IPITS EVENTS 2012-2015

EUROPE AND TRANSDISCIPLINARITY. THE MEANING OF THE EUROPEAN PROJECT IN THE POLITICAL, CULTURAL, RELIGIOUS AND LINGUISTIC PERSPECTIVE

PLURI-, INTER- AND TRANSDISCIPLINARITY APPROACH

Guests:

PhD. Paul GHILS, Cosmopolis Editor, A journal of Cosmopolitics

Former Editor

Transnational Associations

Unio of International Associations (UIA), Brussels

Haute Ecole de Bruxelles/ Institut supérieur de traducteurs et interprètes (ISTI)

PhD. Hans-Ferdinand Angel(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

PhD. Bernhard Körner(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

PhD. Gregorios Larentzakis(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

Priest PhD. Aurel Pavel(Theology College “Andrei Saguna”, University “Lucian Blaga”, Sibiu)

Priest PhD.  Dorin Oancea(Theology College “Andrei Saguna”, University “Lucian Blaga”, Sibiu)

Associate PhD.  Dr.Sebastian Moldovan(Theology College “Andrei Saguna”, University “Lucian Blaga”, Sibiu)

Hieromonk assistant PhD. Vasile Barzu(Theology College “Andrei Saguna”, University “Lucian Blaga”, Sibiu)

Philosophy professors, political scientists, linguists, theologians, writers, critics, art critics, historians, anthropologists, sociologists, artists, etc..

The symposium will address the following topics:

-Transdisciplinarity as a scientific method to save the planet from economic, political and religious collapse (Lect. PhD.  Vasile Chira ,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania).

- Strategy of the communication in an united Europe

-The culture and Media in the European Community area

-European literary postmodernism

-Political premises of the European construction. Religion in the European Community

-Social policies in European countries
-The evolution of the trialogue of the monotheistic religions in Europe

-The metaphysics of the globalization. The Plato henologic mechanism as a prerequisite for globalization(Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

-Postmodernism vs Cosmodernism/Transmodernism
-Towards a global religious ethos
-The spiritual values of the European space
-The destiny of religions in a secular Europe
-Metaphysical otherness
-Similarities and differences between ecumenical dialogue and political globalizing discourse
-Metaphysical language.

- Language and words in the Western tradition
-The concept of liberty, person, individual and conscience in an united Europe.
-The relations between the European Union and the transatlantic structures.
-The destiny of the art and the literature in the postmodern society(Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

-The deconstruction of the mythological structures of the European cultural imaginary
-The significance of the brain anatomy and physiology of the St. John of Damascus anthropological model
-The relationship of the Catholic dogmatic theology and the natural sciences
-Credit and neurotheology
-The concept of orthodox psychotherapy

ENTOMOLOGY AND ENTOMOTHERAPY
PLURI-, INTER- AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-Guests: entomologists, biologists, philosophers, psychologists, theologians, sociologists, infectious, virologists, chemists, specialists in entomotherapy, bionic specialists etc.
-Communications:
-The theology and the metaphysics of animals. Attempt of the zootheology (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu)
-The insects and HIV
-Arthropods, sources of pathogens (viral, bacterial, parasitic)
-Elements of the entomopsihology
-Ethics of the insects
-The communication at the insects
-The intelligence of the insects
-The miracles of the entomotherapy (the therapy with products extracted from insects)
-The insect killer-instinct
-The social relationships of the insects

THE HUMAN INTELLIGENCE

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The Artificial intelligence
-New types of human intelligence. The metaphysical intelligence (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu)
-The creative intelligence
-The Emotional intelligence
-The artistic intelligence
-The business intelligence
-The spiritual intelligence
-The Robotics
Debate:  the human intelligence vs. the divine grace

SOTERIOLOGICAL ARCHETYPE

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-Is there a soteriology of the animals? (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The metamorphoses of the soteriological archetype (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Draft for a comparative soteriology (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THE ONTOLOGY AND THE PHENOMENOLOGY OF THE DEMON

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The Devil and the unconscious (Lect. PhD. Vasile Chira Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The arithmetic and theology of the coincidence of the opposites (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Middle Ages demonology (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Marah, Ahriman Antichrist. Brief overview of the compared demonology (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

PHILOSOPHICAL ANTHROPOLOGY AND CHRISTIAN ANTHROPOLOGY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The anthropological argument. The justification of the human existence compared to the Theological Infinite (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The sense and the nonsense of the human existence (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THE COGNITIVE FUNCTION OF FAITH

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The track bet (Lect. PhD. Vasile Chira Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The pathological forms of the faith (Lect. PhD.. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
Debate: Faith vs. positive thinking

THE PROBLEM OF THE FREEDOM

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-If the prophetic phenomenon and the predictive dream denies the elective freedom (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The theology and the metaphysics freedom (Lect. PhD. Dr. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The metaphysical chess or how can we force the God to rethink his moves (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
Debate: Freedom vs. determinism

THE METAPHYSICS AND THE PHENOMENOLOGY OF THE TEMPORALITY

HISTORY AND TRANS-HISTORY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-Random reality and the Providence reality. Trying of the teohistory (Lect. PhD. Vasile Chira)
-The failure of the theodicy systems or the transfer of the human rationality in the field of the Intelligible (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
Debate: Providence vs.  chaos

THE MYSTICAL ECSTASY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The phenomenology of the mystical ecstasy
-The mystical ecstasy: brain phenomenon (chemical, subjective) or temporary transport (objective) in the transcendent reality? (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-How is it possible to return from the mystical ecstasy to the perishability of the human condition? (Lect. PhD. Vasile Chira)
-The imitation of the mystical ecstasy in laboratory

THE REVELATION PHENOMENON

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The religious/mythical imaginary at Moses, Hesiod and Homer (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The limits and the incompleteness of the Revelation phenomenon (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The fichtean criticism of the revelation. A philosophical and theological counter-criticism (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THANATIC PHENOMENON

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The psychotherapy/ the existential therapy/the sofo-therapy of the thanato-phobia

 

THE IDEA OF SUPREME BEING IN PHILOSOPHY AND THEOLOGY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

- God: pure Being, idea, person or simply the name for the unknown? (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
- “Why is there something rather than nothing?” Or about the inoperability of the negation at the Intelligible level (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THE LIFE AFTER DEATH BETWEEN TRANSCENDENT REALITY AND MYTHOLOGICAL IMAGINARY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The myth of the eternal return in Presocratic philosophy. (Lect. PhD. Dr. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

-The apokatastasis quarrel between logical and translogical(Lect. PhD. Dr. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

HOMO SEXUALIS

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-Asceticism and sexuality (Lect. PhD. Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The infantile sexuality
-Sexuality and procreation
-The sexuality of the advertising
-The actuality of the freudian theory of the sexuality

-Ethics and exhibitionism
-The cybersex
-New types of sexual behavior
-The marital infidelity- another trend of the postmodern society
-The psychopathology of the sexuality
Debate:  Autoeroticism- pro and against it

 

ANOTHER THEMES:

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The Christian origins of the science (Lect. PhD. Dr.Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The philosophy as a mediator between theology and science (Lect. PhD. Dr.Vasile Chira)
-Psychoanalysis and theology
-Psychoanalysis and literature (Lect. PhD. Dr.Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The destiny of art and literature in postmodern society (pluri- , inter- and transdisciplinary approach)- (Lect. PhD. Dr.Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
- Post-postmodernism in Romanian culture.

IPITS  EVENIMENTS 2015-2018

THE HEGELIAN METAPHYSICS

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The report between affirmation and negation at Hegel (Lect PhD.Vasile Chira, University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Hegel or the Odyssey of the Absolute Spirit (Lect. PhD. Vasile Chira ,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Aristotle and the phenomenological project (Lect. PhD. Vasile Chira ,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THE PONEROLOGICAL APORIA

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The problem of evil in the Gnostic systems (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Augustinian ponerology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The problem of evil at the Saint Irenaeus (Lect. PhD. Vasile Chira ,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Leibniz theodicy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The problem of theodicy in the contemporary theology (Process theodicy)(Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

THE CHALLENGES OF THE CONTEMPORARY GENETICS

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The human cloning
-The telomeres and the aging process
-The abolition of the death and the prolonging of life (“the genetics kingdom “)

THE ANALYTIC OF THE NOTHINGNESS

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The logical nothingness
-The ontological nothingness (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The revelation of the nothingness in the emotional provisions
-The nothing and the void. The doctrine of emptiness (Lect. PhD. Vasile Chira)

THE CATAPHATIC KNOWLEDGE AND THE APOPHATIC KNOWLEDGE

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The dionysian apophatism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Nihilism and apophatism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The scientific apophatism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

RELIGION AND MURDER

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The persecution against Christians
-The Crusades
-The Inquisition
-The Christian fundamentalism
-The Islamic fundamentalism

 

THE INFECTION WITH HIV / AIDS

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The HIV retrovirus Origin
-The natural origin hypothesis
-The laboratory origin hypothesis
-Theological perspectives of HIV / AIDS (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The religious / existential / speech therapy / Christotherapy / sofotherapy / psychotherapy in HIV / AIDS
-The neural-psychiatric implications of HIV / AIDS

THE FAITH AS A COGNITIVE METHOD

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The faith of the scientist
-The faith of the common people
-Faith and credulity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Faith and superstitions (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The interrogative faith (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The philosopher’s faith (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

ONTOLOGY AND PHENOMENOLOGY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The phenomenological project
-Edmund Husserl and the transcendental ego (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Martin Heidegger and the ontologization of the phenomenology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Phenomenology as a spiritual speech: Michel Henry, Jean Luc-Marion and Jean-Yves Lacoste (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

PSYCHOTHERAPY AND SOFOTHERAPY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The existential therapy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The limits of the cognitive-behavioral therapies in the noogen anguish
-Sofotherapy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The existential analysis and the speech therapy at Viktor E. Frankl

THE CONCEPT OF GOD IN PHILOSOPHY AND THEOLOGY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The hellenic deities (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Latin Pantheon (Lect. PhD. Vasile Chira)
-The first principle in the Presocratic philosophy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The idea of the supreme Good at Plato (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Platonic henology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The First Engine (Primum movens) at Aristotle (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Yahweh, the single God
-Christian God
-The perichoresis and the characteristics communication
-The God of scholars
-The idea of God in the modern philosophy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-God in the contemporary thinking (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-God of theologians and God of the philosophers
-Carl Gustav Jung and the psychanalysis of the Godhead. The image of Yahweh in the Old Testament corpus (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The rational arguments to prove God’s existence
-Kantian critique of the ontological argument (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Hegelian counter-critique (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Intelligent Design Theory (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Theism
-The Deism
-The Agnosticism
-Arguments against the existence of God
-The Freudian theory of religion
- “God hypothesis” and the contemporary science
-The God and the elementary particles
-The God and the altered states of consciousness
- “The site of God.” The Divinity and the virtual reality
-The transcendence and the transpersonal space of consciousness

THE EXISTENTIAL PHILOSOPHY

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The Christian Existentialism: Karl Jaspers, Paul Tillich, Gabriel Marcel (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The atheist Existentialism: Sartre and Albert Camus
-The existential humanism and the Christian humanism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

OTHER TOPICS:

PLURI-INTER AND TRANSDISCIPLINARY APPROACH

-The Buddhist philosophy and the Christian theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The evolution of the concept of transcendence in the history of philosophy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The theology  and the philosophy of Gospel (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Pauline Philosophy
-The idea of infinity in the Presocratic philosophy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Christ and Socrates (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Logos theory in philosophy and theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Platon. Platonic henological mechanism and the Christian Trinity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Plotinus and the Trinity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Aristotle and Christianity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Stoic and Christian morality (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
- Cappadocians and the Greek philosophy
-The patristic philosophy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The problem of substance at Spinoza (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-John Locke and the theory of innate ideas (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-George Berkeley and the extreme idealism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The mathematical and theological Infinite (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Hegel. The identity of the chaste and pure nothingness (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Theology and philosophy of the genius. The Saint and the genius (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Nietzsche. Nietzsche’s superman and the Christian anthropology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Theology and Phenomenology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Lucian Blaga and the metaphysics of the Grand Anonymous (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Nicasian ontology and Christian theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Holiness and the mystical ecstasy at Cioran (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The theology and the mathematics metaphysics, (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The transcendentality of the mathematical axioms (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Metaphysics and the law’s theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Transcendental critique of language at Wittgenstein (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Temporality and the ontological difference in Heidegger’s phenomenology (Lect. PhD. Vasile Chira ,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Parmenides and the theological apophatism  (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The theological apohatism and the nihilism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Solipsism and the foundation of the otherness in the modernity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The silence mystic at Ludwig Wittgenstein (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The existential analytics at Cioran (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Cioran’s mystique (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The problem of the transcendence at Cioran (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The cognitive function of disease and death in the Cioran’s work (Lect. PhD. Vasile Chira)
-The temporality metaphysics at Cioran (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Buddhism and world-illusion (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-George Berkeley and the extreme idealism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Schopenhauer’s world-illusion (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Theology and the language metaphysics (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The religious Language (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The language and the world
-The religious truth and the scientific truth (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The religious pluralism (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The religious doctrines incompatibility  (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The cosmology in the Abrahamic religions (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The eschatology in the Abrahamic religions (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Christian Trinity and the Hindu trinity (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Christian anthropology and the anthropology of Islam
-The ontology and the phenomenology of the sacred
-The need for inter-religious dialogue (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The phenomenology of religion at Mircea Eliade (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The dream-phenomenon
-The world between reality and illusion (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The anguish and the nonbeing (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The anguish and lack of direction (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Christian anguish. The command, the guilt and the punishment
-Revelation and intuition (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Revelation and scientific creation (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Ontology and theology of the quantum physics (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The infinity vs. the universe finiteness (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The theology and the metaphysics of the disease (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Love of the music and music therapy (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Musical language
-The receptive music therapy
-Ecology and eco-theology
-Neurotheology
-Psychosomatics and Psychotherapy (Michael Copaceanu, psychologist and theologian)
-The theology and the human genome metaphysics (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Bing-bang theory and the Christian cosmology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The collapse of the universe (Big crash) and the Christian Armageddon (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The food chain and the Christian ethics (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The origin of the man
-Christian ktiseology and the neo-evolutionist speech
-The clash of the Religions: Christianity and Islam
-The psychopathology of the religious man
-Confession and psychoanalysis (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The mystical alienation
-The diseases of faith
-Faith and anxiety
-Psychotherapy and christotherapy
-The anxiety psychotherapy. Cognitive-behavioral approaches. (Michael Copaceanu, psychologist and theologian)
-Metaphysics and Theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The failure of speculative thought (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The religious discourse populism
-The limits of the scientific knowledge
-The mystery of the man and of the cosmos (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The infinite species (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Science vs. spirituality
-The future of Science
-The anthropic principle (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-Resurrection vs. reincarnation
-Secularization and de-sacralization
-The Orthodox Theology and the secularization
-The history of the atheism
-The incidence of the atheism in the modern world (statistics)
-The new atheism: Sam Harris, Richard Dawkins, Christopher Hitchens
-The atheism and the contemporary Christian apology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The Religious pluralism
-The exclusiveness and the religious inclusiveness
-The ontological bases of the Christian soteriology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The metaphysics and the resurrection theology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)
-The endless ontology (Lect. PhD. Vasile Chira,University “Lucian Blaga”, Sibiu,Romania)

Vasile CHIRA

                                                                                                  PhD in Philosophy

                                         Lecturer at the ”Andrei Saguna” Faculty of Theology

                                                      “Lucian Blaga” University of Sibiu, Romania

                                                                                                 President IPITS

                                                                                                  President IPITS

                                                                                                                                                                    

Published in: on mai 23, 2012 at 2:59 pm  Scrie un comentariu  

PROGRAM SIMPOZION 2012

                                                                          Facultatea de Teologie”Andrei Saguna” Sibiu

              

 PROGRAM

 

SIMPOZION INTERNATIONAL

 

EUROPA ŞI TRANSDISCIPLINARITATEA. SENSUL

PROIECTULUI EUROPEAN DIN PERSPECTIVĂ CULTURALA, RELIGIOASĂ ŞI LINGVISTICA

 

 

 

 

                                                 10;16 mai 2012

P R O G R A M

 

Joi ,10 mai 2012 ( Amfiteatrul „Auditorium” al Universitatii Romano – Germane  ,Sibiu,str.Piata Aurel Vlaicu nr.11)

PANELUL  I-Filosofie,lingvistica si cosmopolitica

Moderator :Lect. Univ. Dr. Vasile Chira ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu,Preşedinte  IPITS

16:00 – 16:30 –Proiectul european-repere istorice(Prof. Univ. Dr. Gheorghe Bichicean, rectorul  Universitatii Romano – Germane, secretar general al IPITS;

16:30 – 17:00 – Metafizica globalizarii(Lect. Univ. Dr. Vasile Chira, Universitatea ” Lucian Blaga”,Preşedinte IPITS)

17:00-17:15-Intermezzo muzical( „Quartet” ,Filarmonica de Stat din  Sibiu)

17:15 - 18:15-Du mythe des origines au cosmopolitisme

L’Europe en questions (Prof. univ. dr. Paul GHILS ,Haute Ecole de Bruxelles/ Institut supérieur de traducteurs et interprètes (ISTI), Editor Cosmopolis,A Journal of Cosmopolitics, Former Editor Transnational Associations Unio of International Associations (UIA), Brussels)

18:15 – 19:00 – Intrebari si comentarii

Miercuri ,16 mai 2012(Aula Facultatii de Teologie „Andrei Saguna” Sibiu,str.Mitropoliei nr.20):

PANELUL II-Teologie si stiinta

Moderator: Pr.Prof.Univ.Dr. Dorin Oancea,Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu

09:45-10:00 –Mesaj de intampinare din partea Pr.Prof. univ.Dr.Pavel Aurel,Decanul Facultatii de Teologie „Andrei Saguna” Sibiu

10:00-10:30- Crediţiuni – temei al cooperării ecumenice? (Prof.Univ.Dr. Hans-Ferdinand Angel ,Facultatea de Teologie catolică, Graz, Austria)

10:3011:00 Discuţii

11:00-11:30 Pauză

11:30-12:00- Psihoterapia ortodoxa si conceptul

transdiciplinar al adictiei (Conf.univ.Dr.Sebastian Moldovan,Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

12:00-13:00- Discuţii

13:00-15:00-Pauza de pranz

PANELUL III-Patristica in actualitate

Moderator: Conf.univ.Dr.Sebastian Moldovan,Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu

15:30-16:00- Relevanţa consideraţiilor anatomice şi psihologice pentru discursul teologic al Sf.Ioan Damaschin (Pr.Prof.Univ.Dr. Dorin Oancea,Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

16:00-16:30-        (Ierom. Asistent univ.Dr.Vasile Barzu,Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

16:30-17:00-Discuţii “Spatiul si timpul in teologia Sfantului Ioan Damaschin. Cosmologia interfata dialogului onest intre teologie si stiinta”. (Drd.Eugen Ganţolea)

17:00-Intrebari si comentarii

            COMITETUL DE ORGANIZARE: 

Conf.univ.Dr.Marian    Tiplic(ProrectorUniversitatea  „Lucian Blaga „Sibiu,membru titular IPITS)

 

Pr.Prof .Univ.Dr.Aurel Pavel (Decanul  Facultatii de Teologie „Andrei Saguna” Sibiu)

 

 Prof. Univ. Dr. Gheorghe Bichicean(Rectorul  Universitatii Romano – Germane Sibiu, secretar general al IPITS)

 

Pr.Prof.Univ.Dr. Dorin Oancea( Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

 

Prof.Dr.Ioan Radu Vacarescu(Presedinte Uniunea Scriitorilor din Romania,Filiala Sibiu,membru titular IPITS)

 

Conf.univ.Dr,Dragos Varga( Universitatea ” Lucian Blaga”Sibiu, Director Revista Transilvania, membru titular IPITS)

 

Lector univ.Dr.Marius Mazilu( Universitatea ” Lucian Blaga”Sibiu,Vicepreşedinte IPITS)

 

Lect. Univ. Dr. Vasile Chira( Universitatea ” Lucian Blaga”Sibiu,Preşedinte IPITS)     

        VA ASTEPTAM CU DRAG!

Published in: on mai 23, 2012 at 2:55 pm  Scrie un comentariu  

Afis simpozion 2012

INSTITUTUL DE STUDII PLURI-, INTER- ŞI TRANSDISCIPLINARE/

INSTITUTE OF PLURI-, INTER- AND TRANSDISCIPLINARY STUDIES (IPITS)

ÎN COLABORARE CU :

 

FACULTATEA DE TEOLOGIE „ANDREI ŞAGUNA’’ SIBIU, UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU, UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ SIBIU,

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA-FILIALA SIBIU şi REVISTA TRANSILVANIA

 

ORGANIZEAZĂ SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL

 

EUROPA ŞI TRANSDISCIPLINARITATEA

SENSUL PROIECTULUI EUROPEAN

DIN PERSPECTIVĂ

CULTURALA, RELIGIOASĂ ŞI LINGVISTICA

INVITAŢI:

Prof. Univ. Dr. Paul GHILS, Haute Ecole de Bruxelles, Editor Cosmopolis

Prof. Univ. Dr. Hans-Ferdinand ANGEL, Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich

Prof. Univ. Dr. Bernhard KÖRNER, Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich

Pr. Prof. Univ. Dr. Aurel PAVEL, Decanul Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu

Pr. Prof. Univ. Dr. Dorin OANCEA, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu

Prof. Univ. Dr. Gheorghe BICHICEAN, Rectorul  Universităţii Romano – Germane, Sibiu

Conf. Univ. Dr. Sebastian MOLDOVAN, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu

Ierom. Asist. Univ. Dr. Vasile BÂRZU, Facultatea de Teologie „Andrei Saguna”, Sibiu

Lect. Univ. Dr. Vasile CHIRA, Universitatea ” Lucian Blaga”, Sibiu, Preşedinte IPITS

 

  • 10 MAI 2012, ORA16:00

AMFITEATRUL „AUDITORIUM”AL UNIVERSITĂŢII ROMANO-GERMANE (Piaţa Aurel Vlaicu nr. 11,Sibiu)

 

  •  16 MAI 2012, ORA 09:45

AULA FACULTATII DE TEOLOGIE”ANDREI ŞAGUNA”

(Str.Mitropoliei nr.20,Sibiu)

 

 

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Contact: Vasile Chira, tel: 0746200443, http://www.ipits.ro; vasilechira@gmail.com

Published in: on mai 23, 2012 at 2:52 pm  Scrie un comentariu  

ARTHUR SCHOPENHAUER OR THE METAPHYSICAL RADICALISM OF NIHILISM

Philosopher who described the metabolism of genius, sensed the game’s insidious species and escape routes from the tyranny of volitional mechanisms, prince of lucidity and existential nonsense, the spiritual patron of Nietzsche, Wagner, Eminescu, Mahler, Freud, Turgenev, Tolstoy and Cioran was born on February 22, 1788 in Danzig. Although Schopenhauer himself says about those who “lose time with the biography of a philosopher ” acts like those that shall come before a picture frame are concerned above all, we believe that some details about the trajectory of the existential philosopher pessimistic are not without importance.

Published in: on mai 22, 2012 at 1:24 pm  Scrie un comentariu  

THE INTELLIGIBLE ARCHITECTONICS OF FRANZ KAFKA’S UNIVERSE

The author of the Book of Job allows us to foresee a system of cosmic keys, a metaphysical background, which has methodically been omitted not only by the philosophers of the cataphatism, or the idealists (Platon, Descartes, Spinoza, Leibniz, etc), but even  also  by the philosophers of the apophatism, the nihilists, the subterraneans. There is probably an area of the spirit where we cannot find the answers but by means of a complicated linguistic code, by means of a “Chinese” of the Absolute. Nagarjuna, the Greek  skeptics,  Pirhon, Schopenhauer, Nietzsche, or Cioran refused to learn this language: they floundered in its phonetics.

Franz Kafka is apparently the only ingenious man who masters this language, persisting in fathoming the mysteries of the cosmic machinery, in deciphering the torsion and all the aspects of the infinite, in sketching the intelligible geography of the world.

Published in: on mai 22, 2012 at 1:22 pm  Scrie un comentariu  

THE PROBLEM OF PARTICIPATION IN PLATO

     Plato’s[1] philosophy constitutes a brilliant synthesis of the two irreconcilable metaphysical positions: heraclidean becoming and eleaticstate. If for Parmenides the immutable and eternal nature of the being was obvious, for Heraclit of Ephesus becoming is raised to the rank of universal principle. The first removes the contradiction, while the second one promotes it. Plato accepts both programs, separating the ontological registers referred to by the two presocratics, realizing that they concern different things. Becoming is valid for senses only, in the physical world, while eleatic immobility applies to pure essences. In two[2] of his famous dialogues[3], the founder of the Academy presents his theory of ideas that works a radical separation between intelligible and sensitive. The intelligible is eternal, and it consists of ideas, forms that are universal in things. Compared to these original paradigms, individual things are just simulacra of the true reality.

read more on vasilechira.ro

Published in: on martie 29, 2012 at 6:27 pm  Scrie un comentariu  

CIORAN AND KIERKEGAARD

        After we can refer, in the first half of the 19th century, to a supremacy of Hegelianism and automatically of a vision which offered to philosophy a scientifical and deductive regime, the second half of the century ischaracterized by an Anti-Hegelian frond which contested the role of philosophy as a science of the Absolute. If Hegel claimed that speculative philosophy had access to reality by the virtue of the identity between concept and being, the Post-Hegelian currents would reaffirm the Kantian attitude: the reality is inaccessible to knowledge if we take it as it is, as a limited concept without making reference though, to the nature of the noumen.Whether this knowledge is a revelation of the will in the sense coined by Schopenhauer, or it is a superhuman gift seen like a religious revelation, it still remains far from the basic sense of the critical attitude that was adopted by the Kantian transcendental program.

read more on vasilechira.ro

Published in: on martie 29, 2012 at 5:29 pm  Scrie un comentariu  

CIORAN AND DOSTOIEVSKI

In the context of the 20-th century novel, dominated by figures like Balzac or Victor Hugo, Dostoievski appears like a very radical authority so that he can be proclaimed a literary case but au author lacks a traditional literary lineage. If a Goethe, through ,,The Sufferings of Young Werther” updates the transition from classicism to romanticism through the prose so how will do it later by means of the poetic and dramatic in Faust – We can attend to Hugo at the maturity of the romanticism.

Read more on vasilechira.ro

Published in: on martie 29, 2012 at 5:20 pm  Scrie un comentariu  

EVENIMENTE IPITS 2012-2015

EUROPA ȘI TRANSDISCIPLINARITATEA. SENSUL PROIECTULUI EUROPEAN DIN PERSPECTIVĂ POLITICĂ, CULTURALĂ, RELIGIOASĂ ȘI LINGVISTICĂ

ABORDARE PLURI-, INTER- ŞI TRANSDISCIPLINARĂ

Invitaţi:

Prof.univ.Dr.Paul GHILS , Editor Cosmopolis,A Journal of Cosmopolitics

Former Editor

Transnational Associations

Unio of International Associations (UIA), Brussels

Haute Ecole de Bruxelles/ Institut supérieur de traducteurs et interprètes (ISTI)

Prof.Univ.Dr. Hans-Ferdinand Angel(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

Prof.Univ.Dr. Bernhard Körner(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

Prof.Univ.Dr. Gregorios Larentzakis(Katholisch-Theologische Fakultät, Graz, Österreich)

Conf.univ.Dr.Aurel Pavel(Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

Pr.Prof.Univ.Dr. Dorin Oancea(Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

Conf.univ.Dr.Sebastian Moldovan(Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

Ierom. Asistent univ.Dr.Vasile Barzu(Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” ,Universitatea ” Lucian Blaga”,Sibiu)

Citește mai mult pe  vasilechira.ro 

Published in: on martie 29, 2012 at 5:02 pm  Scrie un comentariu  

BASARAB NICOLESCU AND TRANSDISCIPLINARY EON

Romanian by paternal origin, Greek by maternal grandfather and French by adoption, short by stature, reminiscent of Napoleon, Eminescu or Heidegger, energetic, ultraintelligent, having elegant gestures and aristocratic spirit, familiar with the great culture and science to literature to quantum physics and from mathematics to philosophy or theology, crony with the distinguished circle of  the Romanian-born French intellectuals: Ştefan Lupasco, Mircea Eliade, Eugene Ionesco, Emil Cioran, Virgil Ierunca or Monica Lovinescu, Basarab Nicolescu, in whose essence the noetic and biological genes of three civilizations melted, is, himself, a spectacular inter-, multi-and transdisciplinary  becoming.

Read more on vasilechira.ro

Published in: on martie 29, 2012 at 4:16 pm  Scrie un comentariu  

BASARAB NICOLESCU ŞI EONUL TRANSDISCIPLINAR

Român pe linie paternă, grec după bunicul din partea mamei şi francez prin adopţie, scund de statură, amintind de Napoleon, Eminescu sau Heidegger, energic, ultrainteligent, elegant în gesturi şi aristocrat în spirit, familiarizat cu marea cultură şi ştiinţă de la literatură la fizica cuantică şi de la matematici la filosofie sau teologie, apropiat de cercul distinşilor intelectuali francezi de origine română: Ştefan Lupasco, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Virgil Ierunca sau Monica Lovinescu, Basarab Nicolescu, în a cărui fiinţă s-au topit genele biologice şi noetice a trei civilizaţii, este, el însuşi, o spectaculoasă devenire inter-, pluri- şi transdisciplinară.

Citește mai mult pe vasilechira.ro

Published in: on martie 29, 2012 at 3:55 pm  Scrie un comentariu  

BIBLIOGRAFIE INTRODUCERE ÎN FILOSOFIE ANUL II TEOLOGIE PASTORALĂ BIBLIOGRAFIE INTRODUCERE ÎN FILOSOFIE ANUL II TEOLOGIE PASTORALĂ

 

 

  1. BALCA, N., Istoria filosofiei antice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982;
  2. VLĂDUŢESCU, GH., Filosofia în Grecia antică, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984;
  3. ROŞCA, D.D., PRELEGERI DE ISTORIE A FILOSOFIEI ANTICE ŞI MEDIEVALE, Ed.Dacia, Cluj, 1986;
  4. ANTON DUMITRIU, ISTORIA LOGICII, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;
  5. HERSCH, JEANNE, MIRAREA FILOSOFICĂ. Istoria filosofiei europene, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994;
  6. MUSCĂ, VASILE, INTRODUCERE ISTORICĂ ÎN FILOSOFIE, Ed. NAPOCA STAR, CLUJ NAPOCA, 1996;
  7. BANU ION, FILOSOFIA GREACĂ PÂNĂ LA PLATON vol. I-II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; 1979;
  8. GILSON, ETIENE, FILOSOFIA ÎN EVUL MEDIU, Ed. HUMANITAS, 1995;
  9. MARGA, ANDREI, INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA CONTEMPORANĂ, Ed. POLIROM,IAŞI, 2002;
  10. * * * ISTORIA FILOSOFIEI MODERNE (De la Renaştere până la KANT) Ed. TESS-EXPRES,  BUCUREŞTI, 1996;
  11. DIOGENE LAERTIOS, DESPRE VIEŢILE ŞI DOCTRINELE FILOSOFILOR, Ed. POLIROM,IAŞI, 1997;
  12. ARISTOTEL, METAFIZICA, Ed: R.P.R, BUCUREŞTI, 1965;
  13. SPINOZA, ETICA, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică; Bucureşti; 1981;
  14. FRENKIAN, ARAM, SCEPTICISMUL GREC ŞI FILOSOFIA INDIANĂ,  Ed: ACADEMIEI R.P.R., BUCUREŞTI, 1957
  15. BREHIER, EMILE, HISTOIRE DE LA PHILOSOPHIE, Vol. I-II, PARIS, PUF, 1987-1989;
  16. DUMITRU, ANTON, PHILOSOPHIA MIRABILIS. ÎNCERCARE ASUPRA UNEI DIMENSIUNI NECUNOSCUTE A FILOSOFIEI GRECEŞTI, Ed. Enciclopedică Română, BUCUREŞTI, 1987;
  17. PLATON, OPERE 1-6, Ediţie îngrijită de Petru Creţia şi C. Noica, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974-1989;
  18. HEGEL, PRELEGERI DE ISTORIE A FILOSOFIEI, BUCUREŞTI, Ed. Humanitas, 1995;
  19. NEGULESCU, P.P. Filosofia Renaşterii Ed: Eminescu, Bucureşti, 1986;
  20. BLONDEL. M., DIALOGUES avec les philosophes, DESCARTES, SPINOSA, PASCAL, AUGUSTIN, PARIS, 1966;
  21. KANT, IMMANUEL, CRITICA RAŢIUNII PURE, Ed. IRI, BUCUREŞTI, 1998;
  22. SINGER, PETER,  HEGEL, Ed. HUMANITAS, 1996;
  23. CARLOTTI, G., IL SISTEMA DI LEIBNIZ, MESSINA, 1923;
  24. RUSSEL, BERTRAND, HISTORY OF WESTERN PHILOSOPHY,LONDON, 1969, (trad. în rom. HUMANITAS, 2006);
  25. GOTTINGHAM, JOHN, RAŢIONALIŞTII (DESCARTES, SPINOSA, LEIBNIZ), Ed. HUMANITAS, BUCUREŞTI, 1988
  26. HEGEL, ŞTIINŢA LOGICII, Ed. ACADEMIEI, BUCUREŞTI, 1966;
  27. HEGEL, FENOMENOLOGIA SPIRITULUI, Ed. Academiei, Bucureşti, 1965;
  28. PASCAL, BLAISE, CUGETĂRI, Ed. AION,ORADEA, 2000;
  29. NIETZSCHE, ANTIHRISTUL, Biblioteca Apostrof,Cluj-Napoca, 1996;
  30. PETROVICI, ION, SCHOPENHAUER, Bucureşti, Ed: Alcalay, 1937;
  31. HEIDEGGER, MARTIN, Fiinţă şi timp, Ed. JURNALULUI LITERAR, BUCUREŞTI 1995;
  32. COPLESTON, FR., A HISTORY OF PHILOPHSOFY DOUBLE DAY,NEW YORK, 1994;
  33. SARTRE, J. P., L¢ỆTRE ET LE NÉANT, GALLIMARD, PARIS, 1943;
  34. AREOPAGITUL,DIONISIE, SF., OPERE COMPLETE, PAIDEIA, BUCURETI 1996;
  35. BROWN, COLIN, FILOSOFIA ŞI CREDINŢA CREŞTINĂ, Ed. Cartea Creştină,ORADEA, 2000;
  36. TOMA d´AQUINO, SUMMA THEOLOGIAE ( OPERAE I, DE DEO), Ed: Ştiinţifică, BUCUREŞTI, 1997;
  37. RUSS, JAQUELINE, PANORAMA IDEILOR FILOSOFICE (de la Platon la contemporani), Ed. Amarcord,Timişoara, 2002;
  38. NOICA, CONSTANTIN, CONCEPŢII DESCHISE ÎN ISTORIA FILOSOFIEI LA DESCARTES, LEIBNIZ ŞI KANT, Ed. HUMANITAS, BUCUREŞTI 1995;
  39. CHIRA, VASILE, DOMINANTELE GÂNDIRII CIORANIENE, Ed. Universităţii,, LUCIAN BLAGA”,Sibiu, 2006;
  40. DIACONU, MĂDĂLINA,PEMARGINILE ABISULUI. KIEKEGAARD ŞI NIHILISMUL SEC. AL XIX-LEA,  Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, BUCUREŞTI, 1996;
  41. KIERKEGAAD, ŞCOALA CREŞTINISMULUI, Ed. Adonai, 1995;
  42. BERCHELEY, GEORGE, PRINCIPIILE CUNOŞTINŢEI OMENEŞTI,IAŞI, 1995;
  43. HUME, DAVID, CERCETARE ASUPRAINTELECTULUI OMENESC, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică; BUCUREŞTI 1987;
  44. PASCAL, CUGETĂRI, Ed. AION,ORADEA, 2000;
  45. GARDINER, PATRIC, KIRKEGAARD, Ed. HUMANITAS, BUCUREŞTI, 1997;
  46. KIRKEGAARD, CONCEPTUL DE ANXIETTATE, trad. ADRIAN ARŞINEVICI, Ed: AMARCORD,TIMIŞOARA, 1988;
  47. HUSSERL, EDMUND, MEDITAŢII CARTEZIENE, Ed. HUMANITAS, BUCUREŞTI, 1994;
  48. BERGSON, ESEU ASUPRA DATELOR IMEDIATE ALE CONŞTIINŢE, Ed.DACIA, Cluj, 1993;
  49. CIORAN, EMIL, TRATAT DE DESCOMPUNERE, Ed. Humanitas, Bucureşti 1993;
  50. SAVATER, FERNANDO, ESEU DESPRE CIORAN, Ed. Humanitas, BUCUREŞTI, 1998;
  51. ŞORA, MARIANA, CIORAN JADIS ET MAGNERE. CIORAN ENTRETIEN À TÜBINGEN, EDITIONS DE L’ HENRE, PARIS, 1988;
  52. NIETZSCHE, AŞA GRAIT-A ZARATHUSTRA, Ed.  HUMANITAS, BUCUREŞTI, 1997;
  53. NOICA, CONSTANTIN, DEVENIREA ÎNTRU FIINŢĂ, VOL. I-II, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, BUCUREŞTI, 1981;
  54. RIBOT, THEODULE, FIKLOSOFIA LUI SCHOPENHAUER, Ed. Tehnică, BUCUREŞTI, 1993;
  55. SCHOPENHAUER, LUMEA CA VIAŢĂ ŞI REPREZENTARE, VOL. I-II, Ed.Moldova,Iaşi, 1995;
  56. CHIRA, VASILE, FRAGMENTARIUM, Ed. Universităţii ,,LUCIAN BLAGA”, Sibiu, 2006;
  57. POPA, GRIGORE, Existenţă şi adevăr la Sören Kirkegaard, Ed. Tipografia Arhidiecezană,Sibiu, 1940;
  58. SARTRE, JEAN-PAUL, EXISTENŢIALISMUL ESTE UN UMANISM, Ed. George Coşbuc. BISTRIŢA, 1994;
  59. CHIRA, VASILE, ISTORIA FILOSOFIEI PRESOCRATICE  ÎN 300 DE CAPETE, Ed. Universităţii ,,LUCIAN BLAGA”Sibiu, 2007;
  60. BLAGA, LUCIAN, TRILOGIA CUNOŞTERII. EONUL DOGMATIC. CUNOAŞTEREA LUCIFERICĂ. CENSURA TRANSCENDENTĂ, BUCUREŞTI, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1944;

 

Published in: on februarie 22, 2012 at 1:30 pm  Scrie un comentariu  

EMIL CIORAN AND THE EUROPEAN EXISTENTIAL THINKING (ELECTIVE AFFINITIES, CONTINUITY AND DIFFERENCES)

INTRODUCTION

             Taking into account the various types of Cioran’s interrogation, that involve both theology scepticism and existential ontology, we may say that the thinker is not a lonely figure, isolated from the questions that the twentieth century has posed to a bimillenarian metaphysical tradition. Cioran should not be considered as having an atypical attitude, or being a singular case, as Diogenes the Cynic was for instance with regard to the two Athenian Schools: the academy and the Lyceum; but in a far wider context, where the peculiar becomes rule and paradigm. Cioran is definitely an exception and a novelty on the Romanian philosophical scene. There were obviously some precedents with the like of Eminescu and Bacovia, yet these forerunners were basically characterised by balanced nihilism brought about by an ontological and axiological positivism. Nevertheless, Cioran presents a clearly Western cultural ancestry; for, that which appeared as complete novelty in the Romanian context, had become in fact in the Western one a paradigm, a philosophical genre that had its own founders and implicitly its own classics.

Read more on www.vasilechira.ro

Published in: on februarie 15, 2012 at 6:55 am  Scrie un comentariu  

CLASICAL THOUGHT AND TRANSDISCIPLINARY CONSCIOUSNESS

                  After half a century of political dictatorship over the process of thinking, during which Romanian society has undergone a strange and acute paralysis, we have witnessed a sudden plunge to the opposite extreme, the pseudo-critical speech, unintelligible, understanding and violent. More specifically, in 20 years of freedom we haven’t managed to articulate a culture of dialogue, to make the leap from the fist to argument. To this deficiency are added other scientific and cultural changes,  paradigm shift, time and the contemporary spirit diseases: hyper technology process, physics and quantum genetics challenges, human genome decryption, disciplinary complexity, multi-purpose logic, genetic engineering, the possibility to increase average life, slighting the idea of death, the ability of manipulation through mass-media, nuclear arsenal, informatics revolution, nanotechnology, artificial intelligence, robotics, liquidation of boundaries between fiction and reality, virtual coherence, phenomenon of desacralisation, tourism in space, conflicts between faiths, fundamentalism, terrorism, sexual hedonism exacerbation, the proliferation of fatal pathogenic viral entities, cancer and other diseases with high morbidity, global warming, axiological relativism, social gerontology, economic globalization, financial imbalances, political instability, crisis of the meaning, orphan cosmic, existential vacuum, all this being realities that require an objective and lucid approach, a multi-type speech approach, inter-and transdisciplinary. The postmodern man lives in a world of scientific point of view, cultural and spiritual. Excessive single specialization makes it impossible the communication between people scientific fields, creating a monadical world, an impeccable orchestra trained in technical and artistic, but without a leader. Pluri-, inter- and transdisciplinarity is an approach that ensures consistency, logic approach, the arbitration between the various scientific fields, researchers of multi-, inter-and transdisciplinary being nothing but leaders of the orchestra of the spirit.

             Read more at   www.vasilechira.ro

Published in: on februarie 15, 2012 at 6:35 am  Scrie un comentariu  

INTRODUCERE ÎN FILOSOFIE SUBIECTE EXAMEN ANUL II, T.P. ZI ŞI F.F. FEBRUARIE 2012

INTRODUCERE ÎN FILOSOFIE

SUBIECTE EXAMEN ANUL II, T.P. ZI ŞI F.F.

FEBRUARIE 2012

  1. Raportul dintre teologie şi filosofie(Prologomene la o metafizic crestina- V. Chira carte Studii de pluri…)
  2. Budismul(copie xerox)
  3. Filosofia presocratica-generalitati(V. Chira carte Lectii de fil..) si V. Chira: Istoria filosofiei presocratice in… – carte copie xerox)

-Thales din Milet

-Anaximandru

-Anaximene

-Pitagora din Samos

-Heraclit din Efes

-Şcoala Eleată: Xenofan din Colofon

-Parmenide din Eleea

-Zenon

-Melisos din Samos

-Naturalismul ionian: Empedole din Agrigent

-Anaxagora din Klazomenai

-Atomismul: Leucip

-Democrit din Abdera

-Sofistica

-Protagoras din Abdera

-Gorgias din Leontinoi

-Prodicos

-Hippias din Elis

-Critias

  1. Socrate- copie xerox
  2. Problema participatiei la Platon-(V. Chira carte Lectii de fil..)
  3. Aristotel si doctrina primului motor V. Chira carte Lectii de fil..)
  4. Omonimia substantei la Aristotel  V. Chira carte Lectii de fil..)
  5. Scolile din perioada elenistica- carte copie xerox
  6. Plotin- neoplatonismul copie xerox
  7. John Locke-teoria ideilor innascute. O critica teologico-filosofica copie xerox
  8. George Berkeley- idealismul extremixt- copie xerox
  9. Descartes.Metafizica cogito-ului- copie xerox
  10. Ideea de infinit la Blaise Pascal- V. Chira carte Lectii de fil….
  11. Spinoza. Problema substantei- copie xerox
  12. Leibniz(Monadologia)- copie xerox
  13. Diderot- copie xerox
  14. Voltaire si filosofia luminilor- V. Chira carte Lectii de fil..)
  15. Immanuel Kant- V. Chira carte Lectii de fil..)
  16. Kant si teologia- V. Chira carte Studii de pluri…
  17. Critica Argumentului ontologic la Kant- V. Chira carte Lectii de fil..)
  18. Idealul ratiunii pure la Kant- V. Chira carte Lectii de fil..)
  19. Fichte- copie xerox
  20. Hegel-Spiritul absolut- V. Chira carte Lectii de fil..)
  21. Problema teodiceei la Hegel- V. Chira carte Lectii de fil
  22. Identitatea dintre fiinta si neant la Hegel- V. Chira carte Lectii de fil
  23. Kierkegaard(stadiile spiritului, pacatul originar)- V. Chira carte Lectii de fil
  24. Schopenhauer V. Chira carte Lectii de fil
  25. Teologia si metafizica geniului(genialitate si sfintenie) – copie xerox
  26. Sigmund Freud- Psihanaliza si hristoterapie copie xerox
  27. Nietzsche(supraomul si ideea crestina de nastere din nou)- V. Chira carte Lectii de fil
  28. Husserl: transcendentalitatea egoului – copie xerox
  29. Filosofia lui Dostoievski  V. Chira carte Studii de pluri
  30. Heidegger(analitica Dasein-ului) copie xerox
  31. Gottlob Frege si natura atemporala a numarului V. Chira carte Lectii de fil
  32. Ludwig Wittgenstein si analiza logica a limbajului V. Chira carte Lectii de fil
  33. Paradoxul lui Russel si teoria tipurilor V. Chira carte Lectii de fil
  34. Karl Gustav Jung(inconstientul colectiv,teologia si metafizica arhetipului) V. Chira carte Studii de pluri
  35. Ontologie si teologie in filosofia nicasiana V. Chira carte Studii de pluri
  36. Sfintenia si extazul mistic in opera cioraniana V. Chira carte Studii de pluri
  37. Emil Cioran sau apofatismul mistic de frontiera V. Chira carte Studii de pluri
  38. Santajul metafizic prin muzica sau despre limitele nihilismului cioranian V. Chira carte Lectii de fil
  39. Lucian Blaga intre filosofie si teologie V. Chira carte Studii de pluri
  40. Problema infinitului in filosofie si teologie V. Chira carte Studii de pluri
  41. Teologia axiomelor matematice V. Chira carte Studii de pluri
  42. Prolegomene la o metafizica crestina V. Chira carte Studii de pluri
  43. Teologia si metafizica Invierii V. Chira carte Studii de pluri
  44. Teologia si filosofia temporalitatii V. Chira romanul Orologiul-cap. 5, 6, 7, 8
  45. Problema ponirologiei la Fericitul Augustin- copie xerox
  46. Ontologia libertatii- vezi Requiem. Dialogul lutul cu fiinta, Edit. Eikon, CLUJ 2006, sau http://www.vasilechira.ro la categoria poezie
  47. Filosofia ecumenismului – V. Chira carte Studii de pluri

 

Nota! Intrarea la examen este conditionata de predarea lucrarii de seminar.

 

 

Titular de disciplină:

Lector Univ. Dr. Vasile Chira

 

 

 

 

 

 

Published in: on februarie 14, 2012 at 6:19 pm  Scrie un comentariu  

PROGRAMA ANALITICĂ TEOLOGIE ŞI FILOSOFIE MASTER SISTEMATICE ANUL I

PROGRAMA ANALITICA

DISCIPLINA:TEOLOGIE SI FILOSOFIE

PROGRAM MASTER TEOLOGIE SISTEMATICA ANUL I 2011/2012

TITULAR DE DISCIPLINA:LECTOR UNIV.DR.VASILE CHIRA

 

NOTA :

LA EXAMEN SE CERE:

- o lucrare de seminar(vezi lista speciala )

-8 carti din bibliografia recomandata( la alegere)

-examen scris din subiectele de mai jos

 

1.Filosofia budhista si teologia crestina(suport curs)

2.Evolutia conceptului de transcendenta in istoria filosofiei(autor Vasile Chira,support curs)

3.Metafizica si teologie(Prolegomene la o metafizica crestina,autor Vasile Chira,disponibila pe site-ul personal vasilechira.ro   sau vasilechira.wordpress.com la categoriile teologie si filosofie)

4.Teologia si filosofia evanghelilor(am vorbit pe larg la curs)

5.Filosofia paulina(am vorbit pe larg la curs)

6.Ideea de infinit in filosofia presocratica(Marginalii la filosofia presocratica,autor Vasile Chira,disponibil pe site-ul personal)

7.Hristos si Socrate(support curs)

8.Teoria Logosului in filosofie si teologie(suport  curs)

9.Platon.Mecanismul henologic platonician si trinitatea crestina(Problema participatiei la Platon,autor Vasile Chira,site-ul personal)

10.Aristotel si crestinismul(Aristotel si problema Primului Motor,autor Vasile Chira,ambele disponibile pe site-ul personal)

11.Morala stoica si morala crestina(suport curs)

12. Neoplatonismul.Problema Unului la Plotin.Plotin si terminologia trinitara(suport curs)

13.Filosofia apologetilor crestini.Clement.Iustin. Tertulian.(vezi prefetele la cei trei apologeti din  Apologeti de limba latina /Apologeti de limba greaca ,colectia PSB(ambele volume se gasesc la Biblioteca)

14.Capadocienii si filosofia greaca(suport curs)

15.Filosofia patristica-generalitati(suport curs)

16.Augustin si problema ponirologiei(suport curs)

17.Dionisie Areopagitul.Apofatismul dionisian si nihilismul metafizic(support curs)

18.Scolastica.Cearta Universalilor (support curs)

19.Anselm de Canterbury si argumentul ontologic(support curs)

20.Filosofia renasterii-generalitati(support curs)

21.Leibniz.Metafizica monadelor.Abordare teologico-filosofica(support curs)

22.Descartes.Teologia cogito-ului(support curs)

23.Problema substantei la Spinoza(support curs)

24.John Locke si teoria ideilor innascute(support curs)

25.Georges Berkeley si idealismul extremist(support curs)

26.Ideea de Infinit la Blaise Pascal.Infinitul matematic si Infinitul teologic(Cioran si Pascal ,autor Vasile Chira,site-ul personal)

27.Immanuel Kant.Idealul ratiunii pure.Imperativul categoric.Critica argumentului ontologic(Immanuel Kant si judecata din urma a ratiunii,autor Vasile Chira;Kant si teologia,autor Vasile Chira,ambele studii sant disponibile pe site-ul personal la categoria filosofie si respective teologie)

28.Fichte.Idealismul subiectiv(Johan Gotlieb Fichte si idealismul subiectiv,autor Vasile Chira,site-ul personal)

29.Hegel.Spiritul Absolut.Fiinta pura.Identitatea dintre fiinta si neant.Coincidentia oppositorum si demonologia crestina(Hegel:odisea spiritului absolut,autor Vasile Chira,site-ul personal)

30.Kierkegaard:stadiile cresterii spiritului(Cioran si Kierkegaard,autor Vasile Chira,site-ul personal)

31.Voluntarismul schopenhauerian.Salvarea prin asceza (Cioran si Schopenhauer,autor Vasile Chira,site-ul personal)

32.Teologia si filosofia geniului.Geniul si Sfantul(support curs)

33.Nietzsche.Supraomul nietzschean si antropologia crestina(Cioran si Nietzsche,autor Vasile Chira,site-ul personal)

34.Freud si critica religiei.Contraargumente teologice si filosofice.Psihanaliza freudiana si taina spovedaniei(support curs)

34.Jung.Teologia  si psihologia arhetipului(Metamorfozele arhetipului soteriologic.autor Vasile Chira,site-ul personal)

35.N.Berdiaev si libertatea increate(support curs)

36.Filosofia personajelor dostoievskiene(Cioran si Dostoievski,autor Vasile Chira,site-ul personal)

37.Edmund Husserl.Egoul transcendental.(support curs)

38.Martin Heidegger.Analitica Daseinului.Teologia si filosofia temporalitatii(support curs) ,vezi si romanul OROLOGIUL ,autor Vasile  Chira,Editura Dacia,Cluj-Napoca,2010 ,disponibil sip e site-ul personal

39.Teologie si fenomenologie(support curs)

40.Michel Henry si Jean-Luc Marion(support curs)

41.Lucian Blaga.Metafizica Marelui Anonim(Lucian Blaga intre filosofie si teologie,autor Vasile Chira,site-ul personal

42.Constantin Noica .Ontologia.(Ontologie si teologie in opera nicasiana,autor Vasile Chira,site-ul personal)

43.Sfintenia si extazul mistic la Cioran(Coabitarea misticului cu scepticul sau despore complicate ecuatie a geneticii cioraniene,autor Vasile Chira,site-ul personal)

44,Metafizica si teologia invierii(vezi Inviere si timp,autor Vasile Chira,site-ul personal)

45.Problema libertatii,Berdiaev ,Filosofia libertatii;Requiem.Dialogul Lutului cu Fiinta,autor Vasile Chira,site-ul personal (am vorbit pe larg la curs)

46.Problema teodiceei,Leibniz,Eseuri de teodicee(am vorbit pe larg la curs)

47.Ontologia Infinitului(Speciile Infinitului-incurs pluridisciplinar,autor Vasile Chira,site-ul personal)

48.Metafizica si teologia limbajului(Ludwig Wittgenstein si analiza logica a limbajului,autor Vasile Chira,site-ul personal)

49.Teologia si metafizica matematicii(Paradoxul lui Russel si teoria tipurilor,autor Vasile Chira;Gottlob Frege si natura atemporala a numarului,autor Vasile Chira;Transcendentalitatea axiomelor matematice,autor Vasile Chira,toate cele trei studii sunt disponibile pe site-ul personal )

50.Metafizica si teologia legii(Epistola sf.Ap.Pavel catre Romani;Procesul lui Franz Kafka;Arhitectonica inteligibila a lumii la Franz Kafka,autor Vasile Chira,site-ul personal)

 

Published in: on februarie 14, 2012 at 6:11 pm  Scrie un comentariu  

PROBLEMA PARTICIPAŢIEI LA PLATON

Filosofia lui Platon[1] se constituie ca o genială sinteză între cele două poziţii metafizice ireconciliabile: devenirea heracliteană şi staticismul eleat. Dacă pentru Parmenide, caracterul imutabil şi etern al fiinţei era o evidenţă, pentru Heraclit din Efes, devenirea este ridicată la rang de principiu universal. Primul elimină contradicţia, în timp ce al doilea o cultivă. Platon acceptă ambele programe, separând registrele ontologice la care se referă cei doi presocratici, înţelegând că aceştia vizau lucruri diferite. Devenirea e valabilă doar pentru simţuri, în lumea fizică, pe când imobilismul eleat se aplică esenţelor pure. În două[2]  dintre  celebrele sale dialoguri[3] , întemeietorul Academiei îşi prezintă teoria ideilor prin care operează o radicală separaţie între inteligibil şi sensibil. Inteligibilul este etern, şi este reprezentat de idei, de forme care sunt universalele din lucruri. În comparaţie cu aceste paradigme originare, lucrurile individuale sunt doar simulacre ale adevăratei realităţi.

Lucrurile din lume, efemere şi compuse, există doar în virtutea participării lor la lumea ideilor. Aşadar pentru fiecare obiect, pentru fiecare calitate sau stare există o idee în spaţiul inteligibil.

Raportându-ne la realitatea din jur, suntem tentaţi să credem că unele lucruri, mai ales perechi, mâinile, picioarele, urechile, sânii femeilor, sau lalelele din parc, sunt egale. Faptul că nu sunt toate la fel, că nu sunt perfect egale este dovedit. Dar în acest caz, de unde ne vine ideea de egalitate absolută? Ideile de mărime, de micime, de frumuseţe, de egalitate absolută sunt de fapt înnăscute. Fiecare dintre noi, înainte de naştere, am contemplat lumea ideilor pure însă odată intraţi în prizonieratul terestru, sufletul a uitat aceste prototipuri. Accesul la ele e posibil doar printr-un soi de reamintire (anamnesis). Aşadar cunoaşterea, în viziunea lui Platon, presupune replierea într-o eră transcendentală când sufletele au avut acces nemijlocit la curţile inteligibilului.

Ideile fac obiectul ştiinţei în timp ce lucrurile sensibile nu pot face obiectul ştiinţei (episteme), ci rămân doar obiectul părerii (doxa), a opiniei.

Dificultăţile platonismului au fost ridicate  în legătură cu două probleme:

1. Problema participaţiei (methexis);

2. Problema raportului dintre inteligibil şi plurali-tate.[4]

Apare astfel o întrebare fundamentală: dacă există o lume a ideilor, separată de lucruri, atunci cum participă lucrurile la idei? De pildă ideea de carte nu este numai separată de carte, ci este şi inerentă ei. Atunci, în ce fel sunt cele două lucruri separate? Platon consideră că lucrurile participă la idei prin asemănare. Această idee este  însă repudiată prin argumentul celui de-al  treilea om[5]. Dacă omul şi ideea de om sunt asemănătoare, atunci trebuie să fie o a treia idee de om care să explice asemănarea omului cu ideea de om. Doi oameni participă la ideea de om pentru că se aseamănă, dar şi omul cu ideea de om se aseamănă, deci mai trebuie să fie încă o idee care să explice asemănarea omului cu ideea de om şi o altă idee care să explice ideea ideii asemănării omului cu ideea de om şi aşa la infinit.

Răspunsul lui Platon constă în abandonarea variantei clasice a platonismului şi punerea  acestei  doctrine  în faţa unei dificultăţi şi mai mari. Odată ce am acceptat separaţia dintre inteligibil şi sensibil, putem vorbi de existenţa pluralităţii în sânul inteligibilului. Cu alte cuvinte, există mai multe esenţe sau una singură? Această problemă va fi rezolvată în  dialogul Parmenide. Atât Platon cât şi Parmenide acceptă că devenirea contrazice gândirea, poziţiile lor fiind diferite doar în privinţa multiplului. Platon recunoaşte superioritatea eleatismului  asupra inteligibilului ca Unu şi nu ca multiplu, dar în acelaşi timp el îşi dă seama că o asemenea doctrină nu poate explica existenţa sensibilului şi a participaţiei lui la esenţe.

Pentru ca lucrurile să participe, Unul trebuie să se multiplice. Platon ajunge la ideea Unu – multiplu, deci Unu care este în acelaşi timp şi Unu şi multiplu. În acest sens şi inteligibilul devine, deci şi ideile devin, nu numai sensibilul. Această idee este preluată în Sofistul unde Platon afirmă cu fermitate că nu numai lucrurile participă la idei, ci şi ideile între ele  participă unele la celelalte.

Numărul ideilor este imens (ideea de bine, de rău, de frumos, de mărime, de micime, de dreptate, de minciună, de iubire, de ură, de om, de copac, de animal, de piatră etc.). Între ele însă nu există confuzie, toate păstrându-se în stare pură chiar dacă participă unele la altele şi chiar dacă un lucru participă simultan la mai multe idei. De pildă omul, în virtutea staturii lui impozante faţă de un porumbel va participa la ideea de mărime, dar pentru că este mai scund decât o girafă ,va participa şi la ideea de micime.

Cuvântul cheie în materie de participare a lucrului sensibil la idee este cel de „separaţie”. Dacă acceptăm, asemenea lui Aristotel, ideea că Platon gândea separaţia dintre sensibil şi inteligibil într-o manieră diastematică, spaţială, criticile teoriei ideilor par a fi justificate. Atunci însă când se renunţă la acest hiatus, reconsiderând diferenţa dintre sensibil şi paradigmă în termenii unei gradualităţi ontologice, lucrurile par mult mai limpezi. De altfel, în perioada târzie, pentru a diminua prăpastia dintre cele două lumi, Platon vorbeşte de patru niveluri ontologice:

1. Nivelul primelor principii: Unul (principiul formal) şi Doimea nedeterminată a Marelui şi Micului (principiul material);

2. Nivelul Ideilor;

3. Nivelul esenţelor matematice;

4. Nivelul lucrurilor sensibile.

Dincolo de faptul că pune în discuţie raportul ontologic general şi individual, indiferent de nebuloasele şi ambiguităţile ei, teoria ideilor rămâne unul dintre cele mai îndrăzneţe şi profunde proiecte speculative din istoria gândirii.

Multitudinea ideilor este redusă de către Platon la o idee ultimă cu caracter unificator: Binele. După cum vederea are nevoie pentru contactul cu cel văzut de un el treilea termen care este lumina, tot astfel şi cunoaşterea are nevoie, prin analogie, de un termen mediu care să facă posibilă legătura dintre cel cunoscut şi cunoaşterea însăşi.[6] Prin urmare, există, după Platon, un soi de lumină inteligibilă care, asemenea luminii sensibile, întemeiază raportul dintre văzut şi văzător. După cum lumina, ca termen terţ, ca mediu dintre obiectul văzut şi văzător presupune o sursă a luminii, respectiv soarele, tot astfel şi lumina inteligibilă a cunoaşterii presupune o sursă a ei, un soare inteligibil pe care Platon îl echivalează cu ideea de Bine. Această analogie plasează ideea  Binelui, nu numai într-o transcendenţă faţă de lucrurile sensibile, aşa cum sunt paradigmele faţă de lucruri, ci într-o transcendenţă chiar faţă de spaţiul inteligibil, ceea ce instituie caracterul suprainteligibil al Binelui, mai exact o transcendenţă cu un caracter infinit mai radical decât transcendenţa eidelor faţă de lumea sensibilă.[7]

Binele este cel care conferă forţa şi activitatea cognitivă a intelectului. Facultatea prin care spiritul ia act de Transcendenţă, în care contemplă ideea de Bine suprem este intelectul contemplativ (nous). Această facultate a spontaneităţii cunoaşterii va fi responsabilă în mistica creştină de experienţele extatice, de unirea cu lumina divină, cu energiile necreate care emană ca nişte raze din Fiinţa divină. De altfel, Dionisie Areopagitul va identifica mai târziu ideea platoniciană a Binelui cu Suprafiinţa lui Dumnezeu.[8]

Pentru a comunica lucruri mai puţin accesibile raţionalităţii umane, Platon recurge adesea la discursul de tip mitic. Sunt celebre astfel de povestiri: Mitul lui Er, Mitul lui Gyges, Mitul Androgimului, Mitul lui Eros,etc.

Unul dintre cele mai profunde mituri ale lui Platon, prin care ilustrează binomul sensibil-inteligibil, dar şi transcendenţa ideii de Bine este Mitul Peşterii prezentat de filosof în cartea a VII-a a dialogului Republica.

Într-o peşteră, câţiva prizonieri sunt legaţi înca din copilarie, înlanţuri cu spatele la intrare. În faţă arde un foc ceea ce face ca umbrele trecătorilor şi a obiectelor pe care le duc cu ei să fie proiectate pe peretele din spatele peşterii. Neavând acces la lucrurile de afară, prizonierii iau umbrele drept realitate:

„Socrate: Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii. În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile.

 

Glaucon: -Văd.

 

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.

- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!

- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?

- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?

- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?

- Necesar.

- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?

- Pe Zeus, nu cred!

- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.

- E cu totul obligatoriu.

 

- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?

- Ba da.

- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate?

- Chiar aşa!

- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?

- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.

- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.

- Cum de nu.

- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.

- Necesar.

- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră.

- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.

- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de „înţelepciunea“ de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?

- Cu totul.

 

- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus „mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare“, consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?

- Aşa cred şi eu.

 

- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?

- Ba da.

- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?

- Ba chiar aşa.

- Iată, dragă Glaucon, imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie.

Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.

- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.

- Atunci fii de acord şi cu lucrul care urmează şi nu te mira că cei care ajung aici nu vor să se îndeletnicească cu afacerile omeneşti, ci mereu sufletele lor cată în sus, fapt firesc dacă aceasta se întâmplă după chipul imaginii înfăţişate mai înainte.

- E firesc.

- Dar crezi că e de mirare, dacă cineva, sosind de la contemplarea divinului la cea a lucrurilor omeneşti, se poartă cum nu trebuie şi se face de râs, având vederea încă slabă? Ţi se pare de mirare că, înainte de a se obişnui îndestulător cu bezna din lumea de aici, este silit, pe la tribunal sau pe aiurea, să se confrunte cu umbrele dreptăţii, sau cu statuile de la care provin umbrele şi să se ia la întrecere cu alţii în legătură cu acest subiect şi în felul în care sunt înţelese toate acestea de către oameni ce n-au văzut niciodată dreptatea însăşi?

- Nu este deloc de mirare.

- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.

- Foarte corect ceea ce spui.

- Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educaţia este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi .

- Da, ei susţin aşa ceva.

- Discuţia noastră arată însă că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă dinspre întuneric spre strălucire, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire. Aceasta numim Binele, nu?

- Da.

- Iată deci arta „răsucirii“. Se pune problema în ce fel se va obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi „simţul văzului“, ci de a-l face să „vadă“ pe cel care are deja acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui.

- Aşa se pare.

- Celelalte aşa-zise virtuţi ale sufletului par să fie cumva apropiate de virtuţile trupului – de fapt ele nu există în el mai înainte, ci doar mai târziu apar în obiceiuri şi în ocupaţiile omului. Însă capacitatea de a cugeta are, mai degrabă decât orice altceva, parte de ceva divin pare-se, de ceva care face ca ea să nu-şi piardă puterea niciodată. Numai că ea poate deveni, dând urmare „răsucirii“ ceva folositor şi util, sau nefolositor şi vătămător. Ori n-ai observat la cei socotiţi ticăloşi dar iscusiţi, că măruntul lor suflet e ager la vedere şi priveşte cu ascuţime scopurile spre care s-a îndreptat, ca unul ce nu are o vedere slabă, dar e silit să slujească răului, încât, cu cât ar fi mai ager la vedere, cu atât ar săvârşi mai multe răutăţi?

- Ba da.

- Dacă atunci s-ar tăia încă din copilărie această parte rea a sufletului, i s-ar tăia atunci legăturile de rudenie cu devenirea, precum cu un plumb nevrednic, legături care, înclinând spre mâncăruri şi plăceri de acest fel, spre bucuriile ospeţelor, întorc în jos privirea sufletului. Or, dacă s-ar îndepărta de ele şi s-ar întoarce către adevăr, aceeaşi putere aparţinând aceloraşi oameni, l-ar vedea atunci cu multă agerime, la fel cum vede şi lucrurile asupra cărora este acum îndreptată.

- E verosimil.

- Verosimil e şi următorul lucru: nu este necesar, în temeiul celor de dinainte ca nici cei needucaţi şi lipsiţi de experienţa adevărului să nu poată vreodată cârmui ca lumea cetatea, dar nici cei lăsaţi să-şi consume până la capăt viaţa în învăţătură? Primii deoarece duc lipsa unui principiu unic, pe care avându-l în vedere, să facă tot ceea ce fac, în viaţa privată şi în public; ceilalţi fiindcă de bunăvoie nu vor acţiona, socotind că au şi ajuns să vieţuiască în Insulele Fericiţilor.

- Adevărat.

- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte „supremă“, anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.

- Ce anume?

- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi, nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.

- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?

- Iarăşi ai uitat prietene că legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.

- Adevărat, am uitat.

- Cugetă deci, Glaucon, şi vezi că nu le vom face o nedreptate celor care devin ca noi filosofi, ci le vom prescrie un principiu drept, determinându-i să poarte de grijă celorlalţi şi să vegheze asupră-le. Le vom spune că filosofii apăruţi în alte cetăţi nu iau parte în chip firesc la problemele acelor cetăţi: căci ei apar acolo de la sine putere, în pofida constituţiei fiecărei cetăţi; şi este drept ca ceea ce creşte de la sine, nedatorând nimănui hrană, nici să nu aibă în vedere să o asigure vreunuia. „Noi însă – vom zice – v-am născut pe voi domni şi regi peste voi înşivă şi peste restul cetăţii, ca într-un stup. Voi sunteţi mai bine şi mai desăvârşit educaţi decât filosofii din alte cetăţi şi mai potriviţi să participaţi la ambele: şi la filosofie şi la cârmuire. Prin urmare, fiecare la rândul său, trebuie să coboare către locuinţa comună a celorlalţi şi trebuie să se obişnuiască a privi obscuritatea. Căci de îndată ce vă veţi fi obişnuit cu ea, o veţi vedea de nenumărate ori mai bine decât cei de acolo şi veţi şti ce este fiecare dintre umbre şi a cui umbră este, fiindcă voi aţi contemplat adevărul despre cele frumoase, drepte şi bune. În acest caz voi (ca şi noi) veţi dura cetatea în stare de trezie iar nu de vis, aşa cum sunt durate azi majoritatea cetăţilor, de către cei ce se luptă unii cu alţii pentru nişte umbre şi se sfădesc pentru dreptul de a cârmui, ca şi când acesta ar fi ceva însemnat. Adevărul este că cetatea în care cei meniţi să conducă doresc cel mai puţin să conducă este, în chip necesar, cel mai bine şi mai neînvrăjbit durată; iar cea în care cârmuitorii se poartă pe dos, arată pe dos decât prima“.

- Absolut.

- Atunci, oare crezi că nu ne vor da ascultare odraslele noastre, după ce vor auzi toate acestea şi nu vor voi să poarte partea lor de povară în cetate, fiecare când îi soseşte rândul, ci vor voi doar să locuiască toată viaţa unii împreună cu ceilalţi, într-un loc al purităţii?

- E cu neputinţă. Căci le vom prescrie ceva drept unor oameni drepţi. Iar fiecare dintre ei se va îndrepta către conducere ca spre ceva silnic mai curând decât spre orice altceva, invers decât fac conducătorii de acum, din fiecare dintre cetăţi.

- Astfel stau lucrurile prietene. Dacă celor meniţi să conducă le vei afla o viaţă mai bună decât cea de conducător, este cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Căci numai în ea vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională. Dacă vor veni în viaţa publică cei care acasă sunt cerşetori şi flămânzi, socotind că de aici – din domeniul public – le va fi dat să pună mâna pe bine, nu e cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Fiindcă odată ce cârmuirea ajunge un obiect de dispută, războiul pătrunzând în casă şi în interior, el îi nimiceşte şi pe cârmuitori şi pe restul cetăţii.

- Cu adevărat.

- Dar cunoşti vreo altă viaţă, în afară de cea proprie adevăratei filosofii, care să dispreţuiască demnităţile politice?

- Nu, pe Zeus!

- Aşadar este necesar ca spre cârmuire să nu se îndrepte cei care o îndrăgesc. Căci altminteri cârmuitorii devin rivali în iubire şi se luptă unii cu alţii.

- Cum să nu?

- Pe care alţii, deci, îi vei determina să se îndrepte spre paza cetăţii, decât pe cei care, mai întâi, sunt cei mai buni cunoscători ai condiţiilor ce fac o cetate să fie cel mai bine alcătuită, dar care, în plus, mai au şi alte cinstiri (decât cele politice), ca şi o viaţă mai bună decât cea politică?

- Pe nimeni alţii”[9].

Peştera reprezintă lumea sensibilă, ignoranţa. Prizonierii sunt oamenii în totalitatea lor. Lanţurile simbolizează prejudecăţile, limitele simţurilor. Focul este raţiunea. Umbrele de pe peretele peşterii semnifică aparenţele. Corpurile oamenilor şi obiectele sunt conceptele. Ieşirea din peşteră echivalează cu demersul cognitiv în plan metafizic, iar Soarele nu este altceva decât Ideea de Bine suprem. Lumea în întregul ei este o peşteră imensă, o închisoare cosmică în care sunt încătuşate fiinţele umane. Singurul care reuşeşte să iasă din peşteră, să contemple episodic acest soare inteligibil, ideea de Bine suprem este geniul. Nenorocul lui constă însă în incapacitatea funciară de a tăinui această experienţă. El se întoarce invariabil în peşteră pentru a împărtăşi tovarăşilor săi de fiinţă ceea ce a văzut. Această înştiinţare, această îndrăzneală de-a dezvălui esenţa ultimă a lucrurilor nu va rămâne nepedepsită de către cei ce se mulţumesc cu spaţiul semiobscur şi evanescent al umbrelor. Aşa se explică faptul că omul de excepţie este întotdeauna invidiat, marginalizat, persecutat, şi nu de puţine ori linşat de cei ce nu fac nici un efort să-şi depăşească funesta condiţie de aparat de confecţionat excremente.

O interpretare în cheie creştină a Mitului Peşterii ar fi de manieră să răstoarne ontologic situaţia. Dacă în  mitul platonic, unul dintre prizonieri reuşeşte să se debaraseze de lanţuri şi să iasă afară, în creştinism intră soarele în peşteră, lăsându-se ucis de o parte dintre cei înlănţuiţi. În final toate fiinţele din peşteră au posibilitatea să iasă afară, să se bucure nu numai de Lumina Soarelui etern, ci chiar să devină ele însele câte un soare.

Universul sensibil este văzut de Platon ca o fiinţă vie, construită după proporţii matematice şi muzicale. Această fiinţă vie este creată de un Demiurg, care priveşte lumea ideilor sau a esenţelor pure. Cu alte cuvinte, Demiurgul nu face această lume din nimic, ci după lumea ideilor care stau sub specia necreatului. Ideile sunt mai presus de Demiurg, deci transcendente, superioare lui. Teologia de factură platonică ,în special cea practicată de Augustin[10] face ca aceste idei să devină imanente (inferioare) Demiurgului. Ideile, după Augustin, sunt tocmai gândurile divinului, conceptele minţii lui Dumnezeu. Neavând un model, Zeul creştin creează lumea  ex  nihilo, din nimic.

Dumnezeu nu este idee, ci ideea Totală, Ideea ideilor. Sfântul Grigorie Palama recuperează şi el platonismul, susţinând că fiecare energie necreată exprimă o paradigmă divină. Palama rezolvă problema participaţiei prin distincţia şi continuitatea care există între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile lui. După acest sfânt părinte, omul se îndumnezeieşte nu prin fiinţă, ci prin participaţie, prin har.

Distincţia între lumea inteligibilă (noeton) şi lumea vizibilă (horaton), transcendenţa ideii de Bine faţă de paradigme şi lumea sensibilă, Ideea de Unu, perihoreză henologică, mecanismul participaţiei, nemurirea sufletului sau elogiul virtuţii fac din Platon un creştin avant la lettre, un „Moise aticizant” aşa cum avea să afirme un autor patristic sau în orice caz, un geniu speculativ ales de Providenţă să pregătească logic, raţional şi psihologic omenirea pentru contrapunctul hristic, moment deopotrivă muzical, istoric şi metafizic.

                                                                 

                                                                                              Lector univ.DR.VASILE CHIRA

                                                                                                                                                     Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”

                                                                                                                                                               Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu


 

 

NOTE:


[1] Platon, unul dintre cei mai  profunzi gânditori ai tuturor timpurilor, se naşte în anul 427 a. Chr. n. într-o familie aristocrată din Atena. La naştere primeşte numele de Aristokles, cel de  Platon fiind de fapt o poreclă pe care a primit-o cel mai probabil din cauza vigurozităţii sale fizice, a lăţimii pieptului sau a frunţii. În adolescenţă, scrie literatură ( ditirambi, poeme lirice şi tragedii) fiind de asemenea interesat de artele plastice. La vârsta de 20 de ani îl cunoaşte pe Socrate. O altă pasiune care l-a însoţit toată viaţa. Ambiţia sa de a face să fuzioneze înţelepciunea cu puterea, reiese din cele trei călătorii pe care le va face în Sicilia la curtea din Siracuza, unde a încercat ,evident fără succes ,să-si pună în practică propria doctrină politică. În anul 387 a. Chr. n. deschide o şcoală la Atena în grădina lui Akademos loc în care îşi prezintă concepţia sa filosofică. Moare la vîrsta de 80 de ani în jurul anului 347 a. Chr. n. în timp ce  lucra la dialogul „Legile”.

[2]  Varianta clasică a teoriei ideilor a fost formulată în „Phaidon”  şi „Republica”.

[3]  Opera lui Platon cu excepţia Apărării lui Socrate este scrisă sub formă de dialog. Celor aproximativ treizeci de dialoguri autentice li se adaugă alte douăsprezece a căror paternitate  platonică este pusă sub semnul întrebării de către cercetătorii moderni. Referitor la perioada de redactare a dialogurilor istoricii filosofiei împart opera lui Platon în trei grupuri, fiecare dintre acestea corespunzând celor trei perioade  de creaţie a filosofului:

I. Dialogurile de tinereţe: Apologia lui Socrate; Criton (sau Despre datorie ), Euthyphron (sau Despre pietate), Lysis (sau Despre prietenie), Laches (sau Despre curaj), Protagoras( sau Despre învăţarea virtuţii), Ion( sau Despre Iliada), Hippias Minor( sau Despre fals), Charmides(sau despre înţelepciunea morală), Hippias Maior( sau despre frumos);

II. Dialogurile de maturitate: Gorgias(sau Despre retorică), Cratylos( sau Despre dreapta potrivire a numelor), Republica( sau Despre dreptate), Phaidon(sau Despre suflet), Banchetul( sau despre eros), Parmenide(sau Despre idei), Phaidros(sau Despre frumuseţe), Theaitetos( sau Despre ştiinţă);

III. Dialogurile de bătrâneţe: Timaios(sau Despre natură), Critias(sau despre Atlantida),Sofistul(sau Despre fiinţă), Omul politic( sau Despre regalitate), Philebos(sau Despre plăcere), legile( sau Despre legislaţie).

Trebuie menţionat faptul că prezenta clasificare cronologică a operei lui Platon stă totuşi sub semnul aproximativului.

[4]  Aceste dificultăţi sunt propuse în cele mai importante dialoguri ale lui Platon: „Parmenide” şi „Sofistul”.

[5]  Pentru a justifica existenţa omului (antropos) este nevoie de ideeea in sine de om (autantropos) însă şi asemănarea omului cu ideea de om are nevoie de un model. Astfel se ajuge la al treilea om (tritos antropos)

[6] Vezi lucrarea noastră „Dominantele gândirii cioraniene”, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006, pg. 40

[7] Ibidem, pg. 41

[8] Ibidem,

[9]  Platon, Republica,VII, 51  4a – 517c (traducere în limba română de A. Cornea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

[10] Evităm din principiu ,atunci când e vorba de Augustin ,orice blazon. Pentru unele confesiuni creştine este sfânt, pentru altele fericit. El nu este nici sfânt, nici fericit, nici nefericit, ci pur şi simplu un filosof genial. Pe de altă parte, nu e obligatoriu ca, oricum relativele,omenestile criterii de beatificare, (canonizare), ale politicii ecleziale să coincidă cu ceea ce înţelege Divinitatea prin conceptul de sfinţenie.

Published in: on februarie 3, 2012 at 3:55 pm  Scrie un comentariu  

ARISTOTEL ŞI DOCTRINA PRIMULUI MOTOR

Problematica aristotelică se originează în disputa asupra participaţiei sensibilului la intelegibil. Într-adevar, metafizica platoniciană avea de rezolvat o dificultate majoră: participarea lucrurilor la idei, în condiţiile în care spaţiul inteligibil era transcendent sensibilului. Contrar maestrului său Platon, Aristotel[1] va susţine că nu există o separaţie între inteligibil şi sensibil. Inteligibilul este inerent sensibilului şi imanent lui. Astfel universalul devenea inerent individualului[2] . Dacă la Platon esenţa era transcedentă individului, întemeietorul Academiei încercând să separe pe Parmenide de Heraclit, la Aristotel avem de-a face cu o înbinare a devenirii cu fiinţa[3], respectiv a universalului cu propriile individuaţii.

Pentru a rezolva tensiunile interne tezei unui universal care, deşi nu are o subzistenţă proprie, nu este totuşi extras pe cale inductivă din indivizi, Aristotel creaza un întreg aparat de distincţii conceptuale.  Prima si cea mai importantă este distincţia dintre act şi potenţă. Potenta este starea virtuală a fiinţei care trecând în act se prezentifică, devine prezentă. Distincţia dintre potenţă şi act este distinctia dintre ceea ce poate fi şi ceea ce este în mod efectiv. Actualizarea sau prezentificarea potenţei în direcţia actului poate avea loc în două modalitaţi: într-un mod nemijlocit, fără termen mediu, asa cum este de pilda actul vederii, unde văzând am şi văzut(nu există o distanţă între actul de a vedea şi rezultatul acestui act) sau dinpotrivă situaţia unui interval între procesul actualizării şi rezultatul acestui proces cum ar fi de exemplu construcţia  unei case; casa există în potenţă atâta timp cât avem proiectul şi materiale de construcţie. Proiectul casei reprezintă potenţa formală, iar materialele de construcţie reprezintă potenţa materială. Construcţia casei ca actualizare a ei este punerea formei în materie sau, în mod invers, in-formarea materiei cu formă.

Actul construcţiei este deci o continuă structurare a potenţei materiale dupa principiile potenţei formale. Scopul în vederea cărea există casa, adică locuirea, este numit de catre Aristotel cauză finală (telos). Astfel actualizarea ca joncţiune a formei cu materia este orientată înspre un scop. Din acest motiv, actul (energheia) la Aristotel se mai numeşte şi enteleheia (adică a fi în vederea unui scop).

Deci joncţiunea dintre materie şi formă este una direcţionată. În cazul actului vederii, distanţa dintre actul vederii şi scopul vederii este inexistentă. În cazul construcţiei casei însă, între actul construirii şi locuirea  ca şi cauză finală, există o distanţă temporală, un interval (diastema). Din acest model al construirii casei dintr-o materie, în baza unui proiect, în vederea locuirii, ia naştere la Aristotel teoria quadripartită a cauzalităţii. Cauzele sunt după Aristotel de patru feluri:

1. Cauza  formală (proiectul casei)

2. Cauza materială (materialul de construcţie)

3. Cauza eficientă (constructorul)

4. Cauza finală (scopul casei)

Dupa Aristotel, lanţul cauzal universal trebuie să aibă o limită, în sensul că nu poate  fi infinit. Dacă am căuta cauzele eficiente ale fiecărui lucru, ar trebui să ne oprim undeva pentru a nu cădea în regresus ad infinitum.

Aristotel găseşte o primă cauză eficientă a lumii: primul motor (primum movens) care le mişcă pe toate fără ca la rândul lui să fie mşicat.

El este, după sintagma aristotelică, mişcătorul nemişcat.

Natura acestui prim motor va fi prezentată de Aristotel în cartea a XII-a(λ) din Metafizica unde este analizată problema substanţei[4]. Dacă primul tip de substanţă, aparţinând sferei sublunare, face obiectul fizicii, în timp ce al doilea (substanţa supralunară) face obiectul astronomiei, cel de-al treilea tip de substanţă invizibilă şi incoruptibilă face obiectul teologiei[5].

Cauza finală a universului ar fi binele (agathon). Astfel universul, după Aristotel, are un punct de pornire şi un punct terminus: primul motor şi binele. Primul motor este identificat de către Aristotel cu Dumnezeu care este intelect existent, într-o totală identitate cu sine şi care nu poate cunoaşte tranziţia de la potenţă la act.

Din acest motiv, el fiind act fără potenţă, este act pur, de unde formula tomistă de provenienţă aristotelică: Deus est actus purus. Interesantă este motivaţia pe care Aristotel o invocă atunci când construieşte această idee a actului pur. Pentru ca primul motor să fie act fără potenţă, el trebuie să actualizeze maximul de perfecţiune şi să excludă raportarea la o alteritate şi la multiplicitate, ceea ce ar fi un semn al imperfecţiunii. Or, devreme ce primul motor este nemiscat, el nu poate fi decât perfect. Ca atare el trebuie să fie gândire deoarece gândirea este cea mai înaltă determinaţie care poate fi dată.

În sfârşit, pentru că este o gândire care nu se raportează la o alteritate, Aristotel conchide că este o gândire care se gândeşte numai pe ea înşăşi. Astfel Dumnezeu este, după Aristotel, gândirea care se gândeşte pe sine ca act pur, fără potenţă.

Postulând inerenţa inteligibilului în sensibil, afirmând indirect faptul că inteligibilul nu este pur, ci are în el şi un „procent” sensibil (un soi de materie diafană, cerească), Aristotel coboară transcendentul în transcendental.

                                                                                                                                                                        Lector univ.DR.VASILE CHIRA

                                                                                                                                                        Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”

                                                                                                                                                                   Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Note:


[1]  Aristotel se naşte în anul 384 a.Chr.n. în orasul grecesc Stagira (Peninsula Chalcidică). Tatăl său, Nichomachos, fusese medicul lui Amyntas al II- lea, regele Macedoniei, tatăl lui Filip al II-lea, şi bunicul lui Alexandru Macedon. Copilăria şi-a petrecut-o la Stagira şi la curtea regală din Pella unde l-a cunoscut pe viitorul rege Filip al II-lea.

La vârsta de 18 ani, intră în Academia lui Platon, unde va rămâne pâna la moartea maestrului (347 a.Chr.n.). În 342 a.Chr.n. îl găsim la curtea din Pella, fiind chemat de Filip al II-lea, devenit între timp regele Macedoniei, ca sa se ocupe de educaţia fiului său Alexandru, care pe atunci avea doar paisprezece ani.

În anul 335, Aristotel revine în Atena şi deschide Lykeion-ul (lat. Liceum), o scoală filosofică numită astfel după numele locului care era consacrat lui Apollo Lykeios.

După moartea lui Alexandru Macedon (323 a.Chr.n.), de teama de a nu fi persecutat pentru relaţiile sale cu curtea macedoneană, pleacă din Atena la Chalcis în Eubeea unde în 322 a.Chr.n. se stinge din viaţă din cauza unei boli de stomac.

Opera lui Aristotel este împărţită în două mari categorii: scrieri exoterice, deschise publicului larg, şi scrierile stinţifice, acroomatice (care se ascultau) destinate ucenicilor. Din prima categorie făceau parte lucrări scrise sub influenţa lui Platon: Sofistul, Banchetul, Menexen, Despre Retorică, Despre Poeţi etc. Dintre acestea au supravieţuit doar cateva fragmente.

Dintre scrierile acroomatice al căror număr se apropia de două sute s-au păstrat 47.

Corpusul aristotelic cuprinde patru grupuri de lucrări:

1. Lucrări de logică: Categoriile, Despre Interpretare, Analiticile prime, Analiticile secunde, Topică, Respingerile Sofistice.

Aceste lucrări au fost ulterior reunite sub titlul de Organon (instrument).

2. Lucrări de filosofie teoretică: Metafizica, Fizica, Despre suflet.

3. Lucrări de ştiinţă ale naturii: Istoria animalelor, Originea animalelor, Despre cer, Mecanica etc.

4. Lucrăi de ştiinţe umane: Politica, Etica nicomahică, Etica eudemică, Retorica, Poetica etc. (vezi Ediţia standard a corpusului aristotelic: Aristotelis Opera, ed. Academiei de ştiinţe din Berlin, 5 vol., 1831- 1870).

[2] Această problemă a inerenţei sau dimpotriva a transcendenţei şi autonomiei universalului faţă de individuaţiile lui a constituit obiectul disputei universalelor din perioada scolastică.

[3]  Afirmând faptul că fiinţa se ia în mai multe sensuri, atât ca individual cât şi ca universal, Aristotel generează o prima fisură între Unul şi fiinţă. Această sciziune lasă loc devenirii, temporalităţii. În virtutea unei stranii simetrii istorice, disputa dintre Aristotel şi Parmenide, purtată prin intermediul lui Platon va reînviia mai tarziu în disputa dintre Kant şi Spinoza, purtată printr-un alt terţ celebru: Leibniz. Pariul kantian constă în separaţia esenţei de existenţă. În capitolul al III-lea al Dialectici trnscendentale (Idealul ratiunii pure) autorul Criticiilor  scrie că existenţa nu poate fi dedusă analitic  din concept, respectiv din esenţă. În opoziţie cu Kant, Spinoza afirma că la nivelul infinit absolut, existenţa nu poate fi dedusă din esenţă deoarece substanţa absolut infinită nu contine nici o negaţie.

Dacă pentru Kant existenţa avea un regim strict temporal, pentru Spinoza aceeaşi existentă avea un regim extern, respectiv infinit absolut şi nu infinit potenţial.

[4] Vezi Aristotel, Metafizica, trad. Stefan Bezdechi, ed. IRI, Bucureşti, 1998, cartea a XII-a, cap 7, 1072a-1073a, p. 474-479.

[5] Vezi lucrarea noastră, Dominantele gandirii cioraniene, Ed. Universitaţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2006, p. 44-45.

Published in: on februarie 3, 2012 at 3:49 pm  Comments (1)  

OMONIMIA SUBSTANŢEI LA ARISTOTEL

Temenul de substanţă are la Aristotel mai multe înţelesuri. O primă clasificare a substanţei este dată în Metafizică XII (λ). Aici substanţele sunt de două feluri: sensibile şi nonsensibile. Substanţa nonsensibilă este chiar primul motor ca act pur, anterior oricărei potenţe.

Substanţele vizibile sunt cele cosmice, care la rândul lor sunt şi ele de două feluri:

1. substanţe vizibile coruptibile (substanţele sublunare);

2. substanţele incoruptibile, veşnice (substanţele supralunare)

Delimitarea acestor substanţe era facută de orbita lunii şi ţinea de cosmologia aristotelică.

Pentru Aristotel, cosmosul vizibil avea două regiuni: una supusă naşterii şi pieirii şi alta veşnică. Tot ceea ce era în interiorul orbitei circulare a lunii intra în sfera coruptibilităţii. Dimpotrivă, corpurile cereşti care erau în afara acestei orbite (corpuri supralunare) erau considerate de Aristotel veşnice, fiind făcute dintr-o substanţă incoruptibilă care nu participă la naştere şi pieire.

Dacă substanţele sublunare cunosc patru tipuri de schimbări: după substanţă, calitate, cantitate şi loc, corpurile supralunare cunosc un singur tip de mişcare, cea după loc. Pentru că de la Platon încoace  mişcarea circulară era considerată mişcarea perfectă, ea va reveni corpurilor supralunare (cereşti), în timp ce mişcarea rectilinie, ca mişcare imperfectă va reveni corpurilor sublunare. După dihotomia sublunar-supralunar se va face şi o distincţie între ştiinţe. De pildă, fizica în calitatea ei  de ştiinţă care cercetează natura are în vedere sfera sublunară, în timp ce astronomia se ocupă cu studiul corpurilor perfecte şi cu studiul mişcărilor circulare.

Această dihotomie va fi pusă în discuţie în secolul XVII de Galileo Galilei care va contesta caracterul incoruptibil al corpurilor cereşti. După noua fizica matematică galileană, astronomia era un capitol al fizicii şi nu o ştiintă diferită de ea.

Dupa Aristotel, corpurile cereşti supralunare trebuia să fie sferice pentru că sfera era forma tridimensională a cercului şi deci  forma geometrică perfectă.

Galilei, observând faptul că pe lună există munţi, a pus în discuţie forma absolut sferică a lunii precum şi caracterul incoruptibil a substanţei corpurilor cereşti. După Galilei, toate substanţele vizibile erau coruptibile, iar materia din care erau făcute corpurile cereşti era aceaşi cu materia terestră. Aserţiunile galileiene au zguduit profund teologia catolică datorită faptului că aceasta a văzut în cosmologia aristotelică, respectiv în distincţia incoruptibil-coruptibil, o distincţie de tipul sacru-profan.

Corpurile cereşti erau în mecanica ptolemeic-aristotelică împinse de îngeri şi aceasta datorită faptului că Aristotel, necunoscând principiul inerţiei, susţinea că un corp îşi încetează mişcarea atunci când nu există un agent care să-şi continue acţiunea asupra lui. Cum corpurile cereşti se mişcau veşnic trebuia să existe un agent care să acţioneze asupra lor, să le „împingă”. Teologia a identificat aceşti agenţi cu îngerii. Galilei, enunţând principiul inerţiei, a infirmat şi acest principiu al mecanicii aristotelice, susţinând că un corp îşi păstrează starea de mişcare atâta timp cât se mişcă în vid, chiar şi atunci când nu mai există nici o forţă ca să acţioneze asupra lui.

Divorţul dintre mecanica aristotelică şi cea galileiană devenea inevitabil. Mecanica aristotelică era impregnantă de teologie. Galilei a golit cerul vizibil de îngeri, susţinând ca şi Platon că locul inteligenţelor este între inteligibile, între paradigme şi nu între corpuri astronomice care ţin de sfera sensibilului.

Galilei nu a fost ateu, ci un platonician care a susţinut că Cerul spiritului nu este cerul sensibil. Indentificarea dintre cerul spiritual şi cerul sensibil făcută de mixtura dintre teologie şi aristotelism a provocat criza de autoritate a Bisericii în raport cu ştiinţa.

A doua lovitură dată cosmologiei aristotelice a venit din partea lui Kepler care a dedus matematic că orbitele corpurilor cereşti nu sunt circulare, ci eliptice. După aceste două momente, ştiinţa şi-a revendicat o totală autonomie faţă de teologie, acest fapt făcând posibil mai târziu raţionalismul iluminist.

Invocarea ştiinţei de către o doctrină, fie teistă (Voltaire), fie atee, nu ar fi fost posibilă dacă teologia ar fi abandonat la timp corpusul aristotelic şi şi-ar fi asumat o interpretare alegorică şi nu literală a Scripturii.

După a doua clasificare dată de Aristotel în Categorii, substanţele sunt de două feluri:

1. substanţe prime (indivizii)

2. substanţe secundare (genurile sau universalele).

Substanţele prime sunt acele substanţe despre care se spune ceva, fără ca ele să poată fi la rândul lor predicate pentru ceva. Ori, numai individualul (τοδε  τι = acest ceva) poate fi subiect, fără să fie predicat. Substanţele secunde pot fi şi subiect şi predicat în judecată (e vorba evident nu de predicat gramatical, ci logic). În propoziţia: Calul este mamifer, calul este subiect, iar mamifer predicat. Dar când spunem: Mamiferul este vertebrat, predicatul devine subiect faţă de un alt predicat superior lui. Un individ însă nu poate fi predicat pentru nimic, el nu poate fi decât subiect, adică suport pentru orice predicat.

Genurile maxime sunt numite de către Aristotel categorii. Substanţele secunde sunt ierarhizate în ordinea generalităţii. Particularul este numit specie (ειδος), iar universalul, gen (γενος).

Cele mai generale substanţe secunde sunt categoriile care sunt genuriile de maximă extensiune. Acestea  sunt în număr de zece: substanţa, relaţia, cantitatea, calitatea, timpul, locul, acţiunea, pasivitatea, habitusul şi posesia.

În concluzie, la Aristotel avem o gradualitate a transcendenţei. Avem, pe de-o parte, o transcendenţă cosmologică (substanţele supralunare sunt transcendente faţă de cele sublunare), iar pe de altă parte o transcendenţă teologică în sensul că substanţa incoruptibilă este transcendentă faţă de cele supralunare. Transcendenţa la Aristotel trebuie privită cu precauţie, cu atât mai mult cu cât primul motor, fiind intelectus agens, ţine mai mult de transcendental decât de transcendent.

                                                                                                    Lector univ.DR.VASILE CHIRA

                                                                                                                                                         Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”

                                                                                                                                                                  Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

 

 

Published in: on februarie 3, 2012 at 3:44 pm  Scrie un comentariu  

SECULARIZAREA ACEDIEI SAU DESPRE METAMORFOZELE SPLEENULUI CIORANIAN

După ce  în prefaţa la “Florile răului” înşiră toate păcatele, toate metamorfozele infernului, Baudelaire pune ca  punct culminant, ca apoteoză a nimicului, urâtul. Spleenul va constitui ,de altfel,o obsesie a întregului sfârşit de secol XIX, ajungând până la expresioniştii secolului XX.

Un pas important  în etiologia spleenului îl face Heidegger în “Ce este metafizica?”Filosoful german interpretează plictisul în contextul relevării neantului, nu al nimicirii, ci al nimicnicirii. Însă adevărata fenomenologie a plictisului o face Cioran care porneste de la diferenţa de grad dintre banala plictiseală psihologică si plictisul metafizic.

Plictisul, văzut de Cioran în corelaţie cu vidul, nu este legat în mod expres de disoluţia ecstatică pe care o presupune Nirvana budistă, ci de o stare de dezagregare continuă a cosmosului, de fluctuaţiile sensibilităţii. Vidul ce se arată fără a putea fi interpretat ar putea constitui esenţa plictisului care şterge diferenţele şi conţinuturile dintre lucruri, devenind o prefigurare a haosului.

Forma cea mai acută a plictiselii, care pare a fi un eleatism inversat, o sterilă stagnare a fiinţei, rămâne plictisul ascetic, acedia: “Oboseala în umbra mănăstirii şi imensitatea vidului întinsă în ţesuturi, o tristeţe surdă şi o melancolie fără elocvenţă năşteau în sufletul călugărilor acel gol mănăstiresc pe care Evul Mediu l-a numit acedia. Este un dezgust eleatic, rezultat din pustiul inimii şi înmărmurirea lumii, un spleen religios. Nu o plictiseală de, ci din Dumnezeu, care pare a se fi lăsat peste singuratici cu toate deşerturile lui. Acedia sunt toate adevărurile după-amiezelor de duminică în tăcerea apăsătoare a mănăstirilor şi tot ce nu este vibrant în Dumnezeu. Sufletul lui Baudelaire în Evul Mediu.

Extazul în primele lui avânturi îşi creează un peisaj divin, o idealitate pastorală, ridicată în acorduri mistice; dezgustul eleatic al acediei desfigurează peisajul până la fantomal şi răpind orice sevă firii, introduce o fadoare în existenţă, din exces metafizic. O plictiseală plină de venin, pe care numai blestemul nostru de muritori fără har o mai poate înţelege. Acedia modernă nu mai este singurătatea mănăstirească – deşi fiecare purtăm o mănăstire în suflet – ci vidul şi spaima de ineficienţa unui Dumnezeu părăginit.

Ce e drept, există şi-n spleen-ul călugăresc o părăginire a cerului, dar ea este atenuată prin aşteptarea unei plenitudini viitoare şi prin toate promisiunile unui extaz posibil. Dumnezeu este, chiar atunci când e tern, nemângâietor sau absent. Acedia noastră îl transformă într-o împodobire a îndoielilor. În orice scepticism, absolutul are un caracter ornamental.

Este indiferent ce mod de distrugere îţi alegi. Unul se îngroapă într-o bibliotecă, altul într-o cârciumă. Rezultatul este acelaşi. Modul de autodistrugere dovedeşte ceva numai pentru felul unui om. Spune-mi cum vrei să te prăbuşeşti, ca să-ti spun cine eşti. Adică, spune-mi cu ce-ţi umpli singurătatea: cu cărţi, femei, ambiţii. La toate, punctul de plecare este plictiseala şi cel de ajungere, distrugerea. Că unul se vrea risipit în fâşii de azur, iar altul în tandreţe cu viermii, ce dovedeşte pentru blestemul traiectoriei umane? Simbolul soartei noastre? Un cer împânzit de viermi.

De la Baudelaire am învăţat că viermii n-au ochi şi nici urechi. Nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit că viaţa nu e decât un extaz al viermilor în soare. Fericirea? Un menuet de viermi.[i]

Acedia este reinterpretată de Cioran în termenii mai puţin fastuoşi ai cotidianităţii. Plictisul nu ar fi decât o acedie secularizată, lipsită de proximitatea cu Absolutul. O expresie a peisajului sordid al oraşului, bulevardul echivalat cu un ordin al femeilor pierdute, aceasta este forma în care omul de azi, infantilizat de maşinism şi incertitudine, mai poate avea o reprezentare alergică şi caricaturală a dezgustului. În această secularizare a plictisului religios are loc ceea ce numeşte Cioran “procesiunea ireală a speranţelor”: “Această stagnare a organelor, această buimăceală fericită a simţurilor, acest surâs împietrit nu-ţi amintesc deseori plictisul mănăstirilor, inimile din care Dumnezeu a plecat, uscăciunea şi stupiditatea călugărilor ce se urăsc pe ei înşişi în avântul extatic al masturbării? Nu eşti decât un călugăr fără ipostaze divine şi fără orgoliul viciului solitar.

Pământul, cerul sunt pereţii chiliei tale, iar în aerul încremenit domneşte doar absenţa rugăciunii. Făgăduit orelor găunoase ale eternităţii, periferiei fiorului şi dorinţelor mucegăite ce putrezesc la apropierea mântuirii, te porneşti către o judecată fără fast şi trompete, gândurile tale imaginând ca solemnitate doar procesiunea ireală a speranţelor.

Prin suferinţe, sufletele zvâcneau odinioară către bolţi; tu te izbeşti de ele. Şi cazi iar în lume. Călugăr fără credinţă hoinărind pe Bulevard. Ordin al femeilor pierdute – şi al propriei tale pierzanii.”[ii]

Contrastul dintre “stasis” şi “kinesis” transcris la nivelul epocilor istorice face ca echilibrul să sfârşească în plictiseală, iar tumultul în disperare. La limită, paradisul terestru este o ficţiune care contrazice fundamentele istoriei: “Există momente privilegiate când conştiinţa se ascute, dar n-a existat niciodată o eclipsă a lucidităţii atât de mare încât omul să nu poată aborda problemele esenţiale, istoria nefiind decât o criză perpetuă, ba chiar un faliment al naivităţii. Stările negative care ascut conştiinţa – se distribuie în mod divers, fiind totuşi prezente în toate perioadele istorice; echilibrate şi “fericite”, ele cunosc Plictisul – sfârşit firesc al fericirii; dezaxate şi tumultuoase sunt supuse Disperării, şi cauzelor religioase ce nasc din ea. Ideea de Paradis terestru a fost alcătuită din toate elementele incompatibile cu Istoria, cu spaţiul unde înfloresc stările negative.”[iii]

Nihilismul lui Cioran nu este  reductibil la o formă clasică de negaţie.In cazul lui avem de-a face mai degraba cu  o specie nihilista care se naşte din oroarea de Eternitate.Este evident ca  o astfel de pozitie udemiologică va folosi plictisul ca instrument al deicidului, al asasinatului transcendent. Cea mai insolubilă problemă în faţa unui asemenea nihilist este chiar iubirea de Dumnezeu care constituie însuşi miezul sfinţeniei: “Unul dintre modurile de a uita pe sfinţi este plictiseala de Divinitate. Atunci, tot ce o tulburare religioasă a scos la suprafaţă – de la paradis la apocalips – pare a fi produsul unei oboseli nesemnificative sau al unei rătăciri zadarnice. O dată Dumnezeu “uzat”, se macină tot ce el a încoronat. Sfinţii sunt numai un stâlp la templul lui. De l-am sfărâma, templul se zdruncină; dar numai atât. La dărâmări e bine să începem cu turnul. Scăpaţi de Dumnezeu, cine ne mai stă în cale? Sub ruinele lui gem îngerii şi sfinţii.

Îmi pot reprezenta Himalaya ca o salcie plângătoare, dar ce greu îmi suportă uneori mintea imaginea unui om ce iubeşte pe Dumnezeu! Cum se întâmplă acest lucru, numai Dumnezeu însuşi va şti, iar ce rost are o astfel de iubire, desigur nici el. Se poate iubi un deşert fără oaze? De nu s-ar auzi prin întinderile lui părăginite câteva acorduri pierdute de orgă, el n-ar fi mai mult de un cavou pentru vagabonzi transcendenţi.”[iv]

Dacă plictisul poate fi o armă defensivă împotriva seducţiei divine, el devine totuşi ineficient în faţa sfintelor, în faţa feminităţii care cunoaşte deliciul şi agonia rugăciunii. Momentul în care Dumnezeu recurge la farmecul sfinţeniei în versiune feminină devine învingător şi irefutabil: “Dezintoxicarea de sfinte este lucrul cel mai greu, deoarece, refuzând toate vacuităţile existenţei lor, nu ne putem sustrage farmecului lor divin. Şi dac-am reuşi să trecem şi peste acesta, mai rămâne şi atunci un farmec echivoc de care nu ne putem dispensa fără să deviem de la pendulaţiile vieţii noastre. Este în candoarea sfintelor o solemnitate care te îmbie să-ţi răcoreşti inima în potire, iar zâmbetul lor este învăluit în parfumuri ce ne amintesc de culori întrezărite în alte vieţi. Cu Dumnezeu este uşor de terminat, când te-ai săturat de el. Împotriva lui nu există decât un argument, dar acela definitiv :dezgustul. Greu am putea să ne educăm în scârba de sfinte, de-ndată ce le-am supt otrava din lacrimi şi ne-am făcut din amarul lor o lume de delicii. N-am luat greul sfintelor? Şi n-au plâns ele în noi, ca, prin naufragiul nostru, să le evităm înecul? De mult ar fi dispărut sfintele de şi-ar fi schimbat direcţia lacrimilor…”[v]

Plictisul se revelează în proximitatea misticii ca fiind un soi de revers al extazului. Şi plictisul şi extazul aspiră prin diferite modalităţi la suspendarea timpului. Abia de aici, din această ciudată învecinare poate fi făcută o fenomenologie veritabilă a plictisului. Dacă extazul este rezervat misticilor, plictiseala, mai generoasă şi mai accesibilă, se dezvăluie şi celor care nu au ajuns în apropiere cu absolutul, dar tocmai această pretenţie a plictiselii de a deveni sieşi suficientă îi neagă esenţa, conducând tot către absolutul pe care îl ignoră: “Plictiseala este forma cea mai elementară de suspendare a timpului, precum extazul este ultima şi cea mai complicată. De câte ori ne plictisim, se opreşte timpul în ţesuturi; uneori îi auzim oprirea şi-i savurăm cu chin tăcerea. Organismul este atunci un ceas care stă şi care ştie că stă. În orice plictiseală există conştiinţa stagnării temporale, cu atât mai mult cu cât, din ce ne plictisim mai mult, din aceea suntem mai puţin inconştienţi. În potenţarea conştiinţei – şi ca atare a izolării noastre în lume -, plictiseala este întâia treaptă; pe ea se ridică şi se consolidează singurătatea spiritului. Toate bolile se bazează – mai mult sau mai puţin – pe afecţiuni parţiale şi, ca atare, remediabile. Căci bolile îşi au locul lor, locul celei mai mici rezistenţe, unde se încuibă ca într-un spaţiu predestinat. Dar care este spaţiul plictiselii? Unde e locul ei natural? – trebuie să fie în toate organele, în intimitatea tuturor membrelor vacuităţi ce ne aduc aminte de peşteri subterane. Mai mult. Trebuie să fie în fiecare celulă a corpului un gol infinitezimal, peşteri ale primelor elemente şi vacuităţi ale fiinţei noastre, care constituie un spaţiu vid ce tinde să se dilate şi să câştige teren. Atâta vreme cât acest spaţiu rămâne indiferent, nu ştim ce e plictiseala. Dar când el devine agresiv, o oboseală totală încinge organismul, mult mai gravă decât cangrena particulară a fiecărei boli. Plictiseala, aceea care a prins teren şi-şi întinde domnia pe întreaga fiinţă, priveşte cu dispreţ şi bunăvoinţă cancerul. În numele şi sub teroarea ei părăsesc oamenii căminul şi moartea agreabilă legată de el şi se avântă în lume, spre a muri undeva fără acoperiş şi fără lacrimi; adolescenţii se gândesc la sinucideri în zile infinite de primăvară, iar servitoarele fără amanţi se lamentează duminicile, de parcă inima lor e un cimitir în care morţii nu pot dormi. Din plictiseala aceea, organică şi esenţială, fără cauză sau cu una îndepărtată, fără obiect în afară de un vag prelungit în fiecare clipă şi înmulţit de fiece percepţie – se naşte îndoiala şi pasiunea, dezagregarea spiritului sau autodistrugerea eroică. Toată viaţa nu este decât o soluţie a plictiselii. Încerci, adică, să te salvezi din ea. Melancolia, tristeţea, disperarea, groaza şi extazul se ramifică din trunchiul masiv al plictiselii; de aici nediferenţierea şi originalul acesteia. Există flori ale melancoliei şi tristeţii; îmi place să mă gândesc la rădăcini, când e vorba de plictiseală. Cu atât mai mult cu cât ea şi este întâia treaptă a dezrădăcinării din lume.

Cu cât ne plictisim mai adânc, cu cât uităm punctul iniţial, motivul, cauza. Astfel, orice plictiseală adâncă sfârşeşte prin a deveni stare în sine şi, scoţându-ne din lupta cu obiectivele, ne plasează în faţa ei, încât oamenii se mai împart după modul în care se plictisesc şi încearcă să se salveze din plictiseală. Cu toate acestea, ea nu este o problemă religioasă. Sunt doar atâţi oameni care se plictisesc toată viaţa fără să fi ajuns la Dumnezeu! Ei acceptă starea aceasta şi, neevadând din ea, nu pot ajunge la consecinţele ultime ale plictiselii, adică la exasperarea finală în lume, care introduce o dimensiune metafizică în urâtul existenţei. Dar ajuns aici, plictiseala s-a negat pe sine însăşi şi s-a depăşit în absolut”.[vi]

Plictisul nu numai că este fundamentul unei varietăţi esenţiale şi psihologice extrem de vaste, dar el transgresează nivelul individului, antrenând colectivităţi întregi în epocile de declin istoric. În momentul în care energiile unui popor sunt secătuite, în clipa în care el îşi încheie destinul, plictisul asistă decadenţa. Tranziţia de la antichitatea clasică la Evul Mediu, trecând prin amurgul elenist, devine poate prima formă de rafinament şi introspecţie, prima formă de a părăsi curajul şi monumentalitatea construcţiilor metafizice pozitive în favoarea maximelor cu conţinut etic. Şcolile etice, ca şi diferitele varietăţi ale gnozei sau sincretismului religios, devin terapii ineficiente ale declinului inexorabil, al fatalei agonii a antichităţii: “Un popor intră în decadenţă când începe să se plictisească. Atâta vreme cât nu-şi uzează posibilităţile devenirii lui, este activ în mod automat, sub teroarea propriilor valori şi conţinuturi. Prea multă mărire şi glorie dă naştere la o oboseală reflexivă, baza fatală a plictiselii. Amurgul unui popor este identic unui maximum de luciditate colectivă. Instinctele care au creat “faptele istorice” şi gloria legată de ele îşi pierd rezistenţa, iar pe ruina lor apare plictiseala. Englezii sunt un popor de piraţi care, după ce-au jefuit lumea, au început să se plictisească. Excesul de barbarie accelerează epuizarea vitală şi neagă gustul pentru viaţă în culmile vitalităţii. Romanii n-au dispărut de pe faţa pământului în urma invaziilor barbare şi nici din cauza virusului creştin, ci un virus mult mai complicat, lăuntric şi fatal i-a ruinat în sâmbure: plictiseala. Ei au început să aibă timp, pe care nu l-au mai putut umple cu nimic. Timpul liber este un blestem suportabil unui gânditor, dar este un chin unic pentru un popor. Ce înseamnă timp liber, dacă nu durată fără conţinut, lipsită de substanţă? Vidarea temporalităţii este nota caracteristică a plictiselii.

Aurora cunoaşte idealuri; amurgul, numai idei, iar în locul pasiunii apare nevoia distracţiei. Curba descendentă a soartei unui popor este reperabilă prin variaţiile de intensitate ale plictiselii. Decadenţa începe. Iremediabilă, sinistră. Căci intoxicarea prin virusul saturnian este fatală oricărui organism. Popoarele mor fără scăpare, ca şi individul izolat ce lâncezeşte savurându-şi buimăcit sau rece agonia.

Prin epicureism şi stoicism, Grecia a încercat să tămăduiască acest “mal du siècle” specific tuturor apusurilor istorice. Simple paliative, ca şi abundenţa de religii a sincretismului alexandrin. “Răul” a fost acoperit, falsificat sau deviat, fără să-i anuleze virulenţa subterană. Plictiseala intră în sânge sau chiar pleacă din el. Unui popor, care a avut totul, începe că-i fie “urât”, întocmai ca unui individ care a “trăit” prea mult sau “ştie” totul. Şi ce poţi face ca să extirpi urâtul din sânge? Toate legiunile închipuite ale îngerilor nu mai pot înviora sufletele atinse de scârba consecutivă cunoaşterii şi saturaţiei. Nu există decât plictiseala organică, adică dezgustul cărnii de propriile ei îndestulări; iar când se dilată la un sentiment de viaţă sau la o viziune nemiloasă, plictiseala ne dovedeşte câtă carne există în spirit”.[vii]

Revenind asupra istoriei mai recente, Cioran afirma  că între plictisul îmbibat de organicitate al spaţiului slav şi cel legat de rafinamentul intelectual al salonului francez nu există decât deosebiri de nuantă. Indiferent de modul în care se consumă, plictisul relevă invariabil propria corporalitate şi viduitatea cosmică. Întotdeauna în spatele diversităţii formelor dezgustului este disimulată o esenţă unică: “Între plictiseala care miroase a pământ a ruşilor şi aceea parfumată a saloanelor engleze sau franceze, deosebirile sunt mai mici decât par, căci la amândouă sursa este aceeaşi: inaderenţa sângelui la lume. Că ea se exprimă în melodii tărăgănate, în suspine telurice sau dimpotrivă, prin graţia inutilă a inteligenţei, diferenţierea priveşte numai rafinamentul, dar nu esenţa. Plictiseala, în orice formă, nu-şi are la bază ondulaţia gratuită a inimii şi, fie ea telurică, fie spirituală, o antinomie organică îi asigură “secreţia” ei neliniştitoare, toxinele ei corozive. De aceea, nu este plictiseală care să nu ne reveleze două lucruri: corpul nostru şi vidul lumii. Ficatul absoarbe razele, rinichii despoaie verdeţurile, iar stelele putrezesc între gingii”.[viii]

Reluînd problema plictisului la nivelul ei originar, care este individual şi nu colectiv, putem concluziona  că la Cioran nu există formă de plictis care să nu aibă o înrădăcinare organică, în aceasta constând de altfel diferenţa majoră pe care o putem marca între plictisul heideggerian şi cel cioranian. Există la Cioran o adevărată estetică a dezagregării, straină fenomenologiei Daseinului.

                                           Lector univ.DR.VASILE CHIRA

                Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”

                                            Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

NOTE:


  1. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, p. 98-99.
  2. Cioran, Emil, Tratat de descompunere, op. cit., p. 114.
  3. IBIDEM, p. 218.
  4. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, p. 70.
  5. IBIDEM, p.7 1.
  6. IBIDEM, p. 102-104.
  7. IBIDEM, p. 100-101.
  8. IBIDEM, p. 101.
Published in: on decembrie 21, 2011 at 1:27 pm  Scrie un comentariu  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.