlinind poruncile Tale. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu care miluieşti şi mântuieşti şi Ţie slavă înălţăm acum şi pururea şi în vecii vecilor (gr.)        

[43] Iubiţi-vă unii pe alţii (lat.)

[44] Ia mâna (lat.)

[45] Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă! 1Corinteni 16:13 (lat.)

[46] Ajunge (lat.)

[47] Jertfeşte zeilor (lat.)

[48] Cel ce jertfeşte zeilor şi nu lui Dumnezeu va fi şters (din numărul celor aleşi), Ieşire 22:30

[49] Te sfătuiesc, tinere, să sacrifici zeilor ca să nu te dau chinurilor. (lat)

[50] Dacă cineva mă va tăgădui în faţa oamenilor şi Eu îl voi tăgădui în faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Matei 10:33 (lat)

[51] Jerfeşte şi vei trăi! Fereşte-te de moarte! Fie-ţi milă de lacrimile părinţilor!

[52] Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă, ori pe soţie sau pe fii sau pe fraţi mai mult decât pe Mine nu este vrednic de mine. Matei 10:37 (lat.)

[53] Omoară-l! (lat)

[54] Jerfeşte pentru sănătatea împăraţilor! (lat.)

[55] Mă voi bucura dacă vei face precum grăieşti. Astfel voi fi şi eu părtaş la suferinţele Domnului mei.(lat)

[56] „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.” Psalmul 117:6 (lat)

[57] Jertfeşte zeilor după porunca împăratului (lat)

[58] Eu sunt creştină  şi niciodată nu voi jertfi demonilor decât lui Dumnezeu din  ceruri (lat)

[59] Nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor 1Corinteni 10:21 (lat)

[60] Creştinii la lei! (lat)

[61] Sunt creştină şi trăiesc pentru Dumnezeu nu pentru mine. Cel pe care îl iubeşte Dumnezeu moare tânăr.(lat)

[62] Viaţa zboară ca vântul! (lat)

[63] Fă ce vrei! (lat)

[64] Fie-ţi milă de tine, de soţie şi de noi! (lat.)

[65] Zeii Romei sa piară! (lat.)

[66] Fie-ţi mila de frageda ta tinereţe ! (lat.)

[67] Ce ziceţi, vreţi oare să sacrificaţi ? (lat.)

[68] Nu putem ! (lat.)

[69] Nu putem să sacrificăm ! (lat.)

[70] Pâine şi circuri !(lat.)

[71] Creştinii la fiare sălbatice, creştinii la lei ! (lat.)

[72] Crimă faţă de împărat ! (lat.)

[73] Nu aveţi dreptul la existenţă ! (lat.)

[74] Îţi mulţumesc Doamne Iisuse Hristoase care prin multe pedepse mi-ai dat tărie şi m-ai socotit vrednic de mărirea Ta cea veşnică!(lat.)

[75] Doamne Iisuse Hristoase care ai suferit pentru mântuirea lumii fă să se deschidă cerul ca îngerii să primească sufletele robilor tăi care astăzi au pătimit pentru tine! (lat.)

[76] O, preafericiţi martiri! (lat.)

[77] O ce zi îngrozitoare ! (lat.)

[78] Fie-ţi milă, fiică de perii mei albi, fie-ţi milă de tată, priveşte la mama ta ! (lat.)

[79] Secunda, mierea mea, eu te iubesc mult şi te voi iubi până la moarte şi dincolo de ea. (lat.)

[80] Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă fiindcă pentru tine sufăr. (lat.)

[81] Toate bocetele vor fi interpretate in stil maramureşean.

[82] Apocalipsa, 1:7; 21:3-4; 22:13; 19:9

Published in: on August 5, 2010 at 7:57 am  Lasă un comentariu  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://vasilechira.wordpress.com/2010/08/05/nicanor-si-secunda-tragedie-in-7-acte/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: